În acest început repetat...

Poate de aceea nu-mi găsesc locul
uimită de atâta sens dat începuturilor
stau sprijinit în noul toiag,
în voia gândurilor intuindu-mi jocul
Nu mai sunt însetat
îmi a înzestra cu suflet, Sufletul...
cât mai cred cu candoare
în acest început repetat...
‘'trebuie stinşi tăciunii rămaşi''
îmi spun, repetându-mi... în van
simt cum bucăţi din mine se rup
sau iar se vor pierde
în Povestea noului an...
02.01.2021

poezie de Daniela Pârvu Dorin din personale, Amprente (2 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara-i pe sfârşite

După atâta trudă, abia îmi aparţin
în anotimpul ce vine cuminte
azi port umbră-n loc de haină-
şi mă gândesc să trag peste mine sufletul tău
nu fac o dramă
că vara-i pe sfârşite
dar toamna mi te-oglindeşte in fereastra de zi...
simt totul ca pe-un nou început
dar mi-e teamă!
mi-e teamă să închid ochii
înserarea să nu-mi devină nemărginită...
de aceia am nopţi albe şi zile gri!
când spun că mi s-au furat toate bucuriile
vii tu să-mi pui peste tristeţe balsam!
iubesc toamna, te iubesc şi pe tine,
te-aştept... mai cred in vise,
că... visuri nu mai am...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (16 iulie 2018)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirând tot mai mult din mine

Într-o zi vom rupe fâşâi, fâşâi
dintr-o pâine caldă
şi ne vom pierde prin târgul cu vechituri
ce spune lumea, nici nu-mi mai pasă
ţine-mi sufletul în palmă (am mâinile-ngheţate)
înveleşte-mă cu tine,
nu mă dor cât mă ard,
duminicile toate...
**
Într-o zi, de-ai să revii, să nu mă cerţi
că n-am trăit despre noi cu discreţie,
că deşi n-aveam ceas, ştiam când se trezesc păsările,
aşa am inventat (respirând tot mai mult din mine)
noi jocuri-de-umbre pe pereţi
***
Într-o zi, regăsindu-ne (vom dobândi cea mai sfântă avere)
până când aluatul de pâine v-a creşte
ne vom bea cafeaua din aceeaşi ceaşcă
(am inventa un dialect vorbitului în tăcere)

apoi, vom rupe în două pâinea cea caldă
zămislind, amândoi, cea mai frumoasă poveste...
17.01.2021

poezie de Daniela Pârvu Dorin din personale, Duminici (17 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge flămând...

E noapte şi ninge
şi-mi caut liniştea în ceaiul de soc
mai cred că-n orice-mbrăţişare poţi spune şi nespusul
dacă-ntr-o zi, bucăţi din mine se vor lipi la loc?
nu cred că mai pot, aşa trăi
privind mereu spre uşă
nici timp nu mai am să mă nasc
inimile au şi timpan şi mănuşă
pot să mai cred în a doua venire a ta?
ninge flămând şi mă-nclin
palmelor ce-mi sângerează
trece-mi peste coaste un fir de mătase!
e prea multă beznă în noaptea îmbrăcată în in...
dar tot te aştept... aşa
încorsetată de gânduri, în rochia mea albă...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din VOLUM IN PREGATIRE, Poeme de duminica (22 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară asupritoare

Pentru mine fiecare vară e asupritoare
o simt ca pe o rană
care se usucă greu
dimineţile nu le mai simt
nu mai plătesc nici o vamă
dar noaptea încă mă doare...
stau cu ochii pe pereţi, mai mereu
până-ţi apare chipul

toată vara am avut un sentiment de trădare...
sau aveam...

ştii tu, singurătate
ce întuneric mi-ar fi
de n-ar fi luna
ştirbită din geam?

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi (1 iulie 2019)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine la cine se-mparte?!

cine la cine se-mparte?!
când scrii cu sufletul celuilalt -
de la mine la tine atâta cale vin
atâta drum...
simt o asuprire tandră
şi-o altfel de singurătate -
iubire fragilă regizată de destin...
lumea dinafara iubirii nu există,
e o formă de disperare iubirea -
şi viaţa ta toată e rece
şi locuieşti acelaşi trup
în care nu-ţi regăseşti ispăşirea...
dar sufletul meu te petrece
bântuit de aceeaşi iubire-ntr-un vers
între fascinaţie şi sărut
dacă iubeşti, iubirea nu-ţi trece
şi nu mai ştiu în care vârtej,
din care tumult
viaţa noastră în doi capătă alt înţeles...
eu scriu cu sufletul tău acum,
de la mine la tine atâta cale vin
cu aceeaşi asuprire tandră
din aceeaşi iubire fragilă
regizată de destin.

poezie de Daniela Pârvu Dorin
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisiri sărate

Doamne,
aidoma bolilor care nu se vindecă niciodată
sunt mâinile mele nevrednice de atingeri
cu unghiile astea rupte din carne...
cu sânge am scris orice scrisoare de dragoste
multe din ele stau incarcerate în mine
şi sterse de timp...
peste tot numai boli care nu se vindecă...
în Cartea regretelor, toate-amintirile erup
mărturisirile mele-s toate sărate...
chiar dacă lucrurile se reaşează-ntr-o zi
în aerul meu confesiv
îmi vor înmuguri degetele şi mă voi surprinde
scriind iar o scrisoare de dragoste
aidoma iubirii care nu se vindecă...
4.06.2021

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poezie si pandemie, Amprente
Adăugat de Nicolae Sava
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate de aceea...

Ştii, doar ce rană deschisă e ţipătul nestrigat!
am auzit, că suferinţa e iubitoare de oameni,
chiar dacă poezia-mi împinge sângele în aortă,
tot iese un vers din rând şi-ncepe să doară...
cu faptul că viaţa nu merge-napoi, sunt împăcat...
suntem un zâmbet amar într-o tristă sahara!
numai visul îmi spală sufletul şi-mi netezeşte patul
Şi iar cad în solitudinea mea sfântă!
(ştii, cheile împărăţiei iubirii, se spune
nu se afli decât într-o singură viaţă!)
poate de aceea, murim de mii de ori
şi nu ne naştem... încă!

13.02.2022

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Duminici (13 februarie 2022)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt un om fără sens şi nu-mi pare rău că n-am niciun sens. Şi de ce mi-ar părea rău, când de haosul meu nu se poate alege decât haosul? În mine nu există nicio voinţă înspre formă, spre cristalizare, sau un ideal. De ce nu zbor, de ce nu-mi cresc aripi? Nu este în dorinţa mea de zbor o fugă de existenţă? Şi n-aş fugi în acest zbor cu toată existenţa, cu tot ce e fiinţa? Simt în mine atâta fluiditate, încât mă mir cum de nu mă topesc şi nu curg. Aş vrea ca fiinţa mea să se transforme într-un fluviu cu ape tulburi şi năvalnice, care să poarte numele meu şi care să curgă ca o ameninţare apocaliptică. Oare va stinge această apă focul din mine, şi focul din mine va evapora această apă? În mine sunt numai aburi şi scântei, inundaţii de foc şi incendii de apă.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

JOC

Se rotesc toate stelele în rănile mele
vrând să-mi astupe urletul înfometat de tăcere,
de ce mă cerţi? viaţa e un joc pe scări rulante
cu tristeţea asta îmi termin zilele,
nu mai suport nici o amânare,
trăiesc jucându-mă pe scările rulante
al ultimului val...
nu mai alerg...
fericirea ne duce exact unde trebuie să fim
în rest, viaţa e un joc pe scări rulante...
14.03.2021

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (14 martie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnii

scriu un poem la porţile nopţii
poate fi şi banal
numai descătuşarea să urce liberă
ca iedera pe ziduri
ca-ntr-un dans vegetal
şi-n zănatice jocuri de iele
spre toată lucrarea
din acelaşi trunchi
de-am fi să urcăm
până la stele...
dar tremur odată cu frunzele
şi sentimente făcute mănunchi..
nici nu mă mai văd de atâta verde
şi de atâta iubire
într-un singur impuls
de aceea mă-nalţ la porţile nopţii
eu să-ţi fiu iederă
iar tu...
poemul din care
m-am smuls...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Insomnii, Poezii de suflet (18 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine

am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine
înlăuntrul meu, în inima mea
ştiam asta, era ca o aspiraţie
mi-am imaginat dragostea
putea fi cum vrea ea
altfel ar fi fost greu s-o găsesc
viaţa a făcut acest lucru pentru mine
am aflat-o în sufletul meu
viaţa a decis pentru mine
m-am gândit şi la faptul că dragostea
nu voia să se întâlnească cu mine
că se temea de sufletul meu
de minunea din sufletul meu
avea ochi frumoşi dragostea
şi-mi zâmbea
şi în sufletul meu era furtună
şi Dumnezeu era pregătit să rămână lângă mine
acum sufletul meu nu mai e împărţit în două
cântă melodii vesele inimii cerului.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de iarnă

Dacă ning şi vezi că tac, cu sufletul te strig,
ia aminte!
(şi pune-n vatră lemne,
în jocul nostrum, în care nu eşti, se face frig...)
în agonia iernii ni-s trupurile sfinte
nu ştiu de ce-ntorc luna pe toate părţile
(de ce cuvintele
cu care scriu sunt ace de brad
ce scrijelesc în piele!
din a noastră poveste nu se iese ca din alte poveşti...)
focul naşte-n zăpadă culori nepământene...
ştiu şi când umbli peste tot în mine
şi cum în lacrimă nu mă gaseşti,
cu sufletul te strig
noi vom sfârşi sugrumaţi de troiene!
De-aceea ard în fereastră un bob de tămâie
nu ştiu cât din mine îţi mai curge prin vene...
în palmele noastre văd urme de cuie
aşa mă provoc, eu! rănindu-ne
şi stând agăţaţi cu sufletul de stele
cine-mi mai hrăneşte sângele? strig...
(aprinzi sau stingi un foc, lasă semne...)

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poezie si pandemie, Amprente (7 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi rămâne o rană deschisă... sau nu!

Nu-mi amintesc
decât lucruri uitate şi seci
ca-ntr-un vis urât...
clipele ni se-mpuţinează-
până şi gândul la tine imi sapă
uneori, locul de veci...
ce tristă chemare am avut
să-mi caut iubirea dintâi
dintâi plecată,
şi ce frumos ne-am prefăcut!

Azi, vrând să te caut şi vrând să te ştiu
pun clopoţelul peste lumânare,
să fac intuneric...
să-mi dezgrop sufletul aproape viu
să-mi amintesc că nu-s vinovată
dacă-mi iau bilet numai dus
ca şi cum din mine nu-s plecată...

Sunt bucurii şi dureri
peste care, poate ne-am întâmplat
de la care am întârziat
sau am lipsit nemotivat...
iubirea nu te-aşteaptă!
nu vine când vrei tu...
putinţei de a răbda sa-i dau o şansă?!
poate in cer, că aici pe pământ
voi rămâne o rană deschisă sau nu...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (1 iulie 2016)
Adăugat de Daniela Parvu Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invitaţie la vulnerabilitate

Am ocazia de a fi vulnerabil
alături de cel ce coboară din ultimul tren
am ocazia să fiu primul la capăt de linie,
să lucrez cu fiinţă-mi în moduri binecuvântate
să-mi spun'' ia-ţi sufletul în mâini şi vezi ce faci cu el!''
ai lui Dumnezeu suntem, cu toate,
trăim în poveşti invizibile unde sufletul se creează
am să trag cu creta, pe asfalt un semn...
pentru noi, pentru că încă-i devreme
pentru mine, de aici... se dă startul!
deja, iubesc să fac greşeli,
să fiu de destin citată...
de ce m-aş teme? am nevoie de -o bucurie fără margini
s-o trăiesc însetată ( în acest orăşel)
aşteaptă-mă la capăt de linie, de lume, unde vrei...
am ocazia de a fi vulnerabil...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (7 ianuarie 2023)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp dual

Pe mine mă cunoaşte femeia
care poate să cânte la două inimi,
ca la un instrument muzical
deşi, ocarina era demult inventată...
deşi, nu mai ştiu nimic despre acest anotimp dual
parcă ne-am cunoaşte din alt timp
aşa am ajuns să ne rostuim vieţile în altă viaţă
întrându-ne unei alteia, adânc sub piele
scriindu-ne pe rând, câte un monolog
mă bucur ca un copil care vede prima oară zăpada!
cred că acesta e ceasul însănătoşirii mele...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (14 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerului tău

În fiecare din noi e un înger ce moare
tocmai când sufletul îşi revine din fire,
suntem întrebaţi ai cui suntem fiecare...
când tu, senin cobori dintr-o poveste,
dacă spui că ţi-e bine cu mine
şi mie îmi este...

Am crezut că nimic nu mai poate da viaţă
vieţii mele/dar azi sunt fără scăpare
vorbindu-ţi te-nfrunt!
mie să nu-mi zici despărţire, plecare, uitare
azi-când mi-e drumul spre tine
deloc anevoios şi abrupt!

Înger, al meu, ce-ai trăit după ureche
ca şi mine-n poziţie de drepţi-
unde ţi-ai pus pentru mine aripa?
singurătatea nu-mi mai este icoana
spânzurată de noi pe pereţi-
nu anii îi vreau stăpâni peste noi
ci mai degrabă clipa!

Înger, al meu, azi nu ştiu ce-mi eşti, ce-ţi voi fi!
nici ţie ce-ţi mai poate fi scris,
ce ştiu e că vreau să iubesc
în fiecare minut câte-o zi/ până când...
bătrânul cer ne va cădea în genunchi...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (8 iulie 2016)
Adăugat de Daniela Parvu Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirând tot mai mult din mine

Într-o zi vom rupe fâşâi, fâşâi
dintr-o pâine caldă
şi ne vom pierde prin târgul cu vechituri
ce spune lumea, nici nu-mi mai pasă
ţine-mi sufletul în palmă (am mâinile-ngheţate)
înveleşte-mă cu tine,
nu mă dor cât mă ard,
duminicile toate...
**
Într-o zi, de-ai să revii, să nu mă cerţi
că n-am trăit despre noi cu discreţie,
că deşi n-aveam ceas, ştiam când se trezesc păsările,
aşa am inventat (respirând tot mai mult din mine)
noi jocuri-de-umbre pe pereţi
***
Într-o zi, regăsindu-ne (vom dobândi cea mai sfântă avere)
până când aluatul de pâine va creşte
ne vom bea cafeaua din aceeaşi ceaşcă
(am inventa un dialect vorbitului în tăcere)

apoi, vom rupe în două pâinea cea caldă
zămislind, amândoi, cea mai frumoasă poveste...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poezie si pandemie, Amprente (17 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

...''întotdeauna''

Mă tem deşi nu mă mai tem
de acea melancolie densă,
de curcubeiele ce se tot strâng în mine ghem
ca-ntr-un deşert întins,
fără margini...
(văd câte spaţii goale în mine-ai aprins)
în mijlocul fiinţei mele cand un hău mi se cască...
şi-l simt, cât timp voi fi cu viaţa asta prins!
şi-n caligrafia mea de înţelesuri...)
Doamne, ce rod de bucurie mai mare trăiesc?
când toate le văd cu inima
Ştii, tu! că eu iubesc şi când nu mai iubesc?!
că-mbătrâneşte timpul cu mine odată...
totul începe şi se sfârşeşte într-un moment
fără sens
şi nu mai poţi spune: ''întotdeauna''
chiar Niciodată!

poezie de Daniela Pârvu Dorin (10 august 2019)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pogorârea din singurătate....

Eu cred că pogorârea în singurătate
se face în cea mai profundă linişte,
nu ştiu cum se numeşte
când ţi-e scris în destin
să simţi vibraţia cuvintelor
care tocmai pe tine te conţin...
când fiecare literă e un strigăt, o treaptă,
o vibraţie, o litanie
o larmă de voci, o chemare
o spovedanie/poate
de aceea hrănesc pasări ca şi cum...
mi-aş hrăni sufletul
(pentru câteva virtuţi mângâietoare)
şi pentru atât m-aş împărţi pe din două...
aşa m-aş rezidi azi: cu totul şi pe deplin
ca şi cum, visez să mai trăiesc (ceva)
ceva care să mă transforme... în rouă!

poezie de Daniela Pârvu Dorin din poem de duminica, Amprente (2 august 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rest...

Motto: "Mie dor de mine cu sufletul altuia''(I. Teodoreanu)

Aşa ne vom sabota căutările,

trăind pentru Întregul ce substituie orice cuvânt,

îmbrăţisăndu-ne strâns sau chiar iubindu-ne

din când în când...

fericirea nu mai poate fi densă,

avem de străbătut în lat şi-n lung

o lume nebună

numai în intraductibilul gest

îmbrăţişarea e tot de tip semilună

simt mângâierea mâinilor tale, în toate

în rest...

aceeaşi tristeţe ascunsă-ntr-un cântec de lebădă

acelaşi suflet-al-meu rănit ca o ciută

doar neîntâmplatele noastre iubiri

dacă mai prevestesc,

c-o să ne punem dulceaţă pe răni,

din poezie făcută,

în rest...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (12 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!