Fabulă tristă

Pădurea este plină de păsări mari şi mici,
Cu pene colorate şi glas ciripitor,
Autohtone cârduri pe câmpuri, prin urzici
Şi multe alte păsări din neamul călător,
Cu gust de aventură, s-au răsfăţat la soare,
Prin ţări mai călduroase şi pline de bucate
Din alte zări de lume, cu mult mai primitoare
Şi-au hoinărit prin ramuri cu fructe încărcate.
În zor, de dimineaţă, în mijloc de ogor,
Făcu o adunare tot neamul păsăresc,
Doreau ca să aleagă un for conducător
Şi, toate deodată, prea tare ciripesc.
Le înjurau cumplit cele ce-au stat în ţară
Şi propuneau o lege prin care, în final,
Să stea un timp de-o parte cele ce-au fost pe-afară,
Să nu poată conduce în mod oficial.
Concluzia e clară în codrul de la noi:
În for conducător acum să se aleagă
Acei autohtoni ciripitori de soi,
Care-au trăit în ţară viaţa lor întregă.

Morala:
Azi toţi ciripitorii
Pun mâna pe putere,
Ei sunt devoratorii
Butoiului cu miere.

fabulă de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conducător este acela care...

Conducător este acela care
în luptă nu a cedat.
Cel care a sădit o floare
când biruinţă a aflat.
Conducător este acela care
a stat de strajă neclintit.
Ţării a adus onoare,
când pe duşmani i-a biruit.
Conducător este acela care
neobosit a căutat,
Soluţii pentru salvare,
când poporul a oftat.
Acela ce-şi iubeşte neamul.
Acela e conducător
dacă apără izvorul, ramul
şi-al patriei întins ogor.
Acela ce sfidează moartea
şi viaţa tuturor o preţuieşte.
Cel ce grija ţării poartă noaptea,
conducător se numeşte.
Acela ce duce-n lume
faima ţării, nu a sa.
Aceluia îi spui pe nume
conducător în ţara ta.
Acela care a unit Carpaţii
cu ţărmul însorit al mării,
Acela poate fi numit
conducător în fruntea ţării.
Numai cinste şi onoare
aceluia ce poate face,
Din nou România Mare,
neamul să trăiască-n pace.
Cel care într-adevăr e om,
acela poate fi conducător.
Acela poate sta pe tron
şi e iubit de-al său popor.
Doar cel care vindecă rana
poporului greu umilit,
Să poarte în veci coroana
de conducător iubit.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre deosebire de un conducător de stat, un conducător auto este confirmat de o comisie de specialişti. Oare ce se conduce mai greu: un autobuz sau o ţară?

aforism de Valeriu Butulescu (2012)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetoarea

Vă rog să nu mă mai căutaţi,
mă voi ascunde o vreme într-o privighetoare.
Ştiu că nu e prea arătoasă
precum pasărea liră sau păunul,
dar nu îmi pasă.
Nu îmi pasă că nu are strai ales,
nu are ţinută impetuoasă,
dar trilul ei,
trilul ei e fermecat.

Îl ascult în pădure
dimineaţa, foarte devreme
când alte păsări nu s-au trezit.
Nu îi place să se amestece
în neamul păsăresc fără rost.
Mai cântă şi spre seară,
înalţă triluri până la stele
şi cred că îi cântă lui Dumnezeu.

Nu ucideţi privighetoarea.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce vreau să spun, totuşi, este că distinsul nostru oaspete (Nicolae Ceauşescu) din seara aceasta, dintre toţi oamenii de stat din lume, a jucat unul dintre cele mai însemnate roluri ale unui om de stat de pe glob, prin faptul că a văzut ansamblul problemelor mondiale cu care suntem confruntaţi şi nu numai pe acelea care implicau propria sa ţară sau o altă ţară, cu al cărei conducător el putea discuta într-un anumit moment. El a dat dovadă de înţelepciune şi înţelegere şi a contribuit enorm la deschiderea unor dialoguri care, altfel, ar fi rămas, poate, închise pentru totdeauna".

Richard Nixon în Conferinţa de presă a Clubului Naţional al Presei din Washington, Dialog româno-american (5 decembrie 1973)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte priorităţi

Dragii noştri demnitari
Nu au timp de noi, de ţară,
Au probleme mult mai mari:
Vin ciolanele de-afară.

epigramă de Mariana Dobrin din Epigrama la scenă deschisă
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător prin gânduri

Sunt călător prin gânduri în vremea dinainte,
Pe vechi poteci lăsate în urmă, nealese,
Ş pot să merg pe ele spre multe alte ţinte,
Să-mi stăpânesc emoţii adesea ne-nţelese,
Să-i pun călătoriei toţi paşii în cuvinte.

Ajung şi trec prin ziua în care o răscruce
Mi-a fost mai importantă şi-mi devenise halta
Din care o potecă ştiam că mă va duce
Acolo unde-i numai o cale, făr-o alta
Înscrisă în destinul ce viaţa ne-o conduce.

Era pe drumu-acela şi mă chema, din noapte,
Un glas pe care gândul îl ştie şi-l ascultă,
Dar azi n-am cum alege cărări ce cheamă-n şoapte,
Ci caut în tăcere, pe harta mea ocultă,
Trasee neparcurse, cuvinte noi şi fapte.

Sunt călător prin gânduri, rătăcitor prin vise,
Pescar ce etalează capturi din vieţi străine
Şi le aşterne-n rândul cuvintelor nescrise
Ce, la lumina zilei, dezvăluie destine
Din lumea ce ascunde potecile omise.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un călător

Trecea un călătorsingur în noapte,
Prin codrul tainic cu frunzele căzând
Şi-ale veştedei păduri şi tainici şoapte
'L făceau pe călător să se plece amuţind.

O, călătorule cel nestatornic şi trecut.
Nu te lăsa de soarta-ţi condus iară
Ci caută ca prin furtună şi prin vânt,
Să fii cel ce ai fost întâia oară.

Un călător pribeag şi rătăcit
Pe-ale sorţii triste şi vajnice cărări
Nu va da seama decât la ultimul sfârşit,
Pe unde l-au purtat în viaţă paşii săi.

Aşa este şi omul călător
Un veşnic pierde vară pe pământ,
Este ca focul cel răvăşitor,
Ce-a mistuit pe cei ce-au fost şi nu mai sunt.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de neamul românesc

Plânge neamul românesc,
Plânge România mea,
Dar copacii-nmuguresc,
Chiar de viaţa noastră-i grea.
Ploi la fruntea ţării cad
Şi furtuni ne răscolesc,
Brazii cei mai falnici ard,
Dar mai mândrii alţii cresc.

Plânge România mea!
În istorii s-a pierdut...
Doar uniţi îşi reclădesc,
Libertatea pe pământ,
Cei ce-n ţară au rămas,
Cei ce cred în ţara lor...
Pân-n cel din urmă ceas,
Poartă-n suflet tricolor.

Plânge România mea,
Plânge neamul românesc!
Prunci de-acasă vor pleca,
Neamul nu-şi mai ocrotesc.
Pâinea nu mai are gust,
Doar străluce ca un vis,
Fericirea a apus,
Candelabrele s-au stins!

Dar copacii-nmuguresc –
Ploi de flori şi flori de vis,
Românie, te iubesc!
Culmi de glorii ai atins...
Îngenunchi la crucea ta,
Ţară scumpă, ţărişoară,
Soarta cât ar fi de grea,
Niciodat' nu te doboară.

Chiar de viaţa noastră-i grea
Tu înduri. Şi din sudoare,
Alte stele-or lumina,
Fala ta să o măsoare.
Peste munţi cununi de jad,
Peste câmpuri maci în floare,
Stele aurii ce ard,
Vis, iubire, alinare...

Ploi la fruntea ţării cad,
Ploi de stele, ploi de şoapte...
Dorm pe cerul de smarald,
Păsări cu aripi de noapte.
Se învârt în cercuri largi
Corbi înfometaţi de-avere...
Sună cornul printre fagi,
Doine româneşti de jele.

Şi furtuni ne răscolesc...
Trec prin tricolor istorii,
Brazi pe fruntea ţării cresc,
Lan de grâne ascund zorii...
Roşu-n lan un mac se-arată,
Râuri repezi, limpezi, reci,
Spală-ntinăciunea toată...
Tu române, plângi şi pleci...

Brazii cei mai falnici ard –
O făclie-n fapt de seară,
Flori de stele-n plete cad,
La bătrânii de la ţară.
Din cenuşă-au răsărit,
Rând pe rând, atâtea neamuri,
Stăpânire şi-au dorit,
Dar s-au risipit în valuri.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Cei ce-n urmă se ridică,
Cei ce pace îşi doresc,
Nu au linişte, nici frică...
Ţara şi-o vor apăra –
Cărămidă strămoşească,
Pruncii îşi vor învăţa
România s-o iubească.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Brazii cei mai falnici ard
Şi furtuni ne răscolesc,
Ploi la fruntea ţării cad...
Chiar de viaţa noastră-i grea,
Toţi copacii-nmuguresc...
Plânge România mea!
Plânge neamul românesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dinozaurii

Dinozaurii au fost
Creaturi care au trăit
În vechime, cu un rost
Ce ne dă mult de gândit.

Şopârle înfricoşătoare,
Cu sânge rece sau cald,
Creaturi înfiorătoare,
Ce-au populat acest meleag.

Erau mai mari ca o casă,
Sau chiar un bloc cu terasă,
Însă deloc minte n-aveau,
Mai proşti ca o mâţă erau.

Aveau kilograme multe,
Cântăreau tone zeci sau sute,
Zeci de metri în lungime
Şi tot atât înălţime.

Foarte mari ei au crescut,
Ajungând chiar de temut;
Unii erau ierbivori,
Iară alţii carnivori.

Aveau arme în dotare:
Fălci cu dinţi, labe cu gheare;
Trup robust şi cozi mobile,
Braţe şi picioare agile.

Văzul bun, auzul fin
Şi mirosul dezvoltat,
Pentru inamici – un chin,
Pentru amici – de bază aliat.

Erau creaturi cam dure
Şi micuţe, şi mature,
Curajoase, fără teamă,
Fără milă – bag de seamă.

Ty Rex – Regele Tiran,
Brontosaurus, Diplodocus,
Velociraptor cel viclean,
Stegozaurus, Deinonychus.

Cântăreţul Parasaurolophus,
Ţanţoşul Corythosaurus,
Înaripatul Pterodactylus,
Cap tare – Pachycephalosaurus.

Blindatul Ankylosaurus,
Gât lung – Brachiosaurus,
Sauroniholestes, Coelurosaurus,
Coelophysis, Procompsognathus.

În văzduh – Pteranodon,
Plesiosaurus în mare,
Prin ieburi – Iguanodon,
Se răpuneau; care pe care?

Archaeopterix – primitive păsări,
Triceratops cu trei coarne,
Nu erau balauri cu flăcări,
Nici din poveşti, nici din basme.

Ci dinozauri din carne şi oase,
Monştri vii, mai mari decât case,
Lacomi mâncători de alte vietăţi,
De ierburi, pomi şi alte crudităţi.

Nimeni nu ar fi dorit
Aşa monştri să-ntâlnească;
Să-i vadă doar ca pe un mit,
Fosile multe să găsească.

Aşa speră paleontologii,
Geologii, arheologii;
Să dezgroape oase multe,
Pentru schelete complete.

Care să ne poată "spune"
Acele fiinţe cum erau,
Să ne arate, să ne-ndrume,
Să-nţelegem cum trăiau.

Demult, demult, în trecut,
Totul cu Triasic a-nceput,
La mijloc era Jurasic
Şi s-a sfârşit cu Cretacic.

65 de milioane de ani în trecut
Atunci ei au dispărut,
După ce au înspăimântat
Toate vieţuitoarele de pe uscat.

Dar şi din ape sau cer
Timp de vreo 160 milioane de ani,
Iar astăzi, mai sunt, sper,
Doar păsări din acei titani.

Păsări ce-au evoluat
Din familia raptorilor,
Micşorându-se, au zburat,
Cu ajutorul penelor.

Nu erau deloc pterozauri
Cu membrane de corp lipite,
Ci arhaice păsări-dinozauri,
Cu plisc, dinţi şi gheare alungite.

Într-o eră demult apusă,
Mezozoic se numea,
De asteroid distrusă,
Ce pe dinozauri îi răpunea.

Iată, aşa se presupune
Că ar fi sfârşit dinozaurii,
Deşi nu ştim dacă-s bune
Toate aceste nesigure teorii...

Care nu ne lămuresc
De ce-au fost şi-au dispărut
Şi nici cum, în mod firesc,
În timpul lor au apărut.

De ce erau aşa mari?
De ce minte nu aveau?
De ce erau cam barbari?
Şi de ce cam proşti păreau?

De ce n-au supravieţuit?
De ce n-au evoluat?
Iar dac-ar mai fi trăit,
Cum ar mai fi arătat?

S-ar fi micşorat sau nu?
Oare s-ar fi îmbunat?
Poate ar fi fost un dezastru
Printre noi de-ar fi umblat.

Poate că aşa-i mai bine,
Fără creaturi bizare;
Mari, fioroase reptile,
Să rămână în uitare...

Într-o lume demult apusă,
Inaccesibilă oamenilor,
Prea îndepărtată, dusă,
Pierduta eră a dinozaurilor...

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iaşul lui Eminescu

Prin Iaşul cu multă floare de tei
Parcă se aud şi acum paşii tăi
Iar banca, veche, pe care ai stat
E tristă, de-atâta aşteptat...

Tu, trubadur cu lira-ţi sfântă
Mai vin-o dată şi colindă
Toate cărările de prin Copou
Căci, Teiul tău are un ram nou!

Vino, mai dă o raită prin Ţicău
Te-aşteaptă şi acum amicul tău
Creangă Ion, să vă-ntâlniţi
Că aveţi multe să vă povestiţi!

Şi Plopii fără Soţ au mai crescut
Ne spun de câte ori, tu ai trecut
Când aşteptai nebun, de dor, pe ea
Şi ai fi vrut, măcar un semn să-ţi dea...

Dar, nu-i nimic, ţie îţi duc dorul
Codrul, ţara, neamul şi izvorul
Pe tine te iubeşte Universul
Aşa, cum tu ai scris şi ai iubit versul.

Iar când soarta, prea devreme, te-a învins
Şi timpul, prea repede, s-a scurs
Luceafăr viu, de-acolo ne priveşti
Prin Codrii de Aramă, tu trăieşti!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi care am trăit în tabere de concentrare ne amintim de acei oameni care veneau prin barăci consolându-i pe ceilalţi şi le dădeau ultima lor bucată de pâine. Poate că au fost puţini la număr, dar sunt de ajuns să dovedească că un om poate rămâne fără nimic, cu excepţia unui lucru, cea din urmă libertate umană – să-şi aleagă atitudinea în anumite circumstanţe – să-şi aleagă propria cale.

citat din Victor Frankl
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul toamnei

Sonetul toamnei frunzele-n rugină
Îl cântă melancolic ca poeţii
Şi îndelung se-aude aria tristeţii
Din simfonia toamnei cea divină!

Se plimbă vântul singur prin grădină
Şi e mai rece roua dimineţii,
Sunt mai îngrijoraţi de-acum drumeţii,
Cu gândul lor la vremea ce-o să vină.

Spre calde, dar îndepărtate ţări,
Se-ndreaptă cârduri, păsări călătoare,
S-au pregătit de drum spre alte zări.

Noi trist privim cum ele au să zboare,
Mereu pe-acele vechi şi lungi cărări,
Ce sunt pierdute-n zbucium şi visare.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Vai de ea, săraca ţară!
Tinerii-au plecat afară.
S-a desfiinţat armata,
Cu patriotismu-i gata.
Nu mai sunt azi patrioţi,
Ţara-i plină doar de hoţi.

Amară străinătate
Cu familii destrămate
Şi copiii fără de carte.

Vin străini din multe părţi,
Să ne-ajute - ne spun toţi.
Toţi ne zic – binele-ţi vor!

Vor să-l ia să fie a lor.
Toţi ne împrumută bani,
Ne fac slugă pe mulţi ani.
Un leu îţi dau pe datorie,
Tu le dai înapoi o mie.
Ne fac drumuri asfaltate
Care duc în altă parte.
Ele pleacă de la noi
Şi ne lasă în nevoi.
Au mai fost, demult, romanii,
Hunii, chiar şi otomanii.
Apoi ruşii au venit
Şi în două ne-a-mpărţit.
A făcut hotar din apă,
Prutul, ca să ne despartă.
Pe români i-a dus..., i-a dus...
În Siberia, în sus.
Înapoi, ruşi a adus.
Vrut-au ca neamul să piară
Din frumoasa noastră ţară.
Aşteptam americanii
Dar au revenit germanii.
Iar când timpul va veni
Alţi stăpâni ne vom găsi.

Vai de ea săraca ţară
Şi de viaţa noastr-amară.

Ei ne pun conducătorul,
Nu pe cel ce-l vrea poporul.
Toţi votează cu folos,
Dar din urnă, altu-i scos.
Ajunge conducător
Numai coada de topor.
Căci pădure de români
E temută de stăpâni.
Cu conducători aşa
Ajungi slugă-n ţara ta.
Nu gândesc ei la popor.
Ei gândesc la banii lor.

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua anticorupţiei

Neamul nostru românesc,
Zice azi pufnind din nări:
Ca să nu înnebunesc,
Du-te tu... prin alte ţări...

epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

O, ţară de când tot aştept
Să vină momentul prielnic,
Să-ţi scriu o poezie cu gând înţelept,
Pentru realizări, într-un ritm melodic.

Ca să ne bucurăm cântând,
De starea mândră-n care te-ai afla,
Poporul să iasă strigând,
Slavă! pentru patria mea.

Dar, iată că mult timp a trecut
De când ne-am revoltat pentru mai bine,
Dorinţele nu s-au îndeplinit,
Toate au devenit ca nişte vise.

O singură sansă a mai rămas,
La mulţi de a pleca din ţară,
Cu supărări şi fără glas,
De copii s-a-ndepărtat ca să şi-i crească.

Şi tinerii nou absolvenţi,
Alţii cu mare performanţă,
Au tot pornit spre alte zări
Inteligenţa să o folosească.

Pe-acolo şi-au creat viitor,
Devenind mari colonii române,
Urmaşii vin acum la bunicii lor,
Fiind totuşi, de altă naţiune.

De ne-nţeles ce s-a-ntâmplat,
Când noi credeam că se cuvine,
După conducătorul alungat,
Totul să fie mult mai bine.

Ce să mai credem noi acum,
Când în aşa "democraţie",
S-a dovedit fără cusur,
Că n-ai încredere în nime'.

Poate că cei în alte ţări plecaţi,
Cu experienţa câştigată,
Vor reveni curând încurajaţi,
Din sfera întunecată să ne scoată.

De-aceea ţară dragă tot aştept,
Să vină momentul prielnic,
Să-ţi scriu o poezie cu gând înţelept,
O odă, cu glasul poetic.

poezie de Dumitru Răscol (1 martie 2018)
Adăugat de Dumitru Răscol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divertisment prin existenţă

În lacrimi scriu confesiune către dezamăgitul om din viitor,
Că tot ce punem în iubire e teama unui muritor.

Mă leg de spirit prin speranţă, căci prin speranţă
voi putea să mor,
Azi sunt o pasăre măiastră, şi mâine sunt un vierme în ogor.
Un torturat pe veci, în necredinţă, căci în credinţă sigur am să mor,
M-am aruncat în propria fiinţă, ca să rezist prin simplul abandon.

Mă las purtat de valul gândurilor rele ce sap în mine şanţuri ce mă dor,
Triumf mârşav asupra vieţii mele, căci mi-e sortit să sufăr ca şi muritor.
Sunt blestemat să simt orice durere, căci prin durere omul nu va piere,
Dar lasă răni din ce în ce mai grele ce naşte-n în mine un alt om.

Sunt suspendat de voi prin suferinţă ca să mă sinucid apoi de dor,
Şi incapabil să rămân în lume mă retrăiesc într-un minut minor.
În toate cele ce-au să vie şi-n toate cele câte-au fost
Supremul adevăr rămâne... eu sunt un simplu muritor.

Suntem sortiţi prin existenţă la joc murdar... de creator,
Ruleta vieţii se termină când moartea-i vine-n ajutor.
Un fel de cacealma a vieţii, capriciul unui ziditor...
Divertisment prin existenţă e planul lui de viitor.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indonezia este ţara care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la o destinaţie cu un impact puternic asupra mea, este o ţară a aromelor. Am trăit câţiva ani în Indonezia, acum mult timp, şi încă mai ştiu să vorbesc indoneza. Când am aterizat prima oară în Jakarta, acum 30 de ani, mi-au fost necesare câteva săptămâni să îmi revin din şocul iniţial. O ţară unde natura este permanent copleşitoare, chiar şi în inima oraşelor mari, unde mirosurile sunt exacerbate. O plimbare prin piaţa de flori sau o călătorie în pădurea tropicală sunt experienţe pe care nu le voi uita niciodată. Din nefericire însă, pădurile indoneziene din Sumatra sau Kalimantan sunt în mare pericol, din cauza exploatării excesive şi a invaziei uleiului de palmier.

Gilles Thevenin în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ţară

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Suntem o ţară plină de lipsuri şi nevoi,
Purtăm prea multă ură şi suntem dezbinaţi,
Am fost bătuţi de soartă, huliţi şi blestemaţi.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
În tine, mamă ţară, se-azvârle cu noroi,
Ne-înstrăinăm de glie, pe mâna cui ne laşi?
Stăpâni în vatra sfântă ajungem chiriaşi.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Ne sunt pribegi copiii, se duc în trist convoi
Spre alte lumi străine lăsându-ne-n izbelişti,
În sărăcie cruntă şi-n sumbrele privelişti.

Deschide ochii, Doamne şi uită-te spre noi!
Bat clopote prea multe în catedrale noi
Şi nu lăsa ca neamul s-ajungă la pieire,
În dangătul de clopot nu-i nicio mântuire.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ales de noi

Când eşti conducător de ţară,
Te prinde-aşa, o nebunie,
Dispui de iarnă şi de vară,
Şi tot ţi-se cuvine ţie,

Căci ai în mână arsenalul,
Creat de alte minţi zevzece,
În care zace criminalul,
Ce duce vieţi în groapa rece,

Un holocaust poţi să faci,
Să curmi fiinţe, milioane,
Dispui de îngeri şi de draci,
Îţi poţi permite orice toane,

Dispui de-a omenirii soarte,
Socoţi că-n mâna ta e clima,
Ai drept de viaţă şi de moarte,
Poţi da cu bomba-n Hiroşima,

Când eşti conducător de ţară,
Te prinde-aşa, o nebunie,
Şi de-o decenţă-elementară,
A ta zminteală nu mai ştie:

Doar tu eşti important pe lume,
Zadarnic eşti "ales de noi",
Căci pentru tine n-avem nume,
Suntem doar pleavă şi gunoi...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Premierul plagiator Victor Ponta şi acoliţii lui (PSD, PUNR, PC, PLR) clocesc o lege a amnistiei penale; prin legea amnistiei fiscale s-au antrenat şi au cumpărat bunăvoinţa poporului (pamflet)

Escroci, corupţi, mari prădători,
Foşti demnitari şi turnători,
Rechini ce-au jefuit o ţară,
Zburda-vor liberi iar afară;
Vor fi făcuţi toţi, cu grămada,
Curaţi ca Albă ca Zăpada.

pamflet de George Budoi din Dicţionarul corupţiei, Politică şi politicieni (4 octombrie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!