Ai îndurat, ţi-ai scris povestea

Mamă, tristeţea ţi-a încrustat pe frunte brazde adânci.
Când ai căzut te-ai ridicat. O faci acum ca şi atunci.
Mâinile tale crăpate de-atâta trudă ce-ai avut,
Trebăluiesc pe mai departe, că tu încă n-ai căzut.
Din ochii blânzi ce-au plâns cândva
şi astăzi mai curg lacrimi.
Sunt amintiri din viaţa ta,
eşti tristă, nu te clatini.
Din ochii care-au plâns odată,
astăzi, picături de rouă
brăzdează faţa ta curată.
Cu necazuri nu mai plouă.
Pe fruntea ta şi-au pus pecetea
mulţi ani de griji şi de nevoi.
Ai îndurat, ţi-ai scris povestea,
n-ai dat o clipă înapoi.
În timpul ce cu greu s-a scurs,
testul vieţii tu ai dat.
Sfârşitul drumului parcurs,
sufletul ţi-a luminat.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, mamă

Tu, mamă,
Prin necazuri şi dureri
ai trecut de multe ori.
Bucurii şi chiar plăceri
ai avut arareori.

Când ai căzut, te-ai ridicat
tot cu gândul la copii.
Căderea nu te-a-împiedicat
lângă ei mereu să fii.

Lângă ei ai stat de veghe
multe zile, multe nopţi.
Azi pe fruntea ta se vede,
cum ia-i îngrijit pe toţi.

De ziua ta, eşti mulţumită
că la tine au venit.
Eşti măicuţa lor iubită
şi trandafiri ţi-au oferit

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă azi mai eşti în viaţă

Dacă azi mai eşti în viaţă
Încă nu eşti chiar pierdut
Căci ţi sa mai dat o şansa
Să răscumperi ce-ai pirdut.

Iar acesta este timpul
Cel ce a trecut mereu
Dar tu n-ai luat aminte
Şi-ai făcut numai ce-i rău.

Ţi-ai ales cărări straine
Departe de Dumnezeu
N-ai vrut ca să iei aminte
La jertfa Fiului Său.

Inima ţi-a fost departe
Să faci bani, să faci avere
Nu uita căci tot ce-ai face
În lumea aceasta piere.

Catva timp poate ţi-e bine
Dar cu timpul vei vedea
Căci un gol îţi va rămâne
Şi pace nu vei avea.

Se va apropia şi ziua
Când linie vei trăgea
Se va cântarii atuncea
Tu cu ce vei rămânea?

Astăzi vezi, încă se poate
Răscumpără tot ce poţi
Adunaţi in Cer comoara
Nu te trudi pentru hoţi.

Căci acol-unde-ai comoare
Va fii şi inima ta
De-o îndrepţi spre veşnicie
Viaţa ta se va schimba.

Dumnezeu încă te aşteaptă
Nu mai sta nepăsător
Alearga cât se mai poate
a bunul nostru "Păstor".
AMIN

poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai plecat un om...

A mai plecat un om şi-afară plouă,
Un om frumos, cum ne mai place, nouă,
Să tot numim un om care se duce,
Uitând că asta-i viaţa, o răscruce!

Şi toţi suntem frumoşi pe astă lume,
Venim, dar şi plecăm când viaţa spune,
Acum sau mai târziu, este totuna,
Dacă iubim şi soarele şi luna!

A mai plecat un om şi-afară plouă,
Pe fruntea noastra se aşterne rouă,
Doar picături de apă, limpezi, moi,
Cu care-ntoarcem timpul înapoi!

Sunt picături de lacrimi trecătoare,
Astazi vor curge, mâine va fi soare,
Sunt amintiri ce răbufnesc pe-afară,
Chiar dacă-n lume este primăvară!

Oh, cât aş vrea să rup eu acest lanţ,
Să mă ridic de jos, să mă înalţ,
Să nu mă mai gândesc la ieri şi mâine
Şi să trăiesc un azi cum se cuvine!

E bine că ne-ntoarcem când şi când,
Într-un trecut de vise, fremătând,
Dar, bine e să-l părăsim, cuminte,
Căci viaţa noastră merge înainte!

Să ne-amintim de tot ce-a fost frumos,
Să ne trăim momentul dureros
Şi amintiri ce-apar în vis de noapte,
Să le lăsăm să meargă mai departe!

A mai plecat un om şi-afară plouă,
De ieri după amiază, de la două,
Astăzi tristeţea ne omoară clipa,
Mâine, cu dor, ne-om vindeca aripa!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De 100 de mii de ori în această viaţă te-ai ridicat şi apoi ai căzut de la înălţime. Imaginează-ţi fiecare aşteptare avută care nu s-a îndeplinit. Te-ai ridicat la înălţimea entuziasmului şi ai căzut la loc în prăpastia depresiei şi a dezamăgirii. În relaţii de iubire, cu părinţi sau prieteni, în job sau afaceri, legat de sănătate, obiective, visuri şi suferinţe, de câte ori te-ai ridicat şi apoi ai căzut. Apoi te-ai ridicat din nou, apoi ai căzut din nou. Am putea spune că aproape e ca un ritm al vieţii. Ştii de ce face viaţa cu noi treaba asta? De ce ne ridică şi dă cu noi de pământ? Ca să ne trezim. Încearcă să-ţi imaginezi cum va fi viaţa ta atunci când te vei trezi şi imaginează-ţi cum e să ştii că acum doar dormi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simone

Tu nu mi-ai dat, Simone, sărutare.
Pe tâmple mir nu mi-ai pus.
În casa ta am intrat ca oricare.
Un gând frumos nu mi-ai spus.
Tu nu mi-ai dat, Simone, sărutare.
La pieptul Meu n-ai căzut
N-ai cunoscut clipa de cercetare.
N-ai plâns ca fiul pierdut.

Tu n-ai văzut tălpile-mi ostenite
de-atâta drum cât am mers.
N-ai picurat lacrime fericite.
Cu părul tău nu le-ai şters.

Aş vrea să-ţi pun, Simone, o-ntrebare:
N-ai tu păcat pe pământ?
O, cum mi-ai da, Simone, sărutare,
De-ai şti acum cine sunt!

Tu, cel umil, care-mi plângi la picioare,
Cu suflet ars de văpăi,
În casa Mea îţi voi da sărutare,
Cu ochii plânşi ca ai tăi...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, doamnă

E tristă toamnă şi e trist afară plouă
Din ochii mei din picături de caldă rouă
Aş vrea o clipă doar la ochii tăi de foc să mă-ncălzesc
Dorul dintr-înşii să-mi poftesc

În sufletu-mi se frâng dureri nebănuite
Şi se aprind aceleaşi veşnice ispite
Şi se răsfrâng in simfonii de lacrimi fără de popas
Cântecul durerii fără glas

Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă.

cântec interpretat de Gheorghe Ionescu Gion, muzica de Ionel Fernic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi e ziua...

Azi e ziua cu necazuri, ştiu şi eu ce lumea vede,
ai început să faci nazuri, ochii văd, inima crede.
Prea te-ai depărtat de mine şi tot baţi drumuri greşite,
nasul pe sus de n-ai ţine n-ai avea vorbe ieşite.
Cel ce-aude şi nu crede vine să se lămurească,
întreabă pe cel ce şede ca pândar să te păzească.
Trebuia să vin odată ca să-mi lămuresc părerea,
cât la suflet eşti curată şi cam care-ţi este vrerea.
Am venit şi mi-am dat seama că nu mai meriţi răbdare,
degeaba te-a cuprins teama omului ce nimic n-are.
Ai pierdut toată averea, bogăţia sufletească,
ţi-ai satisfăcut plăcerea, dar a fost numai trupească.
Şi nu ţi-a fost de-ajuns unul, te-ai iubit cu mulţi de-odată,
au, crezut-ai că vreunul s-o mili că nu eşti fată?
Să te fi păstrat fecioară, cea mai mândră dintre ele,
nu tot ce zboară e cioară, mai zboară şi rândunele.
Când puiul cu aţa zboară, degeaba faci temenele,
gândurile te doboară că n-ai destule "lovele".
Trebuia să fii modestă, să mă fi iubit în taină,
dar te-ai cocoţat, celestă, în top "ruşine cu faimă"!
N-are spor nici crezământ cel ce-n lume nu iubeşte,
dragostea e lucru sfânt şi nu se face orbeşte!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te înclina la soartă

N-am avut atunci curajul
în ochii tăi să privesc,
ca să-ţi descopăr necazul
şi apoi să-l definesc.

Aveai obrazu-îmbujorat,
fruntea îţi trăda tristeţi,
pe care tu le-ai îndurat
dea-lungul acestei vieţi.

Când te loveşte un necaz,
pentru viaţă, luptă, orice-ar fi!
Când lacrimi îţi curg pe obraz,
din drumul tău, nu te opri!

Nu te înclina la soartă!
Viaţa merge înainte.
Schimbă straiele şi poartă,
ale vieţii noi veşminte!

Eu înclin să cred, măi fată,
că soarele va răsări.
Şi cu faţa luminată
vei putea din nou iubi.

poezie de Dumitru Delcă (august 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capcanele timpului

Eram altfel cândva, cu toţii...
Nu ne plângeam pe atunci morţii;
Şi chiar şi noi eram mai vii...
Mă-ntreb dacă mai ştii?!

Mai ştii de unde vii, hai spune:
De ce ţii astăzi cont de lume
Şi uiţi de tot ce ţi-ai promis...
Mai ştii c-aveai un vis?

De ce pretinzi că nu mai eşti,
Astăzi, tu - cel ce-ai fost?
Împreună, am scris poveşti...
Îţi ştiu povestea pe de rost!

Nu poţi nega că ai uitat,
De vremea când îţi permiteai,
Să fii TU: cel adevărat...
De vremea când trăiam în Rai!

Mă-ntreb ce oare te-a făcut,
Astăzi, să fii absent,
S-ajungi de nerecunoscut,
Atât de neglijent?

Atât de mic în ochii mei!
Mă doare să te ştiu,
Astăzi, atâta de pustiu,
De parcă nu mai vrei,

Să simţi ce-nseamnă să trăieşti
Cu-adevărat, să faci -
Parte din acele poveşti,
Ce azi te fac să taci...

Spune-mi, încotro ai de gând,
Să te îndrepţi acum?
Oare-ai putea să fii mai blând,
Cu tine-n primul rând?

De tot ce am trăit cândva,
Observ că ai uitat!
Astăzi, aspiri spre altceva...
Cine-o fi vinovat?

Viaţa? Deşi nu sunt convins
Că ea mi te-a furat...
Mă-ntreb cine oare te-a-nvins?!
Şi de ce mi te-a luat?
....................................

Credeam că scopu-i altul;
Al tău, al meu, al nostru...
N-aş fi crezut că timpul
Este, de fapt, un monstru...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochii tăi, măicuţă

Te vedeam cum la fereastră, îngâdurată stăteai,
sufereai de grija noastră, cu ochii ne căutai.
Ne-aşteptai acasă, mamă, la tine noi să venim,
ca să ne aşezi la masă, împreună iar să fim.
Din fereastra-aceea mică, iute-n prag te-ai arătat,
şi cu faţa-îmbujorată, cu drag ne-ai îmbrăţişat.
Ne-ai dat un sărut pe frunte şi în casă am intrat,
bunătăţi ne-ai adus multe, să mâncăm ne-ai îndemnat.
Erai tare mulţumită, că pe toţi ne-ai adunat.
Radiai de fericită şi mâncare n-ai gustat.
Aveai faţa luminată, aveai sufletu-împăcat,
că venirea noastră, mamă, foamea ţi-a astâmpărat.
Din ochii tăi, măicuţă, boabe de mărgăritare,
c-un colţ de băsmăluţă, tu ştergeai lacrimi de soare.
Aşezată-n capul mesei, cu capul puţin plecat,
erai mama mult visată, erai cu suflet curat.

poezie de Dumitru Delcă (7 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, mamele nu plâng...

Cere-ţi iertare azi, acum, cât se mai poate,
Cât lacrima-i din ochi mai pică pentru tine,
Cât sufletu-i cărunt mai vrea să-ţi fie bine
Şi zilele-i rămase... ţi le-ar da ţie toate.

Cere-ţi iertare azi, acum, cât mai există...
Acum, când bătrâneţea şi viaţa o doboară
N-ai dreptul sâ te plângi câ mama ţi-e povarâ,
N-ai dreptul, clipa asta, s-o faci sâ-i fie tristâ.

Nu, mamele nu plâng, nu aştepta să-ţi ceară
O clipă de iubire... o merită oricum...
In resemnarea ei... îşi va vedea de drum
Prin plânsu-i fără lacrimi... ieşit pe dinafară.

Ea te-a purtat în pântec, te-a legănat în seară
Dureri şi lacrimi multe... de tine a ascuns
Şi ţi-a zâmbit ş-atunci când sufletul i-a plâns,
Dar n-ar fi zis în veci că tu i-ai fost povară.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie (In memoriam Artur Silvestri)

Sfârşit de toamnă tristă,
ceaţă peste zări cereşti;
o dimineţă sadic-egoistă
şi tu, Găbiţă, nu mai eşti.

Ne-ai fugit pe-alei albastre,
te-ai grăbit s-ajungi în cer;
să te odihneşti prin astre
unde iubirile nu pier.

N-ai luat nimic cu tine,
nici cafea şi nici ţigări;
te-ai săturat de-atâta bine,
te-ai săturat de supărări.

Idei şi gânduri neterminate,
plâng acum pe masa ta;
mâine fi-vor nestemate,
în această lume rea.

Şi de-atâta înstrăinare,
ochii mă cam dor de plâns;
timpu-şi pierde din splendoare
lacrimile m-au cuprins.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O minunată veste

Văd privirea voastră, atârnă-n jos, prea tristă
Nu rupe-ţi voi tăcerea, când liniştea persistă?
Şi totul pare acum, cum ziua plouă în ceaţă
Cum totul ar fi uscat şi fără de verdeaţă.

Oamenii azi sunt aşa de mohorâţi!
Par aşa schimbaţi, sunt trişti şi par urâţi!
Şi bucuros să fiu, căci răul nu există?
Să par eu fericit, în lumea atât de tristă?

Ce tare ochii plâng, când inima te doare?
Atunci nimic nu pare c-ar mai avea valoare
Şi plâng aşa de mult, căci sufletul ţi-a rupt!
Cu suferinţa-n lacrimi şi sângele ţi-a supt!

Vântul să îţi spună, ce larg şi lung e cerul!
Cum cerul plin de soare încălzeşte gerul
Şi tu să te încălzeşti, tristeţea îţi topeşte!
Câci dintr-o parte vine o minunată veste!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Prin ceruri, mamă, mai sunt ani?
Sau stelele măsoară doar eternitatea,
Cine îţi cântă astăzi, "la mulţi ani",
Când viaţa ta s-a împletit cu moartea?

Pe-aici, prin curtea ta, e toamnă, cald...
Dar frunze nu mai sunt în nuc să ştii, niciuna,
Of, iarba, mamă, ţi-a ajuns incet până la prag,
Iar dorul nostru a crescut şi el, de-atunci, într-una...

Prin ceruri, mamă, se sărbătoreşte?
Un tort cu lumânări, tu oare ai?
Aici, durerea, încă arde, ne topeşte,
Din lacrimi, ţi-am zidit şi noi un rai...

E ziua ta în Cer şi pe Pământ,
În casa ta aprindem amintiri cu tine,
De ne priveşti, trimite, mamă, un cuvânt,
Un vis, orice, să ştim dacă eşti bine...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire pentru mama

Mamă, vin la crucea ta c-o floare!
Lacrimi curg din cer... Sub nori de pleoape,
Sufletul mi-e plin de întristare...
S-a trezit în mine-atâta noapte...

Mamă, vin acum din nou la tine
Şi te-mbrăţişez cu gând curat...
Mi-amintesc şi eu... vorbeam cu tine,
Iar apoi dezastru s-a-ntâmplat.

Vin la capul tău c-o lumânare...
Eu – lumina sufletului tău,
Mamă scumpă, sufletul mă doare,
Fără tine, mamă, mi-este greu.

Crucea ta, la colţul casei noastre,
E povara morţii tale, mamă!
Tu veghezi tăcut iubirii sacre
Destrămată-n muguri de aramă.

Mamă, casa parcă-i mai străină...
Nu mai ştiu, a noastră-i sau a ta?!
Mai trăiesc doar umbre-n ea, măicuţă,
Căci de-acum, în vis te vom avea.

Ică ţi-a lăsat un semn pe cruce...
Câte, mamă, ai fi vrut să-i spui!
De iubirea ce i-o porţi în gânduri,
Fiindcă e feciorul tău dintâi.

Ţi-a adus în dar o nepoţică
O iubeai, ca şi pe noi, măicuţă,
Ai murit în suflet cu-ntristarea...
O, măicuţă, mama mea cea plânsă!

Magda, soaţa lui, precum o fiică
Te-a încununat cu lacrimi, mamă...
Ai murit, Neta era departe...
A venit în lacrimi, la pomană...

Cătălin şi Daria, alături,
Plânsul peste umeri l-au purtat...
Dana şi Ionel, cu tine-n suflet,
Mamă scumpă,-n gânduri te-au urmat,

Ţi-ai dorit ca el să-ţi cânte! Iată,
O dorinţă ţi s-a împlinit...
Au şi ei, da, au şi ei o fată,
Mamă... şi pe tine te-au iubit!

Ai crescut-o ca întâi născută,
Ea te-a dus pe braţe la mormânt,
Oh, iubirea asta nu se uită!
Nu se uită sufletul tău blând!

Fiica mea, Alexa, îţi deschide
Poarta vieţii-n fiecare noapte...
Te-a visat! I-ai spus să stea alături
Celor ce tu i-ai lăsat departe.

I-ai spus, mamă, că îţi este bine,
Şi să nu mai plângem... tu veghezi
Din adânc de ceruri, în iubire,
Cu iubire să ne-ncununezi.

Ca-ntr-un stup, albinele, măicuţă,
Pruncii-ai strâns, nepoţi, prieteni, fraţi,
Sufletul ţi-e, luminând iubire,
Dar cu toţii suntem înlăcrămaţi...

Mamă, ai fi vrut să-mi joci la nuntă,
Când credeam şi eu în fericire...
Dar măicuţă, viaţa ţi-a fost scurtă,
N-ai avut această împlinire...

Plâng şi eu, deasupra plânge cerul!
Te desparţi de noi şi pleci uşor.
Azi te-nalţi, te-nalţi spre mântuire,
Mamă! Şi pe noi ne laşi cu dor...

Te-ai născut un fluture de-o clipă
Şi ţi-ai luat adio de la noi...
Dar te vom purta în gând, mămică!
Ne-ai lăsat în suflet trişti şi goi...
Căci eşti acelaşi înger de lumină
Care-ai plecat cu noi când am plecat,
În chip alb de fluture de noapte,
Sau cel care pe noi s-a aşezat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii tu locomotivă

Dacă ai căzut odată
ridică-te, nu plânge.
Căderea nu e o pată
la omul care-învinge.
Dacă drumul este lung
şi prea greu de parcurs,
Cei ce îndrăznesc ajung,
oriunde şi-au propus.
Când totul ţi-e-împotrivă,
să nu îţi pierzi speranţa!
Fii tu locomotivă
şi preţuieşte viaţa!

poezie de Dumitru Delcă (mai 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă Mariei,

Draga mea Marie,
Draga mea soţie,
Pentru mine
Eşti o încântare,
Esti o fericire!

Fără tine
N-aş şti ce-i iubirea,
N-aş şti ce e viaţa,
N-aş şti bucuria.

Făra tine
N-aş şti ce-i lumina,
N-aş şti ce-i iubirea,
N-aş şti alinarea.

Fără tine
Lumea mea dispare,
Gândul meu se surpă,
Totu-i nemişcare.

Fără tine
Aş umbla bezmetic,
Căutând în van
Sensul vieţii mele,
Sens ce-acum îl am.

N-ai fost doar soţie,
Ci şi mamă bună,
Ai crescut odrasle,
Cu mult chin şi râvnă.

Ţi-ai iubit copiii,
Des i-ai strâns la piept,
Le-ai dat roua vieţii,
I-ai vegheat discret,
Somnul să îl aibă
Dulce şi uşor,
Să nu simtă rece,
Şi nici musca-n zbor.
Totul să le fie
Ca o desfătare,
Să nu ştie lipsă,
Şi nici tulburare.

Te-ai rugat în gând
La cer implorând,
Soarta să le fie
De un bun augur,
Şi să aibă parte
De ce e mai bun.

Primii paşi în lume
Tu i-ai îndrumat.
I-ai ferit de rele
Şi poveşti le-ai dat,
Să-şi urmeze drumul
Cu tot ce-au învăţat.
Să-şi câştige pâinea
Cu cinste şi dreptate.
Să fie în viaţă
O pildă în toate.

N-ai avut odihna
Zilelor ce-au fost,
Până ce copiii
Şi-au făcut un rost.

Şi acum bunică,
Nu te-nvredniceşti
Să mai stai o clipă,
Să te odihneşti?

Să-ţi bucuri nepoţii
Gândul te apasă,
Să le dai din suflet
Iubirea aleasă.

Atunci, mă-ntreb neîncetat,
De unde atâta putere?
Ce izvor nesecat ascunde
Sufletul tău bun şi curat?

Ai crescut copii,
Acum creşti nepoţi,
Dar nu te-ai plâns vreodata
Cum că nu mai poţi.
N-ai pus preţ pe tine,
Şi nici n-ai realizat,
Că anii ce i-ai dus
Te-au încovoiat.

Fiinţă altruistă,
Fiintă iubitoare,
Te-aşez în viaţa asta
La loc de cinste mare!
Iar pentru a ta cinstire
Meriti şi slăvire!
Scumpă trinitate,
Draga mea soţie!

poezie de Gheorghe Alionte (15 august 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul vieţii

Eşti gârbovit şi mergi împiedicat,
Ai chip de ceară, glasul te-a lăsat,
Respiri cu greu şi eşti un pic senil,
Nu crede nimeni că ai fost copil.
Dar te-ai jucat şi tu şi ai zburdat,
De tot ce e în jur te-ai bucurat,
Lipsit de griji, cu ochi senini râdeai,
Când mama te certa te întristai...
Iar anii au trecut şi, negreşit,
Ai fost flăcău şi te-ai îndrăgostit,
Ai fremătat de doruri mii şi mii,
Şi ai avut la rândul tău copii.
Când au crescut, şi-au luat în lume-avânt,
C-aşa e legea firii pe pământ,
Şi ai ajuns bunic, cu mulţi nepoţi,
Şi rând pe rând te-ai ocupat de toţi.
Azi eşti bătrân, slăbit şi inutil,
Însă ai fost şi tu cândva copil,
Ai chip de ceară, ceasul ţi-a sosit,
Dar ai fost tânăr, chipeş, fericit.

poezie de Octavian Cocoş (15 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua îndrăgostiţilor 2012

Ştiam, ştiam cândva să zbor
Şi numai ştiu.
Ştiam, cândva să mor
De ce sunt încă viu?

Visez, visez că zbor
Şi mă trezesc.
De tine... mi-este dor
Şi te doresc.

Văd, sau poate că visez
Văd o luminiţă.
Doresc, să mă distrez
Doresc a ta guriţă.

Te văd, îţi văd guriţa
Eşti tu, eşti minunată.
Te chiamă... Luminiţa
Departe-ai fost plecată.

Spune-mi, de ce-ai venit
De ce mă vizitezi?
Cumva, ţi-ai amintit
Şi vrei să te distrezi?

Spune-mi, şoptind uşor
Spune-mi, dacă mă placi.
Şi dacă, ţi-a fost dor
O vizită să-mi faci?

Spune-mi, cum o mai duci
Cu sănătatea, banii.
Spune-mi, că te usuci
Mi te usucă anii?

Spune-mi, tu, ce mai faci
De mult, n-ai mai vorbit.
Şi spune-mi, de ce taci
De ce m-ai părăsit?

Ştiam, că nu-mi vorbeşti
Ştiam, ştiam.
Ştiam, că-ţi aminteşti
Şi nu greşeam.

Şi eu, mi-am amintit
Mi-am amintit de tine.
Şi eu, m-am tot gândit
Că Luminiţa-mi vine.

Ia loc te rog, şi stai
Statul, e gratuit.
Poate îţi vine grai
Şi poftă de iubit.

Nu vrei, stai în picioare
Şi cred că oboseşti.
Îţi creşte... aripioare
Şi sper să te trezeşti.

Acum, te-ai răzgândit
Te-ai aşezat pe pat.
Citesc al tău privit
Priveşti îngândurat.

Acum, tu, ai clipit
Şi-o lacrimă îţi vine.
M-atingi, ţi-ai amintit
Ţi-ai amintit de mine.

Acum, şi eu te simt
Eşti sinceră şi rece.
N-aş vrea să mi te mint
Şi un fior îmi trece.

Acum, te-ai răzgândit
Şi vrei să te ridici
Îmi dai, ultim, privit
Şi-ai vrea, ceva, să-mi zici.

Să-mi zici... că ai venit
De mine ţi-a fost dor.
Ai lăcrimat, privit
Şi n-ai făcut amor.

Şi te-nţeg... prea bine
Ai fost a mea soţie.
Porţi, amintirea-n tine
O amintire vie.

Şi te-nţeleg... cum eşti
Cum eşti, şi cum vei fi.
Cu timpu... 'mbătrâneşti
Şi vom îmbătrâni.

Şi te-nţeleg... acum
Acum sau niciodată.
O vizită, un drum
O zi, îngândurată.

O zi, care o ştiţi
O zi... deosebită.
O zi, de-ndrăgostiţi
O zi, sărbătorită.

poezie de Paul Preda Păvălache (14 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!