Tăcerea din adâncuri

Adaug speranţe la ziua ce vine,
le scot fără grabă din râu de tăceri,
cu gândul şi fapta, dar vorbe puţine,
pot încă să fac mai mult decât ieri.

Privesc înainte, privesc în trecut,
aşez peste astăzi şi ziua de mâine,
din noaptea uitării scot visul pierdut,
aduc demnitate să pun peste pâine.

Cuvinte prea multe nu am de rostit,
le-aşez cu răbdare în vorbe curate,
când timpul îmi dă un răgaz potrivit,
le pun cu migală-n poeme pe toate.

Citindu-le-n taină, găsesc alinare,
sau vrajă-mbrcată în haine sfinţite,
cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,
cu rouă cerescă pe doruri rănite.

Stau încă de veghe la poarta uitării,
cu gânduri de strajă în strai auster,
păstrez, cu răbdare, la umbra tăcerii,
al lumii nescris şi liturgic mister.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea din adâncuri

Adaug speranţe la ziua ce vine,
le scot fără grabă din râu de tăceri,
cu gândul şi fapta, dar vorbe puţine,
pot încă să fac mai mult decât ieri.

Privesc înainte, privesc în trecut,
aşez peste astăzi şi ziua de mâine,
din noaptea uitării scot visul pierdut,
aduc demnitate să pun peste pâine.

Cuvinte prea multe nu am de rostit,
le-aşez cu răbdare în vorbe curate,
când timpul îmi dă un răgaz potrivit,
le pun cu migală-n poeme pe toate.

Citindu-le-n taină, găsesc alinare,
sau vrajă-mbrcată în haine sfinţite,
cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,
cu rouă cerescă pe doruri rănite.

Stau încă de veghe la poarta uitării,
cu gânduri de strajă în strai auster,
păstrez, cu răbdare, la umbra tăcerii,
al lumii nescris şi liturgic mister.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete în revers

Revin amintiri din trecut, în cuante,
cu doruri lăsate la margini de vis
pe filele vremii, cu semne flotante,
ce încă mai poartă misterul rescris.
Şi zeci de regrete, rămase în urmă,
cu umbrele serii se-ntorc uneori,
tăcerea uitării pe umbre se curmă,
în sufletul nins plâng mii de viori.

Imagini turnante ajung pe retină
pe aripa gândului rupt din trecut,
viorile plâng mai departe-n surdină
romanţa ajunsă cu visul pierdut.
Regretele curg din romanţa vrăjită,
s-aşază rănite în suflet şi plâng,
cândva, din neant, le cânta o ursită
să fie uitate la margini de crâng.

Acolo-ntr-o seară târzie de vară,
sub plopii rămaşi fără soţ după noi,
destinele noastre, uitate afară,
rănite pângeau, să venim înapoi.
Iar astăzi, la poarta uitării sosite,
regretele încă mai plâng pe-nserat
cu lacrimi căzute din frunze cernite
rămase orfane-ntr-un plop fulgerat.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei întoarse cu ziua de ieri

E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
ascuns între florile puse în glastră.

Se lasă-nserarea şi gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceaţa din visuri păgâne,
mai multe acum decât au fost ieri.

Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deşert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetu-ntins peste dorul inert.

Şi parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul senin
al celei întoarse cu ziua de ieri.

Cuvinte nespuse, ajung între noi,
cu vagi amintiri regăsite-n trecut,
se pierd, în tăcerea pereţilor goi,
pe buzele frânte-ntr-un magic sărut.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei de ieri

E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
uitat printre florile puse în glastră.

Se lasă-nserarea şi gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceaţa din visuri păgâne,
mai multe acum decât au fost ieri.

Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deşert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetul frânt peste dorul inert.

Şi parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul calin
al celei venite cu ziua de ieri.

Cuvinte nespuse, ajung între noi,
cu magic parfum readus din trecut,
se pierd, cu tăcerea pereţilor goi,
pe buzele frânte-ntr-un ultim sărut.

poezie de Corneliu Neagu (21 mai 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei de ieri

E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
uitat printre florile puse în glastră.

Se lasă-nserarea şi gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceaţa din visuri păgâne,
mai multe acum decât erau ieri.

Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deşert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetu-ntins peste dorul inert.

Şi parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul senin
al celei întoarse din ziua de ieri.

Cuvinte nespuse, ajung între noi,
cu vagi amintiri regăsite-n trecut,
se pierd, în tăcerea pereţilor goi,
pe buzele frânte-ntr-un ultim sărut.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echinocţiul boreal

ECHINOCŢIUL BOREAL
(Corneliu Neagu, 20.03.2024)
.
Când ziua cu noaptea se-mbină egale,
sub geana cerească-a-lui Marte fălos
vestale de strajă, în temple astrale,
întorc într-o clipă-anotimpuri pe dos.
Atunci te-ai născut neuitată speranţă,
să vii înspre mine în strai hibernal,
din vraja tăcerii să-mi dai cutezanţă,
trecând peste timpuri, doinind din caval.
.
Veneai din neant într-o casă săracă,
când noaptea cădea peste jarul încins,
iar timpul din mers se oprise să treacă
prin porţi redeschise de gând necuprins.
Pornisem din cer pe cărări temerare,
un prunc fără nume, şi fără destin,
când ziua cu noaptea oprite-n hotare
vorbeau la zenit despre cei care vin.
.
Iar eu printre ei, cu ursita-mi divină,
la ceasuri răzleţe, de greu început,
naiv aşteptam peste vreme să vină
doar har din vrăjit paradis neştiut.
Primit-am şi nume, de bună chemare,
să-l trec peste vreme cu gândul pios,
când timpul astral, necuprins în hotare,
din noi anotimpuri îşi lua un prinos.
.
Mergeam înainte, spre căi de lumină,
trecutul primea doar un spaţiu închis,
când ziua cu noaptea abile se-ngână
sub zorii aprinşi peste cerul din vis.
Dar anii trecut-au pe căi temerare
lăsându-mi în prag neştiute chemări,
pe toate le-am strâns să le pun în tipare
croite din franje cu lungi întrebări.
.
Şi totuşi, tu viaţă mi-ai dat fericire,
să trec peste lume mesaj prin Cuvânt,
gustând din pocale cu har nemurire
ajunsă-nlăuntru prin Duhul Cel Sfânt.
Primesc în tăcere şi ultima clipă,
trecută prin vreme de ceasul banal,
aştept fără teamă Preasfânta Aripă
să-mi pună pe frunte mirajul astral.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale, Ed. www. Coresi. ro (2022)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echinocţiu Boreal

Când ziua cu noaptea se-mbină egale,
sub geana cerească-a-lui Marte fălos
vestale de strajă, în temple astrale,
întorc într-o clipă-anotimpuri pe dos.
Atunci te-ai născut neuitată speranţă,
să vii înspre mine în strai hibernal,
din vraja tăcerii să-mi dai cutezanţă,
trecând peste visuri, doinind din caval.

Veneai din neant într-o casă săracă,
când noaptea cădea peste jarul încins,
iar timpul din mers se oprise să treacă
prin porţi redeschise de gând neatins.
Pornisem din cer pe cărări temerare,
un prunc fără nume, şi fără destin,
când ziua cu noaptea oprite-n hotare
vorbeau la zenit despre cei care vin.

Iar eu printre ei, cu ursita-mi divină,
la ceasuri răzleţe, de greu început,
naiv aşteptam peste vreme să vină
doar har din vrăjit paradis neştiut.
Primit-am si nume, de bună chemare,
să-l trec peste vreme cu gândul pios,
când timpul astral, necuprins în hotare,
din noi anotimpuri îşi lua un prinos.

Mergeam înainte, spre căi de lumină,
trecutul primea doar un spaţiu închis,
când ziua cu noaptea abile se-ngână
în zorii aprinşi peste cerul deschis.
Dar anii trecut-au pe căi temerare
lăsându-mi în prag nevăzute uitări,
pe toate le-am strâns să le pun în tipare
croite din franje cu lungi întrebări.

Şi totuşi, tu viaţă mi-ai dat fericire,
să trec peste lume mesaj în Cuvânt,
gustând din pocale cu har nemurire
ajunsă-nlăuntru prin Duhul Cel Sfânt.
Primesc în tăcere şi ultima clipă,
trecută prin vreme de ceasul banal,
aştept fără teamă Preasfânta Aripă
să-mi pună pe frunte mirajul astral.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 04.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceasul uitării

E toamnă târzie - aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieşind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aduc la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.

Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung fără veste, spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheaţă, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.

Citeşte, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheaţă ad-hoc,
ascultă şi vântul ce încă mai bate
cu vorbele mele scăpate din toc.
Desigur aşa vei afla, fără grabă,
că timpul se scurge acum înapoi,
iar orele-ntoarse întruna întreabă
de ce în pădure copacii sunt goi.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 21.06.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destine rănite

Revin amintiri din trecut, în cuante,
cu doruri lăsate la margini de vis
pe cutele vremii, din file flotante,
ce încă mai poartă misterul rescris.
Şi zeci de regrete, rămase în urmă,
cu umbrele nopţii se-ntorc uneori,
tăcerea uitării în cuget se curmă,
când sufletul plânge pe mii de viori.

Imagini turnante ajung pe retină
la margini de vis, revenit din trecut,
viorile plâng mai departe-n surdină
romanţa adusă cu dorul pierdut.
Regretele curg din romanţa vrăjită,
ajunse la margini de cuget se frâng,
cândva, din neant, le cânta o ursită
să fie uitate sub frunza din crâng.

Acolo-ntr-o seară târzie de vară,
sub plopii rămaşi fără soţ după noi,
destinele noastre, rămase afară,
rănite-ncercau să ne-aducă-napoi.
Iar astăzi, la poarta uitării sosite,
cu mii de regrete pe gândul curat,
s-aşază pe muchii de frunze cernite
rămase orfane-ntr-un plop fulgerat.

poezie din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2019 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

O voce siderală

Uitarea retrezită, ivită dintr-o teamă
lăsată într-o seară pe coama unui deal,
în prag de insomnie fără răgaz mă cheamă
să-ascult pe înserate un cântec din caval.

Trec orele haine şi somnul întârzie
sub visuri revenite, pe aripi de mister,
din rimele trădate în falsa poezie,
trecută de pendulă prin ceasul auster.
Iar timpul, pe tăcute, aduce fără grabă
secundele orfane, venite din trecut
cu amăgiri haine ascunse-ntr-o silabă
la marginea tăcerii din dorul convolut.

Aud în depărtare o voce siderală –
ajunge fără veste, în timp nedefinit,
destramă neuitarea şi ultima-ndoială
prin ceasul cu pendulă dispare-n infinit.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O voce siderală

Uitarea retrezită, ivită dintr-o teamă
lăsată într-o seară pe coama unui deal,
în prag de insomnie fără răgaz mă cheamă
să-ascult pe înserate un cântec din caval.

Trec orele haine şi somnul întârzie
sub visuri revenite, pe aripi de mister,
din rimele trădate în falsa poezie,
trecută de pendulă prin ceasul auster.

Iar timpul, pe tăcute, aduce fără grabă
secundele orfane, venite din trecut
cu amăgiri haine ascunse-ntr-o silabă
la marginea tăcerii din dorul convolut.

Aud în depărtare o voce siderală –
ajunge fără veste, în timp nedefinit,
destramă neuitarea şi ultima-ndoială
prin ceasul cu pendulă dispare-n infinit.

poezie de Corneliu Neagu (4 ianuarie 2022)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

Tăcerea răzvrătită, ivită dintr-o teamă
lăsată deoparte pe vârful unui dâmb,
în prag de insomnie fără răgaz îşi cheamă
dulăii neuitării legaţi de gândul strâmb.

Trec orele haine şi somnul nici nu ştie
că visurile-ntoarse pe aripi de mister
vor fi pe veci rescrise în falsa poezie
trecută de pendulă prin ritmu-i auster.

Iar timpul, pe tăcute, adună fără grabă
secundele orfane, pierdute în trecut,
în neuitări sterile ascunse-ntr-o silabă
la marginea tăcerii din dorul convolut.

Tăcerea se destramă şi-o voce siderală
mă cheamă, fără veste, în timp nedefinit,
ascult smerit chemarea şi ultima-ndoială
prin ceasul cu pendulă dispare-n infinit.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană...

Sfiicioşi cătăm prin rugă, ca-n atâtea dăţi, iertare.
Deolaltă punem gândul şi tăcerea în chemare.
Vechiu' grai tăcut ne-adapă prin cuvânt fără prihană.
De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană.

Multe gânduri aşezate în veşmintele vorbirii,
Ce-au trecut prin pana-i sfântă, stau sortite nemuririi.
Azi, poeţi cuprinşi de vorbă şi de dulcele-i blestem,
Rime nu mai încondeie, de veşmântul lor se tem.

Versul lor, e doar o umbră, ostenit, fără foşnire,
Lepădat de limba sfântă, de cuvânt şi de simţire.
Stihuiri suferitoare... prea tăcute, prea vulgare,
Chiar şi stâncelor din piatră le sunt rău mirositoare.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înscrisul cel nou

E noapte târzie - aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieşind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aduc la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.

Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung fără veste, spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheaţă, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.

Citeşte, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheaţă ad-hoc,
ascultă şi vântul ce încă mai bate
cu vorbele mele scăpate din toc.
Desigur, aşa vei afla, fără grabă,
că timpul se scurge acum înapoi,
iar orele-ntoarse întruna întreabă
de ce în pădure copacii sunt goi.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însemnele uitării

Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori şi urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.

Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.

Deodată mă cuprinde o teamă neştiută,
venită fără veste, cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.

Învăluită-n ceaţă, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în braţe şi te sărut adânc –
cu buza tremurândă, întinsă peste pleoape,
simt lacrima sărată din ochii care-ţi plâng.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie lirică nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradigma

Îmi adun tăcerea zilei următoare
din adânc de taine, fără început,
o îmbăt cu visuri puse în ulcioare
păstrate cu grijă pe un pat de lut.
Pun pe fruntea zilei mirul neuitării
cu parfum de doruri rupte din tăceri
când pe cerul vieţii se adună norii
mai puţini ca mâine, dar mai mulţi ca ieri.

Mă feresc de vorba nerostită încă
care vrea să scape din firav pripon,
să îmi lase-n cuget rana sa adâncă
pe cântări năuce de malefic zvon.
Am mereu în suflet gând de alinare
să-l împart prin lume marilor căzuţi,
părăsiţi adesea-n margini de uitare
unde stau cu anii încă nevăzuţi.

Din lumina zilei împletesc ofrande
cu-nveliş de visuri şi parfum de dor,
le împart când luna vine să se scalde
în adâncul oazei din deşert decor.
Simt încă de astăzi ultima enigmă
ce-mi deschide drumul, încă neştiut,
şi-mi aduce-n suflet marea paradigmă
să mă-mbăt cu taina Celui Nevăzut.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

O voce siderală

Uitarea retrezită, ivită dintr-o teamă
lăsată deoparte pe vârful unui dâmb,
în prag de insomnie fără răgaz îşi cheamă
ispitele amare găsite-n gândul strâmb.

Trec orele haine şi somnul întârzie
sub visuri revenite, pe aripi de mister,
din rimele trădate în falsa poezie,
trecută de pendulă prin ceasul auster.

Iar timpul, pe tăcute, aduce fără grabă
secundele orfane, venite din trecut
cu amăgiri haine ascunse-ntr-o silabă
la marginea tăcerii din dorul convolut.

Aud în depărtare o voce siderală –
ajunge fără veste, în timp nedefinit,
destramă neuitarea şi ultima-ndoială
prin ceasul cu pendulă dispare-n infinit.

poezie din Creaţie nouă
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În prag de toamnă

Se lasă toamna încă aşteptată,

părerile de rău se-ntorc pe rând,

pe-o margine de clipă-ntârziată

la uşa gândului ajung dansând.

Şi mă cuprind regrete insolite,

fără să ştiu de am greşit cumva

când dorurile-n straie de ispite

visau adânc pe nori de mucava.

Regretele s-aşază peste gânduri

cu amintiri trezite prea târziu

în notele urcate printre ziduri

din partitura unui potpuriu.

Revin acum, în clipe fără miză,

cu vânturi reci sosite de la nord,

în prag de seară ultimă surpriză,

cu amăgiri căzute-n dezacord.

La poarta neuitării se destramă,

iar gândul le alungă în trecut,

în mijlocul pădurii de aramă,

pe umbrele din visul renăscut.

Acolo te zăresc îngândurată,

cu dorurile strânse la un loc,

pe chipul ce apare ca o pată

în ramă aurită de breloc.

Aşez brelocul pe o etajeră,

întinsă peste spaţiul infinit,

privirea ta, venind din altă eră,

îmi leagănă surâsul obosit.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi de sus, dintre luceferi...

Sfiicioşi cătăm prin rugă, ca-n atâtea dăţi, iertare,
Deolaltă punem gândul şi tăcerea în chemare.
Vechiu' grai tăcut ne-adapă, prin cuvânt fără prihană.
De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană.

Multe gânduri aşezate în veşmintele vorbirii,
Ce-au trecut prin pana-i sfântă, stau sortite nemuririi.

Şi de sus, dintre luceferi... raza lui lumină încă,
Iar cuvintele-i de aur, neclintite, ca o stâncă,
Mai hrănesc dureri de suflet şi dorinţe mai hrănesc,
Prin esenţa lor de leacuri strânsă-n graiul românesc.

Azi, poeţi cuprinşi de vorbă şi de dulcele-i blestem,
Rime nu mai încondeie, de veşmântul lor se tem.

Versul lor... e doar o umbră, ostenit, fără foşnire,
Lepădat de limba sfântă, de cuvânt şi de simţire.
Stihuiri suferitoare... prea tăcute, prea vulgare,
Chiar şi stâncelor din piatră le sunt rău mirositoare.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!