Respirând tot mai mult din mine

Într-o zi vom rupe fâşâi, fâşâi
dintr-o pâine caldă
şi ne vom pierde prin târgul cu vechituri
ce spune lumea, nici nu-mi mai pasă
ţine-mi sufletul în palmă (am mâinile-ngheţate)
înveleşte-mă cu tine,
nu mă dor cât mă ard,
duminicile toate...
**
Într-o zi, de-ai să revii, să nu mă cerţi
că n-am trăit despre noi cu discreţie,
că deşi n-aveam ceas, ştiam când se trezesc păsările,
aşa am inventat (respirând tot mai mult din mine)
noi jocuri-de-umbre pe pereţi
***
Într-o zi, regăsindu-ne (vom dobândi cea mai sfântă avere)
până când aluatul de pâine va creşte
ne vom bea cafeaua din aceeaşi ceaşcă
(am inventa un dialect vorbitului în tăcere)

apoi, vom rupe în două pâinea cea caldă
zămislind, amândoi, cea mai frumoasă poveste...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poezie si pandemie, Amprente (17 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirând tot mai mult din mine

Într-o zi vom rupe fâşâi, fâşâi
dintr-o pâine caldă
şi ne vom pierde prin târgul cu vechituri
ce spune lumea, nici nu-mi mai pasă
ţine-mi sufletul în palmă (am mâinile-ngheţate)
înveleşte-mă cu tine,
nu mă dor cât mă ard,
duminicile toate...
**
Într-o zi, de-ai să revii, să nu mă cerţi
că n-am trăit despre noi cu discreţie,
că deşi n-aveam ceas, ştiam când se trezesc păsările,
aşa am inventat (respirând tot mai mult din mine)
noi jocuri-de-umbre pe pereţi
***
Într-o zi, regăsindu-ne (vom dobândi cea mai sfântă avere)
până când aluatul de pâine v-a creşte
ne vom bea cafeaua din aceeaşi ceaşcă
(am inventa un dialect vorbitului în tăcere)

apoi, vom rupe în două pâinea cea caldă
zămislind, amândoi, cea mai frumoasă poveste...
17.01.2021

poezie de Daniela Pârvu Dorin din personale, Duminici (17 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când spectacolul vieţii e mut

Am grijă de mine deşi se moare-ncet
încă de pe când eram vioară
când spectacolul vieţii e mut
dă-mi voie sa plâng
sunt pe o urmă de rană...
nu-mi aminti cum am ajuns
femeie de foc din copilul de lut

Cât eram de frumoasă
ştiam de la tine,
astăzi nu mai ştiu de fel
dar învăţ cum se moare-n picioare
de pe vremea când
aveam pe deget inel...

Şi mă-ndepărtez de toate
să văd
până unde nu mă mai văd,
dacă vreau să uit,
să mă uit –
nimic nu mă ţine
am voie să plâng,
să mor în picioare,
şi să strig istovită după mine...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din de la Autor, Clipe (2 august 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de vară

Ce frumos miroase iarba
Într-o zi caldă de vară.
Când e cosită de un fecior voinic...
Om simplu de la ţară.

Ce frumos miroase pâinea
într-o zi caldă de vară.
Când este coaptă de o mândră fată,
Ţărăncuţă de la ţară.

Ce frumos miroase ploaia
Când spală pământul.
Într-o zi caldă de vară,
Ce liniştit mai bate vântul.

Ce frumos miroase floarea
Cea de tei şi de salcâm.
Ce frumos mai cântă cucu
Cocoţat pe un stog de fân.

Ce frumoşi mai sunt copiii
Cu cireşe la urechi.
Jucându-se cu veselie,
Alergând perechi, perechi.

Iată aşa trece vara
Cu zile calde şi senine.
Cu miros de pâine coaptă
Şi cu inimi de bucurie pline.

poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi caldă de toamnă

E o zi caldă de toamnă
Şi eu vreau să scriu o poezie.
Despre o frumoasă doamnă,
Care cu privirea ei, sufletul îmi mângâie.

Vreau să scriu un vers frumos
Despre o simplă femeie,
Care mi-a întors lumea mea pe dos
Şi mi-a aprins în inimă a dragostei scânteie.

Buzele ei dulci- amărui,
Vreau să le sărut de mii de ori.
Căci au gust de gutui
Şi parfum de stropi de ploi.

O iubesc la nebunie!
Pe această splendidă doamnă.
Ea e ca o melodie
Cântată într-o zi caldă de toamnă.

poezie de Vladimir Potlog (12 septembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pumnii strânşi

Pumnii strânşi
Sunt ca o armă,
Paşnică,
Dar la nevoie,
Pot tăia
În carne vie,
Pune mâna
Pe secure.
Până vor cânta
Cocoşii,
Să reteze
O pădure:
Cu un vârf de brad,
Cu două.
Şi când ninge,
Şi când plouă.
Să frământe
Aluatul,
Pentru-a coace
Pâine caldă,
Pe sub streaşină
Să treacă
Dacă ochii
Se mai scaldă
Într-o lacrimă
Târzie.
Pumnii strânşi
Sunt o avere,
Pentru Omul
Gospodar.
Două mâini,
Câtă putere,
Ce se vrea
Canalizată,
Să răstoarne
Munţi pornite,
Două mâini,
Două izvoare,
Parcă-s
Din granit
Cioplite,
Monument
Sub cerul liber,
Unde pică
Universul.
Pe sub plopi
Sunt ca Atlanţii,
Pe-a lor umeri
Pică cerul.
Un caval
Alintă versul,
Ca pe-un sân
De fată mare,
Semnul crucii,
Tatăl Nostru
Înainte
De culcare.
Până la urmă,
Două mâini,
Se ascund
În părul moale
După gâtul
Cu mărgele,
Mai timide
N-am văzut,
Seamănă
Cu ale mele.

poezie de Victor Cobzac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bun(ă) ca pâinea caldă

Mai eşti pâinea care-ai fost?
Dulce, caldă şi curată,
dospită şi frământată,
coaptă la sfârşit de post,
de o mamă-adevărată?

Cine s-a-nfruptat din tine,
crezând că nu te sfârşeşti
şi că nu mucegăieşti,
de nu te va păstra bine?!

Când privirea-i e piezişă
şi aeru-a otrăvit,
clar, te vei fi isprăvit!
(Dacă mai e şi duglişă*!...)

Legea firii nu prea iartă
şi oricine-i obosit
de acel ce n-a iubit
şi mereu "o făcea fiartă".

Te "mânca" şi azi, şi mâine,
dar răspoimâine fomea,
"mesteca" o imamea*,
pierzând felia de pâine.

Pretinzând că nu îi pasă,
îşi cumpăra narghilea,
dar de foame se-ofilea,
negăsindu-te la masă.

A trăit cândva regeşte...
Ar mânca şi uscături,
te-ar vrea şi firimituri,
dar... nimic nu mai găseşte...

Fii iar pâinea care-ai fost!
Dulce, caldă şi curată,
dospită şi frământată,
coaptă la sfârşit de post,
de o mamă-adevărată!...

Răspuns la "cimilituri":

Eu n-accept... firimituri!
Privirea nu-mi e piezişă,
aerul n-oi otrăvi,
voi şti doar A TE IUBI...
şi, nu sunt nici vreo... duglişă!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerului tău

În fiecare din noi e un înger ce moare
tocmai când sufletul îşi revine din fire,
suntem întrebaţi ai cui suntem fiecare...
când tu, senin cobori dintr-o poveste,
dacă spui că ţi-e bine cu mine
şi mie îmi este...

Am crezut că nimic nu mai poate da viaţă
vieţii mele/dar azi sunt fără scăpare
vorbindu-ţi te-nfrunt!
mie să nu-mi zici despărţire, plecare, uitare
azi-când mi-e drumul spre tine
deloc anevoios şi abrupt!

Înger, al meu, ce-ai trăit după ureche
ca şi mine-n poziţie de drepţi-
unde ţi-ai pus pentru mine aripa?
singurătatea nu-mi mai este icoana
spânzurată de noi pe pereţi-
nu anii îi vreau stăpâni peste noi
ci mai degrabă clipa!

Înger, al meu, azi nu ştiu ce-mi eşti, ce-ţi voi fi!
nici ţie ce-ţi mai poate fi scris,
ce ştiu e că vreau să iubesc
în fiecare minut câte-o zi/ până când...
bătrânul cer ne va cădea în genunchi...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (8 iulie 2016)
Adăugat de Daniela Parvu Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vroiam să fiu liberă şi să hoinăresc prin gândul tău ca o iluzie stăruitore în amurgul sângeriu al zâmbetelor pustii. Să ne trezim amândoi, goi de amintiri, înveliţi cu roua dimineţilor calde, respirând aerul sărat al văzduhului. Atinge-mă cu dorul poveştilor nerostite, ca într-o mângâiere a timpului. Nu-mi cere să ramân. Într-o zi mi-aş putea pierde sufletul firav, încercând să te regăsesc.

Andreea Palasescu (10 iulie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vroiam să fiu liberă şi să hoinăresc prin gândul tău ca o iluzie stăruitore în amurgul sângeriu al zâmbetelor pustii. Să ne trezim amândoi, goi de amintiri, înveliţi cu roua dimineţilor calde, respirând aerul sărat al văzduhului. Atinge-mă cu dorul poveştilor nerostite, ca într-o mângâiere a timpului. Nu-mi cere să ramân. Într-o zi mi-aş putea pierde sufletul firav, încercând să te regăsesc...

Andreea Palasescu (10 iulie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa... ca un fragment de spectacol

Motto: "Ca o piesă de teatru, aşa este viaţa:
nu interesează cât de mult a ţinut, ci cât de frumos s-a desfăşurat." - Seneca

Spectacolul este despre viaţa care nu ne aparţine
despre cum trăim precum actorii,
care-şi mimează rolurile,
care schimbă mai multe măşti,
un altfel de mymesis într-o altfel de reflectare (ca-n piesele antice)

A zidi un teatru cu viaţa ta e un spectacol viu,
de trăit emoţii, ratări, lumini cu umbre şi bâlbâieli,
iubiri şi dialoguri fel de fel(împărtăşind o identitate comună!)
jucăm pe aceeaşi scenă veche, mereu Fericirea
de cele mai multe ori, cu sufletul făcut bucăţi...

Viaţa rămâne un fragment de spectacol,
un teatru de operaţiuni şi de război
până-ntr-o zi când nici nu se aude cum cade cortina!
cum pleacă viaţa din noi în veşmânt de catifea,
cu sufletul fugit de la locul faptei...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (30 august 2019)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pasă

Nu-mi pasă că nu ştiu unde eşti,
Căci de voi vrea, prin noaptea de mătase,
Te-oi căuta prin versuri şi poveşti,
Şi te-oi găsi prin amintiri frumoase.

Nu-mi pasă că tu eşti departe,
Căci eu ca-ntr-un căuş de palmă,
În inimă te port mereu, deoparte,
Deşi ispitele necontenit dau valmă.

Nu-mi pasă că nu sunt lângă tine,
Căci eu te văd când închid ochii strâns,
Şi nimeni n-o să afle despre mine,
De câte ori de dorul tău am plâns.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Dragobete

Mă-ntreb unde eşti?
azi e ziua când se logodesc păsările
între două lacrime
mi-e de dragoste până departe
chiar dacă te-ai mutat în cer
chiar dacă durerea mă-nfiază
nu-mi lipseşti!
dar fă-mă să-mi pese
te-am pus în rândul zeilor
să văd cum se iubeşte
după legile cereşti...
trăiesc o viaţă pe pedepse
între ‘'a fi'' şi ‘'a nu fi''
un poem amar mi se ţese
unde tu-mi eşti un vers mut-
între noapte şi zi!
în toate-aşteptările pământului
m-am înveşmântat
că să pot rupe graniţa
între viaţă şi moarte...
dar mai lasă-mă un pic
mai am ceva de spus,
de plâns,
de cântat...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (24 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia noastră de verde

Nimeni nu scrie
despre nevoia noastră de verde
ce ne face curat prin sertare,
despre cum se pun flori pe răni
despre sufletul ce devine foare repede fruct
nimeni nu scrie
despre cum se opreşte fiinţa din plâns
când înveţi să frămânţi vindecare...
cu gândul acesta din viaţă mă-nfrupt
despre primăvară mai pot scrie
dar până-ntr-o zi, într-o singură zi/ când
nevoia noastră de verde/devine
mormânt
pentru un fir de iarbă subţire...

27.02.2021

poezie de Daniela Pârvu Dorin din VOLUM IN PREGATIRE, Amprente (27 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frământă mama pâinea

Smerit-aşează mama icoanei busuiocul,
În jale-şi plânge candela un licăr de lumină,
În mângâieri de mâini rămâne sfinţit locul
Când sita sfântă cerne o pudră de făină.

Mireasma dulce se-nvăluie-n odaie,
Venit din plămădeli de lanuri, bob de grâu,
Surâde mulţumit de binecuvântata ploaie,
Frământă mama pâinea cu şorţul prins în brâu.

În colţul de tulpan se-adună roua frunţii,
Mi-s dragi, aş vrea să îi sărut mâinile aspre,
În aluatu-acoperit dospeşte pâinea nunţii,
Speranţa de mai bine din sufletele noastre.

Se-ncinge focul în cuptorul din polată,
Dogoarea jarului i-aprinde obrăjorii,
Din ţest un iz de pâine caldă, coaptă,
Se răspândeşte-n aer pe Uliţa Morii.

Ştergar curat întinde-ncet pe sfânta masă,
Coltuce mari de pâine le rupe şi le-mparte,
O coajă mai păstrează la cei plecaţi de-acasă
Pe drumuri fără-ntoarceri, acolo, sus, departe...

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi am să mă prefac în ploaie de vară

Într-o zi am să mă prefac în ploaie de vară, am
să cad în stropi mărunţi pe acoperişul casei tale;
fiecare strop te va striga pe nume până când
îţi vei aduce aminte cine sunt.
Stiu, vei rosti numele atâtor femei încât
privindu-mă mai apoi în ochi ţi se va face ruşine
dar dragostea este un lucru care ni se întâmplă
de mai multe ori fiecăruia.
Ştiu, ştiu, îmi vei spune că pe mine m-ai iubit
mai mult decît pe toate la un loc,
asa suntem noi oamenii avem întotdeauna
câte o minciună la îndemână pe care o rostim
de atâtea ori încât sfârşim prin a o crede.
Dar eu am să aleg să fiu ploaia ta doar
pentru o noapte, n-am să zabovesc mai mult,
vreau să trezesc în tine toate amintirile,
vreau doar ca rana de mine să îţi rămână mereu deschisă,
eu vreau să fiu cutiţul tu rana lui nevindecată;
n-am să mă sfiesc, va fi o noapte în catre va curge mult sânge.
Minte-mă, răscoleşte în tine adânc, sapă, zgârăie, scurmă, ţipă!
Vreau ca durerea ta de mine să fie maximă.
Mă voi preface când îmi spui că mă iubeşti că te cred,
ţi-am pregatit cea mai frumoasă noapte de dragoste,
am gandit totul din timp, va decurge totul perfect,
la fel ca şi o crimă premeditată.
Cu fiecare sărut voi semăna în tine floarea tristeţii,
nici nu ai să simţi cum viata ta se va schimba în rău de azi pe mâine.
Iubirea, da iubirea este un joc plăcut,
de la tine am învăţat asta,
câştigă întotdeauna jucătorul care ştie să măsluiască zarurile,
am avut profesorul perfect,
exerciţiul te învaţă să fii mereu cel mai bun.
Niciodată nu este prea târziu pentru a trăi
cea mai frumoasă poveste de dragoste
şi nimic nu va întrece vreodată dulceaţa răzbunării
chiar dacă în urmă două inimi rănite vor blestema ceasul
în care s-au cunoscut.
Într-o zi am sa mă prefac în ploaie de vară chiar dacă ştiu că am putea împărţi acelaşi nor.

poezie de Valeria Iacob Tamaş
Adăugat de Valeria Iacob Tamaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi de toamnă

Într-o zi de toamnă
Te-a am văzut pe tine,
Frumoasă doamnă,
Într-o rochie albă cu dantele,
O, tu iubirea vieţii mele!

N-o să uit niciodată
Clipa aceea fermecată,
Era ca într-o poveste
Care a fost şi nu mai este.

Frunzele foşneau uşor
Sub al tău gingaş picior,
Sub al tău mers de căprioară,
Tu, nepreţuita mea comoară!

Inima de dor îmi era plină
În acea zi de toamnă
Caldă şi senină,
Îmi părea că-i primăvară,
Şi m-am îndrăgostit ca prima oară.

poezie de Vladimir Potlog (20 octombrie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate de aceea...

Ştii, doar ce rană deschisă e ţipătul nestrigat!
am auzit, că suferinţa e iubitoare de oameni,
chiar dacă poezia-mi împinge sângele în aortă,
tot iese un vers din rând şi-ncepe să doară...
cu faptul că viaţa nu merge-napoi, sunt împăcat...
suntem un zâmbet amar într-o tristă sahara!
numai visul îmi spală sufletul şi-mi netezeşte patul
Şi iar cad în solitudinea mea sfântă!
(ştii, cheile împărăţiei iubirii, se spune
nu se afli decât într-o singură viaţă!)
poate de aceea, murim de mii de ori
şi nu ne naştem... încă!

13.02.2022

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Duminici (13 februarie 2022)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fapt divers

La zoritul zorilor
nu ştim ce contează mai puţin
stelele, treptele, sunetele, verdele
sau numai într-o anumită zi, contează numai
sângele, problemele, faptele, verbele
şi asta...(cam) o jumătate de viaţă!
Apoi... spre Apus eşti un pic surprins
de veritabilul adevăr şoptit în faţă,
despre jumătatea rămasă, nu-i timp să te vaiţi
se-ntâmplă-n acelaşi Tărziu de ieri
când afli!
că sentimentele sunt condimentele
acestei vieţi...
nu luptele, nu zdrenţele, nu trădările,
nici testamentele, nici tratatele, nici castelele
(şi te trec toate apele...)

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (21 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pâine caldă

Ce poate fi mai bun decât o pâine,
În care pui speranţe şi plăceri,
Răvăşitoare... clipele de mâine
Şi-aroma dulce-a gândului de ieri.

Miroase-a pâine caldă si pufoasă,
A suflet de femeie-ndragostit,
Care în urm-atâtea doruri lasă
Şi-arome blânde-n trupul ei sfinţit.

O pâine caldă-i ca o bucurie,
Ca o-mplinire... fără de păcat,
În aburul ei doarme-o poezie
Şi fericirea... urme a lăsat.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâine şi muzică

Ce ascultam noi doi n-au fost doar simple melodii
Şi pâinea ce-o rupeam a fost mai mult decât o pâine
Însă acum, când nu mai eşti aici, toate-s pustii
Şi tot ce-a fost frumos va trece până mâine.

Palmele tale au atins cândva această masă
Şi am văzut mereu paharul cum îl ridicai
Însă aceste lucruri te-au uitat când ai plecat de-acasă,
Deşi eu n-am uitat nimic din tot ce atingeai.

Şi printre toate tu mergeai atât de graţioasă
Le mângâiai şi le sfinţeai doar cu prezenţa ta
Aşa că toate ştiu cât eşti tu de frumoasă
Şi cât de înţeleaptă ai fost cândva.

poezie de Conrad Aiken, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!