Sonetul 12

Când ceasul care spune ora o să bată
Şi ziua dârză va plonja în hâda noapte
Când voi vedea că violeta e uscată
Iar negrele şuviţe sunt albe, argintate.
Când trufaşii copaci brusc frunzele-şi vor pierde
Sub care se adăpostea cireada încinsă
Iar snopii sunt legaţi pe-ogorul ce-a fost verde
Şi-s puşi apoi în car, având mustaţa ninsă,
Atunci mă voi gândi la frumuseţea ta
Care va dispărea, ca tot ce se-nvecheşte,
Căci ce-i frumos şi bun nu poate persista,
Ci o să moară iute privind cum altul creşte.

De coasa Timpului zorit nimeni nu scapă,
De-aceea, fă copii, că El te duce-n groapă.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 71

Nu mă jeli când eu voi fi murit
Şi clopotul cel trist va anunţa
C-această lume rea am părăsit
Să locuiesc cu viermii undeva.
Nu te gândi, când versul vei citi,
Că eu l-am scris, căci te iubesc nespus,
De-aceea vreau în gând să nu mă ştii,
Ca nu cumva de dor să fii răpus.
Dar dacă totuşi vrei ca să citeşti
Când eu ţărână poate sunt de-acum
Numele meu să nu ţi-l aminteşti,
Lasă-ţi iubirea să se facă scrum,

Căci eu această lume n-o suport
Să râdă când suspini şi eu sunt mort.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 28

Şi cum să mă întorc la fericire
Dacă ce-i bun mi-a fost complet negat?
Nici noaptea nu mă scapă de-asuprire,
Iar ziua sunt mereu persecutat.
Şi-acestea două se urăsc fierbinte,
Dar s-au unit şi aspru mă împung
Una în trup şi cealaltă în minte,
Căci oricât merg, la tine tot n-ajung.
Zilei îi spun c-ai strălucire mare
Şi că o luminezi când este nor,
La fel flatez şi noaptea neagră-n care
Când stele nu se văd tu arzi de zor.

Dar ziua chinul zilei mi-l lungeşte,
Iar noaptea jalea nopţii mi-o sporeşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 127

În vremuri vechi, negrul n-a fost slăvit,
Sau dac-a fost, nu a însemnat splendoare,
Însă acum, negrul a moştenit
Numele ei în cruntă dezonoare;
Căci de când mâna Firea a imitat
Şi ce-i urât cu fard împodobeşte
Ce e frumos s-a cam denaturat,
A decăzut şi în dispreţ trăieşte.
Iubita are ochi întunecaţi
De parc-ar fi o tristă bocitoare,
Născuţi urâţi, ei sunt frumos pictaţi
Sfidând obraznic forţa creatoare.

Dar când bocesc sunt sinceri şi zeloşi,
Încât oricine spune că-s frumoşi.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca şi când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumuseţea lui nu-şi dă seama, – de bărbăţia lui, însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-şi zăreşte chipul în talerul lunii, şi-şi vede înfăţişarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate şi-l ondulează, de mândrie, pâna-n vârful cozii. Trăieste singur. Ziua stă ascuns cum poate şi unde poate. Ziua doarme; numai când soseşte ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezeşte morocănos.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Filosoful
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 15

Când mă gândesc că tot ceea ce creşte
Doar scurtă vreme-şi apără tăria
C-această scenă teatrul îl iubeşte,
Dar stelele în taină fac regia.
Când văd că omul creşte ca o floare
De-acelaşi cer slujit sau stânjenit
Apoi îi curge seva hrănitoare
Şi măreţia-şi pierde negreşit.
Atunci, nepermanenţa vieţuirii
Mi-arată că eşti tânăr şi în fapte,
Iar timpu-aduce degradarea firii
Şi tinereţea ţi-o scufundă-n noapte.

De dragul tău, toţi Timpul îl hulesc,
Că îţi ia tot, dar eu te altoiesc.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt femeile pe care dorim să le posedăm? Acelea care sunt tinere, vitale, sănătoase, având vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani. O femeie bătrână, incapabilă de a mai avea copii, nu mai are farmec, nu mai atrage. Instinctul ascuns care ne conduce se vădeşte în intenţia de a avea copii. Apoi, vedeţi fata sau femeia care, după calendarul ei, când natura o face fecundă caută un bărbat. Reciproc, atracţia noastră scade în ochii sexului frumos după perioada proprie germinaţiei sau când conceperea este mai mult sau mai puţin depărtată.

Arthur Schopenhauer în Viaţa, amorul, moartea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 139

Să nu mă pui să motivez tortura
Când inima mi-o chinui cu trufie;
Nu mă răni cu ochiul, ci cu gura;
Omoară-mă, dar nu cu viclenie.
Poţi să iubeşti pe altul, scumpă fată,
Dar nu-l privi atunci când eşti cu mine;
De ce să mă răneşti fiind şireată
Când nicidecum eu piept nu îţi pot ţine?
Hai să te scuz: iubita bine ştie
Că ale ei priviri mi-au fost vrăjmaşe,
De-aceea le întoarce, să nu fie
Seducătoare, cruzi şi pătimaşe.

Eu sunt ca mort, deci nu-ţi feri privirea,
Ucide-mă cu ea, curmă-mi mâhnirea.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare la copii

Daţi la copii o pâine
Şi-i îngrijiţi un pic...
Nu or creşte din nimic,
Din trai de azi pe mâine!

Încălţaţii pe copii
Căci îşi tocesc picioare...
N-au ‚naltul să mai zboare
Şi-s mici, în sângerii.

Copii îmbrăcaţi, de vânt,
Căci pielea nu le-ajunge
Şi iarna frig îi strânge;
Nu-i faceţi din om... sfânt.

Daţi pe copii la şcoală
Să nu-i doboare greul,
Măcar să-aibe liceul...
Feriţi-i de-osteneală.

Daţi la copii... vis,
Întindeţi pat să doarmă...
Faceţi vară din iarnă;
Sătui sunt de promis.

Luaţi pe copii de mână,
Pe umeri îi purtaţi,
Faceţi-i învăţaţi...
Daţi zbor, din ce-i ţărână.

Purtaţi copii... părinţi,
Căci toţi, copii aţi fost
Şi când veţi fi compost
Gând să le fiţi, în minţi.

Muriţi pentru copii
Cum au făcut străbunii,
Vă sunt sămânţa lumii...
Lăsaţi-i pe ei vii.

Iubiţi-vă copiii,
Sunt îngerii din voi,
Scăpaţi-i de nevoi...
Daţi-vă nemuririi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 43

Cu cât ţin ochii-nchişi, cu-atât ei văd mai bine
Pentru că ziua-ntreagă se uită la prostii,
Dar noaptea când visez, ei te privesc pe tine
Şi-n beznă ard puternic, şi ard în beznă vii.
Iar tu cu umbra ta ce umbre luminează,
Poţi cu a sa esenţă spectacol să oferi,
Căci cu lumina ei ziua o eclipsează
Şi ochilor ce nu văd ea le redă vederi.
Cum aş putea să spun c-am ochi blagosloviţi
Atunci când te privesc doar ziua la lumină
Când tu în toiul nopţii o umbră îmi trimiţi
Prin somn, pe ochii orbi să se aşeze-n tihnă.

Şi ziua-mi va fi noapte până te voi vedea,
Iar noaptea va fi zi când te visez în ea.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 63

Când dragul meu va fi cum azi sunt eu
Zdrobit şi zdrenţuit de-a vremii mână
Cu fruntea-n riduri şi cu trupul greu,
Când zorii tinereţii lui se-ngână,
Apoi în noaptea bătrâneţii trec;
Şi frumuseţile ce le slăveşte
Dispar şi-n depărtare se petrec,
Furându-i primăvara mişeleşte;
Pentru-acel timp acum mă pregătesc
Să-nfrunt al vârstei crunt cuţit ce taie,
Ca să nu-mi ia ce vreau să-mi amintesc,
Al lui chip mândru cu sclipiri vioaie.

Dar frumuseţea lui nu se va pierde,
Că-n slove negre va rămâne verde.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 14

Eu nu-mi culeg cunoaşterea din stele,
Deşi pricep ceva Astronomie,
Dar nu vestesc noroc şi nici belele,
Nici foamete şi boli şi sărăcie.
Şi nu pot spune soarta cu-amănunte
Să ştie toţi dacă e vânt sau ploaie
Ori să prezic la regi, ca să-i încânte,
Privind spre cerul cu sclipiri vioaie.
Ci eu cunosc ce ochiul tău vădeşte,
În timp ce sus în stele văd prea bine
Că frumuseţea cu-adevărul creşte
Când procreezi, aşa cum se cuvine.

Căci altfel, prevestirea este clară,
Frumos şi adevăr cu tine o să piară.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 2

Când patruzeci de ierni te vor asedia
Şi şanţuri vor săpa pe câmpul frumuseţii
A tinereţii fală, ce lumea ţi-o ştia,
Va fi precum o zdreanţă în ghearele tristeţii.
Şi-atunci când cei din jur vor întreba deschişi
De frumuseţea ta, ca şi de o comoară,
A spune că se află în ochii tăi cei stinşi
Ar fi ruşine mare, te-ai face de ocară.
Dar cât de minunat ar fi ca să răspunzi,
"Acest copil frumos acum n-ar exista
De n-aş fi fost şi eu", şi astfel să te scuzi,
Căci el a luat ceva din frumuseţea ta.

Şi-aşa, deşi în vârstă, vei fi ca înainte,
Iar sângele tău rece îţi va părea fierbinte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 102

Iubirea-mi creşte, deşi pare slabă;
Nu e mai mică, chiar dacă n-arată;
Fiindcă iubirea nu e o podoabă
Ca gura s-o slăvească ziua toată.
Iubirea ne-a fost nouă primăvara
Când îi ieşeam cu triluri înainte
Cum cântă şi privighetoarea vara
Ce către toamnă tace apoi cuminte.
Nu c-acum vara nu mai e plăcută
Ca-n vremea când cânta privighetoarea,
Dar triluri reci crenguţa o frământă
Şi ce-a fost bun şi-a cam pierdut valoarea.

Şi tac şi eu, tăcerea mi-e firească,
Cântecul meu să nu te plictisească.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 67

De ce-ar trăi în imoralitate
Girând-o astfel cu a lui prezenţă,
Justificând netrebnice păcate,
Gătindu-se cu-această indecenţă?
De ce obrazul să-şi sulimenească
Să pară mort, când faţa lui e vie
Şi frumuseţea lui să urmărească
Să fie umbra florii de hârtie?
De ce-ar trăi, când şi Natura piere,
Lipsit de sânge viu să-i curgă-n vine?
Acum, el este singura-i avere,
Căci din ce-a dat, puţin îi mai revine.

De-aceea îl păstrează, ca s-arate
Ce bogaţii avea în vremi uitate.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

RESEMNARE

Nu în vin mi-alin amarul
Cred că n-ar avea vre-un rost,
Zadarnic aş goli paharul
Tot n-ar mai fi ce-a fost.

Nimeni n-a reuşit în lume
Să schimbe mersul vieţii,
Oricine poate spune
Frumoşi sunt anii tinereţii.

Când iei cuvintele frumoase
Ca fiind literă de lege,
Ca nestematele lucioase
Ce cu mâna le-ai culege.

Atunci tu cazi într-un neant
Din care nu vei mai ieşi,
Vei pierde tot ce e înalt
Şi în tăcere vei sfârşi.

Turda August 1966

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 132

Mi-e drag de ochii tăi, le simt privirea
Atunci când tu mă chinui nefiresc,
Cerniţi cum sunt, jelesc amar iubirea
Şi-n suferinţă mă compătimesc.
Dar nici măcar al dimineţii soare
Pe cerul gri nu e mai luminat,
Nici steaua serii nu-i mai lucitoare
După apus, când s-a întunecat,
Decât e ochiul tău care jeleşte;
O! Dac-ar fi şi inima la fel
Să mă bocească, c-aşa slava-ţi creşte,
Să-ţi fie milă de-un amic fidel,

Eu aş jura că negrul e frumos
Şi că-i urât tot ce e luminos.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te uiţi ce-i viaţa

Când te uiţi ce-i viaţa, pe-a toamnei crude bolţi,
Observi că-i un Mordor cu uriaşe porţi!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind cum timpul trece,
Sa ştii că viitorul e-al dracului de rece!

Când te uiţi ce-i viaţa, în prag de Anul Nou,
Vezi cum se-nvârte roata, ca la un cazinou!

Când te uiţi ce-i viaţa la un televizor,
O parte-i comedie, iar restul film horror!

Când te uiţi ce-i viaţa-n al soarelui apus,
Tânjeşti după cei dragi, care demult s-au dus!

Când te uiţi ce-i viaţa, nu fi pesimist,
E câte-un happy-end ce se termină trist!

Când te uiţi ce-i viaţa, privind marea-nspumată,
E valul care nu se va-ntoarce niciodată!

poezie de Alex Dospian, după Mihail Lermontov (decembrie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu se poate dezvinovăţi spunând că el nu-L poate vedea şi că nu-L poate cunoaşte pe Dumnezeu, când lucrările Sale grăiesc aşa de puternic despre Domnul, când sunt atâtea mărturii atât din afara noastră, cât şi din lăuntrul nostru. Şi când gândurile noastre care între ele se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc, ele însele sunt o mărturie puternică din lăuntrul nostru. Care dintre noi se poate dezvinovăţi că nu L-a putut vedea şi simţi atât în afară, cât şi în lăuntrul său pe Dumnezeu?

Traian Dorz în Cununile slăvite (2006)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am născut femeie şi-s stresată

Eu m-am născut femeie şi-s stresată
De tot ce le stresează pe femei
De-aceea tu mă-ndemni cu bun temei
Să te admir şi să m-aprind pe dată
Când îţi laşi trupul greu pe pieptul meu:
Iar fumul vieţii e subtil şi reuşeşte
Să bage-n ceaţă mintea, în timp ce pulsul creşte
Şi tu profiţi de mine, cum am păţit mereu.
Dar nu-i nimic, să nu-ţi pese de mine,
Creierul meu de sânge a fost trădat
Însă cu drag mă voi gândi la tine
Deşi dispreţ şi milă am adunat.
Însă această nebunie de care doar noi ştim
Nu-i un motiv să conversăm când ne-ntâlnim.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierderea şi imposibilitatea de a găsi obiectele puse la păstrare interesează în mod deosebit, din cauza multiciplităţii de interpretări de care sunt susceptibile aceste două acte ratate şi a diversităţii tendinţelor la care se supun ele. Ceea ce este comun tuturor acestor cazuri este voinţa de a pierde; ceea ce diferă de la un caz la altul este motivul şi scopul pierderii. Pierdem un obiect atunci când e uzat, când avem intenţia să-l înlocuim cu altul mai bun, când a încetat să să ne mai placă, când îl deţinem de la o persoană cu care am încetat de a fi în bune relaţii sau când a fost achiziţionat în împrejurări la care nu mai vrem să ne gândim. Faptul de a lăsa să cadă, să se deterioreze sau să se spargă un obiect poate servi aceloraşi scopuri. Experienţa vieţii sociale arată că copiii nedoiţi şi născuţi în afara căsătoriei sunt mult mai fragile decât recunoscuţi ca legitimi. Acest rezultat nu este urmarea tehnicii grosiere a făcătoarelor de avorturi, ci se explică printr-o oarecare neglijenţă în îngrijirile date acestor copii. S-ar putea ca îngrijirea obiectelor să aibă aceeaşi explicaţie ca şi aceea a îngrijirii copiilor.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!