Voi încerca să arunc

povara în hău şi să dau
uitării răutăţile celor proşti
şi ignoranţi până-n adâncul
cutiilor craniene de capacitate mică
căzuţi în somnul nălucirilor
ei nu mai văd lumina
zorii îi ocolesc de mulţi ani
stau în mâzga întunecoasă

eu sunt stăpânit de un gând
pe care nu vreau să-l duc în derizoriu
o să arunc totul undeva
dialectic i-am analizat câteva zile

au pierdut timpul în întuneric
le e teamă de cunoaştere
ar merita şi ei să ajungă în hău
dar n-au curaj să se arunce

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul

Sunt stăpânit de un gând de bine,
Extras dintr-o eră ce vine.

Gândul din mine ştiut,
Îl înalţ dialectic până la stele,
Ca să-l confrunt
Cu gândul din ele.

Din gândul din mine,
Şi din gândul din stele,
Realizez întregul meu gând, universala Devenire,
Cu care voi lumina Pământ şi ere.

poezie de Gheorghe Alionte (20 martie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câteva

zile ies din casă în cotidian
plimb duşul pe afară
mi-am a
sumat riscul să-l zgârii nu-l deteriorez
de atâta plimbat şi îl plimb
în locul căţelului pus în lighean
în baie stau amân
doi într-o
baie cu faianţa ciobită nu are duş
duşul e dus pe afară legat (?!)
în lesă plimbat fără să dau declaraţie
ne deplasăm în folosul duşului
vrea sau simte nevoia să se picure (?!) de câteva
zile trebuia să-i schimb garnitura

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud chemarea

pământului şi acum
după mulţi ani de evadare
din strânsoarea ei
aud şoapta ei în fiecare noapte
îmi cere
îmi cere
să mă întorc în noaptea
părăsită şi de ceilalţi ortaci
mă cheamă la ea să mă iubească
în felul ei rece şi aspru
o să dureze îmbrăţişarea ei
până voi trece în lumea umbrelor
apoi ne vom contopi acolo
în subteran depănând
bucuriile noastre comune
câştigurile incomensurabile
durerile mele şi oboseala ei
plictiseala ventilată anemic
umbrele celor plecaţi au început
să perforeze pe uscat
nu se tem de silicoză
maşina de încărcat minereu
funcţionează la capacitate maximă
minereul curge pe tuburile metalice
capul lămpilor electrice sunt puse în cască
fantomele prind viaţă
dar totul e efemer
carnea se usucă rapid
rămân schelete îmbrăcate în salopetă
cizmele sunt largi pentru scheletul picioarelor
în pauza de masă
se deapănă amintiri
fac glume despre soţiile lor
moarte şi ele de atâta aşteptare
şi deznădejde
sticla cu apă e numai cioburi
îl trimit pe ăla tânăr
să arunce cioburile undeva
aduc întotdeauna ghinion
îi spun să-l cheme pe maistru
dacă-l întâlnesc pe la suitor
au o vorbă cu el de peste două decenii
aud
aud
pământul mă cheamă în subteran
să mă prezint la şut
pontajul îl face chiar ea
se aud suflete care şuşotesc
totul este despre producţie
neîndeplinirea planului
unii cer lemn pentru armături
au folosit tot lemnul
chiar şi pe cel de la sicrie
armăturile metalice au cedat şi ele
mina se strânge în fiecare zi
subvenţii nu mai primesc
totul se strânge ca o rană
care se vindecă
dar puroiul stă acolo
în subteran învie o altă viaţă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De atâtea zile plouă

De atâtea zile... plouă,
Nebunii dinspre amor,
Stropii zorilor de rouă,
Mă cuprind... năucitor.

Mă arunc co nerăbdare
Într-o mare... de fiori,
Îmbrăcându-mă-n răcoare
Şi parfum discret de flori.

Către clipe înalţ... rugă,
Tot chemându-te... mereu,
Vreau la tine să ajungă,
Taina... sufletului meu.

De atâtea zile... plouă;
Peste timpul ca un dor,
Hai să împărţim în două,
Vraja magicului... zbor.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul rebel

lua iarbă şi era fericit
iubea mai mult decât era iubit
nu ştia ce să mai facă
se plimba cu maşina de tuns iarba
îşi lua rămas bun de la vecini
cum văzuse-n filme şi pornea
maşina ce scurta firele
de iarbă verde crescută uniform
era sedus de timpul
care bătea în adâncul fiinţei lui
gândul era aproape sferic
pătruns de plane ca nişte oglinzi
de ape verzi de la prea multă iarbă
pleca chemat de instinct
mâhnit pornea aparatul de ras
făcea o tură până-n vârful capului
revenea de-acolo uitând de ce a plecat
regretând timpul pierdut prin capul lui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am clipe de pierdut

Am scăpat în uitare, trecutul
aşteaptă undeva în sertarele memoriei,
mi-au mai ramas cateva urme
dar nu mai au loc în prezentul fulminant
dominat de preocupările zilnice.

Absorbit ca un ceas de timpul său
n-am clipe de pierdut
sunt o maşinărie care se autoreglează,
să întâmpine pregătită neprevăzutul,
privesc cu sufletul adâncul
până-n centrul pământului.

În ochiul păsărilor de pradă
se desfăşoară întinderea şi tot ce mişcă,
mai rămâne doar pădurea şi tufişurile
înfrunzite şi desfrunzite,
dar totdeauna un loc de ascunziş
nebănuit de flămânzi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când mă tot cauţi

Am cântărit vorbele nefericiţilor lumii
şi sunt foarte grele,
te simt nedumerită şi goală.

Tot mai cred în minunile creaţiei
înaintează cu lumina prin întuneric,
pentru îndoielile care mă stăpânesc
îmi cer iertare.

Sunt dependent de legile societăţii
şi le accept din teama de ceilalţi,
nu mă mai înşală aparenţele,
dar mă înşală cei ce ştiu să o facă,
nu-i arăt cu degetul,
dar dacă pot îi ocolesc.

De când mă tot cauţi
am încercat să te privesc în ochi,
ochii ştiu multe şi trebuie atent citiţi
de fiecare dată până-n adâncul tăcerii.

Nopţile şi zilele mă scot din umbră
şi te acoperă cu lumină,
cerul odihneşte pe un nor alb
sub care mă iubeşti.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jignirile

Curg răutăţile, e vremea lor,
Şi par a nu se mai opri vreodată,
Se-aruncă peste oameni ca un zbor
De păsări mii în zarea-ntrunecată!
Curg răutăţile şi mândre ne cuprind
Şi ne privesc apoi triunfătoare,
Suntem mâhniţi şi suspinăm în gând
Şi printre lacrimi ne punem o-ntrebare!
Oare, sunt flori pe care de le-am lua
Punându-le-n trăirea celor care
Jignesc crezând că e normal aşa,
Ar înţelege că lasă supărare?
Oare, sunt raze şi-un soare-n Univers
Ca sufletul să le cuprindă-odată
Iar vorba lor să fie ca un vers
Ce-l repetăm, cu drag, până şi-n şoaptă?
Oare, câţi ştiu că a jigni nu e
O clipă când eşti bun şi-ţi dă mândrie,
E-o răutate... ucide zilele...
Dar astăzi, vreau s-o cred... copilărie!
Azi, mulţi nu ştiu că-n clipa când jigneşti,
Nu eşti mai bun, ci te dispreţuieşti!

poezie de Lili Şipoteanu (17 noiembrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu uiţi asta, le poţi da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deşertăciune. Draga mea, atât el cât şi tu poţi uita, ziua când v-aţi cunoscut, iubit, logodit, poţi uita ziua de naştere sau chiar numele copilului, poţi uita părinţii, poţi uita absolut orice gând, căci inevitabil timpul ţi le va lua şi le va vinde uitării... Un singur element esenţial nu uita, că tu eşti Dumnezeu şi nu nenorocitul de gând care te-a schilodit şi te-a făcut om. Dacă îl ţii minte pe Dumnezeu ca propria ta fiinţă poţi să uiţi totul, căci totul este doar deşertăciune. Dacă nu uiţi asta, le poţi da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deşertăciune. Nu-ţi uita inima dar uită-ţi mintea, nu aştepta bătrâneţea ca să vină Alzheimerul să ţi-o ia. Atât de multă deşertăciune pe care mintea o numeşte pompos şi fals "cunoaştere".

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem-crucişător

Talentul este crucea pe care poetul
o poartă tot timpul în spate ca un sclav
sau piatra de moară pe care trebuie s-o poarte
– tot timpul, vreau să zic – aproape de inimă,
şi-n cele mai adânci insomnii s-o rostogolească pe dealul,
pe dâmbul ridicat din visele celor căzuţi şi să lase în urma ei o urmă
sau să traseze cu muchia ei o cărare
pe care doar cei vii să păşească
spre o beţie adusă la rang de nemurire.

Auzi, poetule, te strigă acele cruci nepurtate,
te strigă de lene şi somn, te strigă-n somnul tău,
în somnul nostru, al tuturor,
ba chiar în somnul omenirii, te strigă, n-auzi?!
Fiecare cruce înălţată este un trup doborât,
Fiecare cruce nepurtată îşi poartă singură mândria
şi se ridică singură pe umerii celor căzuţi.

Alţii sunt oamenii care azi se poartă...
singuri, pe cărări şi cărărui,
când tot ce trebuie să faci e să te sui
pe crucea ta şi nu numai, s-o laşi să te susţină,
ca atunci când faci dragoste cu întunericul
şi te gândeşti la lumină; încet, încet,
cu câte-o lumânare-n aprinsă gând
să te zbengui ca urcat pe-un "pogo stick"
şi să te-nalţi până la cer din coate dând,
mai sus decât alţii, mai sus decât tine,
şi-apoi să-ţi verşi amarul în suspine
şi suspinele în versuri; să înşiri cuvintele ca pe-o tarabă
pe o hârtie albă, pe o hârtie neagră,
să le comunici altora-ncât să-nţeleagă,
cu inimile rostogolite peste potopul de semne,
că-i vremea ta, e vremea celor ca tine,
şi este o vreme în care avem excedent de suspine.

Dar gata, ajunge cu vieţile purtate,
că ne mănâncă timpul înainte de vreme!
Se mai îndreaptă spre mine, se mai îndreaptă spre tine
şi se înfruptă el, cupid şi-apucător, din suspine.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunia omului de rând

să arunc tot ce-mi vine în mână,
să fac totul una cu pereţii,
să stau calm şi să aştept să treacă,
dar nu pot,
e acolo în mine.

femeile plâng din ce în ce mai mult,
din ce în ce mai mulţi bărbaţi dependenţi de băutură,
majoritatea oamenilor se cred bolnavi psihic,
însă în capul lor prostia se loveşte de pereţi.

nu poate trece de la sine;

credeam că sufăr din cauza unei iubiri pierdute
până când m-am trezit cu un mesaj de la ea,
deja avea 3 copii şi era în plin divorţ.
mi a spus că încă mai simte ceva,
cu fărâma aia de suflet care i-a mai rămas,
dar nu pentru mine,
pentru un altul,
care nici măcar nu a încercat să se sinucidă.

acum câteva zile am băgat un câine în casă,
l-am curăţat şi i-am dat ceva de mâncare,
nu era chiar atât de rău.

aveam nevoie de cineva cu care să comunic
până într-o zi când s-a pişat pe mine în timp ce dormeam,
l-am scos afară în frig.

a doua zi, i-am simţit lipsa,
l-am hrănit, i-am făcut baie,
acum stă în colţul lui liniştit
cu bucata aia de carne în gură,
şi-a învăţat lecţia.

soldaţii mor pe fronturi,
fluturând sticle de vin
şi nevestele lor fac sex cu alţi bărbaţi
care nu sunt chiar atât de proşti, încât să-şi rişte viaţa pentru idealuri care nu-şi au rostul.

e o nebunie,
e trist să te gândeşti la asta,
e trist să scrii asta,
e trist, foarte trist.

dar nebunia e o formă de normalitate
dacă ţi-ai petrecut toată viaţa printre oameni simpli
care se cred nebuni.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereşte-mă, Doamne, de ignoranţi şi de habotnici, că de proşti nu îmi e teamă...

aforism de Viorel Vintila
Adăugat de Dan .C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ne fie teamă

Să nu ne fie teamă când mergem cu Cristos!
Cât umbli în lumină să nu te temi de nime',
mergi cu curaj pe cale atunci când mergi frumos,
lumina ta va-nvinge prin orice-ntunecime.

Rămâi pe brazda dreaptă, cu ochii către Ţel,
şi-apasă plugul cinstei cât mai adânc să are;
în Dumnezeu te-ncrede, cu tine este El,
şi grâul tău va umple cereştile grânare.

Nu renunţa la luptă, oricât de singur pari,
mai sunt şi-au să mai vină cu mii de sute fraţii;
cad cei ce n-au dreptate, oricât ar fi de tari;
biruitori la urmă rămân nevinovaţii.

Înalţă steagul Crucii, ea-i semnul cel ne-nvins,
dar mâini nevinovate şi gând curat să-l poarte;
de vei cădea în luptă, rămâi cu braţu-ntins,
veni-vor alţii-n urmă să-l ducă mai departe.

Sfârşitul va fi mare, frumos şi strălucit;
Isus Biruitorul e-Acela ce te cheamă:
tu vei fi-nvingătorul, oricât vei fi trântit.
Rămâi deci şi te luptă, şi n-avea nici o teamă!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ung genunchiul

monoton în aerul jilav instalat
de zile bune prin peştera
din apartamentul fără pretenţii
şi geamuri veşnic sparte
unde genunchii mei în general
mă dor şi oasele pocnesc
la fiecare pas care mă duce
aduce în singurătate stau
frigul mă-nconjoară grijuliu
pe întuneric fac somnul
desprins din vechi palate
foamea-i instalată provizoriu
şi mă scobeşte peste tot
nu pot să mă apăr de noul trend
impus de minţile rătăcite
durerea de genunchi potoleşte
foamea cea de pe urmă conştientă
că a trecut deja pe locul doi
în obţiunile cu flori de mucegai

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politicienii ar merita să-şi poarte cu ei, măcar teama că nu vor mai fi aleşi în mandatul următor. Se pare că, în vremurile noastre, prea mulţi n-au motive să se teamă de aşa ceva!

Cornel Stelian Popa
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descopăr

într-o vitrină un zâmbet
de femeie tânără
mă învârt mult pe acolo
sper să văd autoarea
s-o cunosc. aş putea
să devenim prieteni şi
imaginaţia mea lucrează
de zor. îmi place zâmbetul
buzele sunt de un roşu răpitor

fac o oprire în faţa vitrinei
sunt fascinat de zâmbet
stau acolo câteva zile
poate o lună întreagă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin lumina lumânărilor

mişc privirile dintr-un colţ într-altul
şi nu spun nimic
am o teamă stranie şi
teama asta
mă face să-l rog pe Dumnezeu
să se aşeze pe patul în care
cândva
o visam pe mama

dragostea mea poate fi unicul detaliu din noapte
care să-mi amintească cine sunt

ce bine ar fi să fie totul la fel

prin lumina lumânărilor aprinse
văd un chip şi mult prea mult întuneric
cineva păşeşte prin interiorul meu
ca printr-un sanatoriu

e linişte şi e frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau în cumpăna

balanţei şi fac un testament poetic
mă deplasez când pe un braţ
când pe celălalt rapid o fac
cânt sub stele cu versul meu stingher
deranjant de cele mai multe ori
uneori stau la mijloc scutindu-mă
de furii în lumina lumânărilor topite
picur cu lacrimi şi ceară fiecare vers
ce se întinde agresiv pe pagină
stau în cumpănă fără teamă
sau speranţă că voi reuşi să cuprind
infinitul în versuri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spitalul

era în obscuritate şi mizerie
decuplat de la energia electrică
verde sau obişnuită
după ce şobolanii au decis
să roadă cablurile electrice
mulţi s-au sacrificat
dar au reuşit să arunce
spitalul în întuneric
câţiva chirurgi operau
la lumina lanternei tăiau
ce credeau că nu foloseşte
pacientului muribund
unii se îmbătau grosolan
înainte de a împinge uşa
ce clămpănea şi intrau
în sala de operaţii
plină de şobolani cenuşii
gândaci negri cu capul roşu
îmbuibaţi cu sânge şi puroaie
ziua nu aveai nevoie de curent
era un spital al fricii
care bântuie omul obişnuit
mistuia tot ce este viu
este pierdut cine intră acolo
medicii sar pe geam
în tentativa lor de a se salva
schizofrenia pune stăpânire pe ei
imediat după ce au fost transferaţi
asistentele medicale rămân gravide
toate nasc fete frumoase
cu ochii aurii şi părul gri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi beţi

vanii dormeau somnul berii
într-o grămadă mări
cică nimeni nu putea trage
de timp (!?) - erau umbre
pe pământ -
mirosul berii se ridică din gră
madă şi plutea în tot parcul
o duhoare de bu
toiul somnului
era somnul greu
somnul berii
câteva sticle cu bere
jumătate pline
jumătate goale
păzeau somnul beţivi
lor nu le pasă (!?)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!