Iertare

Eu iert, dar n-am să pot uita...
Cei ce-au fost dragi în viaţa mea
Şi au crezut că i-am trişat,
O viaţă gândul şi-au pătat.
Nu cred că lacrima ştergând,
Reînvia-vor jurământ
Prin care zidul indulgenţei
Va sfărâma cercul demenţei.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu uita, iubito...

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
De vei putea, de vei putea, de vei putea,
Acel cuvânt ce-a fost şoptit poate pripit,
Dar fără rost nicicum n-a fost, nicicum n-a fost.

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
Dacă ai vrea, dacă vei vrea, dacă ai vrea,
Trecutul timp, cu tot trecând în tot ce-a fost,
Poate cu-n rost, poate cu-n rost, poate cu-n rost...

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
În viaţa ta, în viaţa ta, în viaţa ta,
Cum pe pământ purtaţi de vânt cad fulgi de nea,
Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita...

Vor trece ani, vor trece luni ca într-o clipă,
Şi zilele ce-au fost cândva cad în risipă,
Nu le uita, nu le uita, nu le uita,
În viaţa ta, în viaţa ta, în viaţa ta!

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul vicioşilor

De vicii vechi i-am acuzat:
Că sunt corupţi, că mint, că fură,
De aceea, cred, şi-au procurat
Vicii mai noi, de... procedură.

epigramă de Lucian Mănăilescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învierea lacrima iubirii

Am fost pentru câteva secunde de veşnicie,
Torţă-n întunericul necuvintelor
Am fost amnar, căci am aprins vreascurile singurătăţii
Dar labirintul durerii şi al morţii te-a ascuns iar,
Stea născută din jar
Nu mai cred în hazard. Nici în mine nu cred.
Am înviat prin tine, spre a muri a doua oară, fecioară,
Pâine, vin sfânt, mir pe fruntea de ceară, iubire, cuvânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum cred

Niciodată n-am crezut
Că pot să mă ridic, după ce-am căzut...

Niciodată n-am crezut
Că pot să muşc un fruct atât de crud...

Niciodată n-am crezut
Că pot s-ating o stea ce cade-n vid...

Niciodată n-am crezut
Că Soarele se stinge, când pui pe el pământ...

Acum cred.

poezie de Ruxandra Palade
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurământ călcat

Un fior mi-apare dintr-o veşnicie
Ca un vis frumos care a fost cândva.
Chipul tău de înger e fantomă vie,
Faţa ta de ceară - albă ca o stea.

Visez la nesfârşit clipele frumoase
Şi-mi amintesc ades privirile cuminţi.
Simt fiorul nopţii în artere, oase,
Simt misterul magic al clipelor fierbinţi.

Privirea ta precum un vânt de vară
Se îneca în lacrima de cer,
Şi luna-mprospătată c-o lumină rară
Ne petrecea pe drumuri de mister.

Dar ce folos că tu mi-ai promis iubire...
Ai să mi-o plăteşti cu lacrimi mai târziu,
N-ai să uiţi nicicând sfânta amintire,
Din prezent ţi-o spun, căci deja o ştiu!

Şi azi te văd mergând pe strada lată,
Cred că ai uitat ce-ţi era mai sfânt.
La braţul tă pe-atunci, era o altă fată,
Cu care ai călcat în vechiul jurământ.

Aveam iluzii grele, visam dezamăgire,
Dar nu credeam în asta, îmi era absurd,
Căci tu plângând îmi tot jurai iubire,
Şi mă făceai într-una iluzia s-o uit.

...

Ce păcat a fost când am crezut în tine,
Am crezut în toate, dar toate-s o prostie...
Şi astăzi plâng, plâng tăcută-n sine
Şi mă topesc în mări de gelozie.

În nopţile pustii şi-n seri cu lună plină
Curaj în sinea mea nervoasă-o să-mi adun,
Şi din iubirea voastră o să fur iubire,
Răpusatule, căci vreau să mă răzbun.

Amintirea-i goală în viaţa mea de vis
Chiar de mă sting în lacrimi fără de puteri,
Căci oricum şi astăzi îţi declar deschis,
Că nu rămân o pradă negrelor dureri.

Nu vei reuşi să mă faci să sufăr,
Ştiu că ţi-o doreşti, da-i de necrezut!
Ochiul îşi va strânge pleoapa cea de nufăr
Şi lacrimile mele rămase-s în trecut.

Orişice ar fi, viaţa-i înainte
Şi ştiu c-ai să-ntelegi, dar va fi târziu...
Într-o zi pustie să-ţi aduci aminte,
Într-o zi frumoasă când n-am să te mai ştiu.

Şi timpul a trecut, trăiesc o altă viaţă,
Mai mândră sunt, mai plină de puteri,
Mă salut-un soare-n orice dimineaţă
Ce m-a făcut să uit murdarele dureri.

Dar tu-ai rămas în urma mea uitat...
Ne-am despărţit, plecând din loc în loc.
Mort eşti pentru mine şi arăţi ciudat
Ca o tăciune neagră ce nu mai are foc.

...

Deja s-a revărsat jumate din cea viaţă...
Într-o zi frumoasă, pe strada cea de lut,
Mi-am amintit fioru-ţi, lacrima pe faţă,
Fără ea la braţu-ţi pe stradă te-am văzut.

Cu ochii roşi de lacrimi şi cu părul alb
Mi-ai apărut în cale rugându-mă să iert,
Dar orice nu mi-ai spune sub acel înalt,
Cu orice jurământ, n-am să te mai cred.

Ce folos că plângi şi regreţi de toate,
Regreţi de price clipă care a trecut,
Căci de astăzi viaţa, se transformă-n moarte,
Nu-mi rămâne azi decât doar să te uit...

poezie de Diana Enachii (1 mai 2011)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

faimă (vezi şi celebritate)

Faima este un piedestal care se poate sfărâma sub ploi de cuvinte...

definiţie aforistică de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul eroilor revoluţiei din 1989

Un singur semn mi-a fost de-ajuns
Căci rana-n piept mi-a şi pătruns.
De uiţi uşos, ce eşti, ce-ai fost,
Laş să trăieşti? Nu are rost,
Viaţa pe ascuns.

Un zbucium rănile-mi deschid,
Ce dor, de-a purururea şi-n vid.
Gândul îmi zboară dragi eroi,
Era să fiu şi eu cu voi,
Dar pieptul mi-a fost zid.

Fie-vă dorul din mormânt,
Pentru cei vii un legământ.
Să poarte stegul triumfal,
Să-ndeplinească-un ideal
Căci aţi murit cântând.

Cu pieptul gol printre vrăjmaşi,
Marşul acelor bravi ostaşi,
Ce-au respectat un jurământ
Să-şi apere pământul sfânt,
Să nu moară “ ocnaşi”.

Si gândul vostru-a triumfat…
Mă-nchin plângând şi cu-n oftat…
O rugă, Doamne-ţi adresez,
Căci nopţi de-a rândul îi visez,
De ce ni i-ai luat?

Apoi…. Mă plec la crucea lor,
Trei lacrimi curg pe obrăjor.
Eu n-am uitat cum aţi căzut,
Vă las piosul meu salut,
In glastră…. Un bujor.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean - Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat

Mi-am construit
în viaţă drum
N-a fost uşor
am râs... am plâns
Doar sunt un om

Am învăţat că în viaţă
Nimic
pe tavă nu e pus
Am învăţat
ca să muncesc.
Am învăţat să iert
Dar nu-i de-ajuns

Am învăţat să tac
Când...
n-am gândit destul
Am învăţat să-nvăţ
Ce n-am ştiut demult

Am învăţat
să preţuiesc
Prietenii din jur
Să cred în mine
în eul meu
Am învăţat să sper
Un soare care mâine
Va răsări... la fel!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar pentru Nicoleta

Închid ochii şi văd
Fericirea din ochii tăi,
Dar şi lacrima caldă
În care se-ascund chipurile
Celor ce şi-au dorit
Să te vadă.
Sub voalul alb de mireasă.
Văd mormântul de marmură
Al parinţilor tăi,
Împodobit cu floi şi lumină.
Ei te-au iubit, te iubesc,
Sunt îngei pe soclu ceresc.
Ei au împlinit visul acesta,
Iar tu ai închis cercul iubirii
Cununându-te întru infinit
Cu cel ce mereu te-a iubit.
Nu plânge! Eşti cea mai frumoasă!
O clipă ţi-am văzut tatăl...
Era martor, în rândurile din urmă
A celor ce te priveau.
Şi mama era acolo –
Pe piciorul tău stâng.
Ţi-ai împlinit marea iubire.
Nu plânge!
Doar eu
Am dreptul să plâng!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Îmi doresc să nu fi muncit aşa de mult". Acesta a fost gândul fiecărui bărbat pe care l-am îngrijit. Au ratat copilăria fiilor sau fiicelor şi compania partenerei de viaţă. Acest regret este întâlnit şi în rândul femeilor, dar majoritatea erau mai în vârstă. Toţi bărbaţii pe care i-am îngrijit au regretat că şi-au petrecut viaţa muncind.

Bronnie Warre în Top 5 regrete ale muribunzilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima

Dacă lacrima nu-ţi udă
Faţa, e fiindc-ai tot plâns
Şi-n adâncuri de lumina
Lacrima ţi s-a ascuns.

Vezi?! Tu speri într-o minune...
În poveste mai trăieşti.
Ai mereu o zână bună
Pe cărările cereşti...

Rugi în albia cerească
Ai spălat... Mătănii mii,
Doar să o mai dtrângi în braţe
Înc-o noapte, înc-o zi!

Franţa astăzi ţi se pare
Doar un pas- atâta tot,
Nu-s nici graniţe, nici timpuri,
Nici distanţe... Aşa socot.

Ai croit de dor, poeme
Şi oceane de iertări,
Ai crezut că treci prin noapte
Şi te vei trezi în zori.

Sper ca lupta să îţi fie
Şi izbândă şi acces
Către lumea fericrii
Către care ai purces.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, dar celor ce sunt

Forţa iubirii a creat un înger ce aprinde lumina
Se porţionează în felii identice pentru fiecare zâmbet.
Cercul de foc al tăcerii s-a oprit.
Gheţarii au năvalit, prăvălindu-se peste suflete.
Când visul în doi s-a descarnat, a rămas putreziciunea uitării.
Am tivit cu îngerii lacrima, să nu i se destrame durerea şi să se prăvălească în mine.
Au rămas doar înegrii născuţi din iubire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iederă pe pânză de păianjen

m-am definit iederă
să ating zidul dintre ploi,
am conturat tăcerea
cu privirea unei zile bune
şi m-am ascuns în sertarul
gândurilor de catifea.

între timp seara îmbrăcase cămaşa lunii
şi-mi înfăşurase lacrima
în flori de colţ...

aveam în palme un ţărm
în care răsădisem cântece
şi un ecou ridicat pe templul
zeilor ce-au crezut în mine.
în rest, şanţuri de dor
în care zborul îşi va fi strâns aripile.

cândva voi fi pom cu fructe sălbatice, mi-am zis,
le voi mângâia sosirile
în veşmântul meu
şi le voi învăţa tropotul inimii...

şi zidul m-a recunoscut iederă
pe pânză de păianjen...

Tag-uri: doar eu...

poezie de Gina Zaharia
Adăugat de Gina Zaharia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedeapsa mincinosului

Minţii cândva, costrâns de-mprejurări,
Şi n-am scăpat o viaţă de urmări...
N-am suferit că nu mai sunt crezut,
Dar să mai cred pe alţii... n-am putut.

epigramă de George Bernard Shaw din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele din viaţa iubitoare

Însă, în adâncuri stranii
Mai simţi lacrima cum pică
Şi cum trec în grabă anii
Sub a timpului aripă.

Săgetând se-ndreaptă seva
Trupului, spre nemurire
Şi-n vulcani, mocneşte lava
Transformându-se-n iubire

Vântu-a nopţii sărutare
Risipeşte-n valuri gândul
Şi de vis şi de-ntristare
E cuprins întreg pământul...

Încă, genele cuprinde
Într-o horă, ca-ntr-o plasă
Retrăiesc atâtea vise
Într-o viaţă mai frumoasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catarge în derivă

Suntem catarge în furtună,
Am eşuat la malul unui mit,
Apoi am adormit sub clar de lună -
Un strop de viaţă smuls din infinit.

Cândva eram catarge în derivă,
Pe marea mea de lacrimi de rubin,
Ne-a înecat apusul suferinţei,
Cu fiecare val ne adâncim.

Ai fost un vis, eşti doar o amintire,
Eşti oază-ntr-un pustiu din viaţa mea,
Nu îmi doream să sufăr din iubire,
Ci val în suflet să te pot avea.

Doream să-mi speli, cu lacrima, tăcerea
Şi necuvântul să-mi săruţi, doream.
Ai gândul bun şi sufletul ca mierea,
Eu floarea ta de cais, îţi sunt, pe ram.

Se-ntorc din zare, iată, pescăruşii,
Ne vine S. O. S.-ul salvator,
Un zâmbet poposeşte printre alge....
Va lua cu el iubirea,-n viitor.

Mi-e lacrima un răsărit de mare...
Te ţin în pieptul meu, încătuşat,
Vom fi mereu o unică culoare,
Iubirea noastră-i de nezdruncinat.

(dedic acest poem prietenei mele, Rădulescu Mihaela Leliana, de la care a pornit replica)

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Norii – cocori cu aripile răsfrânte
Şi închinate cu sfiiciune în formă de "V",
Secunde cu sufletul împăturit
Şi inima în zig-zag,
Croind zarea cu taina literei lor.
Frunze alunecând pe frontispiciul pătat
De sângele apusului,
De lacrima cerului,
Timp progranat a musti în lumina
Ochiului nostrum abătut de pleoapa uitării –
Norii, doar norii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Se întorc românii! Frica i-a chemat
Vor să moară-n ţara lor, cum Domnul a lăsat...
Sunt străini de ţară, de neam şi pământ,
Au plecat străini în lume, ţara şi-au vândut.

Şi-au lăsat copiii, lacrimi şi suspine,
Au plecat românii noştri, oh, în ţări străine.
Au uitat biserici, ţarină şi casă,
Au crezut că-n depărtare viaţa e frumoasă.

Nu mai îngenunche, rugile-n zadar,
Le rostesc în gânduri. Pâine - gust amar,
Le-au murit părinţii, satul e pustiu,
Cerul ţării plin de lacrimi, trist şi cenuşiu...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am ieşit din rând

Să nu ies din rând,
să nu merg în faţă,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu aşa mă-învaţă.
Cât am fost în viaţă, n-am ieşit din rând.
Nici n-am mers în faţă, am ţinut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viaţă, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povaţă, El m-a luminat.
Cât am fost în viaţă, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt aţă, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credinţă-n suflet, am ieşit din rând,
să stau şi să cuget, cine-am fost şi cine sunt.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerpii

Copil fiind, de şerpi eu m-am temut
Şi de-i vedeam prin iarbă un fior
Mă săgeta din creştet până-n tălpi,
Apoi, crescând, pe toţi i-am cunoscut.

Cu ei, eu am crescut şi m-am jucat
La sân i-am pus şi i-am hrănit cu lapte,
Cu miere, cu blândeţe şi prin fapte
I-am făcut mari, de jos i-am ridicat.

Încolăciţi pe mine i-am ţinut
I-am respectat şi sângele le-am dat
Şi haina de pe mine mi-au purtat...
Mai mult de-atât, i-am pus în aşternut!

Şi-a venit vremea să îmi fie de-ajutor,
Atunci şi-au arătat limbile-n furcă
Şi colţii cu veninul de năpârcă
În carne s-au înfipt... cu darul lor...

Şi n-am murit... nici bine nu mi-a fost...
Şi-am delirat tot digerând veninul,
Când de cucută plin mi-a fost tot vinul
Dar chiar şi asta a avut un rost...

Să crezi în om... în şarpe... e totuna
Dezamăgirea e atât de mare
Pe cât e amăgirea, lungă, tare...
Lume cretină, nu mai face pe nebuna!

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 8 septembrie 2018 (8 septembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!