Dialog de toamnă
- Mă simt călătorind... - un val...
Un val mustind sub ploi de frunze,
Într-un decor autumnal...
Am gloss tomnatic iar, pe buze.
- Sunt vals de ploi de frunze reci,
Zălog brumatelor săruturi...
Încununată-n gânduri, treci,
Peste aceleași începuturi...
Pe gâtul alb de catifea,
Dantele dulci chihlimbării...
Un voal rămas, iubita mea,
Ca semn al nopților târzii.
Te-ai îmbrăcat în fructe coapte...
Mustești de vis și necuprins...
Te caut! Pentru înc-o noapte,
Cu ramuri, iată, te-am atins!
Gondola nopților cu lună...
Catapeteasmă sângerie,
În tine toamna se adună...
Și toamna-i parcă mai pustie!
- Rămân a nimănui deodată!
Mi-e cerul pustiit de ploi,
Dar toamna-i mult mai minunată
Atunci când suntem amândoi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ploi
Ploi de toamnă lungi și grele,
Ploi de toamnă, plâns de stele,
Ploi de frunze pe cărare...
Ploi în inimi și pe vale...
Vânturi reci, pustie toamnă!
Ne-aduci ploaie de aramă
Și gutui împarfumate...
Ne aduci tăcere, noapte...
Foc în sobă, plâns pe drumuri,
Aripi de vrăjite fumuri,
Umbre de dureri și șoapte,
Noapte, noapte, noapte, noapte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tomnatică
Printre copacii dezgoliți de miere
Curge aroma discului solar
În valuri ruginii... Și diademe
De frunze cad... Decor autumnal!
Cad salbe de lumină pe aleea
Slab luminată... Pași de catifea
Foșnesc pe un ocean de ciocolată...
Se-apleacă ramuri peste fața mea...
Pe genele tușate, plumb și brumă...
Un fard tăcut de ne-nțelese umbre...
Și toamna peste suflete se-adună,
Panerele cu ploi și frunze umple.
Cer cenușiu.. și vânt... apus de sângeri...
Bătând în dulce roz neînțeles...
Oh, câte toamne! Apoi câte plângeri,
N-au curs în râuri pe obrazul șters!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tomnatică
Printre copacii dezgoliți de miere
Curge aroma discului solar
În valuri ruginii... Și diademe
De frunze cad... Decor autumnal!
Cad salbe de lumină pe aleea
Slab luminată... Pași de catifea
Foșnesc pe un ocean de ciocolată...
Se-apleacă ramuri peste fața mea...
Pe genele tușate, plumb și brumă...
Un fard tăcut de ne-nțelese umbre...
Și toamna peste suflete se-adună,
Panerele cu ploi și frunze umple.
Cer cenușiu... și vânt... apus de sângeri...
Bătând în dulce roz neînțeles...
Oh, câte toamne! Apoi câte plângeri,
N-au curs în râuri pe obrazul șters!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă toamnelor târzii
Aleile-s pustii și triste...
În șerpuielnice priviri
Scormonitor în ploi și vise,
În taină,-n vers și-n amăgiri,
Cuțit al rănilor ascunse
Sub o cernită-mbrățișare
Îmi lași o lacrimă din ceruri
Și ploi de frunze și petale.
Aleile-s pustii și triste...
Se tânguiesc copaci. Târzii
Poeme galbene și triste,
Te-așteaptă iarăși să revii.
Te-așteaptă lacrimă de ploaie...
Al universului altar
E doliu, pleoapă cenușie...
Și plouă iar... și plouă iar!
În șerpuielnice priviri
De vânturi și de lanuri coapte
Sunt lacrimi fără de opriri,
Priviri de dor și cânt de șoapte.
Și plouă, plouă ne-ncetat
Autumnală reverie...
Vezi, nenuntita asta ploaie
Eu ți-o dedic pe toată ție.
Scormonitor în ploi și vise,
Lăsându-mi sufletu-ntristat,
Potecile pustii și triste,
Precum o noapte ai plecat.
Judecător nedrept și crud,
În lumea asta ireală
Tu mi-ai lăsat copacii nud,
Iar ramurile-ncep să doară...
În taină,-n vers și-n amăgiri
O pelerină de tăcere...
Atâtea simple amintiri!
Atâtea clipe efemere!
Dacă regret acu, ceva
E toamna-n care m-am născut
Că n-am să o mai pot avea,
Timpul să-l iau de la-nceput.
Cuțit al rănilor ascunse
Și sângeriu căutător
De lacrimă și de durere,
De alte toamne-mi este dor!
Dar în clepsidră curge timpul
Nisip în gol de veșnicii,
Iar eu te-aștept, te-aștept zadarnic,
Căci știu că n-ai să mai revii.
Sub o cernită-mbrățișare
Te-ascunzi... Și timpul te-a furat
Iubita lumii trecătoare
Ce ca un vis te-ai arătat!
Ți-am luat chihlimbării poeme,
Cercei de frunze,-ntunecare,
Ți-am luat atunci conduri de stele,
Dar tu te-ai dus, te-ai dus în zare...
Îmi lași o lacrimă din ceruri,
Te pierzi o umbră-n visul meu,
În transcendente idealuri,
Înger zburând spre Dumnezeu.
Iar eu rămân prin dedublare
O altă toamnă pământească...
Pe fantomatic drum de stele,
În viață vrea să te-ntâlnească.
Și ploi de frunze și petale
Se scutură. Adio, dar!
Îngenunchia-voi la altare
Ca în decor autumnal
Să te găsesc, oh, drum spre stele.
Așteaptă-mă, căci voi veni!
Ori nu ești toamna vieții mele
Pe care iarăși voi păși?!
În ploi de frunze și petale
Îmi lași o lacrimă din ceruri,
Sub o cernită-mbrățișare,
Cuțit al rănilor ascunse,
În taină,-n vers și-n amăgiri,
Scormonitor în ploi și vise.
În șerpuielnice priviri,
Aleile-s pustii și triste.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întuneric
Liane de ploi
Cad peste noi
Gustul nucii amar...
Copacii în rugi,
(Aminte-ți aduci?!)
Se-apleacă și cad iar și air.
Frunze chihlimbării,
Glas de ploi, de copii,
Ce divină orchestră
Ram în geam bat... Și dor!
Nu mai pot să adorm.
Ah, ce noapte funestă!
Rubiniu must... Și cast,
Un sărut pe obraz...
Simfonie eternă
Transcendent, ne iertăm
Și-n uitare plecam
Un drapel cobornd iar în bernă.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossa toamnelor ploioase
Cad frunze-n dantele de ploi
Și-a frunzelor moarte ne doare,
Se scutură toamna din noi
Cu frunze-amărui și migdale.
Bat ramuri la-al inimii geam,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Cât nici amintiri nu mai am,
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă.
Cad frunze-n dantele de ploi
Poteci timpuriu pustiite,
Copacii sunt triști și sunt goi.
Contur de aduceri-aminte.
În umbre sălbatice, reci,
Sub frunze foșnind, de aramă,
Alunecă-n frântele rugi
De vânturi, o ploaie de toamnă.
Și-a frunzelor moarte ne doare
Un clopot în nopți de granit,
Mormânt de tăcută uitare
Când timpul în dulce alint,
Coboară-n clepsidră secunda,
Trecând repetat peste viață,
Mereu adâncindu-se-n noapte,
Mereu adâncindu-se-n ceață.
Se scutură toamna din noi
Cercei aromați la ureche,
De frunze, de struguri și ploi,
Sub pelerina neagră și veche.
În suflet bat ramuri, de dor...
În noapte secunde... În moarte
Sfielnic, același decor,
Se pierde în lume, departe.
Cu frunze-amărui și migdale,
Cu lacrimi pe trupul zidit,
Pictăm cânturi de-nmormântare
În timpul de timp prăfuit.
Se-aude-n adâncuri o toamnă,
Se naște un nou început,
E-atât de normal să se moară!
Știm asta de când ne-am născut...
Bat ramuri la-al inimii geam
Și dorm în adânc ziditorii...
Infinit, aș putea să te am!
La tâmple, la poarta-nchisorii,
Sub pleoapele vechi, cenușii,
Un licăr albastru tresare...
Se-ascunde în nopți viorii
A toamnei, de vis, săgetare.
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Împietrită cărarea spre cer,
Tăcerea-i de gutui parfumată
Și prinsă în lanțuri de fier.
Se scurge-n clepsidră nisipul,
În noi e mereu risipire,
Am trecut repetat prin cuvinte,
Definindu-ne simplu "iubire".
Cât nici amintiri nu mai am,
Nici pierdutele plângeri de stele,
Risipindu-mă-n mine, la geam,
Ning atom de iubiri altor ere.
Mă ascund voal de vânt, voal de vis,
Toamnă sunt, sunt mister și altar,
Mănăstiri de cuvânt glasul trist,
Un poem repetat, triumfal.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă
Și rugile-mi sunt în zadar,
Nu-s decât o toamnă uitată
În decorul atât de banal.
Cât nimeni năframa nu-și lasă
Pe ochiul de timp ceruit,
Mă simt prea departe de casă,
De tot ce-am creat și-am iubit.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă,
Cât nici amintiri nu mai am,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Bat ramuri la-al inimii geam.
Cu frunze-amărui și midale,
Se scutură toamna din noi
Și-a frunzelor moarte ne doare...
Cad frunze-n dantele de ploi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubita mea, vin ploi...
vin ploi, iubita mea, vin ploi
și se așează peste noi
și nu vom ști de suntem doi,
și nu vom ști de amândoi
vin valuri, draga mea, vin valuri,
vom fi în larg de două maluri
și sus pe cer micuții grauri,
vor ciripi cărându-și daruri
vin stelele, sunt multe stele,
iubita mea, nu-s ale mele,
ești orișiunde printre ele,
pe constelați cu inele
vin norii noștri, pufăind
ești prinsă de un vânt profund,
ești prinsă între foi arzând
un vers îți scriu, îmi este gând
vin amintiri rămase-n urmă,
de-acum pe noi ploua și tună,
vin visele pe lângă lună,
dar ele nu ne mai adună
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă de toamnă
Cad frunze-n dantele de ploi
Și-a frunzelor moarte ne doare,
Se scutură taomna din noi
Cu frunze-amărui și migdale.
Bat ramuri la-al inimii geam,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Cât nici amintiri nu mai am,
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă.
Cad frunze-n dantele de ploi -
Poteci timpuriu pustiite,
Copacii sunt triști și sunt goi.
Contur de aduceri-aminte.
În umbre sălbatice, reci,
Sub frunze foșnind, de aramă,
Alunecă-n frântele rugi
De vânturi, o ploaie de toamnă.
Și-a frunzelor moarte ne doare -
Un clopot în nopți de granit,
Mormânt de tăcută uitare
Când timpul în dulce alint,
Coboară-n clepsidră secunda,
Trecând repetat peste viață,
Mereu adâncindu-se-n noapte,
Mereu adțncindu-se-n ceață.
Se scutură toamna din noi -
Cercei aromați la ureche,
De frunze, de struguri și ploi,
Sub pelerina neagră și veche.
În suflet bat ramuri, de dor...
În noapte secunde... În moarte
Sfielnic, același decor,
Se pierde în lume, departe.
Cu frunze-amărui și migdale,
Cu lacrimi pe trupul zidit,
Pictăm cânturi de-nmormântare
În timpul de timp prăfuit.
Se-aude-n adâncuri o toamnă,
Se naște un nou început,
E-atât de normal să se moară!
Știm asta de când ne-am născut...
Bat ramuri la-l inimii geam
Și dorm în adânc ziditorii...
Infinit, aș putea să te am!
Șa tâmple, la poarta-nchisorii,
Sub pleoapele vechi, cenușii,
Un licăr albastru tresare...
Se-ascunde în nopți viorii
A toamnei, de vis, săgetare.
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Împietrită cărarea spre cer,
Tăcere-i de gutui parfumată
Și prinsă în lanțuri de fier.
Ae scurge-n clepsidră nisipul,
În noi e mereu risipire,
Am trecut repetat rpin cuvinte,
Definindu-ne simplu "iubire".
Cât nici amintiri nu mai am,
Nici pierdutele plângeri de stele,
Risipindu-mă-n mine, la geam,
Ning atom de iubiri altor ere.
Mă ascund voal de vânt, voal de vis,
Toamnă sunt, sunt mister și altar,
Mănăstiri de cuvânt - glasul trist,
Un poem repetat, triumfal.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă
Și rugile-mi sunt în zadar,
Nu-s decât o toamnă uitată
În decorul atât de banal.
Cât nimeni năframa nu-și lasă
Pe ochiul de timp ceruit,
Mă simt prea departe de casă,
De tot ce-am creat și-am iubit.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă,
Cât nici amintiri nu mai am,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Bat ramuri la-l inimii geam.
Cu frunze-amărui și midale,
Se scutură toamna din noi
Și-a frunzelor moarte ne doare...
Cad frunze-n dantele de ploi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna asta-i mai frumoasă
Și toamna asta parcă-i mai frumoasă...
Cu must de frunze-mbietor și cast!
În amintire încă mi-a rămas...
Mă simt din nou, oriunde-aș fi, acasă!
La geam văd ramuri ude cum îmi bat
Ca niște brațe-ncovoiate-a dor...
Eu am îmbătrânit și nu-i ușor
În "timpul-ieri", în vise, să recad.
Miroase-a nuci și-a dulce must din vii,
A pâine coaptă-n țestul petecit,
Pe care prunci fiind l-am tot privit
Înfometați, în serile târzii.
Și parc-o văd pe mama cu batic,
Cum se-nchina și se ruga mereu
Și parcă nu mai sunt același eu,
Albit la tâmple și vorbind peltic...
Mi-a nins în gând și ani am strâns cu sârg!
Mi-a nins în viață... Și sunt trist... Sunt trist!
Să fiu adult nici azi nu m-am decis
Mi-e toamna-n ființă și cu toamna plâng.
Se scutură cenușa peste cer...
Peste pământ, cenușa crește-n ploi...
Suntem copii! Suntem copii și noi!
Mai mult, în toamna asta ca oricând,
Copii cu suflet cald și auster,
Copii trudind între pământ și cer...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna poem diamant
Toamna
Mustul rubiniu,
O gutuie-mparfumată,
Cer întunecat și ploi...
Plâng copaci de frunze goi.
Și nu mai știu,
În tabloul ruginiu,
Suntem noi?!
Noi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce nostalgii aduce toamna
Nu simți câtă nevoie am... și ce nevoie am de gura-ți,
Câtă dorință de extaz și cât de mult doresc să-mi fii?
Mă înfioară depărtarea și peste frunze nu e umbra-ți,
Să-mi amintească miezul zilei în miezul nopților târzii.
*
Nu simți câtă nevoie am... și ce nevoie am de mâna-ți,
Să-i simt tandrețea de mătase ș-atingerea de catifea?
Mă înfioară depărtarea, când ziua-mi este fără ziua-ți,
Ce surdă este noaptea asta, oricât i-aș cere să te dea...
*
Nu simți câtă nevoie am... și ce nevoie am de totu-ți,
Ce fac cu toamna-mi fără tine... fără făptura adorată?
Mă înfioară depărtarea, ce doare pasul fără mersu-ți,
Ce noapte fără de culoare, ce dor îmi e de tine toată!
*
Câtă dorință de extaz și cât de mult aș vrea să-mi fii,
Ce nostalgii aduce toamna... în miezul nopților târzii!
poezie de Ion Apostu (1 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul nopților ce dor
Mi-e toamna vaiet de cocor,
Hiadele semn rău trimit,
Iar cerul pare de granit
În ceasul nopților ce dor.
Mai toarce ziua din fuior;
Cântările-i s-au risipit...
Mi-e toamna vaiet de cocor,
Hiadele semn rău trimit.
Mai poți să treci nepăsător?!
Prohodul frunzei nu-i un mit.
În somn prelung te-ai regăsit,
Cu moartea stând la vorbitor,
Prin toamna vaiet de cocor.
rondel de Valeria Merca (10 octombrie 2015)
Adăugat de Valeria Merca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doliu de toamnă
E doliu în noapte și-n golul privirii
Și plânge-n adâncuri și astrul Luminii.
Miroase a toamnă, cad frunze de ploi
În gânduri, în suflet, ades peste noi.
Miroase a rânced, a nuci și-a sarmale,
Miroase a ploaie în gânduri... și doare
Sub pleoapele-n neguri ascunsa durere,
Când vântul zvâcnește, în lanțuri, spre stele.
Cărări de tăcere, sub stropi sidefii,
Își plimbă sub ramuri, etern simfonii.
Se-nvârte umbrela în cercuri de vis
E doliu în noapte... lumina s-a stins.
Mai trec tufănele pe strada de jar...
Sculptată în răni de uitat chihlimbar,
Rămâne-n memorii, în numele meu
Și toamna aceasta zăcând pe traseu.
Cuptorul și pâinea făcând juământ,
Sub crucea plecată de-al toamnei cuvânt,
Rămân plecăciune în nopțile reci...
Miroase a pâine pe-a toamnei poteci...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna din ochii mei
Se-ntoarce toamna-n ochii mei... și plouă...
Plouă cu lacrimi mari de chihlimbar.
Sunt ploi de frunze și sunt ploi de stele
Și nuca mai mustește gust amar.
Trosnesc în sobă ramuri frânte-n două...
Miroase a gutui și-a pâine coaptă,
E haina lumii plină de rugină,
Iar viața parcă-i mult mai degradată.
Din tălpi cresc râuri lungi de ne-cuvinte...
Și-n noi, adânc e-o toamnă de tăcere.
Mi-au mai rămas aducerile-aminte
Și-a vântului supusă mângâiere.
Ne înfioară lumea în schimbare,
Ne înfioară teama de a fi...
Îmbătrânim în ton cu anotimpul,
Stingheri și triști, pe băncile pustii.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O vioară plânge-n noapte
Încă îți mai scriu poeme, și pe note le aștern,
Iar în ceas tarziu adesea, eu ți le trimit pe vânt.
O vioară plânge-n noapte, pe-ale sale strune dragi
Simfonii cu lacrimi scrise, al iubirii bun rămas.
Pe o rază de la lună, notele zboară spre cer
Tremurând de-nfiorare, la fereastra ta alerg.
Bate într-una gândul meu, îți așez sărutul dalb
Pe o frunza îngălbenită, de al toamnei rece voal.
Îți compun o simfonie pe al lacrimii păcat,
Pe un viers de poezie, scris pe-o frunză de arțar.
La sărutul tău visez, vreau aroma lui să simt...
Eu nu te-am atins vreodată, doar în vise te-am văzut.
Doar în vise-n miez de noapte, îți simt focul ce mă arde,
Ca un fulger care cade, noaptea-n nopțile cu ploi.
Toamna a sosit din nou, a câta de când te aștept...
Tu departe ești de mine, oare de ce te iubesc?
Toamna acoperă cărarea, frunzele în zbor mai cântă
Către tine-n miez de noapte, poartă note pe-a ei frunze.
Eu pierdută printre vise, zbor și mor ca și un flutur...
Azi pe note de vioară cânt iubirea mea pierdută.
Inima-mi nebună este, tot ce-a suferit, azi uită...
Ea se-închină neîncetat, glasului ce a iubit.
Și pe-a notelor dulci liră, astăzi îți trimit din nou,
Un poem pe frunze triste, și cu lacrima în ochi.
poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă de sfârșit de vară
Ascultă! Cântă chitara
Și codrul vuiește de plâns,
Pleacă, oh, pleacă și vara
Și păsări și vise și râs.
Se-aprind sub jăratice ploi,
Focuri de frunze și teamă,
Tăcuți, ne-afundăm în noroi,
Schimbăm fericirea în dramă.
Ascultă! Cântă chitara
Și păsări se-nalță spre cer,
Se pierde în cețuri și vara,
Sub umbre de vis și mister.
O flacără-i vara și arde
În rugi de tăceri și dorinți...
E azi atât de departe,
Iar noi suntem triști și cuminți.
Și codrul vuiește de plâns,
Se-ascunde în ochiul de jar
Și soarele iar a apus
Și curge un râu diafan.
E râul cu pești de argint,
E râul cu valuri de miere.
Sub pleoape, târziu adorit,
Simt frunza din ramuri cum geme.
Pleacă, oh, pleacă și vara,
Mătăsuri de taină și jar,
Chihlimbărie și rece,
Toamna se-apropie iar.
Copaci ruginii peste deal
Și rod de gutui aromate,
E toamnă în suflete iar
Și vara-i atât de departe.
Și păsări și vise și râs...
Un râu în aval ai plecat
Și fluturi de stele am strâns
Și vară, din nou te-am iertat.
În cupa trecutelor zări,
Un "X" călător și stingher,
Un vuiet de plâns și ninsori,
M-am pierdut și eu în eter.
Se-aprind sub jăratice ploi
Azi clipe și vreascuri de vară,
Rămânem tăcuți amâdoi,
Ne-ascundem la margini se seară.
Un râu spre aval te tot pierd,
Oh, vară, dereme-ai plecat!
Zadarnic te chem și te iert,
Zadarnic mereu te-am iertat...
Focuri de frunze și teamă,
Poem-razelit reclădesc,
Cad ploi de cenușă și-aramă,
Tăcut, peste trupul lumesc.
Trec îngeri aripa să-și 'moaie
În arșița verii târzii,
Să uite durere din ploaie
Și nopțile iar vineții.
Tăcuți, ne-afundăm în noroi,
Un gând reumatic ne doare,
De sângeri, uitatele ploi,
Aleargă mereu după soare.
Ciorchinii de stele cobor
În casele slab luminate,
Oh, vară, de tine mi-e dor
Și plâng după tine în noapte.
Schimbăm fericirea în dramă,
Inundă vulcanice ploi,
Pădurea-n copaci de aramă,
Sfielnic se-apleacă spre noi.
Cioplitele umbre îngână
Un cântec cu versul ciuntit,
Pădure, pădure bătrână,
Mereu, tot mereu te-am iubit.
Scimbăm fericirea în dramă,
Tăcuți, ne-afundăm în noroi,
Focuri de frunze și teamă
Se-aprind sub jăratice ploi.
Și păsări și vise și râs...
Pleacă, oh, pleacă și vara
Și codrul vuiește de plâns.
Ascultă! Cântă chitara...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna
Toamna-n falduri de mătasă
Și-n mătănii de dantele,
A venit la ea acasă,
Printre flori de crizanteme.
Scame plumburii de îngeri,
Sub fanatice blesteme,
În apusuri moi de sângeri,
Vin pe cerul trist, alene...
Din copacii noștri nobili
Pică plâns de catifea,
Dăltuind tăcerea ploii...
Bruma, a căzut și ea.
Peste bănci, peste trotuare,
Frunze arămii de vis
Sunt purtate peste-o mare
De iubiri de neatins...
Molcom vânt... Sub ramuri ude,
Zgribulite și sprințare,
Stau vreo patru vrăbiuțe,
Căutându-și de mâncare.
Și în rest, atâta ploaie...
Toamna drepturile-și cere,
Printre falduri de mătasă
Și mătănii de dantele...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Constatare
Reflexe tari și un rendez-vous general
de spontaneitate și filozofie lăuntrică
îmi inundă chipul într-un mod ambiental...
Dar, total.
Și-i frig in gând,
și-i vânt curând...
În ochi negri, de pământ...
Căci
toamna-i de metal
și are o pâclă de cristal...
Curcubeul de frunze
și dulcile miresme
de fructe coapte
te fac să vorbești doar prin șoapte...
Căci
e noapte...
Și poate...
doar umbrele reci
ce-au dispărut pe veci
la geamuri mai bat
De dor.
Cu aliura lor de pictor...
Ce pictează fără sens
frunze seci
din univers.
poezie de Daniela Fărtăiș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anotimpurile fricii
Frica are patru anotimpuri....
Primăvara, când se instalează în suflet,
Când încolțește în gânduri și-n plâns,
Vara, ca un surâs al tăcerilor,
Ca o fântână a ne-cunoașterii,
Toamna - germinând lacrimi de frunze și ploi,
Apoi iarna durerii ascunsă în noi.
Nu, nu este drumul spre libertate.
Este doar durere și noapte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă parfumată...
E-o toamnă parfumată în fructe și cuvânt...
Îi simt poemul parcă în mine-alunecând...
Adulmecată umbră cu rochie de mătasă,
Mă-mbracă în tăcere... Azi sunt cea mai frumoasă!
În valuri foșnitoare de frunze arămii,
Te-aștept! Te-aștept de-o viață, iubtul meu, să vii!
Să alergăm în noapte ca doi fugari nebuni!
De frunze și de ramuri, să-mi pui pe cap, cununi!
Și să ne plângă ploaia la creștet până-n zori
În toamna parfumată și plină de culori...
Să evadăm, iubite, noi doi și veșnicia,
Să nu sfârșim vreodată, (vezi tu?!), călătoria...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!