Constatare

Reflexe tari şi un rendez-vous general
de spontaneitate şi filozofie lăuntrică
îmi inundă chipul într-un mod ambiental...
Dar, total.
Şi-i frig in gând,
şi-i vânt curând...
În ochi negri, de pământ...
Căci
toamna-i de metal
şi are o pâclă de cristal...

Curcubeul de frunze
şi dulcile miresme
de fructe coapte
te fac să vorbeşti doar prin şoapte...
Căci
e noapte...
Şi poate...
doar umbrele reci
ce-au dispărut pe veci
la geamuri mai bat
De dor.
Cu aliura lor de pictor...
Ce pictează fără sens
frunze seci
din univers.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altfel de mamă

Noi cu toţii avem 3 mame:
una-i mamă pe Pământ,
una este Mamă-n Ceruri,
iar a treia e Natura,
ce ne-nvaţă ce-i frumosul
prin miros de albi nuferi
şi-n dulce zbor de fluturi..

Dar, noi fii nerecunoscători
uităm că ochii noştri
se vor oglindi mereu
în văi, munţi şi ape limpezi,
căci, Natura este mama...
Mama noastră... a tuturor.

Azi distrugem tot ce este mai frumos...
Florile şi iarba verde
se vor stinge fără rost,
căci, noi oameni
fără suflet
otrăvim natura vie,
negândindu-ne vreodată
cât de greu o să ne fie...

Fără roua dimineţii,
fără roze cu parfum îmbietor...
Doar izvoarele secate
şi copacii fără frunze,
ne vor aminti mereu
că natura a fost prezentă
şi a fost Mamă peste tot...
Tot ce-a fost viu şi frumos!

Lacrimi reci, de sânge, parcă
se preling acum din ramuri
şi Natura ne şopteşte,
printr-un suspin dureros..
Să o lăsăm să trăiască,
căci, de n-am mai avea Mamă....
Vom fi simpli muritori
într-un haos monoton..
Fără dulce aer proaspăt,
fără iarbă de mătase..
Şi cât vei vedea cu ochii
câmpiile vor fi pustii,
doar cu pâclă peste vii...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte de iarnă

Inima-mi scrie poezie
când peste ea se topesc
fulgi de mir îngheţaţi,
în foc şi dor metamorfozaţi.

Miresme tari de brad şi portocală
se sting sub greutatea sufletelor seci,
şi văd, fără vreo îndoială
că azi uităm de darurile cereşti.

Dantela de argint cade
peste frunzele stropite prematur
de diamante reci...
fluturi albi se aştern azi, pe poteci.

Poezia savureză mirosul iernii
plimbându-se desculţă
prin nămeţii cenuşii,
ai dorului îngropat în fâşii de bucurii.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte de iarnă

Inima-mi scrie poezie
când peste ea se topesc
fulgi de mir îngheţaţi,
în foc şi dor metamorfozaţi.

Miresme tari de brad şi portocală
se sting sub greutatea sufletelor seci,
şi văd, fără vreo îndoială
că azi uităm de darurile cereşti.

Dantela de argint cade
peste frunzele stropite prematur
de diamante reci...
fluturi albi se aştern azi, pe poteci.

Poezia savureză mirosul iernii
plimbându-se desculţă
prin nămeţii cenuşii,
ai dorului îngropat în fâşii de bucurii.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 24

Eu cu privirea-n pictor transformată
În inimă ţi-am zugrăvit splendoarea
Şi trupul e o ramă minunată,
Iar perspectiva-i creşte mult valoarea.
Căci doar un pictor poate cu-a sa mână
Al tău chip drag în artă să-l imite
Ce-n sânul meu, ca-ntr-un studiou atârnă,
Iar ochii tăi sunt geamuri lustruite.
Şi ochii ne-au slujit cum se cuvine
C-ai mei te-au desenat şi-ai tăi devin
Ferestre care dau în piept la mine,
Prin care soarele ţi-admiră chipul fin.

Dar aceşti ochi abili pe care îi descriu
Pictează doar ce văd, dar inima n-o ştiu.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

Frunze îngălbenite zac,
atârnate-n într-un copac.
Au îngălbenit de tot,
Sperând la un antidot.

Frunze îngălbenite zac,
resemnate sub copac,
tremurând de frig şi vânt...
nu mai spun nici un cuvânt.

Frunze vechi abandonate,
uneori sunt simple şoapte,
zac sub pas de trecător,
şi foşnesc, se frâng şi dor.

Frunze ce-au văzut prea multe,
zac acum grămezi pierdute,
Sub copacii veştejiƫi,
se sărută... doi iubiƫi.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alean

E-n zori, e frig de toamnă,
Şi cât cu ochii vezi
Se-ncolăceşte fumul,
Şi-i pâclă prin livezi.

Răsună, trist, de glasuri
Câmpiile pustii, -
Şi pocnet lung, şi chiot
S-aude-n deal la vii.

C-un zmeu copiii aleargă,
Copil, ca ei, te vezi,
Şi plângi... şi-i frig de toamnă...
Şi-i pâclă prin livezi.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog de toamnă

- Mă simt călătorind... - un val...
Un val mustind sub ploi de frunze,
Într-un decor autumnal...
Am gloss tomnatic iar, pe buze.

- Sunt vals de ploi de frunze reci,
Zălog brumatelor săruturi...
Încununată-n gânduri, treci,
Peste aceleaşi începuturi...

Pe gâtul alb de catifea,
Dantele dulci chihlimbării...
Un voal rămas, iubita mea,
Ca semn al nopţilor târzii.

Te-ai îmbrăcat în fructe coapte...
Musteşti de vis şi necuprins...
Te caut! Pentru înc-o noapte,
Cu ramuri, iată, te-am atins!

Gondola nopţilor cu lună...
Catapeteasmă sângerie,
În tine toamna se adună...
Şi toamna-i parcă mai pustie!

- Rămân a nimănui deodată!
Mi-e cerul pustiit de ploi,
Dar toamna-i mult mai minunată
Atunci când suntem amândoi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mai

E mai...
Şi plouă amar
peste seninul primăverii
şi se cutremură cu jale
amurgul zării.

E frig...
Şi neaua de flori
pictează tomnatic sărutări pe geam
cu mângâieri fierbinţi de reci
al fiecărui dezgolit ram.

E dimineaţă...
Şi ceaţa izbitor de gri
cutremură sufletul unui frunziş
puternic, tăios şi in taină,
cu paşi repezi, pe furiş.

E soare...
Şi petale de liliac
se ascund printre frunze ca-n basme
şi îmbrăţişează cu foc rozele
crezând că-s doar triste fantasme.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mai

E mai...
Şi plouă amar
peste seninul primăverii
şi se cutremură cu jale
amurgul zării.

E frig...
Şi neaua de flori
pictează tomnatic sărutări pe geam
cu mângâieri fierbinţi de reci
al fiecărui dezgolit ram.

E dimineaţă...
Şi ceaţa izbitor de gri
cutremură sufletul unui frunziş
puternic, tăios şi în taină,
cu paşi repezi, pe furiş.

E soare...
Şi petale de liliac
se ascund printre frunze ca-n basme
şi îmbrăţişează cu foc rozele
crezând că-s doar triste fantasme.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nervi de toamnă

E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar trupul

Doar trupul suferă zăvoare
Şi stă cu lanţuri la picioare,
Căci spiritul, uitând ce-i mersul,
Străbate-n iureş universul
Şi-i liber spiritul să zboare.
Doar mâinile-n cătuşe, supte,
Mai poartă lăncile rupte,
Căci spiritul, vrăjmaş al tinii,
Îmbracă armele luminii
Şi-i liber spiritul să lupte.

Doar buzele hidos răsfrânte
Nu pot un cântec să frământe,
Căci spiritul e melodie
Şi-avânt şi crez şi bucurie
Şi-i liber spiritul să cânte.

Doar carnea-n vânătăi de joardă
Nu simte-a dragostei cocardă,
Căci spiritul, stăpânul firii,
Supus e legilor iubirii
Şi-i liber spiritul să ardă...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monosilab de toamna

Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vânt.

În tăcerea grea, gând şi animal
Frânt.

În odaie, trist sună lemnul mut:
Poc.

Umbre împrejur într-un gol, tăcut,
Loc.

În van peste foi, singur, un condei
Frec.

Lampa plânge… anii tăi, anii mei
Trec.

Să mă las pe pat, ochii să-i închid,
Pot.

În curând, încet va cădea în vid
Tot.

O, va fi cândva altfel natural,
Bis.

Toamna sună-n geam frunze de metal,
Vis.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor

(pentru cei care nu mai simt căldura mamei)

Şi-a fost Crăciunul, mamă,
şi-i atât de frig în casă
de când tu ai plecat
dorul nu mă mai lasă...

Sufletul mi-e pustiu
de atâta singurătate
copil din nou, aş vrea să fiu,
dar, azi, nu se mai poate..

În inimă-i un gol
ce-n veci nu se va umple,
mi-e aşa de dor de mama,
de mâinile ei blânde..
Şi ale mele mâini sunt reci,
de fapt, nici sânge nu mai este,
prin vene curge astăzi,
un dor, ce nu mai trece..

Se va topi zăpada,
ghioceii vor înflori la fereastră,
iar tu, iubită mamă,
în visul meu, vei fi acasă...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Curcubeul din ochi
ameţeşte toamna
ce-mi strigă-n geam
cu tăcerea-i de metal...

Curge rouă de culori
frunzele cad peste noi
vântul rece ne apasă
parcă dintr-o altă viaţă.

Şi e frig şi aici
şi acolo
in lumea cea fără de dor
unde-s umbre colorate
cu parfum de cimbrişor.

Crengi subţiri şi întunecate
tremură peste amurg
o fi toamna asta rece
sau e vis fără cusur?

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt

Curcubeul din ochi
ameţeşte toamna
ce-mi strigă-n geam
cu tăcerea-i de metal..

Curge rouă de culori
frunzele cad peste noi
vântul rece ne apasă
parcă dintr-o altă viaţă.

Şi e frig şi aici
şi acolo
in lumea cea fără de dor
unde-s umbre colorate
cu parfum de cimbrişor.

Crengi subţiri şi întunecate
tremură peste amurg
o fi toamna asta rece
sau e vis fără cusur?

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt

Curcubeul din ochi
ameţeşte toamna
ce-mi strigă-n geam
cu tăcerea-i de metal...

Curge rouă de culori
frunzele cad peste noi
vântul rece ne apasă
parcă dintr-o altă viaţă.

Şi e frig şi aici
şi acolo
în lumea cea fără de dor
unde-s umbre colorate
cu parfum de cimbrişor.

Crengi subţiri şi întunecate
tremură peste amurg
o fi toamna asta rece
sau e vis fără cusur?

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

Din vârful unui brad priveşte luna,
Printre lungi ţurţuri de cleştar,
Pe-un ochi de geam, de la fereastră,
La vatra-n care pâlpâie un foc pe jar.

Ferestrele-s gătite ca la hramuri,
Cu genţiene şi broderii de gheaţă,
Steluţe de cristal sclipesc la geamuri,
Învăluite-n voaluri reci de ceaţă.

Venind grăbit din miazănoapte,
Şi vâjâind prin despletite ramuri,
Rosteşte viscolul neînţelese şoapte,
Bătând frenetic la îngheţate geamuri.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ochii

Eu am rămas printre destine pendulând
Iar versul mi s-a stins în negura de şoapte,
Doar ochii mei încă veghează suspinând,
S-apară chipul tău frumos în miez de noapte.

Încerc să te întrezăresc doar printre amintiri
Şi prin cenuşa visurilor noastre spulberate,
Prin disperarea şi furtuna unor mari iubiri,
Neverosimile iluzii şi-amăgiri deşarte.

Voi rătăci mereu printre destine pătimind
Şi graiul meu va amuţi curând în lumea fără şoapte,
Doar ochii mei vor sta de veghe strălucind,
Ca ochii de argint ai prădătorilor din noapte.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini de muselină

Se scutură în noapte lumini de muselină...
Şi cu blândeţe,-n noapte, petale-n gânduri cad.
E linişte şi pace... pe cer e lună plină...
Pustii alei aleargă sub ochii mei de jad.

Mi-e fiinţa-mbălsămată cu muguri de lumină...
Nu ştiu, e-n mine noapte ori în afara mea?!
Mi-e lacrimă pământul, ori cerul lăcrimează.
Materia, ori duhul e-n vocea ce mă vrea?!

Poate că-i doar tăcerea plângând la uşi ânchise...
La geamuri ferecate, pe lespezi de granit,
Căci mi-am lăsat să plâncă pe veci atâtea vise,
Într-un comlot arhaic, cu gând de suicid.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea de poveste

Vocea ei searbădă este
Şi respiră rar, încet,
Mama-i carte de poveste
De-amintiri şi de regret.

Paşii şi-i mişcă din greu,
O susţin de subţioară,
Gândul ei la Dumnezeu
Are aripi, în vis zboară.

Anii grei şi-i prinde-n frunze
Ce se sprijină de vânt,
Sunt pictaţi pe buburuze
Cu aripile-n pământ.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!