Prin lumina lumânărilor
mișc privirile dintr-un colț într-altul
și nu spun nimic
am o teamă stranie și
teama asta
mă face să-l rog pe Dumnezeu
să se așeze pe patul în care
cândva
o visam pe mama
dragostea mea poate fi unicul detaliu din noapte
care să-mi amintească cine sunt
ce bine ar fi să fie totul la fel
prin lumina lumânărilor aprinse
văd un chip și mult prea mult întuneric
cineva pășește prin interiorul meu
ca printr-un sanatoriu
e liniște și e frig...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.