Sonetul 68

Obrazul lui e harta vremii-n care
Splendoarea vieţuia în mod firesc
Însă acum, vopsele înşelătoare
Să împodobească chipuri îndrăznesc.
Şi-s profanate vechile morminte,
Iar părul blond degrabă e tăiat
Pe un alt cap să stea, ca înainte
Şi-altcineva să fie încântat.
Dar chipul lui din alte vremuri vine
N-are podoabe, e adevărat
Nu-şi face vară din verzi crengi străine,
Mândreţea lui pe morţi nu i-a prădat.

Natura îl păstrează ca o hartă
Că e frumos, nu e o falsă Artă.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 67

De ce-ar trăi în imoralitate
Girând-o astfel cu a lui prezenţă,
Justificând netrebnice păcate,
Gătindu-se cu-această indecenţă?
De ce obrazul să-şi sulimenească
Să pară mort, când faţa lui e vie
Şi frumuseţea lui să urmărească
Să fie umbra florii de hârtie?
De ce-ar trăi, când şi Natura piere,
Lipsit de sânge viu să-i curgă-n vine?
Acum, el este singura-i avere,
Căci din ce-a dat, puţin îi mai revine.

De-aceea îl păstrează, ca s-arate
Ce bogaţii avea în vremi uitate.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 105

Iubirea mea nu e idolatrie,
Nici dragul meu nu-i idol târnosit,
Ci în poem slăvit-am cu mândrie
Doar pe acel ce e desăvârşit.
Astăzi şi mâine blândă mi-e iubirea
Şi trainică e măreţia ei,
Iar versul meu păstrează strălucirea
Celui ce nu se schimbă-n ochii mei.
Real, frumos şi bun e personajul,
Real, frumos şi bun în orice vers;
Şi-aceste trei cuvinte sunt mesajul
Acestui minunat şi drag demers.

Real, frumos şi bun stau separat
Însă acum în tine au intrat.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 59

Nimic nu-i nou, ci totul se păstrează
Din vremuri vechi, şi singuri ne înşelăm,
Iar truda de-a crea, crunt eşuează,
Căci tot ce facem e să imităm.
În cronici mi-ar plăcea s-arunc privirea
Vreo cinci sute de ani, măcar atât
Pe undeva poate ţi-e scrisă firea,
Căci prima dată mintea a coborât,
Să văd ce-ar zice lumile apuse
De chipul tău atât de minunat,
Suntem mai buni, sunt ele mai sus-puse
Sau e un ciclu ce s-a repetat?

Dar sunt convins că-n vremi îndepărtate
Chipuri mai hâde fost-au lăudate.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viola De Lesseps: Maestre Shakespeare?
William Shakespeare: Chiar el, vai!
Viola De Lesseps: Dar de ce "vai"?
William Shakespeare: Un actor umil.
Viola De Lesseps: Vai cu adevărat pentru că te-am crezut poetul cel mai mare, demn de stima mea şi autorul pieselor care îmi captează inima.
William Shakespeare: O, sunt şi acela, de asemenea!

replici din filmul artistic Shakespeare îndrăgostit
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 99

Obraznica violetă am certat:
De unde ai furat al tău miros
Nu din suflarea lui? Şi ţi-ai pictat
Cu purpuriu obrazul tău frumos
În venele celui ce mi-e iubit.
Şi crinul mâna albă ţi-a furat,
Iar măghiranul părul şi-a însuşit;
Şi trandafirii-n spini au tremurat
Îmbujoraţi sau albi că au greşit;
Un altul roz, culorile le-a luat
Şi cu suflarea ta le-a întregit;
Însă când s-a fălit cu ce-a furat
Un vierme nemilos l-a nimicit.

Dar şi-alte flori ce mai există acum
Ţi-au luat culori şi ţi-au furat parfum.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta şi busola

Pe Pământ când ai venit,
Aruncat aici de soartă,
Ca să mergi spre infinit,
Ai nevoie de o hartă.

Duşmanii sunt printre noi
Drumul e primejdios
Ca să nu dai înapoi,
O hartă e de folos.

Când ai luat-o pe-o cărare
Şi nu ştii unde te poartă
Nu te panica prea tare,
Ci mai uită-te pe hartă.

Vreme trece, vreme vine,
Şi tu viaţa o străbaţi
Cu harta mereu la tine,
De la drum să nu te-abaţi.

Iar busola minunată
Ce-ţi oferă îndrumare
Fără a greşi vreodată
Este sufletul tău mare.

poezie de Octavian Cocoş (23 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 18

Să te compar acum c-o zi de vară?
Tu eşti cu mult mai blând şi rafinat
Că mugurii de Mai vântu-i doboară
Şi vara-şi vrea chiria imediat.
Ochiul din cer e uneori fierbinte,
Iar alteori se-ascunde după nori
Şi ce-i frumos decade, ţine minte,
Din voia sorţii oarbe, adeseori.
Dar vara ta eternă n-o s-apună
Splendoarea ei mereu o s-o priveşti,
Iar umbra morţii n-o să te răpună
Că-n ale mele stihuri veşnic creşti.

Şi-atâta timp cât lumea mai trăieşte
Poemul meu o viaţă-ţi dăruieşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele Claudius: Nici obrazul de cocotă, înfrumoşat cu mare artă, nu-i mai urât sub dres decât e fapta mea sub vorbele sulimenite.

replică celebră din piesa de teatru Hamlet, Actul III, Scena 1, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul unor vremuri străine

I-am simţit buzele până în măduva oaselor
şi au lăsat în mine o urmă,
ca în vremuri străine
o voce să găsească puterea
să-i şoptească sufletului
poveşti de adormit îndrăgostiri.

Departe este acum şi glasul
ce printre artere
suna ca vântul,
un adagio printre crengi bătrâne;
la fel de natural,
dar un pic mai rece
şi fără tandreţea adierii.

De-atunci port în zvâcniri
sărutul ce-ar fi cuprins
şi cea mai adâncă prăpastie
cu o atingere de fulg...

poezie de Ionuţ Popa (2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 20

Natura, ca femeie te-a pictat,
Stăpân-stăpână al pătimirii mele,
Cu suflet bun, de doamne, te-a înzestrat,
Însă statornic, nu cum îl au ele.
C-un ochi mai luminos, dar mai fidel
Ce nu transformă-n aur ce priveşte;
Bărbat deplin, adevărat model,
Femei, bărbaţi, pe toţi îi uluieşte.
Şi-ai fost creat femeie la-nceput
Însă Natura a simţit iubire
Şi-un alt organ ţi-a pus, şi m-a durut
Căci pentru mine e o păgubire.

Dar dac-ai falus, nu-ţi uita menirea
Dă-i-l femeii, mie dă-mi iubirea.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 127

În vremuri vechi, negrul n-a fost slăvit,
Sau dac-a fost, nu a însemnat splendoare,
Însă acum, negrul a moştenit
Numele ei în cruntă dezonoare;
Căci de când mâna Firea a imitat
Şi ce-i urât cu fard împodobeşte
Ce e frumos s-a cam denaturat,
A decăzut şi în dispreţ trăieşte.
Iubita are ochi întunecaţi
De parc-ar fi o tristă bocitoare,
Născuţi urâţi, ei sunt frumos pictaţi
Sfidând obraznic forţa creatoare.

Dar când bocesc sunt sinceri şi zeloşi,
Încât oricine spune că-s frumoşi.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din suflet

Despre ce să scriu azi?..
Numai despre flori
Despre florile cu părul blond
Despre florile cu părul negru
Sau despre cele cu părul castaniu
Sau roşcat
Să scriu despre florile cu pistrui
N-am să le uit pe cele cu părul alb
Chiar dacă îşi ascund culoarea sub alte culori

Să scriu despre ochii lor
Albaştri, verzi, căprii
Ruginii ca toamna
Albaştri ca cerul, sau poate ca marea
Verzi ca primăvara
Sau poate.. nu ştiu...
Mă înnebuneşte culoarea ochilor de flori

Să scriu despre primăvara asta
Despre ziua asta...
Despre ziua florilor
Care acum poate îşi servesc cafeaua
Să scriu despre florile care poate au uitat
Că azi au înflorit altfel
Că azi parfumul lor e de nouă ori
Mai primăvăratec, mai ameţitor

Să scriu despre florile rătăcite
Care nu au glastra şi nici grădina lor

Şi ce aş putea scrie?
Nu vreau să le ud cu lacrimi
Vreau să le ud doar cu rouă
Din raze calde
De soare, de lună, de stele senine
Raze de speranţe încolăcite pe structura lor

Şi iată că am scris
Din suflet şi din inima mea bolnavă de dragostea lor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 24

Eu cu privirea-n pictor transformată
În inimă ţi-am zugrăvit splendoarea
Şi trupul e o ramă minunată,
Iar perspectiva-i creşte mult valoarea.
Căci doar un pictor poate cu-a sa mână
Al tău chip drag în artă să-l imite
Ce-n sânul meu, ca-ntr-un studiou atârnă,
Iar ochii tăi sunt geamuri lustruite.
Şi ochii ne-au slujit cum se cuvine
C-ai mei te-au desenat şi-ai tăi devin
Ferestre care dau în piept la mine,
Prin care soarele ţi-admiră chipul fin.

Dar aceşti ochi abili pe care îi descriu
Pictează doar ce văd, dar inima n-o ştiu.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 96

Tânăr, frivol – cusururi după unii;
Alţii te văd frumos, tânăr, de treabă;
Cusur, frumos – le îndrăgesc nebunii,
Dar din cusur tu faci frumos degrabă.
Şi-aşa cum pe un deget de regină
Cel mai banal inel are valoare
La fel şi-orice cusur ce te domină
Devine adevăr şi înzestrare.
Şi lupul rău câţi miei nu păcăleşte
Dacă în miel s-ar travesti pe dată!
Iar chipul tău câţi oameni n-amăgeşte
Dacă ţi-ai folosi puterea toată!

Dar eu atât te îndrăgesc pe tine,
Că faima ta mă înalţă şi pe mine.

sonet de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candelă întoarsă fără niciun rost

uite cum străluceşte
lumina ochilor tăi
până şi în cer
sau poate sunt doar
câţiva îngeri beţi
hălăduind pe boltă

în nopţile de luni
de miercuri şi joi
vântul se joacă
cu părul tău blond
în celelalte zile mă chemi
să stăm nemişcaţi
la marginea lumii
apoi să ne legănăm
braţele
ca şi cum am zbura

străine de noi
zilele devin tot mai puţine
ştim bine asta
dar tot ne zidim
cu aceeaşi îndârjire
fiecare în propriul copac
şi cât mai departe
dacă se poate
unul de celălalt

până şi vorbele
ne sunt bolnave
de metastaze friguri ciume
sau alte boli cumplite
am păstrat în mine
câteva cuvinte
pe care să ţi le spun
înainte de moarte
dar nu le mai ştiu
iar mâine vine în zori
medicul şef
să ne vaccineze

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 62

Amorul propriu pus-a stăpânire
Pe ochi, pe suflet şi pe trupul meu
Acest păcat nu are lecuire
Că-n inimă îmi stă ascuns mereu.
Eu cred c-am chip frumos cum nimeni n-are
Şi-al meu contur se-arată a fi plăcut
Îmi definesc precis a mea valoare,
Căci la aspect pe toţi i-am întrecut.
Dar când oglinda adevăru-mi spune
Că sunt bătrân şi chipul mi-e ridat
Încep să mă privesc cu suspiciune
Şi ştiu c-amorul propriu m-a înşelat.

Dar tu eşti eu, şi-atunci când mă fălesc
Cu chipul tău, pe loc întineresc.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nopţile de luni de miercuri şi joi

uite cum străluceşte
lumina ochilor tăi
până şi în cer
sau poate sunt doar
câţiva îngeri beţi
hălăduind pe boltă

în nopţile de luni
de miercuri şi joi
vântul se joacă
cu părul tău blond
în celelalte zile mă chemi
să stăm nemişcaţi
la marginea lumii
apoi să ne legănăm
braţele
ca şi cum am zbura

străine de noi
zilele devin tot mai puţine
ştim bine asta
dar tot ne zidim
cu aceeaşi îndârjire
fiecare
în propriul copac
şi cât mai departe se poate
unul de altul

până şi vorbele
ne sunt bolnave
de metastaze friguri ciume
sau alte boli cumplite
am păstrat în mine
câteva cuvinte
pe care să ţi le spun
înainte de moarte
dar nu le mai ştiu
iar mâine vine în zori
medicul şef
să ne vaccineze
să ne vaccineze
să ne vaccineze

poezie de Petre Ioan Creţu din Banshee sau revolta piciorului de lemn
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 5

Acele ore, ce-au creat cu trudă
Un chip frumos ce ochii îi vrăjeşte
Vor deveni tirani cu faţa hâdă
Şi vor sluţi splendoarea ce-nfloreşte.
Iar timpul sprinten vara va schimba
Într-o pocită iarnă, să-l lovească
Să îi îngheţe seva şi frunza să i-o ia
Să-l ningă aspru şi să-l pustiască.
Şi dacă toată vara nimic n-a distilat
Să pună într-un flacon pentru păstrare
Efectul frumuseţii va fi anihilat
Şi încet-încet va trece în uitare.

Dar floarea distilată, ce iarna e uscată
Păstrează măreţia-n esenţa aromată.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc şi acum cu emoţie clipa în care am văzut pentru prima oară o hartă a ţării. Ştiu că la început nu înţelegeam cum tot pământul ţării despre care mi se spunea că este mare poate să încapă desenat pe hârtia aceea care acoperea mai puţin decât un perete. Apoi, când ni s-a explicat că şesurile sunt verzi şi dealurile galbene, că munţii sunt bruni şi apele albastre, că oraşul nostru este un punct roşu şi hotarele sunt liniile acelea punctate de jur împrejur, am descoperit geografia ca pe un joc minunat, cel mai frumos dintre toate. Şi pentru ca jocul să fie şi mai frumos, şi mai captivant, învăţătoarea ne-a spus să privim harta cu atenţie şi să observăm că ţara noastră are forma unui buchet de flori. Un buchet de flori aşezat într-o vază: Marea Neagră.

Ana Blandiana în Buchetul de flori
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul ambasador: Cei care trebuiau să ne asculte sunt morţi. Veniserăm să spunem că porunca a fost îndeplinită: Rosencrantz şi Guildenstern au fost asasinaţi. De la cine vom primi acum mulţumiri?

replici din piesa de teatru Hamlet, Actul V, Scena 2, scenariu de William Shakespeare (1599), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!