Corneliu Neagu

Afluxul vorbelor

Cuvintele par tot mai goale de-nțeles
sau poate-ascund mai multe deodată? –
ne adaptăm cu greu la miticul progres
redefinit într-o semantică ciudată.
Afluxul vorbelor, adesea prea abrupt,
cu vechi cârpeli ar vrea să ne convingă
că ce vedem deasupra este dedesubt,
iar ața de cusut e bună pentru chingă.

Și dacă vorba spusă pare prea puțin,
redefinim cuvinte oarbe pe lozincă
să-i lămurim pe neîncrezători deplin
că-n lupta vorbelor e-o cauză adâncă.
Venit cutezător din veacul ce-a apus,
speram că vorba poate fi utilizată
ca să rostim cinstit ce am avea de spus
cu sufletul deschis și inima curată.

Dar în cuvintele strâmbate nefiresc,
cu vorbele-ncâlcite, fără învoială,
oricât aș căuta, nu pot să regăsesc
pur adevăr în țesătura lor vocală.
Rămas fără răspuns în umbra de tăceri,
care-mi aduc în suflet dulce alinare,
de mai aud cumva ce-am auzit și ieri
cu ciudă vă desfid, cuprins de indignare!

poezie de din Timp și destin, Ed. MATRIXROM, București, 2018
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Corneliu Neagu

Apusul

Mă tulbură și-acum privirea ta
venind din amintirile pierdute
pe marginile unui ciob de stea
din haosul cu forme nevăzute.

Mă-ndepărtez, cu sufletul mai greu,
de umbrele din karma ta bizară
ce-ajung pe căile de vis mereu
să-mi tulbure tăcerea către seară.

Dar încă sper că pot să regăsesc
mirajul clipelor de altădată
când amândoi, iubindu-ne firesc,
ne întâlneam cu inima curată.

Acum chiar timpul pare încărcat
de mitice poveri necunoscute,
ce mi se-aștern în cuget ne-ncetat,
cu vorbe fără duh, întreținute.

Iar vorbele-ți strâmbate nefiresc
ajung arzând în mine ca o tramă,
când fără voie stau să te privesc
din vraja umbrei care se destramă

poezie de din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și pentru că trebuia să-i dea un nume, Dumnezeu i-a spus FEMEIE. Despre ea este vorba... în ea trăiești și tot în ea mori. N-o poți avea doar pentru tine, plaja fiindu-ți doar ție în prea puține cazuri. Nu știi dacă s-o iubești ori s-o alungi, oricum ar fi tot prizonierul sufletului ei ești! Și-atunci, iei cuvintele și le arunci în apa ce pare că nu mai contenește să te provoace - a fi sau a nu fi exploratorul ei! Asta-i povocarea...


Adăugat de Sorin ȘomandraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și dincolo de suflet... mai e loc

Nu judeca... o lume, după tine,
Când ești cuprins de griji și de dureri,
În noapte, te-au târât atâtea seri,
Și peste rău... nu mai încape bine.

Când pe altarul vieții arde foc
Și te-a cuprins, puțin câte puțin,
Iar sufletul îți pare că e plin...
Și dincolo de suflet... mai e loc.

Și dincolo de suflet cresc iubiri,
Sămânța lor... răsare fără ploi,
Ajunge hrana inimii din noi...
Și zâmbetul, tăcut, de trandafiri.

Și dincolo de suflet umblă dor
Ascuns între iubire și tăceri.
Lumină vie,-a gândului de ieri,
Prin soarele de dincolo de nori.

Și dincolo de suflet... multe flori,
Mai pun culori pe umbrele din noi,
Oricât am fi de rătăciți... și goi.
Și după nopți... se mai ivesc și zori.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Corneliu Neagu

Păcală Cel Veșnic

Prea multe întrebări s-au adunat,
nici nu găsim răspunsuri pe măsură,
căci tot prezentul parcă-i răsturnat
într-un cazan alimentat cu ură.
Ne răsucim pe strâmte amăgiri,
purtăm în suflet false jurăminte,
dintr-un trecut cu multe amintiri
pe care le-am trădat mai înainte.

Ne îmbătăm cu-același nefiresc,
pe care-l cultivăm, fără-nvoială,
prin vorbele ce zilnic se-nvârtesc
în mintea noastră, ca într-o spirală.
Cuvintele de-valma, fără rost,
care ne ies, fără răgaz, din gură,
ne prelungesc trecutul prea anost
rămas străin în falsa-i conjectură.

Ne învârtim tot timpul într-un loc,
în ipoteze fără rezonanță,
parcă-am descins din tristul iarmaroc
unde-am vândut și ultima speranță.
Tot aspirăm la falsele minuni
servite-n ambalaje colorate
de cei care se cred deja stăpâni
peste norod și viețile furate.

Avem în inimi doar un trist ecou,
măsură grea a vieții-n impostură...
Păcală-al nostru, veșnicul erou,
ne ține-n loc cu sufletul la gură!

poezie de din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Păcală Cel Veșnic

Prea multe întrebări s-au adunat,
nici nu găsim răspunsuri pe măsură,
căci tot prezentul parcă-i răsturnat
într-un cazan alimentat cu ură.
Ne răsucim pe strâmte amăgiri,
purtăm în suflet false jurăminte,
dintr-un trecut cu multe amintiri
pe care le-am trădat mai înainte.

Ne îmbătăm cu-același nefiresc,
pe care-l cultivăm, fără-nvoială,
prin vorbele ce zilnic se-nvârtesc
în mintea noastră, ca într-o spirală.
Cuvintele de-valma, fără rost,
care ne ies, fără răgaz, din gură,
ne prelungesc trecutul prea anost
rămas străin în falsa-i conjectură.

Ne învârtim tot timpul într-un loc,
în ipoteze fără rezonanță,
parcă-am descins din tristul iarmaroc
unde-am vândut și ultima speranță.
Tot aspirăm la falsele minuni
servite-n ambalaje colorate
de cei care se cred deja stăpâni
peste norod și viețile furate.

Avem în inimi doar un trist ecou,
măsură grea a vieții-n impostură...
Păcală-al nostru, veșnicul erou,
ne ține strict cu sufletul la gură!

poezie de din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Alex: Da, Lia, e adevărat; aici, cel puțin, Nis are dreptate. Luci e un om minunat, nici n-am cuvinte cu care să-l caracterizez; nu trebuia să-i fi spus ceea ce i-ai spus. E clar că suferă enorm, îl doare în adâncul sufletului său minunat, l-ai atins tare, nemilos, într-un punct slab, sensibil... Poate ți se pare incredibil, dar el chiar este sensibil, sentimental; are unele slăbiciuni, pe care însă nu dorește să și le arate față de ceilalți.
Lia: Îmi pare rău, n-am vrut, de abia acum îmi dau seama că am greșit. De abia acum realizez cât de mult am greșit... Uff... De fapt, nici nu credeam așa ceva despre el, nu știu de ce am spus, ce mi-o fi venit... Dar n-am vorbit serios. Vă rog să mă credeți!
Alex: Acum e prea târziu să-ți mai pară rău. Ceea ce ai spus, rămâne spus, nu mai poți schimba nimic, oricât ai vrea, chiar dacă ai vorbit serios sau nu. Acum nu ne mai rămâne decât să sperăm că perioada de timp în care el vrea să rămână singur nu va fi prea îndelungată, ci mai scurtă. Altfel, nu știu cum ne vom descurca fără el.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pădurile Înțelepciunii

Pentru ori de câte ori am pierdut,
Pentru ori de câte ori am dat-o-n bară,
Pentru ori de câte ori am spus "Îmi pare rău",
Pentru ori de câte ori n-am spus –

Pentru fiecare inimă care a suferit din pricina mea,
Pentru ori de câte ori n-am întors și celălalt obraz,
Pentru fiecare om căruia i-am provocat pagube
Datorită faptelor sau vorbelor mele:

Nu, nu sunt un ratat.
Știu că nu sunt o cauză pierdută.
Unele lecții se învață mai greu.
Acum am toate lucrurile puse-n ordine.

Regrete? Am multe.
Dacă mi-a fost uneori silă de mine? Mi s-a-întâmplat.
Am plecat de multe ori departe,
Încercând să mă apropii de ceva inedit.

Știu încotro mă-îndrept, știu și calea.
Poate călătoria durează un pic prea mult,
Dar nu toate regresele sunt eșecuri,
Ci doar ocolișuri prin Pădurile Înțelepciunii.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă și prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb și prea... zicală.

Prea dulce și prea amară,
Prea calmă și prea nervoasă,
Prea de râs și prea șucară,
Prea tristă și prea... haioasă!

Prea stinsă și prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră și prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea șuie și prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vom învinge și furtuna

Din câte flori sunt pe pământ
Ești floarea din inima mea,
Și nici o ploaie nici un vânt
Nu poate lua mireasma ta.

Aș vrea să am un cer senin
Și un apus ca-n curcubeu,
Să fie din nou sufletul plin,
Dar nu pierdut și nici prea greu.

O ură adâncă și prea deasă
Ce tot pământul a cuprins,
Chiar și speranța a fost ștearsă,
Demult și ea, încet s-a stins.

Noi ne luptăm cu viața-ntruna
Dar noi ne iubim, și cred,
Că vom învinge și furtuna
Și iubirea n-o s-o pierd.

poezie de (29 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Broderie de cuvinte

sărut cuvintele care implică dragostea
care zămislesc lumina nobilă augustă
care brodează în suflet liniștea
și risipesc lin tristețea vetustă.

iubesc cuvintele cum soarele pământul
cum stelele și luna luminează noaptea
cuvintele pe care le răspândește cântul
cuvintele care înnobilează cartea.

ador cuvintele -frumoase adevăruri
care spun că dragostea nu-i un păcat
acoperă sufletul cu minunate văluri
și îi fac timpului chip fermecat.

sărut cuvintele care-mi aduc iertarea
îmbunând visul netezindu-i cărarea.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vom învinge și furtuna

Din câte flori sunt pe pamânt
Ești floarea din inima mea,
Și nici o ploaie nici un vânt
Nu poate lua mireasma ta.

Aș vrea să am un cer senin
Și un apus ca-n curcubeu,
Să fie din nou sufletul plin,
Dar nu pierdut și nici prea greu.

O ură adâncă și prea deasă
Ce tot pământul a cuprins,
Chiar și speranța a fost ștearsă,
Demult și ea, încet s-a stins.

Noi ne luptăm cu viața întruna
Dar noi ne iubim, și cred,
Că vom învinge și furtuna
Și iubirea n-o s-o pierd.

poezie de (29 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vorba spusă

Vorba ta odată spusă,
nu mai este vorba ta.
Purtată-i de vânt. E dusă.
La tine nu se va-înturna.
Ție nu-ți mai aparține.
În zadar o vei chema.
Chiar de-i spusă rău, sau bine,
plecată-i din gura ta.

poezie de (ianuarie 2023)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Corneliu Neagu

Tăcerea din adâncuri

Adaug speranțe la ziua ce vine,
le scot fără grabă din râu de tăceri,
cu gândul și fapta, dar vorbe puține,
pot încă să fac mai mult decât ieri.

Privesc înainte, privesc în trecut,
așez peste astăzi și ziua de mâine,
din noaptea uitării scot visul pierdut,
aduc demnitate să pun peste pâine.

Cuvinte prea multe nu am de rostit,
le-așez cu răbdare în vorbe curate,
când timpul îmi dă un răgaz potrivit,
le pun cu migală-n poeme pe toate.

Citindu-le-n taină, găsesc alinare,
sau vrajă-mbrcată în haine sfințite,
cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,
cu rouă cerescă pe doruri rănite.

Stau încă de veghe la poarta uitării,
cu gânduri de strajă în strai auster,
păstrez, cu răbdare, la umbra tăcerii,
al lumii nescris și liturgic mister.

poezie de din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Tăcerea din adâncuri

Adaug speranțe la ziua ce vine,
le scot fără grabă din râu de tăceri,
cu gândul și fapta, dar vorbe puține,
pot încă să fac mai mult decât ieri.

Privesc înainte, privesc în trecut,
așez peste astăzi și ziua de mâine,
din noaptea uitării scot visul pierdut,
aduc demnitate să pun peste pâine.

Cuvinte prea multe nu am de rostit,
le-așez cu răbdare în vorbe curate,
când timpul îmi dă un răgaz potrivit,
le pun cu migală-n poeme pe toate.

Citindu-le-n taină, găsesc alinare,
sau vrajă-mbrcată în haine sfințite,
cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,
cu rouă cerescă pe doruri rănite.

Stau încă de veghe la poarta uitării,
cu gânduri de strajă în strai auster,
păstrez, cu răbdare, la umbra tăcerii,
al lumii nescris și liturgic mister.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Nu știm de ce

Nu ști de ce ne treci adesea
prin fier și oțet și fier,
dar știm că tot ce nu știm astăzi
vom ști odat-acolo-n cer.
Nu știm de ce suntem adesea
prea slabi, prea reci și prea săraci,
dar știm că Tu vrei mai datornici
și mai puternici să ne faci.

Nu știm de ce ne dai adesea
dureri și lacrimi și amar,
dar știm că-n toate de-orice dată
se-ascunde-un nou și dulce har.

Nu știm de ce ne ceri adesea
slujiri și jertfe și poveri,
dar știm c-o binecuvîntare
ne dai prin tot ce Tu ne ceri.

Nu știm de ce ne duci adesea
în loc de chin ori de noroi,
dar știm că-n orice loc e-o slujbă
pe care Tu o ceri de la noi.

Nu știm de ce ne-oprești adesea
să nu ne ducem unde vrem,
dar știm că drumul fără Tine
ajunge cel mai greu blestem.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Să-mi spui despre dorul de om

I
Tata a urcat un luceafăr mai sus de ceruri,
mai sus de zilele și nopțile măcinate de viață.
După ultimul cer a cuprins
adâncimea timpului;
îmi vede somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
și stelele se întunecă
în flacăra roșului apus.
Este de ajuns
că am rămas pe pământ un gând,
și nu un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns,
copila mea.
Nu pune lacrima peste mine care mă strivește,
rămân așa cum sunt –
sclipitor în stele,
mugur în nuiele –
căci învelișul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt,
cu mult timp înainte
când te ridicam deasupra inimii
cu brațe largi de părinte.
Uită de timpul ce crește între noi
și urcă cerul tău înspre mine.
Poate oi lăsa în părul tău dorul,
iar lacrima – pământului
să urc în următorul mugur floare.
II
Tata a urcat un luceafăr mai sus
de ceruri.
După ultimul cer, l-a cuprins
adâncimea timpului dus;
îmi vede buzele rostindu-l
în somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
și steaua lui se întunecă
în flacăra roșului apus.
E de ajuns
că sunt pe pământ un gând,
și n-am rămas un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns.
Îți aud plânsul fără răspuns;
așa ușor cum sunt,
umblu în apele care ți-au cutreierat ochii,
învelișul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt
în vremuri dinainte.
Aș fi murit cum moare umbra în lumină
dacă zeii nu mi-ar fi aruncat în trup
suflet de părinte.
Uită de timpul ce crește între noi,
mă vei revedea în amurg
stea fără noapte,
stând cu genunchii pe cer
ca și cum ai veni dintr-o rugăciune
să-mi spui despre dorul de om.

poezie de din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă și suflet (9 mai 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Nu pune semnul minus...

Nu pune semnul minus
stării mele!
Poți să o numești cum vrei,
poți să o pipăi,
poți să o cântărești,
să o pui sub lupă,
poți să o și guști, dacă vrei!
Poate că vei spune că e prea dulce,
că prea mult zahăr
face diabet.
Sau vei spune că lucrurile nu sunt
așa dulci cum par,
că ar trebui să mai scormonesc puțin
în inima lor,
în plămânii lor,
în ficatul lor,
pentru că undeva,
sigur,
voi descoperi amărăciunea,
fierea lucrurilor și a sentimentelor.
Poate vei face grimase de dezgust
pentru că am pus prea mult întuneric,
și-mi vei scoate ochii cu lumina
pe care o vezi pretutindeni,
că așa ar trebui să fac și eu...
Poți să faci ce vrei cu starea mea!
Ți-o ofer pe tavă.
Ia-o!
Disec-o!
Poți să fii unilateral,
multilateral,
univalent,
plurivalent,
dar să nu pui semnul minus
stării mele,
pe care o recompun
din greu,
mereu,
mereu,
din ochii tăi,
din ochii mei,
din vorba ta,
din vorba mea,
din inima ta,
din inima mea!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Dan Mitrache

Odată

Odată, am iubit o fată
și împreună am iubit
toate cuvintele.
Mai apoi,
cuvintele au venit
peste noi
să ne împresoare,
să ne doboare!
De atunci, printre cele
cuvinte rebele
ne iubim și-n tăceri,
de azi
și de ieri.
Cuvinte sublime,
tăceri omonime.
Odată, am iubit o fată...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înclinăm prea des să dăm sfaturi fără a asculta și fără a ni se cere! Chiar dacă tu le oferi cu toată bunătatea, obișnuiește-te cu gândul că prea puține vor fi luate în seamă. Cel mai adesea oamenii nu au nevoie de cuvintele altora, ci de ascultarea lor.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Uitat la tine-n țară

Ne răsucim pe muchii de-ntrebări,
stau gândurile-n margini de redută
sub ploi de toamnă aducând fiori
pe picături de apă ne-ncepută.
Ne amăgim în nevăzutul prag
al veacului care a-nceput să crească
pe falsele valori ce ne atrag
în cursele cu miză nefirească.

Suntem conduși de un destin bizar,
fără suport în gene ancestrale,
clădit inapt întrun țesut precar
din imanente falsuri marginale.
Cuvintele strâmbate nefiresc
se zbat incert în conversații nule,
cu golicinea tâmpă ne rănesc,
în hăuri explodând, ca niște bule.

Modele adoptăm de împrumut
nu le testăm, nu știm dacă vor ține,
ne poticnim și-o luăm de la-nceput
cu altele, crezând că-ar fi mai bine.
Se scurge viața pe cârpeli ad-hoc
clamate în discursuri insipide
de indivizi ce și-au găsit un loc
printre penali cu faimă în partide.

Valorile încep să ne dispară,
răpuse de acest destin bizar
tot ce încerci îti pare în zadar,
o, tu străin, uitat la tine-n țară!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook