Sonetul 62
Amorul propriu pus-a stăpânire
Pe ochi, pe suflet și pe trupul meu
Acest păcat nu are lecuire
Că-n inimă îmi stă ascuns mereu.
Eu cred c-am chip frumos cum nimeni n-are
Și-al meu contur se-arată a fi plăcut
Îmi definesc precis a mea valoare,
Căci la aspect pe toți i-am întrecut.
Dar când oglinda adevăru-mi spune
Că sunt bătrân și chipul mi-e ridat
Încep să mă privesc cu suspiciune
Și știu c-amorul propriu m-a înșelat.
Dar tu ești eu, și-atunci când mă fălesc
Cu chipul tău, pe loc întineresc.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.