Păcatele toate
La ceasul pierdut din noapte,
îmi bat la poartă cruntele păcate
lacrimile sunt acuma de prisos
sufletul mi-e deja de molii ros.
Acolo-n colț un înger plânge,
lanțul pân-la sânge ajunge
aripile-s toate rupte
privirile-s demult timp mute.
Cui să mai cer acum iertare,
când soarele nu mai răsare,
când stelele pe cer s-au ofilit,
când pe Cel bun L-am osândit?
O, tu, viață trecătoare
eliberează-mă din a răului strâmtoare,
mai dă-mi o oră, două, trei..
să-mi spăl sufletul cu flori de tei,
să spăl aleile cu lacrimi,
să spăl sufletul de patimi
să cerșesc dulcea iertare
de la oamenii până la soare.
La ceas târziu în noapte,
îmi spăl sufletul de păcate
îngerul îl las să zboare
de la mine pân-la soare
și-ntind mâna spre iertare
spre iubire, spre uitare
El, păcatu-mi va ierta
însă NU și conștiința!
poezie de Adriana Monica Burtea (27 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre iertare
- poezii despre ceas
- poezii despre Soare
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.