Din nou pelerinul...
Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe brâu de sărut!
E toamnă târzie și parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduși fără veste de-o ceață pătată
din vechi amintiri revenite-n decor.
Ajunse la ușă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat,
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să beau,... că nu e păcat!
Așa voi ajunge din nou pelerinul
ce-și trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-și pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.
Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte
pe-o undă celestă din sacrul ecou,
vei rupe tăcerea cu mitice șoapte
citindu-mi aceleași poeme din nou.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ediția din 13.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Din nou pelerinul...
Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe gândul pierdut...!
E toamnă târzie și, parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduși fără veste de-o ceață-ncărcată
cu vechi amintiri, revenite-n decor.
Ajunse la ușă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să gust... că nu e păcat!
Așa voi ajunge din nou pelerinul
ce-și trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-și pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.
Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte
pe-o undă celestă din sacrul ecou,
vei rupe tăcerea cu mitice șoapte,
citindu-mi poeme vrăjite din nou.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Celei de ieri
E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
uitat printre florile puse în glastră.
Se lasă-nserarea și gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceața din visuri păgâne,
mai multe acum decât erau ieri.
Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deșert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetu-ntins peste dorul inert.
Și parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul senin
al celei întoarse din ziua de ieri.
Cuvinte nespuse, ajung între noi,
cu vagi amintiri regăsite-n trecut,
se pierd, în tăcerea pereților goi,
pe buzele frânte-ntr-un ultim sărut.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Celei întoarse cu ziua de ieri
E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
ascuns între florile puse în glastră.
Se lasă-nserarea și gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceața din visuri păgâne,
mai multe acum decât au fost ieri.
Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deșert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetu-ntins peste dorul inert.
Și parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul senin
al celei întoarse cu ziua de ieri.
Cuvinte nespuse, ajung între noi,
cu vagi amintiri regăsite-n trecut,
se pierd, în tăcerea pereților goi,
pe buzele frânte-ntr-un magic sărut.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Celei de ieri
E toamnă târzie, un vânt din trecut
ajunge călare pe-o umbră albastră
lăsată cândva sub un dor convolut
uitat printre florile puse în glastră.
Se lasă-nserarea și gândul rămâne
departe în zare, sub grele poveri,
aduse de ceața din visuri păgâne,
mai multe acum decât au fost ieri.
Te văd rătăcită prin oaze ascunse
de umbrele serii cernute-n deșert,
în vagi amintiri din uitările ninse
pe cugetul frânt peste dorul inert.
Și parcă, deodată, aud un suspin,
aproape de pragul păzit de tăceri,
în rama uitării văd chipul calin
al celei venite cu ziua de ieri.
Cuvinte nespuse, ajung între noi,
cu magic parfum readus din trecut,
se pierd, cu tăcerea pereților goi,
pe buzele frânte-ntr-un ultim sărut.
poezie de Corneliu Neagu (21 mai 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Meditație echinocțială 77
Trec anii prin viață și viața prin ani,
le simt înlăuntru dansând împreună
pe vatra de lavă din mitici vulcani,
când timpul iertării începe s-apună.
Mă-așez pe un brâu de tăcere uitat
în vagi amintiri refuzând mai vină
la uși redeschise cu vechiul păcat
adus către seară de-o mână străină.
Și caut răspunsuri prin anii pierduți
în reci neuitări ce mă țin încă-aproape
de umbrele celor de-a valma trecuți
cu luntrea pe țărmuri lipsite de ape.
Prieteni cândva, sau dușmani de temut?
Ce cruntă-i această firească-ntrebare!
se surpă cu zgomot pe cugetu-mi mut
credințele surde călcate-n picioare!...
Aud, când privesc detașat spre trecut,
Chemări din neant, retrezite la viață,
cu vagi amăgiri dintr-un zvon neștiut
venind peste vântul ce-mi bate din față.
Pe toate le-ascult, când vin deodată,
cu voci retușate în zeci de jargoane,
pe-o scară de timp, de-a latul gradată,
cu semne anume, de pus în pripoane.
Și-alerg deîndată cu gându-napoi,
ajung obosit într-o lume trădată
în care prieteni mai vechi sau mai noi
la bârfe străbune cu toții fac roată.
Prieteni de ieri, sau prieteni de azi,
și rude de sânge, cu zâmbete sparte,
vă simt peste vreme ca simpli nomazi
ajunși în amurgul cu roade deșarte.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ediția din 09.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcerea clipei trecătoare
Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.
Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului să-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.
Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
și din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-și caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.
Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie,
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veșnicie.
Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
și parcă-aud, din viitor înspre trecut,
tăcerea regăsită-a clipei trecătoare.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcerea clipei trecătoare
Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.
Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului să-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.
Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
și din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-și caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.
Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veșnicie.
Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
și parcă-aud, din viitor înspre trecut,
tăcerea regăsită-a clipei trecătoare.
poezie de Corneliu Neagu din Creație nouă
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcerea clipei trecătoare
Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.
Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.
Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
și din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-și caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.
Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veșnicie.
Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
și parcă-aud, din viitor înspre trecut,
ecoul absolut al clipei trecătoare.
poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, ediția din 27.01.2020. ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719 (27 ianuarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre alt țărm
Luminile cetății stau să piară
sub umbrele care ajung alene,
la orizont un cântec mă-nfioară,
e cântecul vrăjitelor sirene...!
Cu dorul meu ajunge, deodată,
pe cugetul cuprins de îndoială,
când chipul tău în zare se arată,
învăluit în aura-i astrală.
Străin ajung pe străzile pavate,
cu amintiri rămase peste vreme,
și mă întreb, în vis: oare se poate
vreuna dintre ele să te cheme?
Și calea mi se-arată dintr-odată,
iar gândul o străbate fără voie,
mă rătăcesc pe marea zbuciumată
spre alt tărâm, precum bătrânul Noe.
Privesc în zare chipul tău de ceară,
iar dorul meu îl cântă în poeme
în prag, te rog, așteaplă-l să apară,
din margine de lume să te cheme,
să fim, de-acum, perechea ideală,
nimic nemaiputând să ne despartă,
îmbrățișați pe-a timpului spirală,
să împățim, pe veci, aceeași soartă.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbrele iernii
Se scurge gândul printre amintiri,
desprinse de pe brâuri de tăcere,
rămase-n taina nemurită-a unui dor
pierdut în vraja sfintelor mistere.
Se rupe vraja dorului pierdut,
misterele deodată se destramă,
din umbra lor tăcerile vorbesc
de neuitări ce încă ne mai cheamă.
Și dintr-odată parcă te zăresc,
dar chipul tău, învăluit în ceață,
dispare-ncet în umbrele ce cresc
din lunga iarnă care mă îngheață.
poezie de Corneliu Neagu din Timp și destin, Ed. MATRIXROM, București, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe când se-ntorc diezii...
Cu amintiri venite peste vreme,
să îmi așeze rime în poeme,
ajung și chipurile voastre, toate,
iubitelor din viața mea plecate,
la un sfârșit întârziat de vară
când dezertau diezii din fanfară,
iar vântu-i căuta pe dibuite
în gara vieții, plină de ispite.
Regretele, ieșind din clarinete,
îmi aminteau, cu intonări discrete,
că v-am lăsat pe toate într-o seară
la un peron întunecat din gară
când vânturile toamnei, răsculate,
vă-ademeneau cu melodii ciudate
pe drumuri de iubiri fără hotare,
prin oazele cu dune mișcătoare.
Ascult din nou tăcerea adunată
pe amăgiri întoarse..., deodată,
cu lungi regrete din trecut lăsate
în trenurile pline de păcate,
ce vă-aduceau în nopțile rebele
să ne iubim sub razele de stele,
iar către zori, pe când cocoșii cântă,
să mă lăsați, cu inima mai frântă...
Vă-aștept, și-acum, în fiecare seară,
pe când se-ntorc diezii din fanfară
să-aducă alți bemoli în clarinete
din margini de apusuri violete,
iar dorurile noastre, împreună,
se-amestecă în oaza de sub dună.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 24.04.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ecoul clipei trecătoare
Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.
Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.
Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
și din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-și caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.
Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veșnicie.
Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
și din tăcerea calmă-a visului pierdut
aud ecoul sfânt al clipei trecătoare.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neuitarea
Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară.
pictează sub fereastră măști de carnaval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai știu de ce au fost plecate,
prin spațiul sideral ce-aveau de căutat.
Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să știu ce-aș vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinerețea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinerețea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.
Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-ncep să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc din nou în raiul pământesc.
Și să le-alint, cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recităm poeme de iubire-n pat.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureșri, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri peste timp
Tăcerile care ajung spre seară
pe-o umbră de uitare-ntârziată
mă țin lângă fereastra încărcată
cu gândurile-ntoarse de afară.
Revin acum mai obosite-n casă
să-mi tulbure tăcerea regăsită
cu bocete ascunse de-o ursită
în lungile regrete ce m-apasă.
Ieșite-acum din muta neuitare,
lăsată pe o margine de dună,
pe muchia ferestrei se adună
când soarele se duce la culcare.
Din buza nopții vântul le ridică,
cu tolbele-ncărcate de păcate,
să le aducă din trecut pe toate
când flacăra în sobă se despică.
Poveștile-ascultate mă-nfioară
cu armonii aduse peste vreme
din versurile scrise în poeme
cu notele găsite-ntr-o ghitară.
Adorm târziu tăciunii în cenușă
se rupe-n sobă flacăra tăiată
când glasul tău se-aude deodată
în vântul care intră pe sub ușă.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elixir și otravă
Venind pe lumini fulgerate,
în seară toridă de vară,
nebuni ne iubeam pe furate,
când soarele sta să dispară.
Iubire pe-o umbră concavă,
trecând peste timp în delir,
în suflet primeam doar otravă,
prin sânge curgea elixir.
Și vântul cânta pe afară
pe strune de timp abrogate,
când soarele sta să dispară,
iar noi ne iubeam pe furate.
Himeric destin peste vreme,
dar noi ne iubeam în delir,
în suflet temute dileme
creșteau din păgân elixir.
Acum eu te cânt în poeme,
cu note curgând din clavir,
pe aripi de dor să te cheme,
în trup să îmi torni elixir.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 02 ianuarie 2020 (2 ianuarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elixir și otravă
Venind pe lumini fulgerate,
în seară toridă de vară,
nebuni ne iubeam pe furate,
când soarele sta să dispară.
Iubire pe-o umbră concavă,
trecând peste timp în delir,
în suflet primeam doar otravă,
prin sânge curgea elixir.
Și vântul cânta pe afară
pe strune de timp abrogate,
când soarele sta să dispară,
iar noi ne iubeam pe furate.
Destin răstignit peste vreme,
noi doi ne iubeam în delir,
în suflet păgâne dileme
creșteau din vrăjit elixir.
Acum eu te cânt în poeme,
cu versuri curgând în delir,
pe aripi de dor să te cheme,
în trup să îmi torni elixir.
poezie de Corneliu Neagu din Fata Morgana, Ed. ePublshers, București, 2016
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elixir și otravă
Venind pe lumini fulgerate,
în seară toridă de vară,
nebuni ne iubeam pe furate,
când soarele sta să dispară.
Iubire pe-o umbră concavă,
trecând peste timp în delir,
în suflet primeam doar otravă,
prin sânge curgea elixir.
Și vântul cânta pe afară
pe strune de timp abrogate,
când soarele sta să dispară,
iar noi ne iubeam pe furate.
Destin răstignit peste vreme,
noi doi ne iubeam în delir,
în suflet păgâne dileme
creșteau din vrăjit elixir.
Acum eu te cânt în poeme,
cu versuri curgând în delir,
pe aripi de dor să te cheme,
în trup să îmi torni elixir.
poezie de Corneliu Neagu din Fata Morgana, Ed. ePublishers, București, 1016
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O frunză de anul trecut
Ajunge-n fereastră, pe aripi de vânt,
o frunză pierdută de anul trecut,
aduce pe dungă un gând renăscut
din taine rescrise în sfânt jurământ.
Ascult jurământul privind în decor
la toamna venită deodată la geam
cu visul pe care cândva îl puneam
în rime aduse din margini de dor.
Cuvinte nespuse se-adună domol
în note cernute din vechi povestiri
uitare-n adâncul mai multor iubiri
sub umbra celestă a unui bemol.
Bemolul venise pe coama lui mi
zgornit de un fa ridicat pe diez
de-o fugă lăsată cu do fără miez
în gama rescrisă-ntre noapte și zi.
Aud basfligornul cu glas răgușit
trecând peste visul recent destrămat
pe note plecate din vechiul păcat
comis împreună în prag de-asfințit.
Păcatul ajuns pe o frunză dansând
adună-ntâmplări neuitate în zbor,
le cerne pe gândul ajuns în decor
cu zeci de regrete venite pe rând.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre altă poartă
Simt timpul peste anii mei cum zboară,
cu aripile-ntinse mă seduce,
din depărtări, în fiecare seară,
un dor pribeag în suflet îmi aduce.
Îl pun în partituri pe triolete,
să îi alin durerile-ancestrale,
dar răscolind apusuri violete
el își adună armele virale...
Mi-aduce amintirile păstrate
pe brâul sacru-al marilor redute
din neuitări de visuri adunate
sub umbrele iubirilor trecute.
Adorm târziu când luna, la fereastră,
coboară în tăcere sub o stâncă,
iar florile, uitate într-o glastră,
parfum vrăjit prin cameră aruncă.
Și visul meu ajunge, peste vreme,
pe-o margine de amintiri uitată,
ca de acolo-n grabă să te cheme,
să te mai văd zâmbind încă odată.
Dar vremea care trece nu mă iartă,
povara anilor devine tot mai grea,
însă-mi apare-n fața altă poartă,
mă luminez mergând smerit spre ea!...
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, București, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tangoul
Răscolind tăcerea, lungile ecouri,
pe la miezul nopții, se întorc din nou,
să-mi aducă-n taină magice tablouri
redescoperite într-un vechi tangou.
Era o tavernă cu ferestre scunde,
noi dansam tangoul fără spectatori,
muzica viorii ne purta oriunde
sufletele noastre se-mbătau cu flori.
Flori de iasomie din grădini uitate
pe un țărm de mare fără început
care mai păstrează ludice păcate
din iubiri rămase pe un colț de lut.
Flori de mirt aduse de pe mal de râuri,
la apus de soare, să le pun în pat,
sau la cingătoare, să ne facem brâuri
care să ne scape de un vechi păcat.
Am comis păcatul seara pe răcoare,
la-nceput de vară, pe un pat cu flori,
visurile noastre, smulse din izvoare,
ne duceau aiurea, dincolo de nori.
Ne curgea prin sânge râu cu apă vie,
setea de iubire ne-arunca-n delir,
trupurile goale, adâncite-n vrie,
din străfundul nopții sorbeau elixir.
Astăzi doar ecouri se întorc, fragile,
să redeseneze încă un tablou,
cu miresme aduse-n cântec de sibile
din intimitatea unui vechi tangou.
Lunga neuitare retrezește-ndată
doruri revenite-n margine de vis
unde tu, iubito, din trecut plecată,
îmi aduci în suflet magic paradis.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!