Străina din mine

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar, uneori, îmi lunecă prin suflet
cu paşi foşnitori ca un grafit ascuţit
pe luciul unei coli
de hârtie.

Tăcută ca umbra,
de parcă ascunde o vină
în fiecare noapte o aud cum suspină;
întotdeauna se trezeşte în zori,
scutură cerul de nori şi zâmbeşte
nefiresc de senină.

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar cunoaşte bine arta umbrelor
şi, seară de seară, dansează pe toţi pereţii
la fel ca mâinile bunicului
în copilăriei.

Poate ne ştim
dintr-o altă viaţă
când un deceniu fost-am castan;
poate-am împărţit acelaşi colţ de cer
pe vremea când avut-am aripi de vultur,
mai bine de-un an.

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar, din când în când, se strecoară afară
şi plânge; plânge cu lacrimi albastre
ca un bătrân albatros
într-o colivie.

Pe de-a-ntregul,
chipul şi-l arată doar vara, câteodată;
cu degete de aer să-mi fie răcoare, ca o boare
mă mângâie pe creştet de parcă-ar vrea să spună:
"nu-ţi fă griji! când se va scurge secunda din urmă
vom pleca împreună".

poezie de Elena Victoria Glodean (2016)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fim...

Aş vrea să fiu o floare, în ochii tăi frumoşi
Aş vrea să fiu parfumul pe care îl miroşi
Aş vrea să fiu arcuşul ce mângâie vioara
Aş vrea să fiu Luceafăr, atunci când vine seara.

Aş vrea să fii tu valul ce mătură nisipul,
Aş vrea să fii acela ce controlează Timpul
Să fii spre seară umbra, care mă urmăreşte,
Şi-apoi să fii o stea, ce-n noapte străluceşte.

Aş vrea să fim tu Soarele, eu Luna
Aş vrea să fim noi doi, întotdeauna
Aş vrea să fim tu gura, eu cuvântul
Şi-aş vrea să fim tu mintea şi eu gândul.

Dar suntem tu şi eu, pierduţi prin lume.
Suflet al meu, pereche,... nu ne ştim
Sau poate să te caut n-am ştiut eu unde
Ori poate n-a fost dat să ne întâlnim.

poezie de Elena Bulancea (19 aprilie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima lacrimă

Tristeţea ta se-ascunde în tăcere,
în lacrimi ce, demult, se tot adună
şi nu se scurg de teamă să nu spună
că-n fiecare zace o durere.

Ai ochii plânşi, dar cum poţi plânge, oare,
când vrei, în jurul tău, să nu se ştie
decât de-un glas ce-aduce armonie
şi-alungă orice urmă de-ntristare?

Vei mai putea, mai este loc în tine?
Mai poţi păstra, în lacrimi, suferinţa
acelor ce-şi arată neputinţa
de a-şi urma pornirile spre bine?

Cât vei mai duce-a altora povară
tu, înger trist şi păstrător de lacrimi?
E-o nemurire plină doar de patimi?
N-ai vrea să plângi şi tu întâia oară?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări...

Ştie cineva să-mi spună
cum se şterge-un clar de lună,

Ştie cineva să rupă
fir ţesut fără de după,

Ştie cineva să şteargă
o culoare ce ţi-e dragă,

Ştie cineva să ducă
viaţa drept când e nălucă,

Ştie cineva să-mi spună
Un descânt de viaţă bună?

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încearcă a nu plânge...

Încearcă a nu plânge, când zorii dimineţii
Nu vor putea să-mbrace în purpură poeţii,
Şi tu, nu plânge dacă ei nu mai pot să scrie,
De dragoste de viaţă o altă poezie.

E un sfârşit în toate, cum este pe pământul,
Unde o nemurire e numai în Cuvântul,
În care toţi poeţii au fost şi-or să mai fie,
Trăind doar cu Femeia, mereu, în Poezie,

Că lor le e Femeia un vis crescut în floare
Şi ea le este muză, în veci nemuritoare,
Aşadar, tu, nu plânge, Femeie, când se duce,
Poetul să îşi pună în vers aripi de Cruce,

El ştie că-i rămâne, în urmă, numai cântul
Iubirii lui, ce poate a înflori pământul,
Nu plânge, când el ştie că nu-i va fi sfârşitul
Acolo unde Crucea-i aşteaptă răsăritul...

poezie de Pavel Lică din Galaxia marilor iubiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să mă uit

Oh, a murit Primăvara, de mine să uit aş vrea,
Să mă uit aş vrea în braţele unei fericite coline,
Acolo unde nici vântul puternic nu se mai vrea,
Decât fugarnică umbră travestită în nai.

Mi-am promis un măr ionatan să-mi bată în inimă,
Cu marea aproape şi ea, popor fumegând a oglinzi,
Scoici adunate cu perle-n visare-i, prin sânge-i,
Ah, de mine aş vrea să mă pierd, a murit Primăvara!

Ah, a murit Primăvara, aş vrea să mă uit roşu teribil,
Vers bine scris, verbe zburânde, lacrime leneşe,
Boare de suspin tandru de fină, de mine să uit aş vrea,
Să mă uit întunericului tău de pe buze, verde aş vrea!

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce-ai vrea tu să îmi cunoşti misterul,
Şi tainele care mă fac să plâng,
Când răscolesc cu-n frigurare cerul,
Iar mâinile de neputinţă-mi frâng?

De ce-ai vrea tu să-mi afli visele,
Pe cine strigă noaptea până-n zori,
Când disperate rătăcesc cărările
Şi-mi scutură petalele din flori?

De ce-ai vrea tu, să afli de ce-mi cântă
Sufletul, şi-n paşi de vals dansează,
Când ofurile toate se împlântă
În inima ce din adânc oftează?

De ce ai vrea tu, să afli cine-s eu
Ce gând ascuns te-ndeamnă către mine
De ce eşti curios şi mai mereu
Mă strigi duios chemându-mă la tine?

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul poetului în reverie

E cuprins de reverie
Ca în fiecare seară,
În suflet ascunde o elegie
Din existenţa lui precară.

Înmoaie pana-n călimară
Şi ar vrea ceva să scrie,
Dar e cuprins de reverie
Ca în fiecare seară.

Nimeni n-are cum să ştie,
Poetul ce idei presară
Pe coala albă de hârtie,
Când el nu vrea să pară

Că-i cuprins de reverie...

rondel de Ioan Friciu (12 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patimă nescrisă

Uneori aş vrea să te cunosc
Sau poate e mai bine să rămâi necunoscut,
Căci doar aşa pot eu să te iubesc
Fără să ştiu de-al tău prezent şi nici trecut,

Uneori aş vrea să-mi cânţi doar mie
Şi ochii tăi căprui să-i tot privesc,
Iar dragostea ce-o simt acum în mine
C-o bucurie nelumească s-o trăiesc,

Uneori aş vrea să nu te fi-ntâlnit
Să pot să-mi văd de vieţile trăite,
Cu zile scurte şi mai lungi
Cu nopţile senine mai dormite,

Uneori aş vrea să nu mă întristez,
Când ştiu că al tău trudit suflet
Pe mine nu m-a regăsit,
Iar visul meu s-a velnicit în plânset.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Când soarele se-ascunde
şi nu vrea să se-arate,
tu te întreabă: Unde?
Când? Cum? Ce nu se poate?
Când soarele pătrunde
în suflet şi în casă,
nu întreba de unde
norocul te apasă!
Când soarele revine
în inima-ţi pustie,
socoate că destin e
ca rostul să ţi-l ştie!
Când rânduiala vieţii
te duce prea departe,
sfinţire dă bineţii;
aşa ţi-e scris în carte!
Când rostu-n astă lume
doar Cel de Sus îl ştie,
te bucuri că ai nume,
destin şi fantezie!

poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina

Străina apărută-n prag aseară

se întorcea fără bagaj din gară.

Privind spre ea, când a intrat în casă,

părea o umbra din trecut rămasă

pe dorul meu, răpus de insomnie,

orfan pribeag pe zorii-n agonie.

M-a dojenit că-o răscolesc cu gândul,

că, nedormit, pierd nopţile de-a rândul,

iar ea, gonită-n fiecare seară,

îşi caută un adăpost pe-afară,

iar către zori, când oboseala frânge,

sunt încă prins în cugetări nătânge,

cu gânduri sumbre, care o apasă,

că nici nu-i vine să se întoarcă-acasă.

Eu ascultând dojana ei ostilă,

mi se părea că-mi cântă o sibilă

pe notele nescrise dintr-o dramă

ce în lăuntrul meu adânc mă cheamă...

Atunci, privind Străina, încă-odată,

vedeam chiar Tinereţea mea furată!...

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să vii, să mă petreci,
Lipit uşor de mine,
Să simţi în suflet mâinile reci
Când le ating de tine.

Să-mi vezi tristeţea de pe chip
Când mă despart de tine
Şi teama că n-o să mai vii,
Să te întâlneşti cu mine.

Aş vrea să vii, să nu mai pleci,
Să stai aici cu mine,
Să-mi încălzeşti mâinile reci
Cu sufletul din tine.

poezie de Ramona Ros
Adăugat de Ramona Ros
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să vii să mă petreci
Lipit uşor de mine
Să simţi în suflet mâinile reci
Când le ating de tine.

Să-mi vezi tristeţea de pe chip
Când mă despart de tine
Şi teama că n-o să mai vii
Să te întâlneşti cu mine

Aş vrea să vii să nu mai pleci
Să stai aici cu mine
Să-mi încălzeşti mâinile reci
Cu sufletul din tine.

poezie de Ramona Ros
Adăugat de Ramona Ros
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ştie!

Omul
Când se naşte
Are gură, dar n-are vorbe
Să spună adevărul –
De unde vine sau ce-l paşte...
Şi numai după ce uită totul
Începe să zică Mamă, Tată...
Până la moarte.
Când îi rămân doar vorbele
Dar nu mai are gură să şi le spună
Şi i le spun alţii
Mistificând adevărul.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (14 septembrie 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anterograd

Mă caută să-mi dea
ceva într-un semn şi mai vrea
să-mi convingă un sens
Dar eu duc mâna pe cer
(să feresc un nor)
mulţumit şi clipesc:
-Ar fi plouat deja..

Şi vine să-mi spună
că eu sunt THE ONE
sunt cel mai reuşit an
şi mi-i vrea pe toţi
Dar eu îi fac mustăţi
şi-i pun ochelari
de soare, de oare?

şi mă iubeşte cu ură
din aia, şi-ar vrea
să mi se lipească de gură,
cu toată inima mea
Dar eu copilăresc şi zic:
-În caru' mare-i unu' mic.
şi i-l dedic..

Şi ar mai vrea să îmi spună
că n-aş mai putea să trăiesc.
Dar eu râd, râd,
râd şi nu-mi amintesc.

poezie de Florin Dinu (27 februarie 2016)
Adăugat de Florin Dinu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate vei vrea să vii...

Poate vei vrea să vii la mine
Şi nu vei şti pe unde sunt
Şi o să-ţi pară că e mult
Tot dorul adunat în tine.

Atunci să-mi spui ce se cuvine
Şi nu doar vorbe goale-n vânt,
Poate vei vrea să vii la mine
Şi nu vei şti pe unde sunt.

Visez la clipele sublime
Şi peste tot te port în gând,
Aştept o veste de la tine
Şi sper că va sosi curând.

Poate vei vrea să vii la mine...

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vrea să spună un bărbat care îţi gâfâie prin pat, se agită fără să-şi găsească locul şi mormăie ceva ce poate să însemne o chemare tandră?

Vrea să spună că n-are destulă plapumă.

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, mamă...

Nu plânge, mamă, pentru mine,
Nu plânge, zău nu are rost,
Sunt val ce strigă ziua lumii
Şi noaptea uitå de ninsori

Nu plânge, mamă, nu e bine,
O lacrimă de-a ta, e mult
Mai bine lasă-mă pe mine
Să-mi duc necazul început!

Nu plânge, mamă, trece toamna
Şi frunzele se pierd pe drum,
Simt rodul dragostei în mine
Ce-ascunde amintiri de mult!

Nu plânge, mamă, n-am så mor,
Când vântul bate dinspre nord
Şi sufletul mi-e îngheţat
De dorul mare ce îl am!

Nu plânge, mamă, lasă aşa...
Sau hai să plângem împreună,
Ne ştergem lacrimile-n zori
Şi până-n seară se usucă!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care ne cheamă

Ne dă parcă mai rar o veste bună
Începe-ncet, încet, să ne rărească
Apelu-n cer când are să-l citească
Ar vrea ca toţi ce-am fost "prezent" să spună

Pe cei rămaşi, acum o să-i rănească
Dar mâine El întreabă: -Cine
Mai vrea să vină-n inimă la mine
De l-au iubit pe toţi o să-i primească

Noi ştim că lumea asta-i trecătoare
Şi nu ne mai minţim de mult cu visuri
Când sufletul se-ndreaptă spre abisuri

Materia în veşnica-i schimbare
Ne duce spre o lume sclipitoare
Şi vom plutii în alte paradisuri

poezie de Petru Miloş
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrebare

- Ce-a vrut să spună autorul, oare?
Vouă, celor născuţi în zodia-n care
Nimic nu doare.

Miraţi-vă citeţ şi nu icniţi
De-o fi s-aflaţi că autorul n-are
Decât vreo două, trei nimicnice dorinţi.
Lăsaţi-i libere cuvintele să zboare!

El vrea să ştie că în astă limbă
In care el vă ştie auzi,
Iubirea nu-i, de fapt, o diatribă,
Ci că ce-l doare-i starea de-a iubi.

Mai vrea să strângă în pocalu-i rouă
Din zori de zi, când noaptea a murit
Si nu vrea multă, boabe vrea doar două:
Cea de-nceput şi cea dintru sfârşit.

Mai vrea, de-ar şti că poate să-l audă
Cel ce împarte-n astă lume tot,
Să-l lase să-şi închidă pleoapa surdă
Si ancora s-arunce împăcat în port.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!