Sonetul 102
Iubirea-mi crește, deși pare slabă;
Nu e mai mică, chiar dacă n-arată;
Fiindcă iubirea nu e o podoabă
Ca gura s-o slăvească ziua toată.
Iubirea ne-a fost nouă primăvara
Când îi ieșeam cu triluri înainte
Cum cântă și privighetoarea vara
Ce către toamnă tace apoi cuminte.
Nu c-acum vara nu mai e plăcută
Ca-n vremea când cânta privighetoarea,
Dar triluri reci crenguța o frământă
Și ce-a fost bun și-a cam pierdut valoarea.
Și tac și eu, tăcerea mi-e firească,
Cântecul meu să nu te plictisească.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.