Sonetul 59

Nimic nu-i nou, ci totul se păstrează
Din vremuri vechi, şi singuri ne înşelăm,
Iar truda de-a crea, crunt eşuează,
Căci tot ce facem e să imităm.
În cronici mi-ar plăcea s-arunc privirea
Vreo cinci sute de ani, măcar atât
Pe undeva poate ţi-e scrisă firea,
Căci prima dată mintea a coborât,
Să văd ce-ar zice lumile apuse
De chipul tău atât de minunat,
Suntem mai buni, sunt ele mai sus-puse
Sau e un ciclu ce s-a repetat?

Dar sunt convins că-n vremi îndepărtate
Chipuri mai hâde fost-au lăudate.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 67

De ce-ar trăi în imoralitate
Girând-o astfel cu a lui prezenţă,
Justificând netrebnice păcate,
Gătindu-se cu-această indecenţă?
De ce obrazul să-şi sulimenească
Să pară mort, când faţa lui e vie
Şi frumuseţea lui să urmărească
Să fie umbra florii de hârtie?
De ce-ar trăi, când şi Natura piere,
Lipsit de sânge viu să-i curgă-n vine?
Acum, el este singura-i avere,
Căci din ce-a dat, puţin îi mai revine.

De-aceea îl păstrează, ca s-arate
Ce bogaţii avea în vremi uitate.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Plecând dinspre el, în el, spre el, ca un tot
Intrarea e mereu una, prin privirea de foc
Explorează o lume ascunsă, dar parte din sine
O singularitate, în ritm cu universul ce-i aparţine

Controlul, raţiunea, le lasă deoparte
Căci în această lume, ele sunt deşarte
Niciunul, nici alta nu-i sunt utile
În întâlnirea asta, în prezenta dimensiune

Doar curiozitatea indiferentă îi e de folos
Căci nu caută nimic, doar admiră acest loc
Şi ce-ar putea să-şi dorească mai mult
Nu-i nimic de dorit, totul e-n el şi el e în tot

Nimic nu-l opreşte, n-are sus, n-are jos
Materie nu-i, e doar energie difuză
Mişcare continuă, infinit, atracţie lucidă
Şi dragoste simte în toate, profundă, divină

Nici timpul, nici forma aici nu se-ncheagă
Sunt doar noţiuni primitive, de uitat inc-o dată
E liber de toate, de toţi şi în tot
În a sa natură explorator, călător fără scop

poezie de George Alfort
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă violet

mi-ar plăcea să fiu un sunet de argint
într-un cântec vesel pur şi minunat
înconjurat mereu de vorbe de alint
cu lumini stelare sublim încununat.

mi-ar plăcea să fiu un cântec de vioară
cu tandreţe mângâiat de un arcuş
să concep o serenadă în miez de seară
în inimi iubitoare să îmi fac culcuş.

mi-ar plăcea să fiu un nufăr pe lac
curtat cu drag de fluturi şi de libelule
dar sunt femeie şi nu am ce să fac
decât să înmulţesc dorinţe în celule.

îmi trăiesc viaţa cu bune şi cu rele
trec cu stoicism şi prin vremuri grele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 127

În vremuri vechi, negrul n-a fost slăvit,
Sau dac-a fost, nu a însemnat splendoare,
Însă acum, negrul a moştenit
Numele ei în cruntă dezonoare;
Căci de când mâna Firea a imitat
Şi ce-i urât cu fard împodobeşte
Ce e frumos s-a cam denaturat,
A decăzut şi în dispreţ trăieşte.
Iubita are ochi întunecaţi
De parc-ar fi o tristă bocitoare,
Născuţi urâţi, ei sunt frumos pictaţi
Sfidând obraznic forţa creatoare.

Dar când bocesc sunt sinceri şi zeloşi,
Încât oricine spune că-s frumoşi.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret într-o oglindă falsă

Pe chipul tău blajin, iubito
Se-aştern nemărginite vise
Cuvintele rămân nezise,
Şi gândurile stau neatinse.

Nu cred ca pot sa chem uitarea
Sub mine zace gândul călător
Sub palma dreaptă, nepăsarea
Sub stânga doar frânturi de dor.

Trag speriat de prin sertar condeiul,
Şi apăsat de neputinţă,
Îţi scriu, ca nu cunosc temeiul
Şi sunt firav în necredinţă.

Nu uit nimic, căci nu pot a uita perfectul
Nici simplu, nici compus de-ar fi să fie
Nu-mi pasa ca-i neacordat subiectul
Şi predicatul, doar o pata pe hârtie.

De-ar fi să cadă în păcat suflarea
Acelor ce nu au vreo lege,
Atunci sa fie dulce, sarea
Şi vinul mintea să dezlege.

Căci sunt legate toate câte,
Rămân pustii şi neacordate,
Precum vreo trei viori cam hâtre,
Ce ştiu să cânte numai şoapte.

Şi eu acum, la un final de carte
Îţi spun cu vorbă apăsată,
Ca visele îmi sunt deşarte,
Atât cât gândul nu ţi-e faptă...

poezie de George Sciotnic (21 decembrie 2018)
Adăugat de George Sciotnic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plecat să caut

Am plecat să caut
Soarele-ntre nori,
Căci n-a mai răsărit
Şi n-au mai fost nici zori.

Am plecat să caut
Luna printre stele,
Căci nopţile-s pustii,
Sunt toate atât de grele.

Am plecat să caut
Chipul tău senin,
Printre vise vechi,
Dar totul mi-e străin.

Am plecat să caut
Dragostea-n pustiu,
Şi nu am găsit-o,
Unde-i nu mai ştiu.

Poate se ascunde
În vise eterne,
Poate de fărâme
Dragostea se cerne.

Să ne regăsim
Purificaţi de amor,
Şi plini de speranţă,
Vindecaţi de dor.

poezie de Răzvan Isac (25 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e un teatru

Viaţa este ca un teatru, unde actorii suntem noi.
Acţiunea nu e scrisă, o creăm după nevoi.
Mulţi regizori sunt pe lume, care încearcă-n fel de fel
Drum în viaţă ca să ne facem, numai cum gândeşte el.
Chiar de mici, la grădiniţă, ori în şcoală când suntem
Dă poveţe fiecare şi ne-ndeamnă ca să mergem
Pe un drum bătut de alţii, fără ca să mai gândim,
Ca în viaţă să ajungem buni ascultători să fim.

Dacă încerci la vreun examen, gândul să-l destăinuieşti
Şi să spui cu-a tale vorbe lucrul care-l gândeşti,
Respectând ideea-n sine, încercând să o dezvolţi,
Dar nu zici cum zice domnul şi tu te dezici de toţi,
Încercând să ieşi din turmă, cercetând în fel şi chip,
Îţi vor demonstra prin notă – rezultatu-i de nimic.

Tu în seamă nu-i lua. Ei sunt aceea care
N-au făcut în viaţa lor, ce dorita fiecare.
Sunt ca boii de la plug, ducând jugul în spinare
Şi mânaţi, pocniţi din bici, de-un ţăran, ca orişicare,
Fără a şti măcar ce vor, într-o turma atât de mare
De cu zori şi până seara pentru blidul de mâncare.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2013)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 114

Sau poate minţii ce-ai încununat
Îi place-a bea regeasca măgulire?
Ori ochiul vede clar şi-adevărat,
Dar schimbă totul din a ta iubire,
Făcând din pocitanii de coşmar
Blânzi heruvimi ce seamănă cu tine,
Creând minuni din tot ce e vulgar
Prin alchimia ce îi aparţine?
O! Cred că ochiul e linguşitor,
Iar mintea bea regal tot ce primeşte;
El ştie ce ea vede încântător
Şi-i toarnă-n cupă numai ce-i prieşte.

Otravă dac-ar fi, păcatu-i mic,
Căci prima dată ochiul bea un pic.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul ca o pată (de Paşti, în 2013, inspirat de volumul de versuri cu acelaşi titlu, al poetului Daniel Murăriţa, dar şi de faptul că soţia mea a băgat de seamă că am trei fire de păr alb. La ţară fiind, nu am avut oglinzi s-o văd şi pe-asta!)

Am trei fire de păr alb, în cap.
Sunt, de-acum, bărbat în toată firea;
Prea puţine haine vechi mă-ncap,
Cele noi, rar îmi atrag privirea.

Începutul bătrâneţii mele,
M-a surprins atât de mult, încât
N-am oglinzi, ca să mă văd în ele;
Sunt la biata mama... nu-s urât.

Căci şi alb de tot de-aş fi şi chel,
Cerul nu mi-ar zice-o niciodată;
Mama mea, privindu-mă din el,
Mi-a spus că oglinda e pătată.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 2

Când patruzeci de ierni îţi asaltează
A ta sprânceană, bând din frumuseţe,
Podoaba tinereţii - meditează -
Va tremura ca buruieni răzleţe:
Şi întrebat vei fi unde sunt puse
Minunăţia şi comoara zilei,
Tu să gândeşti şi să replici: distruse
Îşi duc ruşinea sub covorul milei.
În ce măsură fala ţi-e culoare,
De poţi răspunde sincer "succesorul
Mi-ar transforma pedeapsa într-o floare"
Cu o dovadă că-ţi va duce dorul!
Acestea-s vechi, bătrâne... totul pleacă,
Şi sânge vezi în venă, când ţi-e seacă.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise dorite

E toamnă afară, e toamnă şi-n inima mea
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat şi nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezeşti simţurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă şi-n ochii mei
Şi mi-e dor, atât de dor de vocea-ţi blândă,
Căci doar tu tristeţea din inimă poţi să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi ştie să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă şi-n sufletul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de şoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă şi-n trupu-mi rece
Şi mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristeţe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă şi-n gândul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ţi ating inima şi sufletul... azi şi mereu,
Sperând să-mi îndeplineşti visele dorite...

poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât socotiţi că a cumpărat moşia asta? - N-o să credeţi, căci în adevăr eu însumi n-aş crede, dacă n-aş şti pozitiv. Cu cât?... Cu o pereche de cai roibi... atât! Frumoşi cai, ce e drept: dar, oricum, să capeţi o moşie, care face două sute cincizeci de mii de lei ca o para, pe o pereche de cai, care mult-mult să facă cinci mii, cinci mii cinci sute! Aci însă a lucrat un alt factor mult mai puternic decât interesul - patima.

Ion Luca Caragiale în Om cu noroc (1890)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de epocă

Într-un buchet de flori de toamnă... am pus parfum de epocă,
Un vechi parfum stors din romanţe, din frumuseţi îngălbenite.
Parfum de coarde-atinse tandru şi veşnic... ca un miez de rocă,
Parfum din vremuri ce sunt duse... parfum din timpuri fericite.

Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de nostalgie,
Un vechi parfum cu iz de-atuncea, când ne iubeam fără păcat.
Parfum de epoci strânse-n viaţa... cu-aceiaşi timpi ca-n trilogie,
Parfum din vremuri stinse-n vremuri, odor ce-şi n-are duplicat.

Într-un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de tinereţe,
Un vechi parfum, stors din dorinţe... păstrat acuma în memorii.
Parfum de nopţi topite-n patimi, de nopţi cu nuferi de nobleţe,
Parfum din vremi demult apuse... din vremi răzleţe prin istorii.

Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de ploi târzii,
Un vechi parfum cu-aromă dulce, cu-aromă coaptă, de demult.
Parfum din stropi de pasiune... ce-au curs prin nopţi cu frenezii,
Parfum din vremi... ce-au fost odată, romanţe vechi ce le ascult.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 141

De fapt, eu nu cu ochii te iubesc,
Căci ei îţi văd cusururi mii şi mii,
Dar tot ceea ce ei dispreţuiesc,
Cu inima eu îndrăgesc, tu ştii.
Şi-urechii nu îi place vocea ta,
Nici pielii când m-atingi aşa meschin,
Nici gustul, nici mirosul nu ar vrea
Din tine să se-nfrupte la festin.
Cinci simţuri, cinci percepţii, tot nu pot
Să mă convingă să nu te slujesc,
Căci nu mai sunt bărbat, ci un netot,
Vasal şi rob, să scap nu izbutesc.

Cad în păcat, pentru că-s dependent,
Şi-s răsplătit cu chinuri permanent.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 65

Bronz, piatră şi pământ şi mare-ntinsă
Se-nchină morţii, căci sunt trecătoare
Şi-atunci cum poate ea să fie învinsă
De frumuseţea care-i ca o floare?
Cum ar putea a verii briză pură
Să se opună când năpasta cade
Dacă nici piatra nu-i atât de dură,
Iar porţile de fier Timpul le roade?
Ce cugetare aspră! unde oare
Va pune Timpul scumpa nestemată?
Cine-ar putea să-l ţină de picioare
Ca să nu-i fure frumuseţea toată?

Nu poate nimeni, fără îndoială,
Dar dragul meu sclipeşte în cerneală.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 71

Nu mă jeli când eu voi fi murit
Şi clopotul cel trist va anunţa
C-această lume rea am părăsit
Să locuiesc cu viermii undeva.
Nu te gândi, când versul vei citi,
Că eu l-am scris, căci te iubesc nespus,
De-aceea vreau în gând să nu mă ştii,
Ca nu cumva de dor să fii răpus.
Dar dacă totuşi vrei ca să citeşti
Când eu ţărână poate sunt de-acum
Numele meu să nu ţi-l aminteşti,
Lasă-ţi iubirea să se facă scrum,

Căci eu această lume n-o suport
Să râdă când suspini şi eu sunt mort.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oportunităţi nebănuite

Mi-ar plăcea să mă cerţi;
Ai avea, cum să zic,
Un motiv să mă ierţi
Şi să-mi dai un pupic.

Să mă baţi mi-ar plăcea;
Sunt convins că, bătut,
Un motiv aş avea
Să-ţi răspund c-un sărut.

poezie de Marius Robu (24 mai 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 136

Când al tău suflet sfânt te va mustra,
Tu să îi juri că-n tine Will a fost,
Căci bărbăţia mea poate intra;
Eu din iubire mi-am făcut un rost.
Şi Will te va pătrunde negreşit,
Câţi te-ar avea, eu tot te mai doresc,
Un lucru este însă dovedit,
Când sunt prea mulţi, nu mă deosebesc.
Şi stau pierdut prin aste bărbăţii,
Deşi-ţi doreşti pe listă să fiu scris;
Dar dacă-n mână vrei ca să o ţii
Dulceaţa e a ta, cum ţi-am promis.

Tu al meu nume mult să îl iubeşti,
Căci eu sunt Will şi-ţi dau ce îţi doreşti.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât timp cât suntem umani, ce facem trebuie să fie rău sau bun; atât timp cât facem lucruri rele sau bune, suntem umani; şi e mai bine, în mod paradoxal, să facem rău decât să nu facem nimic; cel puţin, existăm.

paradox clasic de T.S. Eliot
Adăugat de Alina Roxana Chirila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Holly Kennedy: Iată un cuplu minunat chiar acolo. Probabil că sunt împreună de la potopul biblic.
Daniel Connelly: Suntem atât de aroganţi, nu-i aşa? Ne e atât de teamă de bătrâneţe, facem tot posibilul pentru a o preveni. De fapt nu realizăm ce privilegiu este să îmbătrâneşti alături de cineva. Cineva care nu te aduce în punctul de a comite crime sau care nu te umileşte în cel mai josnic mod.

replici din filmul artistic P.S. Te iubesc, după Cecelia Ahern
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!