Eu

Aripile ocrotesc altarul
Sufletului meu,
Izvorul luminează noaptea
Seva inimii mereu,
Drumul sângeros mă duce
Spre tulburate depărtări
Să culeg rodul dulce de idei.

Însă ochii mi-s îmbrăţişaţi
De negura unor brazi
Înalţi, încrezători,
Dar cuprinşi de spaime, cufundaţi în nori,
Ei picură lumină din nesfârşiţi fiori.
Şi îmi continui calea
Pe-o roată a fortunei,
Tot lăsând destinul să sune
Departe de mine, ca un ecou
De dangăt amarnic,
De dor lăsat în zbor uşor.

Sentimente atârnate de ram
Mă aşteaptă zădarnic
De parcă reînviam
Să-mi caut originea în rădăcini
Prin care circulă lacrimi.
Şi iată paşii pecetluiesc
La răscruce de drumuri o cale iluminată
Dumnezeiesc,
Ducându-mă spre vise -
Nori aurii,
Scăldaţi de ploaia amintirii arămii.

poezie de V.Ariadna
Adăugat de V.Ariadna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te chem în vis

Adorm iar uşor, cu gândul departe,
Departe pe-un nor, pierdut în noapte,
Respir amănunte, purtat spre lumină,
Amintiri cărunte aştept ca să vină.

Renasc în visare şi somnul mi-e dulce,
Către o clipă gându-mi se duce…
Şi iată că dorm şi totu-i pustiu
Doar lângă tine aş vrea să mai fiu.

Tresar de prin vise, te caut, te chem,
În nopţile-aprinse pe tine te-ndemn,
Să vii, să apari, cu mine să stai
Lumină în noapte mie să-mi dai.

Tu nu mă asculţi, pluteşti anormal,
Spre lună, spre stele, eu par un banal,
Te rog, dar coboară din nou într-un vis
Şi du-mă, condu-mă spre-al tău paradis.

Dar ce simt eu? Ce văd? Ce aud?
Sunt şoapte pierdute în beznă, în vânt?
A tale pierdute suspine în noapte…
Le-ascult venind, răzbind de departe.

Tu nu mă vrei, te chem în zadar,
Şi în orice vis se naşte-un hotar.
Dar ce mai contează? Tu n-ai vrut nicicând
Să vii-n al meu vis, te-am chemat plângând…

Şi-acum în final, când ziua-i aproape,
Te văd, parcă simt cum vii de departe;
În noaptea adâncă ce curge încet
Pe tine fiinţă, a te visa încep…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Eliana Doru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dreptul crucii

Răscruce mărginită de doi brazi
La întâlnirea cu destinul
În care de va fi să cazi
Cum cade fulgerat doar pinul,

Înveşmântat în alb de tot
Ca o aducere aminte
Din tainiţi vămile când scot
Ştiute semne dinainte

Răscruce mărginită de doi brazi
Ivită pentru tine-anume
O falie prin care cazi,
Ca să treci dincolo de lume

Spre care paşii tăi te-or duce
Chiar presimţind fiorii reci
Dacă-ţi e scris s-ajungi la cruce,
Şi mai departe să nu treci

Dumbrava-n urma ta rămasă
Înfiorată de petale
Şi parcă cineva apasă
Trăgaciul armelor letale

Acolo cazi. De-acolo zbori
În universuri diafane
Şi ne priveşti. Şi te-nfiori
De adevărurile profane!

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara de vis

Când vreau să scriu, mă-nalţ, uşor, spre nori
cu ochii-nchişi, cu sufletul tăcut,
cu paşi treptat grăbiţi, nerăbdători,
pe drumul ce-a rămas nestrăbătut.

Şi mi se pare că acolo, sus,
e-o viaţă care, doar din când în când,
mă duce într-o clipă ce s-a dus
şi-o port mereu, ascunsă într-un gând.

Iar el... se vede rar, dar îl mai văd:
sinistrul drum, pe care va veni
singurătatea clipei ce-o prevăd
chemându-mă spre... ceea ce va fi.

Cobor, încet, pe-o scară ca de vis
şi recitesc ce, printre nori, am scris.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gazelul rătăcirii

Aşteaptă Cerul la răscruce,
Să-ţi vadă calea unde duce;

Pe drumul tău, vin zi şi noapte
Cu dansuri, ielele năuce;

Nu ştii dacă o zi din viaţă
Spre Iad sau Rai te va conduce;

În van îţi cauţi fericirea
Cu gânduri veşnic hăbăuce;

Când uiţi izvorul de Lumină,
Mai vrei şi chinul de pe cruce?

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia caldă

cu ochii mari te uiţi la mine...
-sunt ploaia caldă din livezi
şi-am revenit în primăvară
să râd cu floarea de cireş

de vrei să-ţi bucuri astăzi ochii
ridică palmele spre cer
prin nori ce vin şi nori ce pleacă
prinzi clipele ce vin şi pier...

petale roze în cădere
lasă vederii fructul crud
sunt ploaia caldă ce dispare
lăsând în soare pământ ud

nu încerca să pui sechestru
pe libertatea mea deplină
eu mă-nsoţesc numai cu vântul
şi florile ce-s în gradină

de mă iubeşti... uită de mine..
şi lasă-mă să vin la vară
şi-atunci desculţă-n iarba udă
renunţ la visul de fecioară

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu aş vrea...

Eu aş vrea, într-o zi, să pot merge prin munţi,
Paşii nu s-ar opri, căci e greu să renunţi!
Aş urca sus de tot, cu un dor de trăiri,
Şi-aş cuprinde, de pot, zarea toată-n priviri!

M-aş opri pe un drum, să culeg nişte flori
Şi-ntr-o pânză de fum, m-aş scălda, uneori,
Cu picioru-nsetat, aş atinge un râu
Şi în el, fermecat, aş intra pân' la brâu!

M-aş spăla pe obraz cu stropi mici de cleştar
Şi-aş vedea cu extaz, cum rubine apar...
Aş urca tot mai sus, printre brazi fremătând,
Unor aripi, supus, şi-unei pale de vânt!

Şi-aş urca şi mai sus, mai presus de cuvânt,
Şi cu capul în nori, voi privi spre pământ,
Voi pluti peste el, şi cu dor, şi regret,
Dar fiindu-i fidel, voi zbura mai încet...

Voi zbura printre nori, căutând vise noi,
Căci nu poţi să-i ignori, fiindcă-n ei se nasc ploi,
Şi cu ploaia căzând, într-o noapte ce geme,
Voi zvârli spre pământ, curcubeu de poeme!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Când picură ploaia pe geamuri
Şi ochii îi îndrepţi către mine
Iubirea sunt gesturile mele
Care le îndrept către tine.
Şi calea pe care eu urc
E o cale ce duce spre cer
Acolo eu stiu ca e bine
Acolo nu e nicăieri.

poezie de Nicoleta Petre (29 noiembrie 2018)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul vieţii

Prin fanta albă de lumină,
Izvorul e mereu nestins,
Surâsul tău în mreje-i prins,
Iubesc privirea ta senină.

Liniştea ta, cu şoapte-ngână,
Susurul vieţii necuprins,
Prin fanta albă de lumină,
Izvorul e mereu nestins.

Îmbrăţişaţi în dor aprins,
Cu aripi calde ce suspină,
În zbor spre ţărmul lumii plâns,
Cu roze dalbe mă-ncunună,

Prin fanta albă de lumină!

rondel de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut un an iubito

A mai trecut un an, iubito,
şi am fost mereu uniţi în tot,
cu-n zâmbet tist şi lacrimi mute,
luptarăm zilnic prin noroi,
sătui de tot, plutind în vise,
am vrut să ajungem până-n cer,
şi-am tot fugit, prin nori şi stele
scăldaţi în infinitul gol.

A mai trecut un an iubito...
copacii iar vor înverzi,
şi tot sătui de chipuri triste,
de păsări care trec în zbor,
vor amuţi, scăldaţi de umbre,
şi vom pieri şi noi cu ei.

A mai trecut un an, iubito,
şi vor mai trece atâtea veri,
şi vom rămâne mereu singuri
bătuţi de vânt, de ploi, de ger,
până când totul se va stinge,
doar noi, mereu, doar amândoi...

poezie de Bogdan Marcel Hirja
Adăugat de Bogdan Marcel Hirja
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romantism aventurier

lui Lucian, Teodorei, Tatianei

prin pădurea de vise sunt aventurieră
mi-am unit destinul cu un curcubeu
din romantism poetic am făcut carieră
culori şi lumină am purtat pe drumul meu.

nu las chinul zilnic să-mi brăzdeze chipul
fardez mereu tristeţea cu tonuri aurii
sunt doar o boemă care străbate timpul
cu prietenii alături printre ore azurii.

bătătoresc în noapte drumul spre steaua mea
mă aşteaptă de-o viaţă cu sufletul pur
am băut credinţă dintr-o sfântă cişmea
sufletul mi-am bucurat cu minuni din jur.

muza îmi e aproape cu chip de zorea
îmi spune că triumful va prinde contur.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păduri de brazi

Se luminează cerul dintr-odată
Plouă de-un timp şi vântul suflă tare
Această primăvară-i minunată

Plutesc tăcut pe-nrinderea albastră
Şi raze dulci de aur ma-nvelesc
Zbor peste grânele în flăcări... oare
Din drumul meu mai pot să mă opresc?

Speranţa şi durerea mi-o leagă infinitul
În vânturi calde, noaptea, o clipă mă-nfăşoară
Păduri de brazi în sânul lor mă cheamă
Din lumea mea de vise, ireală

Pătează răsăritul trupu-mbibat cu sânge
Şi în apus se-ascunde tristeţea acestei lumi
Strămoşii ne recheamă şi sufletul lor plânge,
Scut ne-am lăsat credinţa şi trupul căpătâi.

Se tânguie-n valuri de verde, pădurea
Şi albă ninsoare de flori se revarsă...
Pământul e sprijin şi-n noi se ridică
O dulce speranţă şi dorul de casă.

Coboară-n adâncul din sufletul nostru
Vuieşte de lacrimi şi râuri de dor
Se stinge în noapte pe cerul albastru
Un cântec de leagăn pe-aripi de cocor.

Mă simt ca o doină plutind printre stele
O umbră uitată de nori, printre stânci
Mă-ntorc iar acasă... Dulce eşti, revedere!
Lacrimi grele pe-obrajii scumpei măicuţei mele
Vin să spele durerea dintre cutele adânci.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem Lianei D

Otravă... Durere, de-a pururea arzi!
Mă soarbe tăcerea sub cumpeni de brazi...
Se-aude în cer un alai îngeresc,
Din sufletul mamei doar lacrimi ţăşnesc.

Un mit de lumină se sfarmă. La geam,
Cad lacrimi de soare. Iubire eram!
Dar frântă-n bucăţi de lumină pornesc,
Războinic solar, neamul să-mi reclădesc.

E-n mine lumină, deşi am plecat...
Pe drumuri de taină, în moarte-am aflat
Alt drum spre-nviere, spre RAI, spre zenit.
Sunt Soare-Răsare! Aşa vă promit!

Mă-nalţ în lumină, cobor iar în voi,
Dorm somn liniştit printre-ai noştri eroi,
Ar fi-vom din nou în cetatea divină,
La fel de uniţi, un crâmpei de lumină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am şi uitat

Parcă am şi uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristeţea mea cui aş putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldaţi... Mă dor!
Şi gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân şi singur nu-i uşor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură şi plâng în nopţi târzii
Şi pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuieşte ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Şi lângă mine-i numai Dumnezeu!
Şi clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine paşi şoptiţi şi ard,
Străin pribeag, de dor şi nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin şi cad...
Ai cui să fie paşii-aceştia oare?!

Şi plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n fiinţa mea precum o noapte!
"Parcă am şi uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea şoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrăţişază-n umbre... Parcă ştiu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniţi copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aş vrea, să-mi fiţi aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duşi departe...
Deşi în mine-atâtea doruri ard...
Deşi e frig, deşi e numai noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place

Pierdut printre gânduri îmi place să zbor
Spre căi nebătute, cu pasul uşor,
Spre vise măreţe, cu ochii închişi,
S-adulmec poteca plină de irişi;
Să-ncerc să te caut ca să te ating
Căci dorul de tine eu caut să-mi sting;
Să-ncerc să fac umbră pământului drag
Doar până sufletu-ţi m-aşteaptă în prag.

poezie de Nadia-Cosmina Prigoană
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi, fluturi şi-un destin

Zâmbesc amar şi-apoi privesc
Spre viaţa mea, dar nu zăresc,
Decât fantasme ce revin,
Dintr-un trecut cu doruri plin.

Şi cu-amintiri care tot vin
Cântând pe-o frunză de măslin,
Balada florilor ce cresc,
Doar de le uzi cu mir ceresc.

Dar să le ud, nu îndrăznesc,
Şi plec spre negrul cel grotesc,
Sfidând pocalul cu divin,
Ca să-mi beau cupa de pelin.

Şi-n gara vieţii mă opresc,
Cu nori de lacrimi mă-nvelesc,
Văd fluturi albi dar mă abţin,
Deşi de dorul lor suspin.

În gândul meu e numai chin,
Dar cum să lupt cu-al meu destin,
Când prin ciulini mă poticnesc,
Şi pierd, tot ce-i Dumnezeiesc!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia de vise

Tu eşti ploaia mea de vise
Care curge infernal ;
Mă îmbie porţi deschise,
Cu sorbeturi în pocal.

Mă cufund adânc în tine
Fără să regret nimic ;
Doar mă podidesc suspine
Când din vise mă ridic...

Picuri grei mă-mpung în creştet
Cu speranţe şi idei
Cum că sufletului veşted
Să-i dai viaţă ai să vrei...

Dulce, visul meu noptatic
M-a cuprins de subţiori
Şi mă-nvăluind molatic,
Îmi dă tremur de fiori.

Tu eşti ploaia grea de vise
Ce mă-neacâ-ntr-un final ;
De pe piscuri neatinse
Chipul tău zâmbeşte pal...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (28 iulie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăbrele de nori

A trecut înc-o vară fierbinte şi rea
ce-a lăsat, la plecare, toţi norii din ea
să ne-apese pe zile şi clipe de vis
ca o palmă pe-o uşă ce nu s-a deschis.

Aş fi vrut s-o închid cu zăbrele de nori
dintr-o roată de timp, să-i provoace fiori,
să o văd între ziduri, pe dalele reci,
zvîrcolindu-se-n toamna când tu ai să pleci.

Dar mai bine o iert. Să se ducă şi ea,
să se piardă oriunde, dar tu, vei pleca?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân cum am fost

Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în acelaşi trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
şi de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.

Nu înţeleg minunea care mi-a deschis ochii minţii
şi mă face să sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe faţa celor ce mă însoţesc spre mântuire,
vă înţeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă să dorm liniştit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.

Întotdeauna drumul care mă duce acasă
mă eliberează de răutăţile lumii,
rămân cum am fost.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa de gând

Călătoreşti prin gândul meu
Mereu, mereu...
Şi te-aş opri să-mi stai o clipă
Să faci din ochii tăi risipă
De-al scânteierilor sărut
Să-mi aminteşti, din trup tăcut,
Plăcerea vechilor poveşti,
Să-mi spui, din nou, că mă iubeşti,
Că iarna, iată, a trecut
Şi încă-mi eşti.

O clipă doar?
Dar ea trecu
Lăsând în mine urma rece
A glasului ce spune "Nu!"
Pe drumul iernii care trece
Şi-n sufletul îngândurat
De tot ce-a fost,
De ce-ai fost tu,
De tot ce-n urmă ai lăsat
Când ai plecat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulturul îşi plecă în jos capul; în fund, în noaptea deschizăturii adânci, tăiată ca de pala unui zmeu, şerpuia, sclipind ca argintul, izvorul. Şi i se făcu dor de răcoarea dulce a undei şerpuitoare. Săltă şi se repezi în fund; se lăsă în voie să cadă în apă; stropii reci îl acoperiră deodată, ca nişte pietre scumpe, şi, întinzând gâtul gol, bău îndelung, însetat. Apoi îşi luă iarăşi zborul până pe stâncă, sus, se lăsă pe o coastă, întinse aripile la soare, şi închise ochii. Aţipi... Adieri de vânt îl înfăşoară în vălul lor. Aproape se trezeşte; prin pleoapa închisă încă parcă zăreşte un foc grozav, a cărui flacără încinge tot cuprinsul zării. Se ridică. Departe, în nori de sânge, soarele apune. Munţii parcă-s aprinşi, cerul arde. Îşi ia zborul, grăbind spre cuib.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Vulturul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!