În nopţile de luni de miercuri şi joi

uite cum străluceşte
lumina ochilor tăi
până şi în cer
sau poate sunt doar
câţiva îngeri beţi
hălăduind pe boltă

în nopţile de luni
de miercuri şi joi
vântul se joacă
cu părul tău blond
în celelalte zile mă chemi
să stăm nemişcaţi
la marginea lumii
apoi să ne legănăm
braţele
ca şi cum am zbura

străine de noi
zilele devin tot mai puţine
ştim bine asta
dar tot ne zidim
cu aceeaşi îndârjire
fiecare
în propriul copac
şi cât mai departe se poate
unul de altul

până şi vorbele
ne sunt bolnave
de metastaze friguri ciume
sau alte boli cumplite
am păstrat în mine
câteva cuvinte
pe care să ţi le spun
înainte de moarte
dar nu le mai ştiu
iar mâine vine în zori
medicul şef
să ne vaccineze
să ne vaccineze
să ne vaccineze

poezie de Petre Ioan Creţu din Banshee sau revolta piciorului de lemn
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candelă întoarsă fără niciun rost

uite cum străluceşte
lumina ochilor tăi
până şi în cer
sau poate sunt doar
câţiva îngeri beţi
hălăduind pe boltă

în nopţile de luni
de miercuri şi joi
vântul se joacă
cu părul tău blond
în celelalte zile mă chemi
să stăm nemişcaţi
la marginea lumii
apoi să ne legănăm
braţele
ca şi cum am zbura

străine de noi
zilele devin tot mai puţine
ştim bine asta
dar tot ne zidim
cu aceeaşi îndârjire
fiecare în propriul copac
şi cât mai departe
dacă se poate
unul de celălalt

până şi vorbele
ne sunt bolnave
de metastaze friguri ciume
sau alte boli cumplite
am păstrat în mine
câteva cuvinte
pe care să ţi le spun
înainte de moarte
dar nu le mai ştiu
iar mâine vine în zori
medicul şef
să ne vaccineze

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai-marii Bisericii Ortodoxe Române nu îndeamnă oamenii să se vaccineze împotriva virusului SARS-CoV-2, care determină cumplita boală COVID-19, iar Patriarhul Daniel refuză să se vaccineze şi să dea un exemplu pozitiv; ba unii, precum Satana în sutană (Teodosie ToMITAnul), arhiepiscopul Tomisului, fac tot ce pot ca să năruie încrederea oamenilor în vaccin, fiind astfel responsabili d. p. d. v. moral pentru multe îmbolnăviri şi decese. În schimb, mai-marii BOR îi îndeamnă neobosiţi pe români să pupe moaştele şi să se închine la ele, pretinzând că au puterea de a-i proteja de boli şi de a-i vindeca de boli. Papa Francisc, capul Bisericii Catolice, se situează la polul opus: chiar de la apariţia vaccinurilor anti COVID-19 a îndemnat oamenii să se vaccineze, s-a vaccinat el însuşi, dând un exemplu personal, şi susţine campaniile de vaccinare.

George Budoi în Sănătatea şi boala în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (18 august 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Mă caut mereu
în ziua de mâine,
dar marţi nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

De-aşi fi arhiereu,
chiar miercuri ar fi bine
să declar că sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Mâine aş fi din nou eu,
dar joi nu-i de mine,
eu nu visez la empireu.
Şi luni când mai vine?

Pentru vineri sunt un deşeu
aruncat departe de sine.
Deci tot nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Sâmbătă mi-e greu,
cu dorul de mine
topind tot ce-i al meu.
Şi luni când mai vine?

Odihnitoare mereu
cred duminică-n tine,
zi lăsată de dumnezeu.
Şi luni când mai vine?

Azi mă simt ca un zeu,
stăpân peste mine,
încrezător că-n careu
ziua de luni tot revine.

Oră de oră trec şi eu
spre zorii zilei de mâine,
dar fi-voi oare mereu
şi-n lunea care vine?

E
Calvarul zilei de luni
sau
Vremelnicia devenirii mele
?

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Matinală ca de fiecare dată, stau în scaunul pierdut...
Mă ridic spre a zări lumina şi apoi mă ascund...
O lumină vie mă acoperă cu un văl de lumină,
Suspin, lăsând loc adierii de vânt...
Stau în lumina din mine...
Mă apropi de vers,
Mă ancorez în sufletul meu
Descriu cuvintele până devin chiar lumină roz,
Privesc lumina până devin spaţiu...
Adorm cu ultimele cuvinte...
Timpul se adună...
Lumina devine ultima speranţa spre rai...
Dumnezeu îmi dă mâna şi mă priveşte atent
Sunt doar un om... visez şi mă luminez...
Timpul se risipeşte în vămi...
Sufletul mi-e luminat...
Ultimele cuvinte se scriu înrămat..
Devin o rază de soare... devin un fir de iarbă
Devin o stea sau poate luna ta...
Stai în lumină... timpul se risipeşte în zori...
Cuvintele vor reacţiona
Până ce lumea va fi mai bună
Împreună vom evolua
Şi vom risipi valurile tulburi ale întunericului.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

PENTRU IGNORANŢII CARE REFUZĂ SĂ SE VACCINEZE ÎMPOTRIVA COVID-19: partea I.

Pentru ignoranţii care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19, lăsându-se manipulaţi de diversioniştii care spun că realizarea unui vaccin dura în trecut 5-10 ani, iar vaccinurile anti-COVID-19 au fost realizate în mai puţin de 1 an. În antichitate omul se deplasa pe jos sau cu calul, în timp ce acum se deplasează cu avioane cu reacţie. Un om se deplasează pe teren plan, la pas, cu o viteză de 5 km/h, în fugă ‒ cu 10 km/h, un maratonist merge cu cca 19 km/h, un om bine antrenat face 40 km/zi, iar recordul mondial la atletism este de 9,58 s la 100 de m. Un cal merge la pas cu 5 km/h, la trap de rulare ‒ cu 7 km/h, la trap întins ‒ cu până la 50 km/h, iar un cal poate face în galop 30-50 km. O motoretă Mobra mergea cu o viteză maximă de 70 km/h. Un autoturism Dacia 1300 mergea cu o viteză maximă de 144 km/h. Un bolid Bugatti Chirron Super Sport merge cu o viteză maximă de 490 km/h. Un avion de pasageri Airbus A380 zboară cu o viteză de croazieră de 1050 km/h. Un avion de vânătoare supersonic F-35C Lightning II (Fulgerul) zboară cu o viteză maximă de 2000 km/h (de 1,6 ori mai mare decât viteza sunetului).

George Budoi în Sănătatea şi boala în aforisme, epigrame, pamflete şi satire, Pentru ignoranţii care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19 (25 decembrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzând la televizor că în valul al IV-lea al pandemiei de COVID-19 mor zilnic peste 400 de români, o bătrână de 85 de ani s-a prezentat în sfârşit la un centru de vaccinare. Întrebată de ce nu s-a vaccinat până acum, bătrâna a spus că îi e frică să se vaccineze pentru că a auzit-o la televizor pe Şoşoacă Iovanovici că rămâne sterilă până la a 3-a generaţie...

aforism de George Budoi din Sănătatea şi boala în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (25 octombrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 04.09.2021, extremista Şoşoacă Iovanovici a încălcat legea (oare pentru a câta oară?), a dat buzna într-un cabinet medical din comuna Răchiteni, jud. Iaşi, unde se făcea vaccinul anti COVID-19, a agresat medicii şi multe persoane care doreau să se vaccineze şi i-a împiedicat pe medici să mai vaccineze. În sfârşit, s-a ales cu dosar penal. Dacă, în locul Evei, Dumnezeu ar fi făcut-o pe Şoşoacă şi i-ar fi spus că n-are voie să mănânce fructe din pomul interzis, care era în mijlocul Paradisului, Şoşoaca s-ar fi învelit în tricolor, ar fi dat buzna în biroul lui Dumnezeu, ar fi dat cu pumnul în masă, I-ar fi zis vreo câteva vorbe de dulce, L-ar fi insultat, I-ar fi spus că e criminal şi ar fi protestat împotriva Lui că încalcă "drepturile omului". N-o ierta, Doamne, pentru că ştie ce mult rău face!...

George Budoi în Sănătatea şi boala în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (20 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ploii spre asfinţit

fantomele de zi la braţ
cu arătările nopţii
s-au aşezat lângă mine tiptil
şi patul scârţâia groaznic,
iar mâna mi-a rămas încremenită
în mângâierea lor
în ochi mi-au crescut deodată priviri infirme
firave abia ce mai pâlpâiau
mioape aduceri aminte
după cum am aflat mai târziu
ochii mei sunt ferestrele cerului
prin care ne vom arunca la asfinţit

la fel am mai aflat
cum au fost îngropaţi copacii
copac în copac
apoi zece câte zece în alt copac
până a rămas un singur copac
căruia i-am dat foc spre înserat

îngerii lumină
au tot licărit în noapte
ca nişte stele căzătoare
şi se tot prăbuşeau unul după altul
încât nici nu ne mai pasă

ploaia creşte adânc în noi oceane
pe care încă mai plutesc mesaje
de pe vasul cu care ne întoarcem din timp
şi care la rândul său
habar nu avea unde urma
să se înece

hei, ştiu o uşă cu vedere la soare!

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine...

mâine poate-o fi mai bine,
mâine, mâine, unt pe pâine,
mâine cu un pic de soare,
mâine poate nu mai doare

mâine poate o speranţă,
mâine o zi şi-o nouă viaţă,
mine poate răul trece,
mâine văd ce se petrece

mâine mult mai bun ca azi,
mâine foşnetul din brazi
mă va ridica de aripi,
mult mai sus de joase valuri

mâine, mâine, până mâine,
e prea mult şi nu-mi e bine,
până mâine înc-o noapte,
o voi trece, n-am ce face

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcerea lumii

liniştea se ascundea într-un gând nespus
rătăcită în marasmul cotidian
avea multe faţete
mă retrăgeam în mine
să nu aud urletul hienelor în noapte
zac, uneori privesc vremea ce trece
ce vine
dacă mai vine
vorbesc dar nu aud
sunt atât de obosit
stau în aşteptarea ţipătului
geme pământul în răsuflări oprite
sub frunze moarte de vreme, prea devreme
mă zbat fără grabă în tăcerea crudă a lumii
azi nu mai pot
sau nu mai vreau
să cer, să iau
gunoaie de pe drum
un drum croit
din oase frânte şi mult fum
aş vrea să zbor, un zbor etern
la cer
spre norii albi, pufoşi şi puri
să mângâi sufletul unui pescăruş în zbor
dar nu ştiu cum
doar stau şi plâng
la margine de mare
ce să mai cer
ce să mai sper
e prea târziu acum
ne facem că facem, fără să facem
ne facem că vorbim
dar vorbim în tăceri studiate
nu ştim nimic, dar totul ştim
lucrăm, nu muncim
plecăm dar nu plecăm
şi stăm, ce bine stăm...
nu ştiu de dorm
de când, de ce şi până când
o clipă sau o veşnicie
privind in jur
privind la voi
târziu am inţeles
că lumea asta nu-i de mine
văzând că nu sunt de folos
mă întorc incet şi plec pe jos

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om îşi are sufletul lui, pe care nu poate să-l amestece cu altul. Doi oameni se pot îndrepta unul către celălalt, pot vorbi unul cu altul şi pot fi foarte apropiaţi. Dar sufletele lor sunt ca nişte flori, fiecare a prins rădăcini în locul lui şi nici unul nu poate veni la celălalt, altminteri ar trebui să-şi părăsească rădăcina şi asta nu poate s-o facă. Florile îşi împrăştie mireasma şi sămânţa pentru că doresc foarte mult să fie împreună; dar floarea nu poate face nimic pentru ca sămânţa să ajungă la locul potrivit, acest lucru îl face vântul, iar acesta vine şi pleacă mereu cum şi când îi e voia.

Hermann Hesse în Knulp
Adăugat de 107
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai e o zi

Mai e o zi şi n-ai să mai vii
Mai e un ceas şi am să te las
Să pleci, cu visul meu

Ieri îmi spuneai cât de mult mă iubeşti
Mâine ştiu că iar ai să greşeşti
De-acum îţi spun să pleci

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi şi tu
Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

Mii de cuvinte de dor am şoptit
Nici nu mai ştiu de ce te-am iubit
Când nu mai e nimic

Totu-i departe s-a dus ca un fum
Nu vreau decât să fiu singură acum
S-o iau de la început

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi şi tu

Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

Poţi să-mi spui orice acum
Doar că nu te cred
Mă simt bine şi aş vrea
Altceva

Numai...
Altceva...

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi

Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aicea sărăceneanul se simte acasă, pentru aceea mână numai în paşi. De altminterea, nici nu i se urăşte. Aproape la tot pasul întâlneşte câte un cunoscut, cu care mai schimbă vorba "de unde şi până unde?". Ăsta duce un car de var, celălalt un car de poame; mai apoi vine unul cu împletituri, altul cu un car de roate, doage, ori alt lemn lucrat. Iară pe marginea drumului, din când în când, dă de pietrarii care ciocănesc din zori de zi până la apusul soarelui. Astă cale nu e pustie! Unde coteşte valea şi drumul, acolo sunt vărăriile. Aici apoi e târg întreg. Unii încarcă var, alţii descarcă piatră şi lemne: pietrarii fac tocot; vărarii aruncă lemne în foc; stăpânii fac larmă unul pentru cinci.

citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre împrăştiate pe ai noştri pereţi

îţi sângerează sufletul şi tălpile
de atâta mers
şi umbrele îţi sunt tocite
de tenişi fioroşi
pe mine mă doare ploaia
şi plânsul tău fără rost

timpul desfoaie
petalele florilor
în somn
apoi părul tău cum pluteşte haotic
Doamne,
cât de frumoasă îmi eşti
şi câtă dorinţă ai strâns
la piept
bezna ne dezmiardă
ne mângâie tandru
buzele noastre arse de ploi
se caută
ca într-un dans ritualic
ne tot înălţăm pe rând
la cer
până obosim şi se face frig

îţi spun că vine iarna
şi că te părăsesc

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea mea de azi e aceeaşi ca în fiecare zi...

Când întredeschid ochii, mi-e teamă să nu văd din nou întuneric... ghicesc orele atât de uşor, ca şi cum aş fi pendula din perete... sau, poate, pentru că mă trezesc la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă...
Mai întâi simt cum mă doare liniştea, apoi zorii fără lumină... le aud scâncetul prin uşa deschisă de la bucătărie...
Ies pe balcon şi număr stelele, dacă sunt şi câte apuc până ameţesc... mă goneşte pustiul străzii...
Ce puţin îmi trebuie să devin euforică! Mă gândesc la cafea, ţigară şi la extazul poeziei pe care urmează să o scriu...
Ei, da, altă viaţă!
Decorul se estompează brusc şi intru în starea mea de sublim, undeva, dincolo de lume, dincolo de durere, dincolo...
Nu e un loc anume, nu se defineşte, nu are hotare, e nemărginit în gândurile mele...
Primul vers îmi atinge ochii, apoi, restul curge ca o ploaie de vară... alerg prin mine, deşi nu mai sunt eu... doar o hologramă a imaginaţiei mele... e starea de graţie care dispare o dată cu ultimul vers...
Trezirea e dureroasă, ca şi cum m-aş lovi, în cădere, de colţul ascuţit al unei pietre...
Ziua trece leneşă, banală, cu durerile care îmi smulg câte o înjurătură... mîine, măine dimineaţă devreme plec iar în locul meu de taină, pentru câteva clipe care îmi dau putere să merg mai departe...
Mai dă-mi, Doamne, un MÂINE!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te peţesc femeie

Să nu pleci aşa departe,
Nu ştiu cum să fac, să-ţi spun?
Îţi pot dărui o carte,
Dar nu pot acelaşi drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puţine,
Dar, te rog, tu, ţine minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îţi promit,
Luna, stele de pe cer,
Aş minţi, nu vreau să mint
Şi apoi iertări să-mi cer.

Aş putea să spun nevrute
Şi apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Şi tu ştii c-aşa-i mai bine.

Pot să îţi dau mii de flori
Să-ţi pun lumea la picioare
Şi să te ridic la nori,
Dar să nu-ţi iau ce te doare.

Nici măcar o veşnicie
N-am să pot să îţi ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ţi dau, dar să îţi cer.

Îţi pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Şi să te dezmierd în şoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aş fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite aşa, o să vrei oare?

Vreau să te peţesc femeie
Cu ce am şi ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Şi mă simt aşa de bine,
Port o zi în buzunar,
Şi-o petrec în ochi la tine.

Mă inundă a ta privire,
Nu ştiu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de ştire,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă laşi să dorm afară,
Nu ştii cine poate trece,
Şi mă fura, a câta oară?

Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ţi dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul I

no man's land
locul unde ochii tăi
înghit tot întunericul
din încăperi
şi unde şoaptele mele
au tapetat pereţii
de la etajul trei
iar poemele îmi sunt cuvinte grele
reci
fac ţurţuri la sprâncene
şi păsări rele
se desprind din ferestre
una câte una
până se umple cerul

mai nou
tot felul de viruşi
în armuri de oţel
şi flegme
bântuie spaţiul
şi ne seceră ca pe spice
biete oi încolonate
spre modernele abatoare
mulţi dintre noi stăm ascunşi
în găuri de şarpe
conectaţi la wireless
şi ne îmbărbătăm unul pe altul
de pe smartphone-uri performante
tablete calculatoare
ne urăm Doamne ajută
spunem rugăciuni împreună
murim sufocându-ne din teamă
dar Doamne cum ai putut?

casele răzleţe mitraliază câmpul
câţiva câini sălbăticiţi
se preling
pe linia care împarte cerul
în cerul tău şi partea mea de suferinţă
să nu plângi
să nu râzi prea tare
altfel se va întoarce prăpădul
inorogul cu cornul lui de aur
şi ne va străpunge pieptul
şi multă uitare ne va creşte
amar pe tâmple sau pe piept

eu mi-am adus un scaun
pe care să se aşeze noaptea
apoi să se uite la mine
o viaţă întreagă
într-un sfârşit
i-a făcut loc morţii
care mă priveşte
cum mă zidesc singur
în pământul tare
care duhneşte
a veşnicie

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un fir albastru fumul de ţigară

în timp ce făceai dragoste cu mine
îţi împleteam din părul tău blond
aripi de înger

amândoi ne doream să ne smulgem din noi
din lutul trupurilor noastre bătrâne
deşi de multe ori zborul ne era scurt
din când în când reuşeam să ne înălţăm
şi acolo sus ne dezbrăcam de carne şi sânge
ne desprindeam de grija zilei de mâine
de boli de nevoi
nici nu mai respiram
păşeam cumva în moarte ţinându-ne de mână
două năluci străvezii abia pâlpâind
şi totul ţinea mai mult de o veşnicie
până când ne aprindeam ţigările
iar fumul de ţigară ca un fir albastru năuc
se furişa pe lângă noi
şi se ridica tot mai înalt tot mai subţire
iar din noi în timp rămâneau
doar două mucuri de ţigară

de multe ori mă visez că sunt
un mărfar uitat pierdut într-o gară pustie
unde nici măcar vântul nu vrea să mai adie
şi unde timpul nu mai curge
e prins strivit de acele macazului
de pe calea ferată ce duce spre Calea Lactee

poezie de Petru Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Dawson, nu am spus niciodată că o să fie uşor.
Dawson: Atunci spune-mi un lucru pe care îl ştii.
Joey: Ştiu că voiam să fii acolo. La sfârşitul zilei, cănd mă întorceam în camera mea, voiam să fii acolo.
Dawson: De ce?
Joey: Nu ştiu de ce. Nu ştiu ce voiam să spun. Ştiu doar că te voiam acolo.
Dawson: Joey, sunt aici. Sunt aici de două zile şi abia acum am reuşit să vorbim despre lucruri care contează cu adevărat. Ca de exemplu de ce mi-ai lăsat acel mesaj. Bine? Şi poate că acesta este sfârşitul nostru. Poate că ne simţim atraşi unul de celălalt din teama de a merge mai departe, de a ne maturiza.
Joey: Chiar crezi asta?
Dawson: Nu ştiu, dar ştiu că, dacă mă urc în avionul ăsta, nu o să aflu niciodată. Pentru că o să mergem mai departe, o să ne maturizăm şi peste patru ani o să ne trezim că ne-am înstrăinat. Singurul lucru pe care îl ştiu cu siguranţă este că nu vreau să se întâmple asta.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele... zilele

Nu ştiu cum au fost zilele mele,
Dar până la una au ars, au ars.
Cenuşa lor mi-a rămas în palmă
A venit vântul şi a risipit-o,
Peste grădini înflorite a risipit-o.

Nu ştiu cum au fost nopţile mele,
Dar până la una s-au topit,
Ca zăpezile iernii s-au topit.
A deschis gura pământul, gura,
Şi până la una le-a înghiţit.

Nu ştiu cum a fost dragostea mea.
Poate dulce a fost, poate amară.
Poate-a durat o viaţă, poate numai o seară.
Timpul viclean a adus-o pe aripi,
Timpul viclean a venit şi-a luat-o.

Nu ştiu cum va fi moartea mea,
Dar n-o să vrea să fie blajină.
Prea am dorit-o, prea am urât-o,
Prea am chemat-o ca s-o alung,
Prea am chemat-o...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!