Sonetul 24

Eu cu privirea-n pictor transformată
În inimă ţi-am zugrăvit splendoarea
Şi trupul e o ramă minunată,
Iar perspectiva-i creşte mult valoarea.
Căci doar un pictor poate cu-a sa mână
Al tău chip drag în artă să-l imite
Ce-n sânul meu, ca-ntr-un studiou atârnă,
Iar ochii tăi sunt geamuri lustruite.
Şi ochii ne-au slujit cum se cuvine
C-ai mei te-au desenat şi-ai tăi devin
Ferestre care dau în piept la mine,
Prin care soarele ţi-admiră chipul fin.

Dar aceşti ochi abili pe care îi descriu
Pictează doar ce văd, dar inima n-o ştiu.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

Reflexe tari şi un rendez-vous general
de spontaneitate şi filozofie lăuntrică
îmi inundă chipul într-un mod ambiental...
Dar, total.
Şi-i frig in gând,
şi-i vânt curând...
În ochi negri, de pământ...
Căci
toamna-i de metal
şi are o pâclă de cristal...

Curcubeul de frunze
şi dulcile miresme
de fructe coapte
te fac să vorbeşti doar prin şoapte...
Căci
e noapte...
Şi poate...
doar umbrele reci
ce-au dispărut pe veci
la geamuri mai bat
De dor.
Cu aliura lor de pictor...
Ce pictează fără sens
frunze seci
din univers.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 137

Iubire oarbă, ochii mi-i sminteşti,
Încât privesc şi par a nu vedea;
Ei ştiu splendoarea şi unde-o găseşti,
Dar cred că cea mai bună-i cea mai rea.
Şi dacă ochii cei părtinitori
Ar ancora în golful tuturor
Din plăsmuirea lor de ce faci sfori
Să-mi legi cu ele gândul păzitor?
De ce să cred că acest mândru lot
E doar al meu, când e ogor comun?
De ce-ai mei ochi să vadă clar nu pot
Şi-un chip pătat îl fac să pară bun?

Tot ce-i onest, ochii îmi văd greşit,
Căci o destrăbălată i-a vrăjit.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul s-a născut... pictor

Românul, pictor amator,
Să nu îi fie de deochi,
Căci o pictează, cu mult spor,
Pe nevestică, pe la... ochi...

epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui pictor (care mai mult vorbeşte decât pictează)

Acesta zici că-ţi este ţelul:
Vrei publicul să te cunoască?
Păi, nu vorbi, ci ia penelul
Şi lasă… arta să vorbească!

epigramă de Petru Cărare din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu-s poet

Eu nu-s poet, ci pictor de cuvinte,
Penelul meu din litere-i făcut
Când coala albă-ncepe s-o alinte
Punând culori fierbinţi ca un sărut.

Eu nu-s poet, ci ţesător de visuri
Ce-s toarse din ciudatul curcubeu
În care luminează paradisuri,
Dar şi abisuri fără Dumnezeu.

Eu nu-s poet, ci cioplitor de stele
Pe care le arunc când nu îmi plac,
Căci doar luceferi caut printre ele
Ca să îmi poarte chipul veac de veac.

Eu nu-s poet, ci cronicarul erei
În care am trăit urât şi prost
Şi-ai cărei ani pierduţi, plini de mizerii,
I-am zugrăvit aşa precum au fost.

Eu nu-s poet, ci sclav al poeziei
a cărei grea galeră-ncerc s-o duc
în portul liniştit al veşniciei,
neliniştit, căci nu ştiu dacă-apuc.

poezie de Anatol Covali (12 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetorile

Privighetorile sunt cele care ne-au scos ochii,
nu lupii, nu răufăcătorii.
Ne-au scos ochii cei care ne-au iubit mai mult,
cei care ştiu să cânte, să ne cânte,
să ne descânte,
ne-au scos ochii, crezând că sunt seminţe,
prietenele noastre, strălucitoarele noastre prietene,
cele care ne-au iubit mai mult,
stelele cu pliscuri de lumină,
şi au făcut-o totdeauna ciripind
că ne fac bine.
Erau de-ale noastre.
Cu ele puteam discuta despre treptele culorilor,
despre piscurile sunetelor,
despre vaidenoi şi despre Ossana eternităţii.
Ne-au iubit şi sărutându-ne
ne-au scos ochii.

Orbi acum, – să ne dăm mâinile,
trecând clătinându-ne podul tenebrelor

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noştri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Şi se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viaţă viaţa-n muguri o clipesc.

Ochii noştri sunt în spaţiu porţi de cer şi anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire şi de soare,
De un timp golit în spaţiu, de un spaţiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetaşi într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârşite, raţiuni şi vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric şi de flori,
Trecem totul prin idee şi-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce ştiu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spaţiu grav, ocult.

Dar şi ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte şi trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinereţea-i, care poartă-n ochi cercei.

Ochii noştri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu ştiu să fie altfel, sunt ce sunt de când se ştie,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt aşa cum ştiu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.

Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminiţe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noştri se privesc.

poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, Bucureşti)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toc

ochii din perete
ochii din tavan
ochii din iarbă
ochii

ochii din hârtie
ochii din cuvânt
ochii din poezie
ochii

ochii din sticlă
ochii din roşu
ochii din pahar
ochii

mă dezbrac şi alerg
în mijlocul mării unde
nimeni nu dă doi bani pe singurătate

poezia nu mai e
doar apă
linişte
tu

pe suprafaţa apei
ochii
o mare de globi oculari
înot prin ochi de orbi
se face întuneric
apa moale ca o basma de englezoaică sofisticată
singurătatea nu dă doi bani pe tine

faţa mea
un desen cu ochii albi

cerul aruncă ochi de înger peste ochi de orb
vezi?
sunt doar abstractul acestei foi
pe care scriu un vis de noapte
ochii din perete, din tavan, din iarbă, din hârtie, din cuvânt, din poezie, din sticlă, din roşu, din pahar, ochii
mă privesc şi... nu dau doi bani pe singurătate

viaţă strânsă în cămaşa de forţă a pielii

orbitor e doar soarele
ce ne încălzeşte nebunia în ibricul lui dumnezeu

o
c
h
i
i

m e i

e
ş
tu
i

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 62

Amorul propriu pus-a stăpânire
Pe ochi, pe suflet şi pe trupul meu
Acest păcat nu are lecuire
Că-n inimă îmi stă ascuns mereu.
Eu cred c-am chip frumos cum nimeni n-are
Şi-al meu contur se-arată a fi plăcut
Îmi definesc precis a mea valoare,
Căci la aspect pe toţi i-am întrecut.
Dar când oglinda adevăru-mi spune
Că sunt bătrân şi chipul mi-e ridat
Încep să mă privesc cu suspiciune
Şi ştiu c-amorul propriu m-a înşelat.

Dar tu eşti eu, şi-atunci când mă fălesc
Cu chipul tău, pe loc întineresc.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 46

Sunt inimă şi ochi încăieraţi,
Izbânda de-a te fi avut s-o-mpart;
Ochiul nu vrea şi ei să te arăţi,
Ea se râvneşte volnic de-al său hart.

Pledează inima că-i eşti în sine,
Un scrin în care ochiul nu răzbeşte,
Dar acuzatul neagă-aceste vine,
A ta splendoare–n el se oglindeşte.

Pentru dreptate, se convoacă
Juriul de cuget, inimii dijmaş;
Iar prin verdicte, inima o-mpacă
Şi ostoieşte ochiul pătimaş:

Căci lui, făptura ta i se cuvine,
Iar ei, iubirea tăinuită-n tine.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Laurean Mihai Gherman
Adăugat de Laurean Mihai Gherman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara de mult a venit

Iubite, a venit primăvara,
Mi-ai zis tu ca prin vis.
Ghioceii înfloresc,
O poartă nouă s-a deschis.

Ştiu, iubito, ţi-am răspuns cu drag.
Afară mai este frig şi totul în jur încă e alb.
Dar nu regreta, căci primăvara a venit.
În ochii tăi, în inimă mea fierbinte,
În dragostea pe care o exprimăm prin cuvinte,
În tot ce ne înconjoară, chiar şi în fulgul cel de afară,
Care s-a topit încet în palma ta.
Primăvara de mult a venit pentru noi doi, iubirea mea.

poezie de Vladimir Potlog (28 februarie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te pictez

în ulei ai ieşit cel mai bine
împrăştii miros de flori de tei
mirosul de havană vine de la mine
am făcut din tine o zeiţă
cu trupul brun şi suplu
ochii sunt elixirul ne
mărginirii
buzele o vrajă ce te-nnebunesc
sunt un faust cu penel măiastru
cucerit de poftele care pornesc din tine
mă rog demonului să-mi trimită
flăcări mai do
moale e pielea când te mângâi cu sărut
zorii mă prind în contemplare
sunt un pictor care şi-a păstrat ochii de copil

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate fi un arhitect dacă nu este totodată un mare sculptor sau pictor. Cel care nu e sculptor sau pictor, poate fi cel mult un constructor.

citat din John Ruskin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide ochii iubito

Deschide ochii iubito.
Şi uită-te în ochii mei cât sunt de trişti,
Când nu-i văd macar pe o clipă pe ai tăi!
Deschide ochii iubito
Şi priveşte părul meu,
Alb ca neaua care se aşterne pe câmpii.
Tu eşti ca soarele care răsare
În zorii dimineţii azurii.
Deschideţi sufletul iubito,
Căci sufletul meu e mereu deschis.
Dar când nu eşti lângă mine.
Nu se mai satură de plâns.
Deschide ochii iubito
Şi priveşte braţele mele puternice de bărbat,
Care vrea să-ţi cuprindă trupul,
Frumos şi ca lacrima de curat.
Deschideţi palmele iubito şi ţine inima mea,
Căci fără tine plânge în hohote şi ea.

poezie de Vladimir Potlog (29 iulie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei

Ochii mei ţi-au dăruit
sclipirea stelelor
prin albastrul infinit
din adâncul mărilor.

Ochii mei te-au dorit
vis de fată-ndrăgostită
prin reveria de argint
din privirea adormită.

Ochii mei ţi-au visat
dorinţele sufletului
prin aleile din parc
din rătăcirea gândului.

Ochii mei te-au urmărit
al primăverii zefir
prin zborul liniştit
din licuricii de safir.

Ochii mei ţi-au zâmbit
strălucirea soarelui
prin focul mocnit
din adâncul sufletului.

Ochii mei ţi-au dedicat
prin versuri rimate
cel mai preţios smarald
din poeziile create.

Ochii mei te-au adorat
iubite, înger – ireal
prin curcubeul desenat
din puritatea de cristal.

Ochii mei ţi-au lăcrimat
ploaia amintirii
prin suavul picurat
din tristeţea despărţirii.

Ochii mei acum sunt cenuşii
şi-au pierdut strălucirea
de umbre şi neguri fumurii
când le-ai furat tu iubirea.

poezie de Elena Seceleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce pot dărui arta şi pensula este posibil pentru Rembrandt. A fost cel mai mare pictor al timpului său şi încă este inegalabil. A mai fost vreodată un pictor care cu ajutorul culorilor s-a apropiat atât de mult de natură prin lumini atât de frumoase, cu o armonie minunată şi unică, concepţii originale şi încă multe altele?

citat din Gerard de Lairesse
Adăugat de angel.demon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

Torc cuvintele din caer
Între ochii mei şi-ai tăi,
Imi opresc privirea-n aer,
Ochii mei sunt doi călăi.

Vorbele îţi sparg timpane
Cu stridenţa lor banală,
Ce mânuţe diafane
Şi ce corp ai, domnişoară.

Eu mi te-am clădit din vise
Şi din stele ce te-au nins,
Din legendele închise
Care noaptea m-au învins.

Zice dorul du-te, du-te,
Pune-i pe deget inele,
Flori de platină, bătute,
Să lucească printre stele.

Eşti atâta de frumoasă
C-ai speriat o-mpărăţie,
Sorii albi, luna lucioasă
Au ieşit ca să te-mbie.

Visuri, doruri şi cu patimi
Mi te-au ancorat de cord,
Aş pleca cu tine-n ceruri
Şi te-aş lua la Polul Nord.

Timp etern să ne străbată
Prin anii infiniţi si goi
Şi vânturile să ne bată
Ca doua umbre de strigoi.

Călători-vom fără nume
Prin infinitul selenar
Şi blestemaţi de două mume
Să ne iubim în stil barbar.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2 ianuarie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâtea priviri

Nu mai plouă

ni s-au uscat şi ochii
de atâtea priviri
de atâta aşteptare
din zăduf
până-n apus

apa
a uitat să mai vină
pe aripi de vânt
şi totul
rămâne pe loc
nici nopţile
nu mai răsar
nici zilele
nu mai apun
căci soarele
s-a topit
şi s-a scurs pe pământ
lăsând fântânile
doar în nămol
nu mai creşte nimic
nici umbra pe zid
în piatra aceasta
numită
timp fără ochi
în care totu-i permis
dar în special
traiu-n culise

nu mai plouă
ci doar cu cărbuni
pe care i-aduni
cu amândouă
privirile

ochii
ni s-au întors în izvoare
oare
mai este mult
până departe

ne pierdem cu firea
căci moartă-i iubirea
şi doar prin instincte
ne mai menţinem

omul

fiinţa aceasta ciudată
ce alunecă
printre izvoare
limpezi sau...
09-05-03

X X X

Ni s-au şters imaginile
din oglinda aceasta
numită
timp
ochii
ne fierb în orbite
neştiuţi
căci totu-i
fărâme
cu paşi de nisip
ne căţărăm pe nimic

poezie de Ioan Daniel Bălan din Pe umerii vremii (9 mai 2003)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 101

Cum te vei revanşa, Muză răzleaţă
C-ai neglijat realul cel frumos?
Real, frumos, de-al meu iubit se-agaţă;
La fel şi tu, şi-ai numele faimos.
Răspunde, Muză; şi poate vei zice,
"Frumosul are doar culoarea sa
Şi ce-i frumos, penelul să nu strice";
Dar oare ce e bun, pur vom lăsa?
Că nu-i trebuie slavă, vei sta mută?
Tăcerea să n-o aperi, căci tu poţi
Să-l faci prin vremi să aibă viaţă multă,
Ca aurul cel jinduit de toţi.

Fă-ţi datoria, Muză; ţi-arăt cum
Să-l faci s-arate veşnic ca şi-acum.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închide ochii

Te strâng, iubito, dulce, lângă mine,
Mi te-nfăşor în braţe cu mult dor,
Lăsând iubirea să-nflorescă-n tine
Curgând încet... de parc-ar fi izvor.

Mâna mi-e plină, iată, cu-al tău sân,
Buzele-ţi fragă-n buze... le topesc,
În gustul tău pătrund ca un păgân,
Închide ochii... hai... să te iubesc.

Pluteşti cu mine-n dragoste nebună,
Îmbrăţişările sunt prea puţine-acum,
Pe trupul meu... ai devenit stăpână
Şi flori de mac ţi-am presărat în drum.

Închide ochii... ţine-mă... de mână,
Te cuibăreşte-n mine... şi mă lasă
Să te iubesc turbat, o săptămână,
Şi-ai să-nţelegi... că viaţa e frumoasă.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!