Vară asupritoare

Pentru mine fiecare vară e asupritoare
o simt ca pe o rană
care se usucă greu
dimineţile nu le mai simt
nu mai plătesc nici o vamă
dar noaptea încă mă doare...
stau cu ochii pe pereţi, mai mereu
până-ţi apare chipul

toată vara am avut un sentiment de trădare...
sau aveam...

ştii tu, singurătate
ce întuneric mi-ar fi
de n-ar fi luna
ştirbită din geam?

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi (1 iulie 2019)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manual de singurătate

Motto:''Mai mereu/visul meu/e o stare de prezenţă
din care nu lipseşte Dumnezeu''

S-a făcut trupul în care trăiesc un alt trup?
de mi-am clădit în deşert atâtea vise
din toate lucrurile care m-au durut
(şi încă din câteva respinse)
amurgul luminează perechi, cu fiecare pas
(odată şi incă-odată)
mii de semne caligrafiez
în manualul meu de singurătate...
vreau să pictez pe frunze poveşti
altar să fac îmbrăţişărilor neîntâmplate
nu ştiu sub care crez
s-a făcut trupul în care trăiesc un alt trup
miroase a mentă şi-a tămâie,
şi-a trandafir japonez
dar voi şti că nu va mai fi nici un mâine
aproape că-nţeleg de pe acum
de ce de tine n-am parte...
de ce cu fiecare vis se moare-ncet
şi întemniţată mi-s:
trăiesc această zi cu a ta pe jumătate...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (8 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fagure de pământ

Nu mai ai timp nici sa cobori în tine,
fericirea-şi ridică biserică fără altar
simt miros de fân cu flori pînă-n artere,
din mine se pleacă greu,
mi-e frică pentru cînd se va faceşi-n lume tăcere...

ce zbor apăsat mi-e aşteptarea,
cu foarte puţinul din ziua de ieri
îmi rămâne sub piele
cerneala cu care îngerii scriu scrisorile sfârşitului
ieşind din cuvânt
storcându-mi sufletul ca pe un strugure,
mult înainte ca trupul să se ascundă
în fagurele de pământ...
29.08.2019

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Din creatiile nepublicate (29 august 2019)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgire...

Când soarele apune
Şi razele-i se sting,
Privesc în tăcere luna
Şi ochii mi-i închid...

Deodată-mi apare chipul tău în gând
Dulce, angelic, ca prima oară,
Uşor suspin şi-ncep să plâng
Căci sufletul încet îmi moare...

Eu te aud, te văd, te simt...
Şi sper în fiecare noapte,
Din drumul tău să te întorc
Şi să te am aproape...

Îmi ridic privirea-nspre cer... O! Ce minune!
Din cer cad mii de stele...
Dar mai mare minune-ar fi
Să fii tu, înger dulce, chiar una dintre ele...

Acum stau oftând şi privesc
Aceeaşi arbori răsfiraţi,
Sub care luna ne găsea
Mereu îmbrăţişaţi...

poezie de Diana Alexandra Sima (19 mai 2010)
Adăugat de Diana Alexandra Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce răscolire de gând!

Ce răscolire de gând!
unu din doi pleacă mereu primul
ce abur, o fi şi sufletul cel fără de nume căzând
ca un răsărit arcuit în întuneric, te simt
e un colţ de zid scorojit
ce-l priveşti peste umăr în uitare
acuză-mă de calvarul de a rămâne în iubire smerit
(cu sau fără păcate)
acuză-mă de slăbiciuni visătoare
sau ceartă-mă de toate sentimentele mele...
în larg aruncate...
(ce răscolire de gând!)

poezie de Daniela Pârvu Dorin din VOLUM IN PREGATIRE, Poeme de duminica (1 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Hristos crucificat

Nu raiul pe care mi l-ai promis, Hristoase,
Mă face să Te simt şi să caut a Ta pază,
Nu de teama iadului cu miasme sulfuroase
Mă lepăd de tot ce Te ofensează.

Mă faci să Te simt, Doamne, pretutindeni. Să Te simt
Acolo batjocorit, pe crucea purtată de Tine, grea.
Mă doare să-Ţi simt simt trupul atât de dureros rănit.
Mă doare cruzimea cu care te-au tratat – şi moartea Ta.

Mă faci să te iubesc într-un fel deosebit –
Dacă n-ar fi existat raiul – eu tot Te-aş fi iubit –
Şi – dacă n-ar fi existat iadul – tot mi-ar fi fost de Tine teamă.

Pentru-a te iubi nu trebuie să-mi oferi fructele din paradis;
Chiar dacă ceea ce nădăjduiesc nu-i decât o iluzie,-un palid vis,
Eu te iubesc la fel de mult – şi mereu Te voi iubi, de bună seamă.

poezie de Autor necunoscut - Spania, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alină-mi inima

În miez de zi stau şi oftez,
gândindu-mă la tine
cât mor de ciudă
nici nu ştii,
că nu sunt lângă tine...
doar tu eşti şi vei fi mereu,
iubirea mea cerească,
cu tine vreau sa fiu legat,
să fii a mea mireasă.

Să te iubesc în orice clipă
din zi sau chiar din noapte
chiar dacă clipele se pierd,
speranţa mea nu moare,
eu am să stau şi am s-astept
să vii cu al tău soare,
să vii în viaţa mea te rog
în lipsa ta,
sufletul meu,
aproape, moare.

Nu vreau nicicând să mă gândesc
c-am să te pierd vre-odată,
că n-ai să vrei să mă iubeşti
asta-i durerea mea uitată,
şi chiar de-ar fi
să vrei, să nu mai fii cu mine,
să ştii că am să mor încet,
pierdut în cer,
pierdut de tine.

Ochii mei de i-ai avea,
să vezi ce văd şi eu,
să vezi când nu te văd tot timpul,
să ştii cât mi-e de greu,
şi sufletul-mi de l-ai avea,
să simţi ce simt şi eu
să simţi când nu te simt tot timpul,
să ştii,
că fără tine,
îmi simt sufletul greu.

Şi lacrimile-mi curg uşor
stingând durerea mea,
te rog vino înapoi
te rog,
alină-mi inima.
Aş vrea să plâng mereu,
să plâng de fericire
ştiind că tu, de tot ce-i rău
tot timpul ai să ai neştire.

Te vreau tot timpul printre nori
să zbori, să razi cu mine
Eu te iubesc şi nu-i uşor
să-ţi spun ce simt eu pentru tine
Dar în curând eu voi scăpa
de-a mea parte întunecată
şi-am să te rog oficial
să fii a mea mireasă.

poezie de Eduard Palade (23 decembrie 2010)
Adăugat de Eduard Palade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când spectacolul vieţii e mut

Am grijă de mine deşi se moare-ncet
încă de pe când eram vioară
când spectacolul vieţii e mut
dă-mi voie sa plâng
sunt pe o urmă de rană...
nu-mi aminti cum am ajuns
femeie de foc din copilul de lut

Cât eram de frumoasă
ştiam de la tine,
astăzi nu mai ştiu de fel
dar învăţ cum se moare-n picioare
de pe vremea când
aveam pe deget inel...

Şi mă-ndepărtez de toate
să văd
până unde nu mă mai văd,
dacă vreau să uit,
să mă uit –
nimic nu mă ţine
am voie să plâng,
să mor în picioare,
şi să strig istovită după mine...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din de la Autor, Clipe (2 august 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea-i grea

Vântul bate iar în geam
Şi ploaia curge şiroaie,
Speranţa mea va fuge iar,
Că oasele din nou mă doare.

Afară se vede, e rece iar
Şi tu nu vii la mine,
Stau şi privesc din nou la geam,
Cu gândul iar la tine.

Eşti acum departe de mine,
Mă simt singură în loc,
Că inima mea este la tine
Şi stau nerăbdătoare ca un foc.

Vine iar un cer fierbinte,
Aştept aşa cum tu ai zis,
Să stau şi să fiu cuminte,
Şi tu vii cum ai promis.

poezie de Eugenia Calancea (8 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre şi greieri

E o seară cu umbre şi greieri
cu luna care stă la pândă...
de tăcerea lucrurilor mi-e teamă
şi de tot ce pune stăpânire pe om
până şi umbra e un fel de mare
pe care nu o putem domina
pe un pat de crini, demult nu se mai moare,
întotdeauna la capătul luminii nu e întunericul
ci Ea (pe umbră dacă calci nu doare!)
între singurătate şi moarte e un prag
ce se ţine scai de toate ale tale
până când, toate culorile vieţii (într-o zi)
din viaţă... se retrag...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din poem nou, Amprente (28 iunie 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Mi-e dor de ea, mi-e dor nebun de ochii ei
Mi-e dor s-alerg cu fata mea prin munţi, în văi
Dor ca să stau cu ea lungit pe ţărm de mare
Dor s-o dansez, dor s-o iubesc, dor de uitare

Mi-e dor să dorm şi s-o visez, iar la trezire
Mi-e dor să văd că este încă lângă mine
Dor mi-e s-aud doar vocea ei catifelată
Dor s-o ating, dor să o gust, dor s-o am toată

Mi-e dor să ştiu că e a mea pentru vecie
Mi-e dor să fac mereu cu ea o nebunie
Dor să o muşc şi să o simt cu-nfrigurare
Dor să o văd, dor de-un surâs, şi dorul... doare!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest început repetat...

Poate de aceea nu-mi găsesc locul
uimită de atâta sens dat începuturilor
stau sprijinit în noul toiag,
în voia gândurilor intuindu-mi jocul
Nu mai sunt însetat
îmi a înzestra cu suflet, Sufletul...
cât mai cred cu candoare
în acest început repetat...
‘'trebuie stinşi tăciunii rămaşi''
îmi spun, repetându-mi... în van
simt cum bucăţi din mine se rup
sau iar se vor pierde
în Povestea noului an...
02.01.2021

poezie de Daniela Pârvu Dorin din personale, Amprente (2 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mathilda: Leon, cred că încep să mă cam îndrăgostesc de tine. (Leon se îneacă cu laptele.)
Mathilda: Pentru mine e prima dată, ştii?
Leon (ştergându-se): De unde ştii că-i dragoste dacă n-ai mai fost vreodată îndrăgostită?
Mathilda: Pentru că o simt.
Leon: Unde?
Mathilda: În stomac. Simt un fel de căldură. Mereu am avut un nod acolo şi acum... nu mai e.
Leon: Mathilda, mă bucur că nu te mai doare stomacul. Nu cred că înseamnă ceva.

replici din filmul artistic Leon: Profesionistul, scenariu de Luc Besson (1994)
Adăugat de Alina Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piţigoi

Piţigoi, piţigoi,
Nu mai treci şi pe la noi?
Umbli prin copaci streini
Şi te văd pe la vecini.
Aveam două rândunele
Şi-au plecat din cuib şi ele.
Vă feriţi de prispa mea
Parcă v-am făcut ceva,
Pe cînd eu, mereu, deştept,
Toată noaptea vă aştept,
Toată ziua, toată, vara,
Să v-ascult - ciupind vioara.
Piţigoi, mă simt sortit
Să mă ştiu tot părăsit.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul Cadou

E chiar aici tăticule.
Îl simt curgând prin mine,
E înnodat între clavicule,
Nu pleacă fără tine.

Şi când respir mai apăsat
Îl simt în gât şi-n limbă.
Îl simt în ce-am mâncat
Şi-n tâmple când încep să frigă.

Îl simt ca pe o rană aproape vindecată.
Un sunet spart în mine ca un ciocan la judecată.
O apăsare surdă ca o nepăsare.
Un semn din naştere care te doare.

poezie de Alexandru Horghidan (2018)
Adăugat de Alexandru Horghidan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pogorârea din singurătate....

Eu cred că pogorârea în singurătate
se face în cea mai profundă linişte,
nu ştiu cum se numeşte
când ţi-e scris în destin
să simţi vibraţia cuvintelor
care tocmai pe tine te conţin...
când fiecare literă e un strigăt, o treaptă,
o vibraţie, o litanie
o larmă de voci, o chemare
o spovedanie/poate
de aceea hrănesc pasări ca şi cum...
mi-aş hrăni sufletul
(pentru câteva virtuţi mângâietoare)
şi pentru atât m-aş împărţi pe din două...
aşa m-aş rezidi azi: cu totul şi pe deplin
ca şi cum, visez să mai trăiesc (ceva)
ceva care să mă transforme... în rouă!

poezie de Daniela Pârvu Dorin din poem de duminica, Amprente (2 august 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine la cine se-mparte?!

cine la cine se-mparte?!
când scrii cu sufletul celuilalt -
de la mine la tine atâta cale vin
atâta drum...
simt o asuprire tandră
şi-o altfel de singurătate -
iubire fragilă regizată de destin...
lumea dinafara iubirii nu există,
e o formă de disperare iubirea -
şi viaţa ta toată e rece
şi locuieşti acelaşi trup
în care nu-ţi regăseşti ispăşirea...
dar sufletul meu te petrece
bântuit de aceeaşi iubire-ntr-un vers
între fascinaţie şi sărut
dacă iubeşti, iubirea nu-ţi trece
şi nu mai ştiu în care vârtej,
din care tumult
viaţa noastră în doi capătă alt înţeles...
eu scriu cu sufletul tău acum,
de la mine la tine atâta cale vin
cu aceeaşi asuprire tandră
din aceeaşi iubire fragilă
regizată de destin.

poezie de Daniela Pârvu Dorin
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

E lună plină şi am gânduri şirete?!

E lună plină,
sufletul m-a-nchis pe afară
şi-n mine nici o lumină
aripile care-mi cresc
nu mai duc la odihnă
zborul nu mi se mai pare firesc...

Şi pe acelaşi cer de metil
o eclipsa din nelinişti îmi ţes
când ştii că nu te mai poţi reîncarna
visele trebuie duse la azil
există un azil de vise,
nu mai întreba!

Aşa fac cu mine mereu... şi nu ştiu de ce...
e lună plină şi am gânduri şirete?!
te plângi că nu mai ştii să te asculţi,
dincolo de trecut si dincolo de orice
asa e, trăim cu faţa la perete,
viaţa are un dirijor din umbră
şi genuni fără punţi...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (15 noiembrie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

ce să fac
dacă tot ceea ce iubesc eu
se ghiceşte în lumina ta,
şi mâinile legănându-se
ca nişte arce solare
mie mi se supun în îmbrăţişare?
aud viaţa cum curge-n tine
şi revelaţiile firii tălăzuitoare
port în mine şi viaţă şi moarte
fiinţă despărţită în două veşnicii
unde vântul suflă dinspre apus
până la miazăziua soarelui
iar noaptea revine
după trecerea timpului nocturn
al nesomnului luminii.
cum pot să trec
în cealaltă parte a firii
unde germinează mestecenii din oase,
şi se îmbrăţişează cenuşiul cu trandafirii
şi îşi dau sărutări prin întuneric
în tufele preaplinului poem
şi în rana de dor adormită?
ce să fac ca să nu mai stau treaz
şi nici să simt ochii tăi în privirea-mi,
ce să fac cu pielea, cu suferinţa sângelui,
zi-mi ce să fac cu sufletul, cu tine
şi cu iubirea ce voi s-o păstrez pentru mine?
fiindcă eşti a mea
toată lumea se-nvârte nebună
curba pământului fuge şi nu se opreşte
astrele din ochi sunt ameţitoare
şi luna, această frumuseţe uluitoare
îmi înfloreşte în verde vederea,
un vis care nu poate muri niciodată
trebuie să ştii să-l aştepţi, să stai de veghe
ascultă şi stai până când ziua dispare
înăbuşită toată în aur genuin
primăvara îţi întoarce chipul când mă iubeşti
îţi aud râsul cristalin, îţi văd zâmbetul
suntem înrobiţi să ne căutăm
veşnice stele comete.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce fac acum?...

ştii ce fac acum?... mă gândesc la tine,
mi se întâmplă des să mă gândesc,
pătrunsă toată eşti în inimă la mine
şi nu mai pleci, iar eu nu te gonesc

îmi dai o stare de plutire lină,
îmi dai o stare care vreau s-o am,
simt inima cum ţie se închină,
ea, care închinată nu-i de-atâţia ani

îndeamnă să te caut. să mi te-apropii
şi parcă nu-nţeleg şi mă feresc,
să nu-ţi văd chipul, să nu-ţi văd nici ochii,
căci de îi văd deodată mă topesc

îmi este frică, frică-mi e de mine,
de felul meu timid, neînţeles,
o frică de durerile de tine
şi alungarea lor mi-e chinul reales

ştii ce fac acum?... mă gândesc la tine
şi gândul nu m-ascultă să nu mă gândesc
şi toate nopţile cândva senine,
acum cu chipul tău şi-n vise, chinuiesc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet sihastru...

Ma privesc si-mi pare,
Ca cel ce aievea-mi apare,
Nu sunt nicidecum tot eu,
Ci doar o simpla-aratare.

Si ca prin tulburi oglinzi,
Ma privesc cu ochi de strain,
Si aratarea imi pare ca are,
Un suflet golit de destin.

Se-aude departe,
Un raget de fiara, agonic si crud,
Ca un tunet pustiu si surd,
Si-mi pare ca vocea mea o aud.

Privesc catre mine si parca,
Trupul ce vad e rece si greu;
E trupul unei fiinte ce moare,
Si vai, fiinta aceea sunt eu!

Si simt,
Cum treptat ma topesc in zare,
Si de cel ce am fost ma desprt cu greu,
Il vad cum dispare.

Si simt cum dorul de mine ma doare,
Si ma doare parca toata faptura mea,
Faptura mea de eter,
De eter fara culoare.
Mi-e dor si ma doare!

Si vreau sa m-ating dar nu pot,
Si vreau sa vorbesc dar n-am glas,
Si din toate cate-am avut,
Doar scanteia gandirii mi-a mai ramas.

Si vidul cel negru si mare,
Incepe usor sa ma-npresoare,
Si-n recea tacere ma simt singur tare.
Dar gandul imi zboara aiurea,
Si uit ca mi-e teama si totul dispare!

Si simt ca n-am spatiu, simt ca n-am timp,
Si simt ca de mine nu-mi mai e dor,
Si cu gandul, ca gandul, aiurea eu zbor,
Si simt ca n-am timp si simt ca nu mor!

Si prin tacere catre niciunde ma-ndrept,
Ca o lumina de astru,
Eu sunt un gand calator,
Sunt un suflet sihastru!

Si veacul cat clipa imi pare,
O clipa in plus pentru inc-o povata,
O clipa cat veacul de mare,
O clipa ce-nseamna viata.

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!