Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Noapte de iarnă

Din vârful unui brad privește luna,
Printre lungi țurțuri de cleștar,
Pe-un ochi de geam, de la fereastră,
La vatra-n care pâlpâie un foc pe jar.

Ferestrele-s gătite ca la hramuri,
Cu gențiene și broderii de gheață,
Steluțe de cristal sclipesc la geamuri,
Învăluite-n voaluri reci de ceață.

Venind grăbit din miazănoapte,
Și vâjâind prin despletite ramuri,
Rostește viscolul neînțelese șoapte,
Bătând frenetic la înghețate geamuri.

poezie de din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ioana Gărgălie

Iarna...

Soarele și-ascute dinții, sub tălpi scârțâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează și împodobește geamuri,
Cu steluțe de cleștar se inundă iar livada,
Pomii-n somn își țes inele tremurând ușor din ramuri...

Țurțurii par gene lungi care-atârnă pe la streșini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esența de rășini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnișoare...

Fumul pe acoperișuri se învăluie, se zbate,
Semn că viața dăinuiește și în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...

S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Și din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colții și-i arată!...

Satul se cufundă-n noapte și se sting lumini la geamuri
Iar pe uliță nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul șuieră năprasnic și cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...

poezie de din Eu sunt copacul vieții mele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frig nocturn

ard în felinare cearcăne de ceață
deslușind nocturne colțurile-n străzi
scufundați în stele nourii îngheață
cerul geme jilav săgetat de prăzi

țurțurii de gheață împletiți în ramuri
scânteiaza noaptea printre lacrimi reci
gerul rebegește florile pe geamuri
streșini bat în lături urmele când treci

din povara bolții vântul înfășoară
peste câmpul searbăd mânecile lungi
apa zgribulește-n roata de la moară
rătăcita lună sfârtecată-n dungi

poezie de (decembrie 2020)
Adăugat de Valerian DincăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Duduveică

Ninge peste noi...

Ninge peste noi cu fluturi, -
Dans mirific, de poveste, -
Îngropându-ne-n trecuturi,
Dealurile-albind pe creste...

Bate Crivățul în geamuri,
Parcă-i fum și parcă-i ceață,
Pe la streșini și pe ramuri
S-au prins țurțuri mari, de gheață...

Iarnă rece, iarnă sumbră,
Anotimp al amintirii
Anilor pierduți în umbră,
Precum slovele Psaltirii!...

Cine-și mai aduce-aminte,
Două vorbe, două șoapte,
Sărutarea ta fierbinte,
Visele pierdute-n noapte?...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Strigarea colindătorilor

Hai! Crăciun în casă,
În casă curată
Și mult luminată,
De venirea lui,
Ziua Domnului,
A mântuitorului,
Bucuria omului.

Hai! Crăciun în casă,
Intră pe fereastră,
Cu colindă aleasă,
La cei ce te-așteaptă,
Cu brad și beteală,
În prag cu aburi și zăpadă.
Cu stele de gheață,
În geamuri cu ceață.

Hai! Crăciun în casă,
Cu colaci pe masă,
Și sarmale-n oală,
Din lut de la țară,
Cu tort auriu de mămăliguță,
Și friptură grasă,
În vârf de furculiță.

Hai! Crăciun în casă,
La bucurie aleasă,
Cu vin rubiniu,
Cu tare rachiu,
Apă de prună și foc,
Toți colindătorii,
S-aducă noroc,
Când bat la fereastră
Și ne intră în casă,
Domnului Iisus
Să îi mulțumească

poezie de (27 decembrie 2005)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Cornelia Georgescu

Iarna

Iar zăpadă și ninsoare,
Aer rece și mult ger,
Ramuri goale, înghețate,
Nori grămadă, țurțuri reci...
Anotimp de sărbătoare.

acrostih de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Fărtăiș

Constatare

Reflexe tari și un rendez-vous general
de spontaneitate și filozofie lăuntrică
îmi inundă chipul într-un mod ambiental...
Dar, total.
Și-i frig in gând,
și-i vânt curând...
În ochi negri, de pământ...
Căci
toamna-i de metal
și are o pâclă de cristal...

Curcubeul de frunze
și dulcile miresme
de fructe coapte
te fac să vorbești doar prin șoapte...
Căci
e noapte...
Și poate...
doar umbrele reci
ce-au dispărut pe veci
la geamuri mai bat
De dor.
Cu aliura lor de pictor...
Ce pictează fără sens
frunze seci
din univers.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Hans Christian Andersen

Seara, înainte de culcare, Karl s-a dus la fereastră, s-a urcat pe un scaun și s-a uitat prin rotocolul de pe geam. Afară începuse să ningă și un fulg, cel mai mare, s-a prins de marginea unei cutii de flori; fulgul a crescut până s-a prefăcut într-o femeie îmbrăcată cu o rochie albă, care parcă era țesută din mii și mii de fulgi de zăpadă. Femeia era frumoasă și gingașă, dar era de gheață, de gheață sclipitoare, și totuși era vie; ochii îi străluceau ca două steluțe, dar nu stăteau o clipă locului. Femeia a dat din cap și a făcut un semn cu mâna către fereastră. Băiețașul s-a speriat și s-a dat jos de pe scaun și i s-a părut că la geam bate din aripi o pasăre mare.

în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.
cumpărăturiCartea "Classic Fairy Tales by Hans Christian Andersen" de Hans Christian Andersen este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -75.00- 30.99 lei.

Sărutul toamnei

Mă îmbrățișează toamna cu negurile ei,
Și rece îmi așterne sărutul ei pe frunte,
Cu ramuri desfrunzite pe vechile alei,
Mă mângâie încet prin tâmplele cărunte.

Și șoapte la ureche, cu buzele de vânt,
Îmi rostește prin frunzele îngălbenite,
Din fiecare freamăt, din fiece cuvânt,
Tâlcuri încerc să-i prind cu mâinile pripite.

Parfumul ei de brumă și de crizanteme,
Își face cuib în mine și mă ispitește,
E vreme de iubire și-i vreme de poeme,
Sărutul toamnei mă inspiră și mă liniștește.

poezie de din Gingășii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Arghezi

Versuri

E vîntul care-mi bate-n geam
Ori mîinile iubitei mele,
Care-a zburat pe-un șir de stele
Să mă sărute cînd plîngeam?

Sunt sunetele harpei mele,
Sunt sufletele unor morți
Ce bat în geamuri și la porți?

Oh! ploaia, ploaia-mi bate-n geam.-
Subt șirurile lungi de ploaie
Gîndirea mea se înconvoaie,
Suspinul meu e lung și stins,
Și imnul meu se-naltă mort
Din coarda ruptă ce-am întins.

poezie celebră de din VERSURI - 1980
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.00- 13.99 lei.

Lasă-mă...

Mai lasă-mă puțin să privesc focul,
Să văd prin șemineu, scânteile cum sar,
Pe-un jilț să îmi găsesc, în fine, locul,
S-ascult la horn cum suflă vântu-n jar.

Mai toarnă-mi ceai în ceașca argintie,
Și-n ea să-mi pui un cub de zahăr brun,
Vreau să privesc prin astă reverie,
Cum sar scântei din lemnul de gorun.

Deschide o carte și citește-n gând,
Și lasă-mă să hoinăresc printre amintiri,
Tihnit, vreau să privesc focul dansând,
Fierbinți tangouri cu albastre pâlpâiri.

Ia-ți cartea și te ghemuiește lângă mine,
Citește-n gând și lasă-mă în astă noapte,
Să privesc focul și să-mi amintesc de tine,
Ascultând viscolul și ale flăcărilor șoapte.

poezie de din Cristalele Iernii (2019)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În salonul inimii de vise

Înflorit-au bobocii bucuriei
În salonul inimii de vise,
Se deschid pe-a harpei melodie,
Înoată prin plânsul apei ucise.

Poema de roze a sfintei iubiri
Se-nalță în agonie de ploi,
Picurii udă crinii din priviri
Ce-și lasă parfumul pe buzele moi.

Trupuri se privesc ca luna prin ramuri,
Un tablou de mister ia naștere,
Șoapte de miere tușesc la geamuri,
Sălbatec se pierd într-o cunoaștere.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Noapte de toamnă

Murmură lin vântul, streșini triste plâng,
Lacrimi reci se-adună și în bălți se strâng.
Ploaia peste ramuri pică tot mai des,
În șoptiri de ape noi povești se țes,
Cu un înțeles.
Ploaia bate-n geamuri, umbre saltă-n joc
Ce-au cuprins și luna plină, la mijloc,
Ce cu-a ei lumină, zvânturând grei nori,
Șterge de pe fruntea-i plină de sudori,
Picuri incolori.
Ies prin crăpătura cerului deschis,
Salbe lungi de picuri, cu luciri de vis,
Sărutând pământul care, amorțit,
Readus la viață, ochii și-a clătit,
Ca din somn trezit.
Toată lumea doarme, că e ceas târziu.
Eu privesc prin geamu-mi cerul plumburiu,
Gândul meu plutește către tine-n zbor.
Te aștept pătrunsă de tainic fior
Și mi-e tare dor.

poezie de din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O, brad frumos...

O, brad frumos, împodobit de sărbătoare
Cu globuri mari și cu steluțe lucitoare,
Cu țurțuri mândri de argint și cu beteală
Și cu bomboane învelite-n poleială.

Te-nalți cu vârful tău semeț și-atingi tavanul,
Pe Moș Crăciun l-ai așteptat și tu tot anul,
Că știi că-ți pune la picioare daruri multe
Să dai la toți aceia care vin să cânte.

Căci este seara de Crăciun și se colindă
Lumina-n suflete din nou o să se aprindă
Și ochii noștri vor luci ca niște salbe
Când vom cânta lui Moș Crăciun cu plete dalbe.

O, brad frumos, împodobit de sărbătoare
Și totuși mă gândesc, cuprins de înfiorare,
Că locul tău e în pădurile umbroase,
Dar te jertfești mereu și vii la noi în case.

poezie de (22 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

,, Ninge galben" printre ramuri,
Toamna bate larg în geamuri,
Crizantemele înfloresc,
Viață, ce mult te iubesc.

(17 noiembrie 2020)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Ploaia primăverii

Plouă!-n geamuri bate ploaia...
Trece iar baba Vrâncioaia.
Se apleacă gânduri, ramuri,
Trece viața valuri-valuri.
Ceru-ndoliat se-arată.
Trec bătrâni sărmani prin sloată.
Floarea-i scuturată-n vânt,
Anii vieții numărând.
Trec prin viață și prin noapte
Anii – un sobor de șoapte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Vremea frigului

Atâta frig încape-n noi
Că putem să dăm și împrumut
Cerbii și cerboiacele la rut
Poartă-n coarne ghețurile sloi

Atâta frig din cale-afară
Ca niște saci de piele crudă
Din care câte-o paparudă
Tot scoate vorbe de ocară

Silabele-ntre noi îngheață
Ca portativele de ger
Cu țurțuri coborând din cer
Printre luceferii de ceață

Pătrunde frigul în cetate
Și în fiecare dintre noi
Cărțile-i prezintă pe eroi
Înghețați de veacuri în tratate

Și frigu-a devenit o lege
Din care încă facem parte
Colibe vechi cu geamuri sparte
De pe domeniul unui rege

În case și în suflete e frig
Apele îngheață în fiorduri
Și ne trecem viața-n dezacorduri
Pentru-o pâine sau un biet covrig.

poezie de din Condorul (2001)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionica Bandrabur

De ziua ta, colind!

(surorii mele dragi)

De mult a căzut frunza și bruma a căzut,
A nins și peste sat și casa părintească
Și ninge-acum, de ziua-n care te-ai născut
Cu flori de gheață roz, în geam, să-ți amintească;

De ai uitat cumva că încă ești femeie,
Privește soarele și luna cea batrână
Și jarul din cămin, lumina din scânteie
Nu lăsa cupa vieții să îți cadă din mână.

De ziua ta, foșnesc aburii albi de iarnă
Și dor îmi e de tine, ca de livezi de meri,
Îți dau în dar din versuri și țurțuri din lucarnă
Și steaua ce răsare, din cer, din nicăieri.

Îți dau tot infinitul și dragostea de soră,
Ramuri de măcieșe cu nea acoperite,
Din timpul meu îți dau măcar o biată oră,
Îti urez la mulți ani, colind de zile sfinte...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Steaua vieței

Când norii palate fantastice negre,
Cu geamuri prin care se vede zafir,
Ascult-ale mărei lungi cântece-alegre,
Când stele se mir,

Atunci printr-o geană de nouri, deschisă,
Din ochiu-i albastru se vede o stea
Ce-mi miruie fruntea c-o rază de vise,
C-o rază de nea.

O, steauă iubită ce-abia stai prin stele,
Un sfânt ochi de aur ce tremuri în nori,
Ai milă și stinge lungi zilele mele,
Cobori, o, cobori!

poezie celebră de (1870)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

țurțuri de gheață
câte o sclipire prin geam
la somn de amiază

haiku de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

TURBATUL VÂNT ÎȘI FACE DRUM PRIN RAMURI
Turbatul vânt își face loc prin ramuri
Să smulgă frunzele - plăpânde flamuri,
În timp ce stropii grei ai vijeliei
Ca snop de gloanțe îmi plesnesc în geamuri.

rubaiat de (2021)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook