Omagiu
Ani mulți s-au adunat în urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
și timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez mereu, ca amintire.
Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 12.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Omagiu
Ani mulți s-au adunat în urma mea
cu amintiri venind necenzurate
și timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Eu v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez în gând, ca amintire.
Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe literare (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
În urma mea
Ani tot mai mulți se-adună-n urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu-n bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele, care mă destramă,
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez, în gând, ca amintire.
Rămân cu sufletul cuprins de dor
și simt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omagiu
Ani mulți s-au adunat în urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfințit dispare.
.
Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviți cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtați cu bocet de sibile.
În glasul vostru parcă deslușesc
reproșuri grele care mă destramă
și tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.
.
Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai știu
să-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aș ruga, acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiți o ultimă privire,
și câte-o șoaptă din cerescul glas,
să le păstrez mereu, ca amintire.
.
Rămân cu sufletul cuprins de dor,
presimt că veți pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ecoul
Un glas pornește din lăuntrul meu,
ecoul se întoarce peste gânduri
din spectrul rupt al unui curcubeu
rămas din vară priponit în prunduri.
Izvorul nu mai curge pe sub prund
dar curcubeul din pripon ascultă
cuvinte vagi în care se ascund
păreri de rău întoarse dintr-o luptă.
Din glasul renăscut așa târziu
mai vin si-acum silabe încărcate
cu amintiri din care nu mai știu
unde-au plecat iubirile trădate.
Mă-ntorc grăbit cu dorul în trecut
prin vechi uitări aduse într-o seară
de vântul reîntors mai abătut
din marginile unei nopți de vară.
Și dintr-odată parcă le zăresc
desprinse din văzduh, neconsolate,
în inimă aș vrea să le primesc,
cu un sărut să le împac pe toate.
Dar timpul parcă m-a înlănțuit,
iar ele mi se par tot mai ostile,
în cercul lor mă strâng necontenit
și îmi cobesc cu bocet de sibile.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reverie echinocțială
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele, venite de afară,
pictează sub fereastră măști de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat...
Dar mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să știu precis ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă-ndată, focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind!
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate vreau să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc, din nou, în raiul pământesc.
Să le iubesc cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recitim poemele nescrise-n pat...!
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea
Azi vreau să știi că știu
că vrei să-mi spui că e mult prea târziu!
Nu mă întorc din drum, că-i timpul scurt
și am să fac din el un ultim scut.
Azi vreau să simți că simt
și să nu crezi că vreau cumva să mint!
Nu dau la schimb mugurii vii din ram
pe florile de gheață de pe geam.
Azi vreau s-auzi c-aud
o muzică a sufletului nud,
ce-a pierdut armonia de-nceput
cu fiecare zi care-a durut.
Azi vreau să plângi că plâng
peste bucăți de suflet ce se frâng
în jarul despuiat de-un jurământ
făcut în somn de-o inimă arzând.
Azi vreau să vezi că văd
nălucile ce-aduc în om prăpăd,
când casa-i, primitoare și curată,
e pustiită și-apoi dărâmată.
Azi vreau să râzi că râd
când munții se sfărâmă rând pe rând,
în goana dup-un diamant pierdut,
acoperit de bolovani de lut.
Azi vreau să ierți că iert
și niciodată n-am să te mai cert!
Am să păstrez din vis un curcubeu,
în care ne vom întâlni mereu...
Aș vrea să știu că știi,
Aș vrea să simt că simți,
Aș vrea s-aud c-auzi,
Aș vrea să plâng că plângi,
Aș vrea să văd că vezi,
Aș vrea să râd că râzi,
Aș vrea să iert că ierți
Aș vrea... să uit... că uiți...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea!
Azi vreau să știi că știu
c-ai vrea să-mi spui că e mult prea târziu!
Nu mă întorc din drum, că-i timpul scurt
și am să fac din el ultimul scut.
Azi vreau să simți că simt
și că nu crezi că aș putea să mint!
Nu dau la schimb mugurii vii din ram
pe florile de gheață de pe geam.
Azi vreau s-auzi c-aud
o muzică a sufletului nud
ce-a pierdut armonia de-nceput
cu fiecare zi care-a durut!
Azi vreau să plângi că plâng
peste bucăți de suflet ce se frâng
în jarul despuiat de-un jurământ
făcut în somn de-o inimă arzând!
Azi vreau să vezi că văd
nălucile ce-aduc în Om prăpăd,
când casa-i, primitoare și curată,
e pustiită și-apoi dărâmată!
Azi vreau s-asculți c-ascult
de când mă știu al inimii tumult,
fără să mă-nspăimânt de dor și foc,
nevrând să vând IUBIREA pe noroc!
Azi vreau să râzi că râd
când munții se sfărâmă rând pe rând,
în goana dup-un diamant pierdut,
acoperit de bolovani de lut!
Azi vreau să ierți că iert
și niciodată n-am să te mai cert!
Am să păstrez din VIS un curcubeu,
în care ne vom întâlni mereu!...
Aș vrea să știu că știi,
aș vrea să simt că simți,
aș vrea s-aud c-auzi,
aș vrea să plâng că plângi,
aș vrea să văd că vezi,
aș vrea s-ascult c-asculți,
aș vrea să râd că râzi,
aș vrea să IERT că IERȚI,
aș vrea... să uit... că uiți!...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea
Azi vreau să știi că știu
c-ai vrea să-mi spui că e mult prea târziu!
Nu mă întorc din drum, că-i timpul scurt
și am să fac din el ultimul scut.
Azi vreau să simți că simt
și să nu crezi că aș putea să mint!
Nu dau la schimb mugurii vii din ram
pe florile de gheață de pe geam.
Azi vreau s-auzi c-aud
o muzică a sufletului nud,
ce-a pierdut armonia de-nceput
cu fiecare zi care-a durut.
Azi vreau să plângi că plâng
peste bucăți de suflet ce se frâng
în jarul despuiat de-un jurământ
făcut în somn de-o inimă arzând.
Azi vreau să vezi că văd
nălucile ce-aduc în Om prăpăd,
când casa-i, primitoare și curată,
e pustiită și-apoi dărâmată.
Azi vreau s-asculți c-ascult,
de când mă știu, al inimii tumult,
fără să mă-nspăimânt de dor și foc,
nevrând să vând IUBIREA pe noroc.
Azi vreau să râzi că râd
când munții se sfărâmă rând pe rând,
în goana dup-un diamant pierdut,
acoperit de bolovani de lut.
Azi vreau să ierți că iert
și niciodată n-am să te mai cert!
Am să păstrez din VIS un curcubeu,
în care ne vom întâlni mereu...
Aș vrea să știu că știi,
Aș vrea să simt că simți,
Aș vrea s-aud c-auzi,
Aș vrea să plâng că plângi,
Aș vrea să văd că vezi,
Aș vrea s-ascult c-asculți,
Aș vrea să râd că râzi,
Aș vrea să iert că ierți,
Aș vrea... să uit... că uiți...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamnă
Doamnă, cât de străină vreți să-mi păreți, atât
de pur și inocentă vă simt, cât de străină vreți
să îmi fiți, Eu atât de mult vă simt și mă pierd
doar la gândul că totuși îmi veți răspunde în
scris ori verbal într-o zi spre sfârșit de timp ori de Noi!
Doamnă, îmi imaginez regăsirea dintre Doi
oameni pierduți în timpuri trecute, îmi imaginez
regăsirea pe ultima clipă sau pe un ultim
anotimp ruginiu cu frunze uscate, căzute,
precum suntem și Noi amândoi, în clipa de față!
Doamnă, sunt sigur că ochii dumneavoastră
sunt ca întâia oară, pătrunzători și la fel de
,, necopți", mai bine zis, verzi, iar zâmbetul... cu
câteva riduri, cu ceva toamnă venită cu trecerea
timpului, iar vocea, să-mi mai vorbiți o dată!
Doamnă, să-mi mai vorbiți o ultimă dată și
să-mi mai trăiți o ultimă clipă și promit că îmi
va fi îndeajuns să iert și să accept trecerea
timpului în care a lipsit dimineața și toamna,
zilele toate și toate anotimpurile dintr-o dată!
Doamnă, să nu știu acea dată, nu vreau și nici
să vreau a ști, să nu-mi spuneți, oricum, sunteți
tăcută, retrasă, într-un fel ascunsă de lume... de
mine, cine mai știe de cine, oricum, așteptarea
mă domină într-un fel de neexplicat și acum!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar amintiri ne-au mai rămas
Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Și din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit și-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Și ne simțeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu știu acum ce pot să fac, sunt trist, posac și de dor zac
Că te-am pierdut și-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc și-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.
A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.
Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viața mea,
Nu vreau să-ți zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ți spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranța ne-ar reda!
Acuma știu cum să te-mpac și toate voile să-ți fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.
A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreau să vii în gândul meu
Mă gândesc acum la tine
și vreau ca noi să ne simțim bine,
vreau să vii în gândul meu
să ne împăcăm mereu.
De multe ori mă privești
și ți se pare că spun povești,
iar dacă vezi din ochii mei o lacrimă,
să știi că vreau să-ți spun iartă-mă.
Vreau să-mi dai și tu dragostea,
că eu îți voi aduce cea mai frumoasă stea,
chiar de va fi greu sau ușor,
eu cu tine aș vrea să zbor.
Tu ești perechea sufletului meu
și am nevoie de tine mereu,
să știi că viața e plină de suferință,
la cei ce au bună credință
și aș vrea să trecem peste toate ușor,
să ne ia timpul cu el în zbor.
poezie de Eugenia Calancea (30 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se-adună anii
Ah, cum se-adună anii peste noi,
venind cu amintiri necenzurate!...
Privesc prin ceața vremii înapoi,
mă pierd în umbra clipelor ratate.
Adesea mă întreb: de ce-am ratat?
poate ajung să înțeleg mai bine...
Mureau în toamnă zilele senine,
plecai târziu c-un tren accelerat!
Eu am rămas privind de pe peron
un ultim gest cu mâna de pe buze,
sărutul tău trimis din ultimul vagon
purtând cu el regretele confuze.
Parcă îl simt și azi deasupra mea,
plutind prin cameră, în prag de seară...
Stau la fereastră si privesc afară,
pe cer dispare-n haos încă-o stea...!
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drum spre eternitate
Ani mulți s-au adunat în urma mea,
încep să simt a timpului povară,
dar tot a mai rămas câte ceva
de adunat din clipele ce zboară.
Abia acum, privind înspre trecut,
găsesc minuni prin amintiri uitate,
o, Doamne, dacă-atunci aș fi știut
să le adun și să le gust pe toate!...
Mult prea grăbit prin viață, uneori,
mizând pe șansele ivite-n cale,
nepăsător treceam pe lângă flori
fără-a gusta mireasma din petale.
Nu mă opream sub falnicii copaci
ce străjuiau poienile sihastre,
cuprinși de vraja norilor gonaci
pe căi deschise-n bolțile albastre.
Și prea puțin, în râul de cleștar,
mi-am odihnit tăcerile rebele,
pentru-a primi neprețuitul dar
privind adânc minunile din stele.
Nici vraja focului, trosnit în jar,
nu am știut s-o gust pe îndelete,
prea obosit la munca în zadar
dormeam adânc cu fața la perete.
Acum, prin umbra anilor trecuți,
mai regăsesc și stropi de neuitare,
în praf de aur magic prefăcuți
pe-altarul sfânt al noilor tipare.
Renasc la umbra unui vis frumos
mi-aduc în suflet clipele ratate,
le regândesc, pentru-a pleca pios
spre ce presimt a fi - Eternitate.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drum spre eternitate
Ani mulți s-au adunat în urma mea,
încep să simt a timpului povară,
dar tot a mai rămas câte ceva
de adunat din clipele ce zboară.
Abia acum, privind înspre trecut,
găsesc minuni prin amintiri uitate,
o, Doamne, dacă-atunci aș fi știut
să le adun și să le gust pe toate!...
Mult prea grăbit prin viață, uneori,
mizând pe șansele ivite-n cale,
nepăsător treceam pe lângă flori
fără-a gusta mireasma din petale.
Nu mă opream sub falnicii copaci
ce străjuiau poienile sihastre,
cuprinși de vraja norilor gonaci
pe căi deschise-n bolțile albastre.
Și prea puțin, în râul de cleștar,
mi-am odihnit tăcerile rebele,
pentru-a primi neprețuitul dar
privind adânc minunile din stele.
Nici vraja focului, trosnit în jar,
nu am știut s-o gust pe îndelete,
prea obosit la munca în zadar
dormeam adânc cu fața la perete.
Acum, prin umbra anilor trecuți,
mai regăsesc și stropi de neuitare,
în praf de aur magic prefăcuți
pe-altarul sfânt al noilor tipare.
Renasc la umbra unui vis frumos
mi-aduc în suflet clipele ratate,
le regândesc, pentru-a pleca pios
spre ce presimt a fi - Eternitate.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbrele iernii
Se scurge gândul printre amintiri,
desprinse de pe brâuri de tăcere,
rămase-n taina nemurită-a unui dor
pierdut în vraja sfintelor mistere.
Se rupe vraja dorului pierdut,
misterele deodată se destramă,
din umbra lor tăcerile vorbesc
de neuitări ce încă ne mai cheamă.
Și dintr-odată parcă te zăresc,
dar chipul tău, învăluit în ceață,
dispare-ncet în umbrele ce cresc
din lunga iarnă care mă îngheață.
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin, Ed. MATRIXROM, București, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tainele mirajului ceresc
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele prin colțuri se strecoară
pe cântecul duios venit dintr-un caval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat.
Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-mi spune deodată
din haosul uitării-n brațe s-o cuprind.
Cu gândurile-ntoarse peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de amintiri uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n șoaptă îi vorbesc,
și-n clipele venind tot mai senine
mă-mbăt cu tainele mirajului c
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neuitarea
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară.
pictează sub fereastră măști de carnaval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
prin spațiul sideral ce-aveau de căutat.
Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-ncep să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc din nou în raiul pământesc.
Și să le-alint, cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recităm poeme de iubire-n pat.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureșri, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar un vis
Trecutul și prezentul, împreună,
pe margine de timp nedespărțite,
pe zi ce trece-n cuget îmi adună
păreri de rău în haine de ispite.
Aud cum vin pe bocet de sibile
și mă cuprind îndată ca o teacă,
încerc să le alung dar sunt ostile,
cu amăgiri prezentul mi-l îneacă.
Îmi amintesc de viața mea trecută,
de toate-n urmă câte au-mai rămas,
pe margini de legendă nevăzută,
ascunsă-adânc în gânduri fără glas.
Iar chipurile voastre neuitate,
cândva iubite doar întâmplător,
în spațiul meu, avid de libertate,
revin mereu pe-o aripă de dor.
Dar nu mai sunt cum mă știați odată,
nu mă priviți cu ochi dojenitori!
sunt mai bătrân, dar inima-mi curată
și-acum tresaltă, prinsă de fiori.
Aștept sărutul vostru, cel din urmă,
veniți pe rând în brațe să vă strâng!...
Dar, vai! - cum aș putea să vă ajung?
că-i doar un vis care în zori se curmă.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reverie autumnală
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-nroșit dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
așază sub fereastră măști de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spațiul sideral de căutat.
Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun..., fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.
Cu amintiri venite peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
dar ea îndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n raiul interzis.
Ele ajung..., se-apropie de mine,
le strâng în brațe, vreau să le vorbesc,
simt clipele venind tot mai senine,
văzându-le, din nou, în raiul pământesc.
poezie din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, București, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcerile
Ce grele sunt tăcerile din jurul meu,
când mă cuprind și le ascult pe toate!
revin din arcul frânt al unui curcubeu
cu lungi păreri de rău nevindecate.
În preajma mea le simt în fiecare zi,
stând adunate-n umbrele opace
de-acolo îmi recită zeci de poezii
sperând că ar putea să mă împace.
Dar versurile cadențate mă rănesc,
cu doruri stând pe gânduri răsfirate,
din poarta neuitării ele-mi amintesc
că v-am iubit ca un nebun pe toate.
În gândurile mele vă iubesc și-acum,
chiar dacă toamna vieții ne desparte
veniți, lăsând părerile de rău pe drum,
să mai citim poeme dintr-o carte!
Când zorii se vor prinde de fereastră,
veți fi plecat lăsând-mi doar tăcere
și florile privind-mă duios din glastră
cum încă-adun poeme prin unghere.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!