Toți beți
vanii dormeau somnul berii
într-o grămadă mări
cică nimeni nu putea trage
de timp (!?) - erau umbre
pe pământ -
mirosul berii se ridică din gră
madă și plutea în tot parcul
o duhoare de bu
toiul somnului
era somnul greu
somnul berii
câteva sticle cu bere
jumătate pline
jumătate goale
păzeau somnul bețivi
lor nu le pasă (!?)
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Rodelul berii
Sărbătorit-am Ziua berii,
C-așa-i la scară mondială,
Să dai frâu liber, azi, plăcerii,
Chiar de-o să zaci ca după boală.
Baut-am până-n faptul serii,
Când am simțit ca o sfârșeală.
Sărbătorit-am Ziua berii,
C-așa-i la scară mondială.
Mai pe la ziuă, rău mă sperii
Și-aproape să dau în scrânteală,
Când am văzut ce albi mi-s perii
Și-am scăpat și de mahmureală,
Sărbătorind iar Ziua berii.
rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul somnului
Plăcut e somnul lângă o apă ce curge,
lângă apa care vede totul, dar amintiri nu are.
Plăcut e somnul în care
uiți de tine ca de-un cuvânt.
Somnul e umbra pe care
viitorul nostru mormânt
peste noi o aruncă, în spațiul mut.
Plăcut e somnul, plăcut.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Zile și nopți
de oktoberfest cu atmosferă
plină cu bere
cheflii ciocnesc halbele de corn
luna pe cort dansează lângă două
blonde bete
butoaiele se-nvârt
acordeonul aruncat printre sticle
pe jumătate pline
pe jumătate goale
orașul e hidratat din belșug
spuma de bere pornește pe străzi
și învelesc blocurile
de desen
animat de cântece
nemțești (!?)
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul rațiunii
Tu, rațiunea mea, ai somnul liniștit,
căci te veghez și-ți mângâi răsuflarea
cu șoapte de alint, iar monștrii sunt doar mit,
și nu-și găsesc, în somnul tău, chemarea.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceea ce nu știai...
Îți spuneam odată că sunt piatră
ceea ce nu știai...
era că fiecare piatră a trăit
somnul pietrei
și a văzut, cum văd și eu,
prin somnul pământului,
prin somnul aerului,
prin somnul apei,
prin somnul trupului...
Numai nesfârșitul dans al luminii
n-am reușit să-l văd... pentru că... lumina,
lumina nu doarme niciodată!
Și-atunci... m-am întors
în somnul pietrei și-n mine,
în uitare și-n aduceri-aminte,
ascunzându-mă în miezul muntelui
unde ochii ce privesc,
nu pot pătrunde!
poezie de Viorela Codreanu Tiron din Fără Titlu/Ohne Titel (2011)
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron

Comentează! | Votează! | Copiază!

Moș Ene
De când noaptea s-a lăsat
Mă cuprinde-o dulce lene
Nu mai e mișcare-n sat
Somnul cade peste gene.
De pe deal luna bălaie
Urcând pe boltă alene
Varsă peste noi văpaie
Somnul lunecă pe gene.
Făcliile nopții se-aprind
Umbre se resfir în trene
Gândurile mă cuprind
Somnul s-așază pe gene.
Și zefirul zburdă lin
Peste dealuri și poiene
Totul e de farmec plin
Somnul picură pe gene.
Păsările în frunziș
Își ascund căpșoru-n pene
Într-o boare pe furiș
Somnul vine pe furiș.
Curge la sfârșit de vară
Sângele domol în vene
Ca o plăcută povară
Somnul apasă pe gene.
Și-n această feerie
Vreau să dorm ca după scaldă
În deplină armonie
Lângă inima ta caldă.
Să visez că-mi spui povești
Legănându-mă alene
Să-mi șoptești că mă iubești
Cu glas dulce de... Moș Ene.
poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre somn
Nu vreau să vină somnul vieții.
Vreau doar somnul dimineții.
Somnul vieții e ca noaptea,
El aduce numai moartea.
poezie de Dumitru Delcă (7 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Goya zicea că somnul rațiunii naște monștri. Da, e adevărat probabil. Dar și somnul dragostei naște monștri. Și somnul încrederii în ceilalți.
Octavian Paler în Viața pe un peron
Adăugat de Lorelei

Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul
Somnul este doar o moarte
Și în moarte se coboară
Șnururi de lumini și șoapte
Trenuri într-o altă gară.
Este un izvor de stele
Poposind pe pleaopa grea,
Umbră care se desface
Peste tâmplele de nea.
Somnu-i literă albastră,
Printre gene răsărită,
Un popas în timp, acasă,
O iubire nerostită.
Trec în gând mărgăritare...
Gară de lumină somnul,
Ne îmbracă-n albe zale,
Spre odihnă, întru Domul...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul de m
cât ar fi de adânc de adânc
somnul de moarte să nu
ne temem copii! porumbițele negre ne sunt
simbolul unei păci pe pământ
ul cosmic din gură
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

La undit
Într-o geană de lumină
Peștii taie apele
Somnul n-a uitat să vină
Și să-mi piște pleoapele.
Din al apelor cleștar
Am sustras o picătură
Și-am inoculat-o chiar
Somnului... sperietură!
Însă somnul nu se lasă
Dus cu apa din căuș
O să-l prind rapid acasă
Cu apa rece sub duș.
Pân-atuncea scot din râu
Un juvelnic plin cu fâțe
Și pornesc cu el la brâu
Hrană bună... pentru mâțe!
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul pe lauri poate fi mai periculos decât somnul pe spini.
aforism de David Boia (14 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Eu iubesc somnul și somnul mă iubește pe mine, dar dimineața nu ne dorește împreună.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Somnul rațiunii naște monștri! Somnul inimii aduce moarte.
aforism de Alex Dospian (ianuarie 2022)
Adăugat de Alexandru Dospina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf
Nu ofta văzându-mi piatra, dinaintea ei când treci ;
Prea puțin m-apasă doară somnul greu al morții reci.
Căci de când eram ca tine pe pământ viețuitor,
Sunt deprins să-mi placă somnul: eram veșnic senator.
epitaf epigramatic de Eugen Herovanu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă către mama
Mamă dragă, mamă bună,
în noaptea asta de lumină,
Roagă-te tu Domnului
Să-mi dea odihna somnului.
Fă, mamă, la pernă cruce
să-mi fie somnul mai dulce.
Să vină înger păzitor
să-mi facă somnul mai ușor.
Din cer, Isus să mă iubească,
de rele să mă ferească.
Să apară în somnul meu
Tatăl nostru, Dumnezeu.
Lângă mine vreau să stea
Sfânta Maică Precista.
Până-n zori, toți să vegheze
mintea să mi-o lumineze.
Toate acestea dacă-mi dai,
de-acolo, de sus, din rai,
Din suflet, mamă, îți mulțumesc,
că-n liniște mă odihnesc.
poezie de Dumitru Delcă (11 octombrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

2 august - Ziua berii
Dau, cu maximă plăcere,
La cât sunt de generos,
Fiecăruia o bere...
Dacă puneți banii jos.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul pescarului
Cu somnul nu mă-mpac prea bine
(Cu cel din lacul înghețat)...
Se-mpacă însă el cu mine,
Când sunt acasʼ și stau în pat...
epigramă de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie
Eu sunt poetul putredelor perne...
Pe gene, când somnul dulce apune,
Răsar răzlețe insomnii comune
Și dănțuiesc odăile caverne.
Dimensiunea mea caniculară
Se zbate-n universul lateral,
Și somnul greu se stinge integral
De vocea insomniei milenară.
Și frunzele pe jos se odihnesc
Mai bine ca un solitar nebun
Tot ascultând, în vânt, șoapte ce-i spun
Un vechi poem de noapte, nebunesc.
Alături de iluzii personale
Mă-mbăt cu somnul tragic, pesimist,
Ce sparge insomnia ca un chist
Alunecând, pierdută, pe canale...
poezie de Ionuț Popa din Valuri
Adăugat de Ionuț Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Urmările unui festival (bacoviană)
"Acum stă parcul devastat, fatal"
Că-n preajmă-a fost al berii festival.
distih de Mihai Haivas din Hașmișuri umoristice (2010)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!