Un nufăr ca solie

Mi-ai apărut în vis, chemându-mă suptil
Să vin la Ipoteşti, de-am gânduri rătăcite,
Să-ţi caut urma-abur ce-apare, aşa, tiptil,
Pe-o cărăruie verde din ţărmuri infinite.

Şi m-ai privit ciudat, cu ochii mari, de foc,
Ce luminau un pod peste o umbră-nvinsă,
Pe cer, mii de luceferi îţi pregăteau un loc,
Tu, însă mi-arătai că steaua mea-i aprinsă.

Dar luna te-a chemat şi-ai tresărit puţin,
Căci vocea ei a fost ca ruga-ntr-un altar,
Apoi, privind o rază ai scos un mic suspin
Vrând să te-ntorci acolo, la veşnicul hotar.

Am alergat spre tine c-un nufăr ca solie
Adus de-un înger alb venit pe cal măiastru,
Prin el să ştiu când vii, să ies din colivie,
Zburând cu aripi noi spre lacul cel albastru.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger nins

În dimineaţa nouă cu-aripi de primăvară
Alerg ca un copil la maica mea-n odaie,
Dar mă opresc, simţind-o cu răsuflarea rară,
Înfăşurată-n doruri şi-ntunecate straie.

De-un timp se-mpuţinează cu fiecare clipă
Şi tot se uită-n sus la Bunul Dumnezeu,
Îşi socoteşte paşii, căci vremea asta ţipă,
De-aceea ţine aprinsă o candelă mereu.
O văd lângă icoană îngenunchind smerită,
Cu fruntea la pământ în semn de plecăciune,
Că Domnul Sfânt i-a dat, încă o zi-nsorită
Pictată în albastru şi-n verdele minune.

Apoi, aud cum plânge, nu ştie c-am venit
Şi lacrimile-i curg brăzdându-i faţa trasă,
Rosteşte rugăciunea privind spre răsărit,
Chemând-o pe Fecioară să vie-n astă casă.

O, măiculiţă dragă, al nostru înger nins,
Prin ochii tăi senini ne dăruieşti iubire,
Tu răspândeşti lumină şi gând de pace atins,
Ne-nveţi să preţuim secunda-n fericire.

poezie de Rodica Constantinescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am prins dor de tine, vară!

M-ai chemat la tine, vară, înfloriţi îs trandafirii,
În al tău balsam mirific mă seduci cu harul firii,
Dovedeşti a fi regina verdelui fără hotar
În grădina-ţi rai de floare, curcubeu pe sub frunzar.

M-ai atras cu dulcea-ţi rază dogorândă de la soare
Pe nisipul fin al plajei din al ţărmului de mare,
M-ai adus pe vârf de munte să-i cunosc nemărginirea
Cât cuprind cu ochii roată, codrului să-i văd nuntirea.

M-ai făcut să-ţi simt mirosul fânului abia cosit,
Roua florilor să-ţi scutur pe păşunea ce-a dospit,
Tropotind pe dealuri caii, mieii zbenguind de zor,
Limpezi ape curg la vale, reci pornite din izvor.

M-ai vrăjit cu-mpărăţia spicului ce urcă-n cer
Zvelt, triumfă şi încântă, bob de aur în mister,
M-ai poftit la o plimbare pe-o alee cu castani
Sau pe-un lac să-ţi văd plutirea nuferilor mari, bălani.

M-ai corupt, dar ce contează câte zile-am numărat,
Câte nopţi înfrigurate peste iarnă-am adunat,
Când pe iarba ca mătasea am ales să-ţi fiu hoinară,
Prin lavandă, crini sălbatici, am prins dor de tine, vară!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis şi dorinţă

Sunt pasăre a nopţii şi urma vie caut,
Eterica-ţi suflare, Poetule-Luceafăr,
În simfonii celeste ascult note de flaut,
Angelică solie, că eşti un spirit teafăr.

Din Ursa Mare, doi serafimi coboară,
Năieri plutind uşor în barca unui vers
Şi-n jurul lor, cuvinte-n horă zboară,
Apoi devin poeme, steluţe-n univers.

Pe nesimţite, iată, o pace mă cuprinde,
Aş adormi puţin cu fruntea pe albastru,
Un gând stăruitor dorinţa îmi aprinde
De-a fi cu tine-n vis, nepreţuite Astru.

Ca înger să îmi vii atuncea când visez,
Purtând o scară verde, cărare spre nadir
Şi aripi nenuntite, că nu vreau să iernez,
Ci să adun iubire şi rime-n sfânt potir.

De la o vreme, gândul, a devenit sonet,
Iar uneori mă simt un suflet zburător,
Însă nu spun nicicând, că eu aş fi poet,
Doar tu, Emine, eşti în veci nemuritor.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iubit...

Fluturii mi s-au uscat în mână
Am ajuns cu gleznele-n pământ,
Tulburata apă din fântână
Se ridica-n palele de vânt.
Cumpăna deasupra-i se apleacă
Mâna prăbuşită peste ea-
Poruncit-ai norilor sa treacă
Şi m-ai despărţit de viaţa mea.

Astfel m-ai chemat să vin aproape
Dintre ape, stele, bolovani,
M-ai chemat şi mi-ai aprins în pleoape
Lumânări din floare de castani.

Te-am privit o clipa tremurândă
Dintre arbori Te-am privit amar
Am rămas cu stelele la pânda
Când mi-ai pus Iubirea la hotar.

Şi-ai lăsat ca frunzele s-o poarte
În pământ o urmă a rămas,
Semnul Tău de dincolo de moarte
Ce mi-a dezmierdat întâiul pas.

Fluturii s-au înălţat din mână
Gleznele mi-au înflorit mai sus
Şi privind la apa din fântână
Te-am văzut Şi Te-am iubit ISUS...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis liber

Mi-ai apărut din gânduri, nărăvaş,
atât de mândru, falnic şi... mai altfel,
părând zburdalnic, vesel, buiestraş,
aşa cum te-am visat demult, dealtfel.

Şi-ai devenit real sub mâna mea
din tot ce mi-a adus în braţe râul,
căci tot ce-mi trebuia, deja avea,
dar nu mi-a dat nimic să-ţi fie frâul.

A vrut să fii cum eşti, să fii doar tu,
s-alergi în voia ta, în libertate,
să poţi, atunci când vrei, să pleci c-un "Nu!",
iar eu am fost de-acord: avea dreptate!

Tu nu poţi fi al nimănui. Eşti doar
adus de ape, adunat din spume,
din visul meu, din gânduri în zadar
cât timp nu reuşesc să-ţi dau un nume.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit

Mi-am propus să uit de tine,
Însă tu nu mi-ai greşit,
M-am gândit c-ar fi mai bine,
Nu ştiu cum, doar am simţit...

Nu mi-ai spus nici vorbe grele,
Nu mi-ai spus nici vorbe dulci,
Dar visam să se-mplinească
Gânduri ce-ai şoptit atunci...

Nu mi-ai dat priviri de bine,
Însă nici priviri de rău,
Mi-as dori să îmi plimb ochii
O secunda-n gândul tău...

Nu m-ai lovit niciodată,
Dar nici nu m-ai mângâiat,
Mi-ai fost doar o simpla fată,
Ţi-am fost un simplu băiat?

Ori m-agăţ de-acele vorbe,
Ori tu încă simţi ceva,
Nu m-ai săruta pe buze
Dacă n-ai simţi ceva.

De-am fi puşi faţă în faţă,
N-ai putea mărturisi,
Sentimente, gânduri, vise,
Niciodată nu le-om şti.

Mi-am propus să uit de tine,
Pentru că nu am de-ales,
Ai fost mereu lângă mine,
Însă nu te-am înţeles..

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai înviat ca să mă stingi

Cu vocea susurând
mi-ai scos din inimă
venin,
m-ai înviat cu tine
când m-ai găsit
pe vânt,
eram frunză uscată,
eram mormânt
sub crin,
m-ai strâns la piept
şi mi-ai şoptit
că eu îţi sunt descânt.

M-ai înviat cu viaţă
mi-ai curs uşor
prin vene,
luceafărul iubirii
tu
mi-ai aprins cu tine,
- e prea târziu...
dar tu mi-ai spus că mai e vreme,
că flacăra iubirii,
iubirea
o menţine.

M-ai înviat,
mi-ai strâns cenuşa-n legământ,
m-ai desenat femeie,
mi-ai spus:
- Să nu mai plângi!
m-ai îmbrăcat în zâmbet,
dar
azi
sunt iar mormânt,
căci tu m-ai înviat
ca iarăşi

să mă stingi.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al tău zâmbet, iubire

Mă-ntreb cum poate o privire
A sfredeli aşa intens,
Mii de particule safire
Torsionând rigidu-mi sens.

Aseară, am venit spre tine
Şi n-am văzut, decât tardiv,
Dragostea ta-n zâmbete pline
Încurajând spre un motiv.

Un simţământ torid venise
Să zăpăcească progresiv,
O inimă ce împietrise...
Topindu-se în ea pasiv.

Şi mi-a schimbat întreaga seară,
Doar o privire şi-un cuvânt...!
Deşi, banal privit de-afară,
Aşa puţin, multe au frânt.

Şi cum să pot să îţi exprim,
Cât mă aprinde al tău zâmbet?...
Te simt şi ştiu, la fel simţim...
Negând acut trăiri în suflet.

Oare te vezi când mă priveşti
Şi trăsăturile-ţi vibrează?...
O clipă-n timp parcă opreşti
Să-mi dăruieşti rază cu rază.

Nu ţi-am vorbit şi n-am lăsat
A se citi în mine valul,
Ce lacom s-a însămânţat
Din zâmbetul robindu-mi graiul.

Un zâmbet dulce şi-o pornire
Din ochii tăi ce-au tresărit,
Când m-ai zărit prin parc, iubire,
Zâmbindu-mi fără de sfârşit.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru Violeta

N-am crezut vreodată,
C-am să am o fată,
Ce-mi începe ziua cu un surâs.
E un zâmbet toată
Când îmi spune tată
Mă topesc şi ea pufneşte-n râs.

Refren:
Bine-ai venit, îţi spun, în viaţa mea
Te aşteptam demult
Şi-ai apărut când trebuia
Cu ochi mari frumoşi
Şi-un zâmbet minunat.

Prima întâlnire,
Prima ta uimire,
Pentru mine sunt de neuitat...
Prima încercare
De-a sta în picioare
Primul tău cuvânt rostit vreodată.

Refren
Bine-ai venit, îţi spun, în viaţa mea
Te aşteptam demult
Şi-ai apărut când trebuia
Cu ochi mari frumoşi
Şi-un zâmbet minunat.

Refren
Bine-ai venit, îţi spun, în viaţa mea
Te aşteptam demult
Şi-ai apărut când trebuia
Cu ochi mari frumoşi
Şi-un zâmbet minunat.

Sper să fiu cu tine,
Peste ani de zile,
Când te voi conduce la altar.
Şi să-ţi spun: "Mireasă,
Eşti aşa frumoasă!"
Mândru sunt la braţul tău s-apar.

Refren
Bine-ai venit, îţi spun, în viaţa mea
Te aşteptam demult
Şi-ai apărut când trebuia
Cu ochi mari frumoşi
Şi-un zâmbet minunat.

Tata o iubeşte,
Fata îi zâmbeşte.

Tata o iubeşte,
Fata îi zâmbeşte.

cântec interpretat de Ştefan Bănică Jr., muzica de Ştefan Bănică Jr., versuri de Ştefan Bănică Jr.
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere de mamă

Ziua pleacă, noaptea vine
Dorul greu tiptil revine,
Mă aşez oftând la masă,
Gânduri negre nu mă lasă.
Doamne, cu ce Ţi-am greşit,
De-am ajuns un om sfârşit?
De ce pruncii mi-au plecat
Spre un ţărm îndepărtat?
Sufletul mă doare-ntr-una
Şi-n trăiri bate furtuna.
Nu mai ştiu de ei nimic,
Doar la cer, ochii-mi ridic,
Rugi şoptesc şi mă închin
Să-i fereşti de rău şi chin.
Puii mamei, dragi feciori,
Când vă strig mă trec fiori,
Cât aş vrea să vă mângâi,
Să vă pup, să vă răzgâi,
Cum făceam odinioară
Fără lacrimi şi povară.
Adu-i, Doamne, mai degrabă,
Căci îmi e suflarea slabă,
Fie, Tată, pentru-o clipă
Să-i alint cu-a mea aripă,
Apoi, Doamne, pot să zbor,
Sus pe-o stea fără de dor.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă-i...

În lacul cel verde şi lin
Răsfrânge-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfâşâind.
Dumbrava cea verde pe mal
S-oglindă in umedul val,
O stâncă stârpită de ger
Înalţ-a ei frunte spre cer.
Pe stânca sfărmată mă sui,
Gândirilor aripi le pui;
De-acolo cu ochiul uimit
Eu caut colo-n răsărit
Şi caut cu sufletul dus
La cerul pierdut în apus.
Cobor apoi stânca în jos,
Mă culc între flori cu miros,
Ascult la a valului cânt,
La gemătul dulce din vânt.
Natura de jur, împrejur.
Pe sus e o boltă de-azur,
Pe jos e un verde covor,
Ţesut cu mii tinere flori.
Văd apa ce tremură lin
Cum vântul o-ncruntă-n suspin
Simt zefiri cu-aripi de fiori
Muiate în miros de flori,
Văd lebede, barcă de vânt,
Prin unde din aripe dând,
Văd fluturi albaştri, uşori,
Roind şi bând miere din flori.
De ce nu am aripi să zbor,
M-aş face un flutur uşor,
Un flutur uşor şi gentil
Cu suflet voios de copil,
M-aş pune pe-o floare de crin
Să-i beau sufleţelul din sân,
Căci am eu pe-o floare necaz,
Frumoasă-i ca ziua de azi!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde de albastru

Şi-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
şi-am zis pară de un măr,
minciună de adevăr,
şi-am zis pasăre de peşte,
descleştare de ce creşte,
şi secundă-am zis de oră,
curcubeu de auroră,
am zis os de un schelet,
am zis hoţ de om întreg,
şi privire-am zis de ochi
şi că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pământ,
şi de bine-am zis de morţi
şi de şase-am zis la sorţi,
şi am zis unu de doi
şi zăpadă de noroi,
şi am vrut să fac cu gura
focul ce-l făcea arsura
că n-am fost trezit, că dorm
pe un cal cu şa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân' la şapte -
de la şapte pân' la zece
mi-a căzut o viaţă rece,
de la frunză pân' la umbră
mi-a căzut o viaţă dublă
ca pământul şi cu lună,
noaptea când stau împreună.
Şi-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
pe care mă ţin călare
cu capul la cingătoare,
cu călcâiul la spinare
şi cu ochiul în potcoave,
şi cu inima-n silabe
de mă duc mări, mă duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza albă
de la floarea de zăpadă...
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
potcovit pe lună plină
cu miros de la sulcină,
înhămat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
şi ţinut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
că mi-a fost crescut pe umăr
de din doi în doi un număr,
tot din trei în trei o iarbă
şi din patru-n patru-o salbă,
şi din cinci în cinci un pom,
şi din şase-n şase-un om.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
văd în faţă mov şi verde,
coloarea care mă perde,
corcov văd cu veselie,
coloarea ce nu se ştie,
mai aud şi-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi şi a nu fi,
când îmi cade umbră lungă
pe sub ochii grei cu pungă.
Şi-am zis aripă de pene
ca să zbor cu ea prin vreme,
şi-am zis măr ca să zic sâmburi,
şi-am zis pom ca să zic scânduri,
şi-am zis nord ca să zic suduri
şi dulceaţă ca să sudui,
şi-am zis inimă la piatră
şi cântec la tot ce latră,
şi potcoavă
la octavă,
şi uscată la jilavă,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieraş de os,
din osul de la picior
care-mi cântă cu fior,
şi din osul de la mână
fluierând o săptămână,
din osul de la arcadă
recea lumii acoladă
peste două oase mari
unde stau ochii polari.
Şi-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncălecare pe-o şa,
pe o şa de cal măiastru,
foaie verde de albastru.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor prin curcubeu

Mi-ai apărut de nicăieri
Şi m-am aprins când ai trecut
Lăsând în urmă adieri
De vis cum nu am mai avut.

Pluteai, trecând în ochii mei
Scânteia din privirea ta,
Încredinţându-mă că vrei
Să fiu al tău, să fii a mea.

Şi mi-ai rămas, şi-al tău am fost,
Trimisa mea din cer, de sus,
C-un singur gând, c-un singur rost:
Să-ţi fie sufletu-mi supus

Tu, ce zburai în visul meu
Pe aripi moi, de curcubeu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanterna magică

Pe-omătul nepătat de pe cearceaf,
În umbra ce se-ncheagă în odaie,
A tresărit lumina ca un praf
Când şi-a deschis pupila ei bălaie.

Lanterna magică, privind pieziş,
C-un singur ochi în frunte, ca-n poveste -
Şi glasuri de copii în luminiş
De râs curat, ţâşniră fără veste.

Acolo unde-a fost doar scrumul şters,
Răsare-o lume veche şi ciudată.
Scufiţei Roşii-i ard obrajii-n mers,
O vezi zorind spre casa de-altădată.

Spre casa albă şi cu nalbă-n prag
În care o aşteaptă blând bunica -
Prin fumul vremii, prin trecutul drag,
Mai stau privind cum piere lin fetica.

Zadarnic cerc zăvorul ferecat
Pe care tot copilul îl descuie...
Prin vremi Scufiţa Roşie-a plecat
Şi lupul sur mai stă pe cărăruie.

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din înalt

Din înalt priveşti la mine
Tu steluţă lucitoare,
M-aş urca şi eu la tine
Dar tu eşti în Carul Mare.

Aşa cum priveşti atentă
Mă simt extrem de fericit,
Învăluit de starea mea latentă
Pe care tu mi-ai dăruit.

Mai am puţin şi voi pleca
Spre ceruri veşnice, de unde,
Voi privi apoi la lumea mea
Şi-n suflete eu voi pătrunde.

Mă las de vise legănat
Uitând că mai exist pe lume,
Căci steaua asta m-a chemat
Spre ea, dar când anume?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capcana din cer sau tributul plătit întunericului din noi

ai venit într-o noapte pe furiş
şi mi-ai frânt zborul de fluture
apoi m-ai închis
într-o cuşcă de lemn
ţi-ai adus un fotoliu
şi în fiecare dimineaţă
îi schimbai locul
încercând să vezi lucrurile
şi din alte perspective
până într-o noapte
când a venit un înger
şi m-a scos din cuşcă

în loc să fug
te-am furat din somn
şi te-am ascuns în păsări
cu aripi mari
ca nişte fâşii de lumină
să nu poată s-ajungă
niciun străin la tine

dormim fiecare în somnul celuilalt
şi încercăm să visăm către cer
tu femeie ascunsă în pasări
eu doar prizonierul tău
amândoi rătăciţi în casa din nori
fără uşi şi ferestre
şi cu pereţii goi

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţie

Tu ai adus seninul
Eu soarele
Ziua a venit
Ca un meteorit
Am prins-o
Şi am domesticit-o
Lăsând -o acolo
În avatarul năzuinţelor
Iluminate ancestral
De tăceri.

Ai adus stelele
Am adus luna
Întunericul a venit
Ca un musafir nepoftit
L-am alungat în zadar
Apoi ne-am obişnuit
A şti că cineva
Ne veghează somnul.

Tu m-ai adus pe mine
Eu te-am adus pe tine
Ne-am descoperit
Unul pe celălalt.

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg către cer

Tu eşti viaţa şi Dumnezeul meu viu
Tu eşti fericirea de-acum
Cu îngerii-n ceruri m-ai pus să fiu
Tu, Doamne, eşti singurul drum.
Nicicând fără Tine să zbor n-aş putea
Nimic fără Tine nu sunt
Alerg către Tine pe-o rază de stea
Purtată pe aripi de vânt.

Tu eşti Dumnezeul puternic şi drept
Nimic fără Tine eu nu-s
Mi-ai pus o credinţă şi-o inimă-n piept
Iubire prin Domnul Isus.

Alerg către cer
Alerg către cer
Spre Tine, o, Doamne Isus
Mi-e sufletul plin
De-al zilei senin
De tot ce în dar mi-ai adus...

poezie de Adriana Cristea (4 aprilie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub un tei care trăieşte

Te-ai născut în zi de iarnă când zăpezile tronau
Şi ţi-a fost adolescenţa o iubire ca-n poveşti,
Lângă lacul tău albastru poezii se creionau
Tu Luceafărul albastru, fiu din satul Ipoteşti.

Ai iubit un tei în floare şi o salcie la mal,
Şi scrisori ai scris mai multe să tot fie peste ani,
Cu un singur dor pe umeri cucerit-ai înc-un val
După ce atâta vreme te-ai ascuns de vechi duşmani.

Luna, cerul, lacul, teiul ţi-au fost muze la apus,
Veronica şi condeiul la mijloc de codru des,
Au fost îngerii şi demoni dar ai spus ce-aveai de spus
Sol prin valurile vremii, trubadur neînţeles.

Nu te vom uita vreodată, nici poemele-ţi de-amor,
Ai deschis un drum de versuri pentru generaţii-ntregi,
Şi-ai lăsat un praf de stele dar secundele nu mor
Sub un tei care trăieşte fără nici un fel de legi.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul gândurilor vii

Peste frunzele trecute, sub un cer ascuns de nori,
Trec şi gândurile mele, trec şi-ai vremii călători.
Se răsfiră peste ape, se privesc, se oglindesc,
Se alintă-n gânduri clipe, ani şi gânduri îşi vorbesc.

Ce îşi spun? - o ştie lacul, dar el tace, liniştit,
Şi ecourile-ntoarce doar spre cei ce i-au privit
Apa cu oglinda-i clară dintr-o seară fără vânt
Şi-au plecat să-şi zburde-n lume viaţa plină de frământ.

Lacul... tace, dar, în taină, străluceşte, uneori,
Când pe malu-i, mai pe seară – rar se-ntâmplă şi în zori –
Se aşează o fecioară cu un flaut fermecat;
El, din unde, o-nfioară şi-i reflectă ce-a aflat.

Cântul ei, ecou de gânduri, se înalţă spre tării
Şi, în clipe de-ncântare, gânduri noi dansează, vii.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!