Chiar timpul se întoarce...

De ne vedem şi astăzi câteodată,
când drumurile noastre se-ntâlnesc,
te regăsesc aproape neschimbată –
priviri de foc şi zâmbet nefiresc.
Te urmăresc cu ochii de departe,
trecând la braţul unui alt bărbat,
de mă priveşti mă uit în altă parte
cu cugetul de gânduri încărcat.

Ce-am hotărât în ziua-aceea, poate,
n-om desluşi cum trebuie nicicând,
dar ştiu că-n mine au rămas săpate
dureri adânci care îmi stau pe gând.
Nici tu nu eşti desigur împăcată
cu tot ce-a fost, cu ce s-a întâmplat
când fiecare-n parte, dintr-odată,
plecând credea că nu e vinovat.

Iar din mândria noastră pedalată
pe fraze reci, venind fără-nţeles,
n-o să-nţelegem, poate, niciodată
ce rost găsim pe calea ce-am ales.
Şi cu regrete lungi, în noi lăsate,
vom încerca s-aducem din trecut
crâmpeie dragi din amintiri păstrate
ca să întoarcem tot ce am pierdut.

Dar mai putem aduce încă-odată
destinele pe drumul cunoscut? –
din tot ce ştiu, din câte am văzut,
chiar timpul se întoarce câteodată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuget rănit

Stă cugetul rănit pe brâul unui troc,
tot aşteptând să vină o schimbare,
pentru a-şi găsi, din nou, pretinsul loc
pierdut cândva la tragerea cea mare.
Iar clipele, trecând prin acele de ceas,
scot din pendulă numai amăgire –
din ritmica bătaie-n urmă au rămas
doar vagi regrete dintr-o nălucire.

Din hăul nevăzut al timpului pierdut,
ce s-a desprins de clipa care moare,
revin fără răgaz, pe umbre de sărut,
doar lungi păreri de rău ameţitoare.
Iar mutele speranţe care-ajung târziu
nu-mi pot aduce nici-o izbăvire,
se scurge timpul în zadar fără să ştiu
de ce te-ntorci mereu în amintire.

Când somnu-alunecă la margine de vis,
în prag de gând te văd neîmpăcată,
rupând tăcerile din vechiul paradis
când oazele ne cheamă încă-odată.
Se redeschid speranţele din visul meu,
văd palmierii fremătând în vrie,
pe cerul vieţii-n arcul unui curcubeu
văd semnele de toamnă timpurie.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 14.05.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăind din amintiri

Cu miros de orhidee
Şi cu ochii tăi căprui,
M-ai înnebunit femeie
Nu se poate! O să-mi spui.

Nu ştiu cine a-nceput
Să privească-n viitor?
În ochii tăi eu m-am pierdut
Şi asta nu întâmplător.

Cu o singură privire
Care nicicând nu pot s-o uit,
Mi-a trecut tot prin gândire
Şi prezent dar şi trecut.

Acum când eşti departe
Stau trăind din amintiri,
Citind scrisorile pictate
Având miros de trandafiri.

Aştept clipa revederii
Sunt încorsetat de gânduri,
La venirea primăverii
M-am înconjurat de gânduri.

poezie de Mihai Leonte (19 ianuarie 2002)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasmă de oaze

Noi încă mai suntem eroi neştiuţi,
cu ochii pe hărţi adunate-mpreună
în ani fără glorii, în grabă vânduţi
pe visuri lăsate la margini de dună.
Când clipa ne duce departe în zbor
spre vaste popasuri ivite în cale,
uitarea o cernem la margini de dor,
ca somnul pe gânduri să vină agale.

Din Ursa Cea Mare, oprită în loc,
prin oiştea întoarsă aducem fiorul,
din culmile reci ale Ţării De Foc,
ca-n grabă la uşă să tragă zăvorul.
Zăvor din legende găsite-n trecut
în vagi amintiri, dintr-o lume uitată,
deschisă-n memorii de vis renăscut
în zodii cernute din cer câteodată.

Se simte parfumul rămas fără glas,
în prag de mirare dorind să dezlege
un joc readus dintr-un mitic popas
pe care nici noi nu-l putem înţelege.
Cu gândul ajuns într-un timp revolut,
nici glasul nu poate acum să ne-ajute,
doar visul mai vine-aducând din trecut
mireasmă de oaze, din ţări nevăzute

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda vieţii

Oglinda vieţii-ntoarsă spre trecut
cu amintiri se umple dintr-odată,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
în visul meu se-adună şi fac roată.
Se-nvârte roata-n miticul decor,
mai necuprins decât cuprinde zarea,
un val de amintiri, năucitor,
inundă cu imagini neuitarea.

Iar timpul parcă s-a oprit pe loc,
în universul gândurilor mele,
să pot privi acest decor ad-hoc –
tot ce-am trăit - cu bune şi cu rele.
Dar, Doamne, toate s-au amestecat,
iar binele cu răul, împreună,
pe-aripi de vis venind, neîncetat,
îmbrăţişate-n grabă se adună.

Încerc să le separ în mintea mea,
să înţeleg cum am trecut prin viaţă,
dar timpul să aştepte nu mai vrea,
în visul meu rămâne doar o ceaţă.
Dar cugetul, gonind afară hăul,
aprinde-n suflet candelă aleasă
să pot vedea că binele şi răul
în inimă împart aceeaşi casă.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda vieţii

Oglinda vieţii-ntoarsă spre trecut
cu amintiri se umple dintr-odată,
din tot ce-a fost, din câte am avut,
în visul meu se-adună şi fac roată.
Se-nvârte roata-n falnicul decor,
mai necuprins decât se-ntinde zarea,
un val de amintiri, năucitor,
inundă cu imagini neuitarea.

Iar timpul parcă s-a oprit pe loc,
în universul gândurilor mele,
să pot privi acest decor ad-hoc –
tot ce-am trăit - cu bune şi cu rele.
Dar, Doamne, toate s-au amestecat,
iar binele cu răul, împreună,
pe-aripi de vis venind, neîncetat,
îmbrăţişate-n grabă se adună.

Încerc să le separ în mintea mea,
să înţeleg cum am trecut prin viaţă,
dar timpul să aştepte nu mai vrea,
din visul meu rămâne doar o ceaţă.
Dar cugetul, gonind afară hăul,
aprinde-n suflet candelă aleasă
să pot vedea că binele şi răul
în inimă împart aceeaşi casă.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis Hibernal

Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, aşezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aştept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.

Şi încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri aiurea

Gânduri aiurea,
Gânduri fără rost,
Cutreieră pădurea
După adăpost.

Aiurea sau încotro,
Nici ele nu ştiu unde.
Sau poate... apropo:
Ecoul, le răspunde?

Nici el, nici eu, nici tu,
Nu le vedem, nu le-auzim.
Da. Nici pădurea, nu.
De gânduri negre, toţi fugim.

Temeri urâte nasc în noi.
Vin toamne triste şi vin ploi.
Ne năpădesc noi amintiri,
Din vechile noastre iubiri.
Doar cu-atâta ne mândrim
În viaţa care-o mai trăim.
Bolnavi de cât ne-am amintit,
Când vom intra în asfinţit;
Gânduri aiurea,
Gânduri fără rost,
Vor părăsi pădurea
De parcă nici n-au fost.
Se vor risipi în vânt,
Nu vor mai zbura nicicând.

poezie de Dumitru Delcă (24 iulie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren rătăcit

Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, aşezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aştept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.

Şi încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu ...

În noaptea grea, când ceasul răsună în cetate,
Eu ştiu că-mi plâng iluzii pierdute în neant,
Că mi-am hrănit orgoliul cu sterpe surogate,
Vândute la grămadă de câte-un traficant.

Când clopotele sună pe limba lor de moarte,
Eu ştiu că-n van se scurge fărâma ce-a rămas
Din drumul meu pe Terra, trecut în paşapoarte
Şi-n timpul care muşcă din ultimul popas.

Când o ciuvică sparge tăcerea întronată,
Eu ştiu că mă aşteaptă strămoşii mei la sfat,
Să le dau socoteală, cu vorba strâmtorată,
Ce am făcut în viaţă şi-n lume ce-am schimbat?!

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată

Că eşti!
Din când în când mai mult,
"Aproape" câteodată,
În stare... oarecum.
Că-i bine, zic!

Păcat că-mi eşti departe...

Că spui!
Adeseori cuvinte,
Tăcere câteodată,
Nimicuri... uneori.
Că-i bine, zic!

Păcat că-mi spui departe...

Că vii!
Din pas în pas cu totul,
Alene câteodată,
Plecând... adeseori.
Că-i bine, zic!

Păcat că-mi vii departe...

Că vrei!
De multe ori aproape,
Din mine câteodată,
Credibil... rareori,
Că-i bine, zic!

Păcat că-mi vrei departe...

poezie de Gabriela Chişcari (27 august 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai ştiam

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu ciobul căzut dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător.
Un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îţi torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu şi ştergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce greu îmi e fără voi...

Cândva... demult, am trăit drama,
Când i-am pierdut pe-ai mei, pe rând.
Au decedat tata şi mama...
E greu fără ei, pe pământ.

Când a murit, n-a ştiut tata
Să spună că el va pleca.
Într-un minut el a fost gata
Şi am rămas numai cu mama.

De rude, timpul ne desparte.
Eu, astăzi, sunt la casa mea.
De necazuri avem parte
Ne înnoptează liniştea.

Era-ntr-o vineri, dimineaţa,
Când soţul meu a deceat.
Eu am rămas doar cu speranţa,
Iar el va fi de neuitat!

Am mai trăit încă o dramă,
Când am pierdut pe biata mamă.
Vreau să vorbesc cu ei, pe rând,
Dar, le şoptesc numele-n gând...

Mi-e dor de cei răpiţi de moarte,
Şi-n rugăciuni, eu îi cuvânt.
Deşi ştiu că-s plecaţi departe,
Oricând eu am să-i port în gând.

Aş vrea să ştiu de le e bine...
Ce n-aş da, de-ar fi cu mine!
În vis, eu, lor mă adresez?
Sunt cu ei, măcar, când îi visez!

Spun rugăciuni la întâmplare,
Şi-ntreb pe Dumnezeu de ei,
Dar îmi răspunde:,, Cel ce moare,
Nu se întoarce înapoi!"

Îmi este tare dor de tata!
Cât mi-aş dori să-şi vadă fata,
Că-n viaţă, ea s-a descurcat,
Să ştie că nu l-a uitat!

Vă plâng de când m-aţi părăsit,
Şi v-am iubit atât de mult!
Mereu aduc flori la mormânt
Şi nicicând nu am să vă uit!

Ştiu că ne-om întâlni o dată
Şi-atuncea fericiţi vom fi!
Astăzi rostesc cu-ai mei copii:
"Doamne, te rog, pe ei îi iartă!"

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (2 noiembrie 2003)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celestul mister

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu vântul pornit dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător,
un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îţi torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu şi ştergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii culturale (28 decembrie 2023)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ludic păcat

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu vântul pornit dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător,
un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îţi torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu şi ştergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ludic păcat

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu vântul pornit dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător,
un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îţi torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu şi ştergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

nu doare
de aceea trecând
rănile sale
sunt doar amintiri
atâta doar
că ia cu el
şi duce departe
doar el ştie unde
cea mai importantă parte
a vieţii noastre
poate cândva
nu se ştie când
ne vom reîntâlni
cu tot ce-am făcut
am zis am urât
iubind trecând
uitând aşteptând
să fie oare
în ziua aceia
o altă înviere?
sub care cer
spre care mântuire
se îndreaptă el visul?
toate acestea
sunt doar închipuiri
aşa să ştii
tu cel care treci
neştiut
însingurat călător
prin ploaia rece
a propiilor tale închipuiri

poezie de Vasile Gavrilescu din Starea de fapt (1996)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inimi de păduri înlăcrimate

Vă rog acum să nu mă întrebaţi
de unde ştiu poveştile uitate
pe crengile de arbori retezaţi
în inimi de păduri înlăcrimate!

Pe înserate încă se mai zbat
să-şi caute copacul care moare
pe marginea tărâmului turbat,
în agonie, după defrişare.

Chiar frunzele căzute mai plutesc
pe vânturi reci care revin din iarnă
cu triste amintiri ce nu-şi găsesc
nici locul sfânt pe care să se-aştearnă.

Sunt amintiri uitate în trecut
pe un altar de gânduri încărcate
cu umbre de iubiri care-au pierdut
tot ce-a rămas din clipele ratate.

Aş vrea să le împac dar au plecat,
în zbor întins, sub bolta înstelată,
la marginea tărâmului turbat
unde dispar copacii dintr-odată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea

În urma unui rămas bun,
Acolo am prins rădăcină,
Stau şi le judec de nebun,
Să înţeleg cine-i de vină...

Pe calea tristă ce-ai ales,
Eu n-am sa pot păşi vreodată,
Sunt trist că nu te-am înţeles,
Poate voi şti cu altă fată.

Vei fi mereu o amintire,
Şi sunt dator să-ţi mulţumesc,
Din partea mea a fost iubire,
Tu m-ai făcut să o trăiesc.

A fost real sau ireal,
Eu am simţit, a fost divin,
În palma ta, purtat de val,
O întâmplare, un destin...

Pare c-am fost copii, o clipă,
Mi-a fost mai greu mie să cresc,
Dar simt că n-au fost o risipă,
Acei o mie "Te iubesc!".

Nu înţeleg a cui e vina,
O fi a mea, o fi a ta,
În rădăcini cuprind grădina,
Acolo-i ultima cafea.

Ne-am reproşat atât de multe,
Puteam s-o facem c-un sărut,
Când inimi nu vor să asculte,
Atunci chiar totul e pierdut.

Îmi beau cafeaua, sunt rănit,
Amară-i ea, amar sunt eu,
Să nu regreţi tot ce-am trăit,
Ai fost cândva motivul meu.

În urma unui rămas bun,
Acolo am prins rădăcină,
Stau şi le judec de nebun,
Să înţeleg cine-i de vină.

Ştiu, zace-n mine un regret,
Dar poate e mai bine-aşa,
Am crescut greu, am mers încet,
De azi îţi jur, mă voi schimba!

Voi fi matur,
Nu pentru tine,
Pentru ea.
Cine e ea?
Nu ştiu, dar voi afla! ❤️

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
pictează sub fereastră scene de spital.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat.

Şi mă cuprinde parcă dintr-odată
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de încântări uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n taină îi vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
pe tine neuitato-n vis să te găsesc!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem rătăcit

Am pierdut un poem, nu ştiu unde l-am pus,
Era dragoste-n el dar acum s-a ascuns,
Îl tot caut de zor, de-l găseşti, să mi-l dai
Aş fi vrut să-l recit, lângă mine să stai.

Hai... adu-mi-l te rog, am uitat tot ce-am scris,
Ce e-n el nu mai ştiu, le aştern ca prin vis
Şi de n-am să-l găsesc părţi, din viaţă-am pierdut,
Ascunsesem în el doar iubiri din trecut.

Nu aş vrea să le pierd chiar de altele vin,
Cele care au fost, n-au contat mai puţin,
Amintiri ce-am avut nu mai am fără el,
Îmi dispare trecutul, nu rămâne la fel.

Am pierdut un poem, poate-un alt am să scriu,
Tu ce faci? L-ai găsit? Ştiu că este târziu...
Chiar nu vrei să te laşi până nu-l vei găsi?
Înţeleg... dacă-l ai... poţi la mine veni.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!