Un nufăr ca solie
Mi-ai apărut în vis, chemându-mă suptil
Să vin la Ipotești, de-am gânduri rătăcite,
Să-ți caut urma-abur ce-apare, așa, tiptil,
Pe-o cărăruie verde din țărmuri infinite.
Și m-ai privit ciudat, cu ochii mari, de foc,
Ce luminau un pod peste o umbră-nvinsă,
Pe cer, mii de luceferi îți pregăteau un loc,
Tu, însă mi-arătai că steaua mea-i aprinsă.
Dar luna te-a chemat și-ai tresărit puțin,
Căci vocea ei a fost ca ruga-ntr-un altar,
Apoi, privind o rază ai scos un mic suspin
Vrând să te-ntorci acolo, la veșnicul hotar.
Am alergat spre tine c-un nufăr ca solie
Adus de-un înger alb venit pe cal măiastru,
Prin el să știu când vii, să ies din colivie,
Zburând cu aripi noi spre lacul cel albastru.
poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Constantinescu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.