Îndemn de poveste

Din clima fierbinte
a basmului, sfinte
irog inorog
c-un semn te invoc.
Din verde molatic
s-aude copita,
adânc, păduratic,
apari ca ispita.

Târcoale nu-mi da
şi nu adăsta!
Ci ia-o-nainte
când ceasul va bate,
solie cuminte
spre vechea cetate.

Când intri, ia seama
la podul cu vama,
la numărul casei,
la curtea Frumoasei.
Cu sunet de soartă
loveşte în poartă!

Atinge cu cornul
de trei ori zăvorul
ca-n rituri de leac
rămase din veac.

Atinge şi piatra
şi pragul şi vatra.
Şi dacă Frumoasa
îngăduie - vezi-i
aleanul amiezii.

Atinge-i coroana,
obrazul şi geana,
năframa cu lacrimi
şi perna cu patimi.
Tu las-o în schimb
privirea să-şi treacă
şi mâna oleacă
prin albul tău nimb.

C-un muget dă-mi veste
- apoi părăseşte
cetatea si murii
spre pacea pădurii.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn de poveste

Din clima fierbinte
a basmului, sfinte
irog inorog
c-un semn te invoc.
Din verde molatic
s-aude copita,
adânc, păduratic,
apari ca ispita.

Târcoale nu-mi da
şi nu adăsta!
Ci ia-o-nainte
când ceasul va bate,
solie cuminte
spre vechea cetate.

Când intri, ia seama
la podul cu vama,
la numărul casei,
la curtea Frumoasei.
Cu sunet de soartă
loveşte în poartă!

Atinge cu cornul
de trei ori zăvorul
ca-n rituri de leac
rămase din veac.

Atinge şi piatra
şi pragul şi vatra.
Şi dacă Frumoasa
îngăduie - vezi-i
aleanul amiezii.

Atinge-i coroana,
obrazul şi geana,
năframa cu lacrimi
şi perna cu patimi.
Tu las-o în schimb
privirea să-şi treacă
şi mâna oleacă
prin albul tău nimb.

C-un muget dă-mi veste
- apoi părăseşte
cetatea si murii
spre pacea pădurii.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boala

Intrat-a o boală în lume,
fără obraz, fără nume.

Făptură e? Sau numai vânt e?
N-are nimenea grai s-o descânte.

Bolnav e omul, bolnavă piatra,
se stinge pomul, se sfarmă vatra.

Negrul argint, lutul jalnic şi grav
sunt aur scăzut şi bolnav.

Piezişe cad lacrimi din veac.
Invoc cu semne uitare şi leac.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1931)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă cetate

Nebunul cetăţii spre turn
priveşte, călcând pe coturn.
Ce spornic e timpul, ce lin
prin noi strecuratul venin!

Bang-bang! Cât de bine ar fi
cetatea să uite o zi
că ceasul îi este stăpân!
Dar ornicul bate bătrân.

Izbânzile cui n-au căzut?
Şi inima cui n-a tăcut?
Ah, luntrele toate spre-apus
un val aherontic le-a dus!

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi de mai

Te-aştept de o oră, iubito, şi sper
să-ţi simt bucuria în mersul uşor,
privirea din ochii pe care-i ador,
parfumul pe care-l degaji în eter.

Sub teii în floare aş vrea să te plimb
pe-aleea ce-ţi place, c-un vechi felinar
ce-ades ne atrage cu ochiu-i de jar
când ziua şi noaptea spre seară fac schimb.

Te-aştept pe o bancă uitată în parc
din vremea în care râdeam încântaţi
mergând fericiţi de curând săgetaţi
de-un zeu ce îşi plimbă prin ceruri un arc.

Apari, punctuală, c-un zâmbet ştrengar,
frumoasă, distinsă, plutind ca-ntr-un vis,
un înger la mine de soartă trimis,
să-mi fie pe viaţă al zeilor dar.

În ochii căprui care îţi strălucesc,
Se-aprind mii de stele când spun: te iubesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lotru c-un rob în buiestru

Curge şoptit dulce izvor
Prin bungetul verde, adânc...
De dor, frunzele mă vor
Cu trei flinte în oblânc.

Un lotru c-un roib în buiestru
Prin bungetul adânc şi verde
Mă vrea un greiere maestru...
În cântece de vară-pierde!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa mea iubită

Frumoasa mea iubită, atât mă-ncearcă dorul,
Iar inima-mi captivă, aşa de tare bate
La uşa casei tale, ca ceasul din cetate,
Redeşteptând în suflet, neprihănit, fiorul.

Nu pot să dorm o clipă, cu gândul la idilă,
Tăcerea ta de piatră mai mult mă înfioară.
O şoaptă de iubire îţi cânt pe-a mea vioară,
Din inima-mi nebună, frumoasa mea copilă.

Dă-mi mâna ta, iubito, şi să fugim de toate,
Să evadăm din lumea în legi încorsetată!
N-avem nevoie-n viaţă, de case sau palate,

Doar de un loc al nostru, unde n-am fost vreodată,
Ca urma să ne-o pierdem, prin locuri neumblate,
Să alungăm de-a pururi, sfiala ta de fată.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatele toate

La ceasul pierdut din noapte,
îmi bat la poartă cruntele păcate
lacrimile sunt acuma de prisos
sufletul mi-e deja de molii ros.
Acolo-n colţ un înger plânge,
lanţul pân-la sânge ajunge
aripile-s toate rupte
privirile-s demult timp mute.
Cui să mai cer acum iertare,
când soarele nu mai răsare,
când stelele pe cer s-au ofilit,
când pe Cel bun L-am osândit?
O, tu, viaţă trecătoare
eliberează-mă din a răului strâmtoare,
mai dă-mi o oră, două, trei..
să-mi spăl sufletul cu flori de tei,
să spăl aleile cu lacrimi,
să spăl sufletul de patimi
să cerşesc dulcea iertare
de la oamenii până la soare.

La ceas târziu în noapte,
îmi spăl sufletul de păcate
îngerul îl las să zboare
de la mine pân-la soare
şi-ntind mâna spre iertare
spre iubire, spre uitare
El, păcatu-mi va ierta
însă NU şi conştiinţa!

poezie de Adriana Monica Burtea (27 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă trei cruci şi zi "Doamne-ajută!" când treci pragul casei, fie ca să ieşi, fie ca să intri, căci lumea din întâmplări se alcătuieşte, iar întâmplarea e noroc ori nenorocire, şi nimeni nu ştie dacă e rău ori bun ceasul în care a pornit, nici dacă va face ori nu ceea ce-şi pune de gând.

Ioan Slavici în Pădureanca (1884)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nufăr ca solie

Mi-ai apărut în vis, chemându-mă suptil
Să vin la Ipoteşti, de-am gânduri rătăcite,
Să-ţi caut urma-abur ce-apare, aşa, tiptil,
Pe-o cărăruie verde din ţărmuri infinite.

Şi m-ai privit ciudat, cu ochii mari, de foc,
Ce luminau un pod peste o umbră-nvinsă,
Pe cer, mii de luceferi îţi pregăteau un loc,
Tu, însă mi-arătai că steaua mea-i aprinsă.

Dar luna te-a chemat şi-ai tresărit puţin,
Căci vocea ei a fost ca ruga-ntr-un altar,
Apoi, privind o rază ai scos un mic suspin
Vrând să te-ntorci acolo, la veşnicul hotar.

Am alergat spre tine c-un nufăr ca solie
Adus de-un înger alb venit pe cal măiastru,
Prin el să ştiu când vii, să ies din colivie,
Zburând cu aripi noi spre lacul cel albastru.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veste

Vin din noapte, din miez de pădure:
avem un voievod!
Spre ziduri sure
sar peste prăpăstii în călţuni de poveste.
Către cetate frunza susură:
o veste, o veste!

Ocolesc gorganul cu căpăţânile, cu ispăşiţii,
peste ogoare mă-mpiedic în scut.
Ating cu fruntea luminile:
S-a născut, s-a născut!

Genunchiul poticneşte, fruntea asudă.
Ţâşnesc curcubeie
din pas şi din rouă
pe pajiştea udă.
Din turnul verde de pază, de lângă pod,
straja mă vede.
Tăcerea-i a ceasului rod:
Avem un voievod!
Urechea n-o crede.

Sculaţi boieri cu rânduitele bresle,
cu sfinţii, cu mucenicii,
şi voi hornari, şi voi ucenicii,
ridicaţi-vă slugi adormite în iesle!
Sculaţi boieri, o veste din codru v-aduc -
- Ni s-a născut azi-noapte noul voievod,
fiul pădurii, puiul de cuc!

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * * (La fel ca-n teatru scena lumii este)

La fel ca-n teatru scena lumii este.
Jucăm într-un balet fără de veste:
Când cineva ar vrea fierbinte
Să-şi facă drum spre titluri mai propice,
Nu-i bai să-şi obosească mintea -
De-ajuns piciorul să-şi ridice.

poezie clasică de Mihail Lermontov, traducere de Ion Hadârcă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plajă

Platanii suri şi cedrii-n mare
seminţiile şi-adapă.
În larguri vinetele brazde
se-ntind subt pluguri mari de apă.

Văzduh şi port, pescari şi vameşi
au aţipit în spaţial cald.
Vântul alb c-un ochi se caută
de-aici pe ţărmul celălalt.

Ins pierdut în ceasul rar
mă uit prin spinii de la uşă,
oameni goi zac în nisip
tăcuţi, ca-n propria lor cenuşă.

În joc cu piatra câte-un val
şi-arată solzii de pe pântec.
Între slavă şi veninuri
mă-ncearcă boală ca un cântec.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

9 Mai 1895

Sat al meu, ce porţi în nume
sunetele lacrimei,
la chemări adânci de mume
în cea noapte te-am ales
ca prag de lume
şi potecă patimei.

Spre tine m-a-ndrumat
din străfund de veac,
în tine cine m-a chemat
fie binecuvântat,
sat de lacrimi fără leac.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

E seara aceea

când coboară
stelele în fântâni să se spele cu lacrimi
uitate în ochiul copilăriei,
când jocul s-a oprit
în curtea vecinului ieşit la poartă
să-şi privească nepoţii crescând,
când bunica ascunde cu grijă
fotografii cu dor
de bunicul,
când mama rătăceşte prin curtea cu dorinţe
ascunse în marama decolorată de vremea
viscolind a încărunţire,
când tata zâmbeşte din tabloul
prăfuit de absenţă în camera unde încă
aşteaptă să deschid uşa,
când eu, fără vârstă,
fug de mine înapoi
spre naşterea primului oftat.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

9 mai 1895

Sat al meu, ce porţi în nume
sunetele lacrimei,
la chemări adânci de mume
în cea noapte te-am ales
ca prag de lume
şi potecă patimei.

Spre tine tine m-a-ndrumat
din străfund de veac,
în tine cine m-a chemat
fie binecuvântat,
sat de lacrimi fără leac.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au scurs aproape zece ani de când soţii Dursley s-au trezit cu nepotul lor în pragul casei, dar Aleea Boschetelor se schimbase prea puţin sau chiar deloc. Soarele răsărea tot din faţa aceleiaşi grădini ordonate şi lumina numărul 4 de pe intrarea principală a casei familiei Dursley. Se târa apoi spre sufrageria casei, care rămăsese neschimbată, ca pe vremea când domnul Dursley auzise acele ştiri îngrozitoare despre bufniţe şi alte ciudăţenii.

citat din romanul Harry Potter şi piatra filozofală de J.K. Rowling
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un nebun

Tu, ca meştera Manole,
Podul cel clădesc, dărâmi,
Ale dragostei cupole,
Fără milă le fărâmi,

Să clădesc spre tine podul,
Stau în lacrimi pân' la brâu,
Cad de hundă ca nerodul,
Şi puterilor dau frâu,

Dar pe când ridic pilonul,
Unui pod spre malul tău,
Tu de grabă tai otgonul,
Şi mă laşi pierdut în hău,

Truda toată se îneacă,
În al vieţii trist tumult,
Plânge inima-mi zevzeacă,
Mintea nu mi-o mai ascult,

Ca nebunul stivui piatra,
Cu speranţa să ating,
Ţărmul unde arde vatra,
Şi cărbunii nu se sting...

Tu, ca meştera Manole,
Podul cel clădesc, dărâmi,
Ale dragostei cupole,
Fără milă le fărâmi!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanterna magică

Pe-omătul nepătat de pe cearceaf,
În umbra ce se-ncheagă în odaie,
A tresărit lumina ca un praf
Când şi-a deschis pupila ei bălaie.

Lanterna magică, privind pieziş,
C-un singur ochi în frunte, ca-n poveste -
Şi glasuri de copii în luminiş
De râs curat, ţâşniră fără veste.

Acolo unde-a fost doar scrumul şters,
Răsare-o lume veche şi ciudată.
Scufiţei Roşii-i ard obrajii-n mers,
O vezi zorind spre casa de-altădată.

Spre casa albă şi cu nalbă-n prag
În care o aşteaptă blând bunica -
Prin fumul vremii, prin trecutul drag,
Mai stau privind cum piere lin fetica.

Zadarnic cerc zăvorul ferecat
Pe care tot copilul îl descuie...
Prin vremi Scufiţa Roşie-a plecat
Şi lupul sur mai stă pe cărăruie.

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecina

Mă cerţi mereu, dar nu sunt eu de vină,
Ci numai ochii, – ochii tăi, vecină, -
Că ţi-am făcut potecă prin grădină...

Adeseori tu laşi la geamuri storul,
Şi uşa ta e-nchisă cu zăvorul,
Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul!

Şi tot mai des mă poartă necuratul
Spre zâmbetul din ochii tăi, cu sfatul
Pe care-l ţin ispita şi păcatul.

De dorul tău, de dragul suferinţei,
Când amăgit mi-oi pierde rostul minţii, -
Tu vrei să-mi las şi fraţii, şi părinţii?

Să leg acum ce nu se mai dezleagă,
Să ispăşesc viaţa mea întreagă
Păcatul greu că mi-eşti atât de dragă?

Decât să fug cu tine-n largă lume,
Ori singur eu, să nu-ţi mai ştiu de nume, -
Mai bine-mpacă-mi dragostea cu glume.

Zâmbind să-mi vindeci inima rănită,
Păstrează calda ochilor ispită,
Dar nu mai ţine uşa zăvorâtă!

Că tu ţi-nconjuri viaţa cu zăvoare
Şi clipele de-acum le laşi să zboare,
Când duclea tinereţe-i trecătoare...

De ce nu vrei să laşi în prag veşmântul
De datini grele ce-mi ucid avântul,
Că nu ne-ar şti nici vântul, nici pământul!

Când umbra nopţii cade peste vale,
Tu să m-aştepţi în pragul casei tale,
C-un văl uşor pe umerele goale.

Să vin, când luna nopţilor măiestre,
Frumoasă ca o fată fără zestre, -
Se uită lung şi tainic prin ferestre...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnă, te voi atinge cu mintea ( XVII )

doamnă, te voi atinge cu mintea.
te voi atinge şi te voi atinge şi te voi atinge
până când pe neaşteptate
îmi vei oferi un zâmbet, ruşinos şi obscen

(doamnă, te voi
atinge cu mintea.) te voi atinge,
asta-i tot,

uşurel şi tu vei deveni pe deplin
cu infinită grijă

poemul pe care eu nu l-am scris.

poezie celebră de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!