Te chem în vis
Adorm iar ușor, cu gândul departe,
Departe pe-un nor, pierdut în noapte,
Respir amănunte, purtat spre lumină,
Amintiri cărunte aștept ca să vină.
Renasc în visare și somnul mi-e dulce,
Către o clipă gându-mi se duce
Și iată că dorm și totu-i pustiu
Doar lângă tine aș vrea să mai fiu.
Tresar de prin vise, te caut, te chem,
În nopțile-aprinse pe tine te-ndemn,
Să vii, să apari, cu mine să stai
Lumină în noapte mie să-mi dai.
Tu nu mă asculți, plutești anormal,
Spre lună, spre stele, eu par un banal,
Te rog, dar coboară din nou într-un vis
Și du-mă, condu-mă spre-al tău paradis.
Dar ce simt eu? Ce văd? Ce aud?
Sunt șoapte pierdute în beznă, în vânt?
A tale pierdute suspine în noapte
Le-ascult venind, răzbind de departe.
Tu nu mă vrei, te chem în zadar,
Și în orice vis se naște-un hotar.
Dar ce mai contează? Tu n-ai vrut nicicând
Să vii-n al meu vis, te-am chemat plângând
Și-acum în final, când ziua-i aproape,
Te văd, parcă simt cum vii de departe;
În noaptea adâncă ce curge încet
Pe tine ființă, a te visa încep
poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Eliana Doru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre somn
- poezii despre noapte
- poezii despre vânt
- poezii despre vinovăție
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre sfârșit
- poezii despre rai
Citate similare

Fără tine, femeie...
Fără tine, femeie, mă gândesc cum mi-ar fi,
Dac-ar fi numai noapte, dac-ar fi numai zi,
Iară viața pustie mi-ar părea tot mai mult
Un bazar de suspine prejmuit în tumult.
Prea lumească-i iubirea să te pierd nefiresc,
Mi te-apropii în vise și prin somn te zăresc,
Întind mâna spre tine, tu spre mine te-apleci,
Îți văd umbra, femeie, încotro vrei să pleci?
Sunt aici pentru tine, dar departe te simt,
Să te-ntorci nu îți vine, să te vreau nu te mint,
Când amurgul coboară și spre noapte alerg
Mi te caut în pernă și durerea mi-o șterg.
Nu-mi dau pace vreodată să te știu nicăieri,
Eu, pierdut printre patimi, tu, o clipă de ieri,
Nici să-mi iert n-aș putea de cumva te-aș răni,
Ești seninul din nori, ești ce am și-aș iubi!...
poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre iubire, poezii despre viață, poezii despre trecut, poezii despre pace, poezii despre nori, poezii despre mâini sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
De dor...
E târziu și peronu-i pustiu
Călătorii au disparut în noapte
Un singur tren se mai aude departe
Iar urma pașilor tăi se mai zărește încă
În zăpada așternută azinoapte...
Ai plecat cu ultimul tren spre nicăieri
Și când ai venit ai apărut de niciunde
Ai lăsat pe peron amintirea
Unei nopți perfecte de iubire
Un parfum discret ascuns
In umbra uni zâmbet
Și pe mine...
Încă te mai aud
Încă îți simt prezența
Iar trenul e acum departe
Undeva spre nicăieri
Pierzându-se în noapte...
Pentru tine am alergat
În gara acum pustie și rece
Dar nu te-am mai gasit
Erai undeva departe spre nicăieri
Și totuși te aștept noapte de noapte
Să te întorci de niciunde...
poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre trenuri, poezii despre gări, poezii despre zăpadă, poezii despre zâmbet, poezii despre perfecțiune sau poezii despre amintiri
Atât de aproape și totuși departe
Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte
creștem, ne înălțăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe...
Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului,
dincolo de albastrul cerului străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit,
Intru în inima ta
cu rodiile coapte de lumina soarelui -
simfonii de culori, miresme și gânduri!
Doar luna, rotunda lună,
se ivește printre norii răsfirați de vânt,
Doar luna, rotunda lună,
ne luminează visul plutitor,
pe râul ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda lună, ne-ngână șoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit.
Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârșit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape și totuși departe,
Mă cauți, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi...
La capătul timpului
suntem noi -
Departe de zile,
Departe de luni,
Departe de ani,
Pe drumul înspre Lumina Veșnică.
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre început, poezii despre zile sau poezii despre râuri

Am și uitat
Parcă am și uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristețea mea cui aș putea s-o spun?!
Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldați... Mă dor!
Și gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân și singur nu-i ușor.
Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură și plâng în nopți târzii
Și pruncii parcă nu-mi aud chemarea.
Vuiește ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Și lângă mine-i numai Dumnezeu!
Și clipele se risipesc... se curmă...
Se-aud în mine pași șoptiți și ard,
Străin pribeag, de dor și nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin și cad...
Ai cui să fie pașii-aceștia oare?!
Și plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n ființa mea precum o noapte!
"Parcă am și uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea șoapte.
Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrățișază-n umbre... Parcă știu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!
Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.
Veniți copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aș vrea, să-mi fiți aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...
Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duși departe...
Deși în mine-atâtea doruri ard...
Deși e frig, deși e numai noapte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre tăcere, poezii despre tată, poezii despre suflet, poezii despre religie, poezii despre plâns sau poezii despre ochi
Pierdut în noapte...
Pierdut în noapte...
Lumini și umbre
Pierdut în noapte...
În clipele sumbre
Pierdut în noapte...
În visul ce-l simt
Pierdut în noapte...
Adânc labirint
Pierdut în noapte...
Speranțe deșarte
Pierdut în noapte...
Ești tot mai departe
Pierdut în noapte...
Un veșnic nebun
Pierdut în noapte...
Nu am ce să-ți spun
Pierdut în noapte...
Pierdut de tot
Pierdut în noapte...
Aș vrea să mai pot
Pierdut în noapte...
Pierdut în gânduri
Pierdut în noapte...
Pierdut printre rânduri
Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...
Să fie oare, un nou început?
Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...
poezie de Liviu Dumitru Muscă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nebunie sau poezii despre gânduri

Te chem la dragoste...
Pe raze de lună, lunec spre tine,
Mă poartă gândul din inima scâncită...
Să mă iei în brațe, iubirea să m-aline,
Și dragostea ta să mă lase împlinită.
Pe aripi de noapte, te vreau mai intens,
Și doar pasiune să-mi dai...
Tot ce-am trăit cu tine are sens,
Și sensul e să mă ai...!
Ia-mă iubire în brațele tale acum!
Nu mai pot aștepta zile amare...
Simt viața ca pe un fum
Care m-apasă și nu mai dispare...
Oare nu simți dor de mine vreo clipă...?
Oare nu vrei să iubești...?
Sunt rănită și zbor c-o aripă,
Te rog să nu mă strivești...!
Vino în brațele mele, aștept tu să vii!
Buzele tale să m-alinte cu dor...
Să mă iubești, să-mi aparții...
Iar eu duios să te-ador...
Întinde mâna, atinge iubirea...
Nimic nu ține etern...!
Doresc pentru noi doi împlinirea,
Te vreau puternic și demn!
Și taci mai departe și timpul se duce,
Nu știi să profiți tu de timp...
Și dragostea și totul, la un punct se reduce,
Și dragoste n-o să mai simt...
Azi este vremea iubirii noastre,
Azi vreau să iubim...
Nu te ascunde în gânduri albastre,
Haide să ne unim...!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor sau poezii despre aripi

Apus de soare
E ultima zi, e ultima noapte
Când mai stai lângă mine.
Apoi cu dulce șoapte
Ai să-mi spui: Iubitul meu, rămâi cu bine!
E ultima zi, e ultima noaptea
Când îți spun că te iubesc.
Aș vrea să opresc timpul
Dar, din păcate nu reușesc.
E ultima zi, e ultima noapte
Când îți sărut obrazul moale.
Că tu pleci departe, Zeița mea cu chip de floare.
E ultima zi, e ultima noapte
Când se mai leagănă frunza pe ram.
Și eu visez mai departe, că alături te mai am.
Iată a trecut această zi și această noapte
Și tu te-ai dus, afară o ploaie rece cade
Și soarele meu a apus.
poezie de Vladimir Potlog (27 septembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre sărut, poezii despre ploaie sau poezii despre frunze
Eu te aștept
Vino!...
Ia-ți șansa, iubite, să te aduci
oricât ar costa, să vii
căci te vreau împreună cu mine
în lumea-n care infloresc cuvinte
și șoapte...
in flori de miazănoapte...
Nu vorbi incă...
Nu vorbi,
Nu gândi
Trecut, aducerii
din lumină adâncă:-
Aripă
De ce să rătăcești
sub umbre și Lună,
căutând soare-răsare, căutându-mă-n alte vise?
Făurește-mă din tine,
nu mai căuta!
Nu vezi, iubite, că oriunde-ai merge,
pe pașii lăsați de mine tu calci
și florile înflorite de mine,
tu le miroși?
Dimineții trezite de mine, tu-i zâmbești
și-n cafeaua dulce-amară, tu mă sorbești?
Ce-ar fi iubirea, oare,
dacă nu ai avea cui s-o impărtășesti?
Cum ai afla gândul a milioane
de clipe divine,
dacă n-ai avea cui să le dăruiești?
Eu te aștept, cu mine
acum,
acum
și peste acum
peste iubirea-mi foc și scrum
peste tăcerea-mi de țipăt și fum
să-mi trăiesc cu tine drum
cât mai departe,
cât mai departe,
peste noi, peste cer, peste noapte...
vis necreat, fierbinte
trece- inimă vie- înainte
și-n vise șoptite
dragostea mea ți-o aduce,
printre stele, printre flori
spre cerul iubirii cobori...
poezie de Gabriela Docuță (12 decembrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori sau poezii despre vorbire
Insomnii
E noapte.
E târziu, și somnul tot nu vine.
Așa trăiesc.
Ascunsă-n umbra nopții.
Îmi construiesc imperii
Din tăcerea adâncă a eternității.
Și noaptea,
Tot mai mult se-așterne
Apare luna în tăcere.
De mult aștept,
Să-i spun a mea durere.
În noapte,
Îmi caut și simt mângâierea.
Atunci când domină tăcerea
Sunt singură cu mine
Departe de lumea asta
Rea și plină de suspine.
poezie de Daniela Gumann din Florile cireșului tânăr (2017)
Adăugat de Daniela Gumann

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre insomnie sau poezii despre durere
Când gândurile...
Când luna pe cer se arată
Privind spre lume tremurând,
Când vântul bate-ncet la poartă
Fiori în urma lui lăsând,
Când se îmbracă iar salcâmii
Cu-a florilor albă ninsoare
Și greieri sub lumina lunii
Trimit în noapte a lor cântare,
Când vise plutesc printre stele
Frumoase și fermecătoare
Spre tine gândurile mele
Pe-aripi de vânt le las să zboare,
Și când tu dormi visând departe,
Plutind prin noaptea cea albastră
Gândurile mele-nfrigurate
Ușor să-ți bată la fereastră,
Și când salcâmi sub clar de lună
Și-apleacă crengile ușor
Ale mele gânduri să îți spună
De tine cât îmi e de dor.
poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Lună
Acasă
Îmi plouă și cald e în palmele tale....
Dar gândul n-ajunge, nu mi-e de folos
Aș vrea să le simt, să-mi ridice de jos
Și suflet si trup, plâng de jale.
Mi-e umed, uscați îmi sunt ochii de dor.
Ar vrea să te vadă, dar tu ești departe.
Stau tristă la geam și citesc într-o carte.
Ce carte? Nu știu. Despre vise, cum mor.
Mi-e vânt și mă suflă spre cer, nici că-mi pasă,
Cu tine aș merge și-acolo, oriunde de vrei.
Doar vino cu palmele tale să iei
Și suflet și trup și să mergem... acasă.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet sau poezii despre lectură

Metamorfoză
Când ploaia de la geamul tău
Plângând, te va trezi în noapte
O picătură voi fi eu
Venit la tine de departe.
Când vântul, fremătând ușor,
Lin printre crengi va adia
Tu vei simți prin al tău păr
Timidă, mângâierea mea.
Când Soarele va străluci
Și, zâmbitoare, a ta față
O rază-a lui o va privi
Voi fi eu cel ce te răsfață.
Când marea-n ea te va primi
Și-n apa ei vei luneca,
Un val al mării eu voi fi
Învolburat de vraja ta.
Când, la fereastră, chipul meu
Plângând, te va trezi în noapte
În poezie voi fi eu
Venit la tine de departe.
Voi fi cu tine zi de zi,
Te-oi însoți în a ta viață,
La geamul tău mă vei privi
Zâmbind, în astă dimineață"
Din vis, atunci eu m-am trezit
Și am privit spre curcubeu,
Știind că cel ce mi-a vorbit
A fost chiar El, iubitul meu.
poezie de Marilena Răghinaru din Frânturi de suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răsfăț sau poezii despre poezie
Doleanțele vârstei
vreau morții mele să-i cer o amânare
Hristos să-mi dea lumină de apostolat
am întrebări și zâmbete în buzunare
călătoresc cu gândul în lung și în lat.
vreau spre steaua mea să mai urc o treaptă
pe spirală albastră departe departe de foc
vreau să fac alegerea cea mai înțeleaptă
să nu pierd în beznă dramul de noroc.
mi-am pus azi noapte busuioc sub pernă
să îmi visez ursitul că mă mai iubește
vreau dragostea noastră să fie eternă
simt credința-n mine că treptat pălește.
oda bucuriei parcă e sclipire de lanternă
la colț de întuneric moartea mă pândește.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre înțelepciune, poezii despre întuneric, poezii despre vârstă sau poezii despre noroc

Departe
Ascunsă în noapte,
Departe de lume,
In verdele crud
De ferigă
Greierii cântă
Felinare aprind licuricii
Departe..... departe....
Ascunsă în noapte
Poiana m-așteaptă
Cu brațe de șoapte
Departe
Cat mai departe.
Ascunsă în noapte.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre muzică, poezii despre licurici sau poezii despre greieri

M-aș duce cu tine
Te-aș strânge în brațe, dar tremur de frică
Departe de tine mă simt un străin,
Senzații aparte ar vrea să îmi zică:
Nutrești sentimente ce nu-ți aparțin,
Te-aș duce cu mine pe bolta-nstelată
Să-ți fiu călăuză prin vechi galaxii
Și poate în noapte un clopot să bată
Vestindu-mi iubirea prin stelele mii,
Speranța-i o floare ce macină dorul
Ascunsă în norii cei negri, hulpavi,
Ea ține în viață etern-călătorul
Și face din mine un brav între bravi,
M-aș pierde cu tine rănit prin cuvinte
Departe de lume să fim amândoi,
O rază, o floare sau magmă fierbinte
Ce curăță răul prin ploaie și ploi,
Departe de răul ce mușcă într-una
Voi prinde pe boltă o stea dintr-un șir,
Să-i mângâie noaptea cu raza ei luna
Pătrunsă-n arome de vechi trandafir,
Dar gândul mă poartă pe bolta-nstelată
Să uit răul lumii spre tine privesc,
Seninul albastru zidește la poartă
Altarul pe care iubirea-mi jertfesc.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre negru sau poezii despre jertfă
Alină-mi inima
În miez de zi stau și oftez,
gândindu-mă la tine
cât mor de ciudă
nici nu știi,
că nu sunt lângă tine...
doar tu ești și vei fi mereu,
iubirea mea cerească,
cu tine vreau sa fiu legat,
să fii a mea mireasă.
Să te iubesc în orice clipă
din zi sau chiar din noapte
chiar dacă clipele se pierd,
speranța mea nu moare,
eu am să stau și am s-astept
să vii cu al tău soare,
să vii în viața mea te rog
în lipsa ta,
sufletul meu,
aproape, moare.
Nu vreau nicicând să mă gândesc
c-am să te pierd vre-odată,
că n-ai să vrei să mă iubești
asta-i durerea mea uitată,
și chiar de-ar fi
să vrei, să nu mai fii cu mine,
să știi că am să mor încet,
pierdut în cer,
pierdut de tine.
Ochii mei de i-ai avea,
să vezi ce văd și eu,
să vezi când nu te văd tot timpul,
să știi cât mi-e de greu,
și sufletul-mi de l-ai avea,
să simți ce simt și eu
să simți când nu te simt tot timpul,
să știi,
că fără tine,
îmi simt sufletul greu.
Și lacrimile-mi curg ușor
stingând durerea mea,
te rog vino înapoi
te rog,
alină-mi inima.
Aș vrea să plâng mereu,
să plâng de fericire
știind că tu, de tot ce-i rău
tot timpul ai să ai neștire.
Te vreau tot timpul printre nori
să zbori, să razi cu mine
Eu te iubesc și nu-i ușor
să-ți spun ce simt eu pentru tine
Dar în curând eu voi scăpa
de-a mea parte întunecată
și-am să te rog oficial
să fii a mea mireasă.
poezie de Eduard Palade (23 decembrie 2010)
Adăugat de Eduard Palade

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare

Sonetul 27
Împovărat, zoresc spre patul meu,
Astâmpăr celui frânt de colindat;
Dar se pornește-alt drum în capul greu
De gânduri, într-un trup epuizat:
Căci grija mi-e departe de unde zac,
Pelerinaj zelos voind spre tine,
Genele grele-mi stau deschise larg,
Privind în beznă, cum văd orbii bine:
Doar că-n imaginaru-nfățișat,
Profilul tău mi-e dat vederii, boantă,
Odor, în noaptea hâdă, suspendat
Ce face noaptea neagră captivantă.
Iată cum ziua-i trudă, noaptea-i gând,
Iar tu, nici eu, nu ne-odihnim nicicând.
sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Laurean Mihai Gherman
Adăugat de Laurean Mihai Gherman

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de William Shakespeare despre gânduri, poezii despre pelerinaj, citate de William Shakespeare despre noapte, citate de William Shakespeare despre negru sau poezii despre hărnicie
Ești așa departe...
pe cine să iubesc, poate pe tine,
dar nu te înțeleg, chiar de îți scriu în rime,
încearcă tu puțin, prin vorbe nerimate,
să îmi explici de ce, sunt singur peste noapte
tu ești aici dar simt, că-mi ești așa departe,
îți simt în infinit, un gând în altă parte,
sunt singur și în doi, mă simt străin în casă,
ce este între noi, nu-i dragostea aleasă
e ora prea târzie, să ne-amăgim în salturi,
degeaba-n poezie, eu te îmbrac în daruri,
degeaba ne privim, ai ochii plini de gheață,
cred că noi doi simțim că stăm legați c-o ață
nu te întrebi de ce, tăcut ne este patul,
dormim cu ochi deschiși și ne rugăm la Naltul,
te-aud ce greu respiri, te depărtezi de mine,
ți-e frică să te-ating, te tragi mereu spre tine
încerc să te mângâi, să te întreb o vorbă,
îmi spui că e târziu și chemi o noapte oarbă,
te faci că dormi dar știu, că stai doar nemișcată,
adormi într-un târziu, ești rece ca o piatră
e noapte și-i târziu, eu te păzesc de toate,
privesc dar nu te văd, prin umbre colorate,
văd nuanțele de gri și negrul ce împarte,
un loc de amăgiri și vise sfărâmate
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre infinit
Din mări de adâncuri
Din mări de adâncuri Te chem, Domnul meu
Când noaptea-și apasă povara de vise
Pa mâinile mele-ntinse spre Tine și eu
Aștept la răspântii cu pleoapele-nchise.
Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu
Când stau cu făptura bătută de stele
Când stelele-mi cântă și-mi cântă mereu
Și nu mă mai lasă ascunsă în ele.
Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu,
Cu fruntea lovită de-un fulger spre seară
Și ard în lumină când sufletul meu
Se-ndreaptă spre Tine, lumină să ceară.
Din mări de adâncuri Îți strig, Domnul meu,
Ia-mi toată durerea și pune-i un nume,
În brațele Tale să fie mereu
Uitată de toată durerea din lume...
poezie de Adriana Cristea (2 iunie 2003)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară

Gândul pierdut
Sunt gândul ce vine spre tine când dormi,
pe urma luminii ascunsă în noapte,
din vastul neant, pe-armăsarii informi
ce-aleargă, bezmetic, pe calea de lapte.
M-atrage puternic seninul ce-l ai,
șuvița ce-atârnă și vorba ta dulce
pe buzele roșii, lumina ce-o dai
când stelele-jad se ascund, să se culce.
Eu nu te-am văzut, dar te simt și te știu
din vremuri străvechi, dintr-o viață-mpreună
pe care-am uitat-o, și-aș vrea iar să fiu,
din nou, cel ce-a vrut, cald, "iubito" să-ți spună.
M-apropii de tine, spre-un nou început,
aș vrea ca și tu să mă poți recunoaște,
te caut de mult, eram "Gândul pierdut",
îți intru în vis, iar iubirea renaște.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu sau poezii despre lactate