Sonetul 7

Uite! În Orient, când milostivul soare
Se-nalţă înflăcărat, toţi cei de pe pământ
Omagiu îi aduc, fiindcă din nou răsare
Şi-admiră cu respect frumosul disc preasfânt.
Netulburat el suie ca pe un deal ceresc
De parc-ar fi un tânăr ce are mult curaj
În timp ce muritoare priviri îl însoţesc
În auriul său măreţ pelerinaj.
Dar când de la zenit, cu carul ostenit,
Ca-n vârsta neputinţei, începe să coboare
Ochii ce pân' atunci smeriţi l-au urmărit
Văzând că vine-n jos privesc spre altă zare.

Aşa păţeşti şi tu în viaţă, mai târziu,
Nu mai atragi priviri şi mori dacă n-ai fiu.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arcturus e un soare care se aseamănă mult cu Soarele nostru în ce priveşte vârsta lui, e tot un soare matur; Vega însă e un soare tânăr, în toată puterea lui. Pentru Vega abia acum începe adevărata viaţă, pe când Soarele nostru a început de mult să coboare spre dclin.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne înţelegem numai din priviri

Nu cred că-a fost capriciul întâmplării
ca viaţa să ne-aducă pe acelaşi drum,
târziu, spre toamnă, când plecau cocorii
pe vechile cărări pe care trec şi-acum.

Doar din priviri am înţeles chemarea
venind fără cuvinte din adâncul tău,
cu mângâieri mai dulci decât iertarea
care-mi ştergea din gând părerile de rău.

Şi ani de-a rândul, umăr lângă umăr,
am înălţat destinul nostru către cer
ca din poveri venite fără număr
să reclădim, în doi, o lume de mister.

Iar timpul scurs în legea lui firească
ne-a modelat sub semnul noului destin
făcând ca-n suflete mereu să crească
noi armonii din provocările ce vin.

N-avem nevoie de-ntrebări prea multe,
putem să ne-nţelegem numai din priviri,
tăcerile din ochii care ştiu să-asculte
sunt legământ preasfânt al marilor iubiri.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau

Când stai aşa privind de sus
Spre lumea asta toată
Îmi vine-un început de gând
Că nu voi mai pleca nicicând
Chiar de voi stărui plângând
Să plec, n-o să se poată.
Când stai aşa privind la cer
Şi mă cutremur toată
Îmi vine-n minte un cuvânt
Că încă-o dată pe pământ
Să stau atât de mult să-Ţi cânt
Nicicând n-o să se poată.

Când stau aşa şi Te privesc
În rugăciune toată
Când pleoapele Ţi s-au închis
Îmi vine-n minte ca-ntr-un vis
Ca-atât de mult cât Te-am ucis
Nicicând n-o să se poată.

Când stau la cruce şi privesc
Cum îngerii dau roată
Când taci aşa de trist şi sfânt
Îmi vine-n minte un cuvânt
Ca să mai fiu de pe pământ
Nicicând n-o să se poată...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azur

Când ieşi sibilin nereidă din valuri pe ţărm euxin
şi-mi dărui răcoarea sărutului slatin cu miros de alge,
privirea-mi se scaldă-n azurul mirabil al ochilor tăi
în care se-ngeamănă cerul şi marea
şi-un soare-n zenit.

Ţi-s ochii, divinii, atât de albaştri,
că şi Creatorul, în ziua a doua şi-a patra,
pe când făurea cerul şi marea, şi soarele,
ar fi-mprumutat un strop de turcoaz
şi-o rază de soare
din cicoarea ochilor tăi.
Dar tu nu erai.

Sărutu-ţi azurul şi múrmur umilă rugă:
"Preasfânt Ziditorule,
te-ndură şi lasă-i intacte
lumina şi-azuru-n priviri
ca-n ziua a doua şi-a patra!"

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

Sufăr în tăcere legat cu amintiri,
În juru-mi îndreptate sunt sute de priviri,
Se-nfing în al meu suflet, şi-ndurător în sânge,
E trupul meu uscat, ce nu mai ştie-a plânge,
Să ştii c-ai ce vărsa, atunci când ai ce strânge,
Dar cum nu ai prea strâns din tristele iubiri,
N-ai şansa să transformi scaieţi în trandafiri,
Ci ai să lupti ca orbul cu lumea în zadar,
Să le arăţi că-i dulce aşa un trist amar,
De te-ai lupta şi tu cu cineva măcar,
Vezi bine... da eşti singur luptând cu amintiri,
N-au mai rămas alături nici câteva priviri....
şi sclav al neputinţei zadarnic vreau să sar,
În numele credinţei şi-n numele iubirii,
Dar prea târziu încerc, uscaţi sunt trandafirii.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de nuntă

Ea cuprinde a lui mână
Între palmele-i plăpânde,
Şi-alipind-o de obrazu-i,
Plecând fruntea, îşi ascunde

Ochii trişti, cuprinşi de cearcăn
Şi guriţa-i suspinândă,
Pe-al lui piept scăldat de păru-i
Şi de şoapta tremurândă.

Tot mai tare mâna-i strânge,
Tot mai tare îl îmbie.
Disperarea dar o-nfrânge,
Varsă lacrimi de mânie...

A ei inima bogată
Mult rămas-a sărăcită,
Şi de zbucium şi de freamăt
Se învinge, şi-i slăbită.

Cu priviri păienjenite
Vede toate-n tremurare
Şi pe-o clipă, că ar strânge-o
El de mână, ei îi pare.

Şi atunci îmbrăţişează
Mai cu foc pe acel care
Sub privirea-i se întinde
Ca apusul peste mare.

Toată mintea ei şi-aşterne
În visări ce n-au menire,
De-al lui piept când îşi rezeamă
Tâmpla arsă de zvâcnire.

Se încheagă între lacrimi,
Pe sub pleoapele închise,
Un vis dulce şi ferice,
Visul rege peste vise

Ce mai până-o zi în urmă
Îl purtau ei împreună.
Vis de aur cu icoane
Şi cu preot ce-i cunună.

Şi ca-n vis, icoane multe
Îi privesc dinspre altar,
Şi ca-n vis apare preot
Cu cădelniţă cu jar...

Numai visul nu-i acelaşi,
Nu se-nalţă din pustiu,
Ci e stins, de ieri rămas-a
Doar un plânset trist, târziu...

Dar ca-n vis, icoane multe
O privesc cum se cunună
Cu durerea şi amarul
Când îl strânge iar de mână.

Şi pe nume îl şopteşte,
Şi îl cheamă la trezire
Pe-al lui piept când pleacă fruntea
Peste floarea lui de mire.

Şi ca-n vis, acelaşi preot
Ţine slujbă-n ceas târziu...
Dar icoane vechi şi multe
Privesc mirele-n sicriu...

poezie de Cristian Cruţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O privire...

Cand am ridicat ochii, am zarit:
O Mare de priviri intetosate,
O Mare de Soare,
O Mare de priviri calatoare,
Ce ma-mbia la ganduri nesperate,
Uitand de suferintele toate.

Patrunsul spre adanc a fost greu,
Dar eu am incercat tot mereu.

Vifor, vant, aer liber in gand,
Dorinta spulberata, vis frant.

As da orice sa revin macar o data.
Dar, totusi... ora asta e-ncurcata.

Cand voi ridica ochii, voi zari:
O Mare de priviri mirate,
O Mare de Soare,
O Mare de ploi,
O Mare de ape,
O Mare de vise spulberate.

poezie de Claudiu Stratulat
Adăugat de Augustina Gorgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 18

Să te asemăn cu o zi de vară?
Frumuseţe şi balanţă ai mai mult.
În mai, ades furtuni muguri doboară,
Iar verile-s prea scurte, şi-n tumult.
De multe ori cerescul ochi prea arde,
Sau ceţuri auriul chip l-au şters,
Şi ce-i frumos din frumuseţe scade
Întâmplător, sau de-al naturii mers.
Dar veşnica ta vară nu se duce,
Minunea chipului tu n-o să-ţi schimbi,
Nu te umbreşte moartea-ntre năluce
Când în eterne versuri creşti în timp.
Cât mai respiră-n lume om, cât ochiu-nvaţă,
Trăi-va şi acest poem şi-ţi va da viaţă.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Grete Tartler
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care crede că poate

Dacă tu crezi că eşti învins, atunci eşti;
Dacă tu crezi că n-ai curaj, atunci n-ai;
Dacă-ţi place să-învingi, dar crezi că n-ai şanse,
E un semn aproape clar că n-ai.
Dacă tu crezi că vei pierde, eşti pierdut;
În câteva cuvinte, pentru toţi, oamenii simpli sau prinţii,
Succesul începe cu-încrederea-n sine,
Totul nu este decât o stare-a minţii.
Dacă tu crezi că eşti un proscris, atunci eşti;
Dacă tot trebuie să gândeşti, gândeşte-n stil mare.
Trebuie să fii sigur pe tine-înainte
De a câştiga primul premiu, înainte de-afirmare.
În viaţă nu-învinge-întotdeauna cel mai puternic sau mai dibace;
Mai devreme sau mai târziu cel care-învinge
Este omul care crede că o poate face.

poezie de Walter D. Wintle, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă cu buturuga mică

-De nu vrei, ca-n zicală, s-o păţeşti,
Ai grijă,-amice, să mă ocoleşti!
Strigă spre car, o buturugă mică,
Stând neclintită-n cale-i, fără frică.
Dar carul, încărcat de grea povară,
Abia mergând pe drumu-ngust de ţară,
Atât de moale după lungă ploaie,
O înfundă cu totul în noroaie.
Povestea contrazice, deci, zicala,
De-aceea carul scârţâi MORALA:

-Să nu-ncerci să-l răstorni pe unul mare,
Când nu ştii ce pământ ai sub picioare!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desuet

O atingere de priviri în oceanul fantastic de umbre,
Litera cu care începe cuvântul lui Ioan
Şi bucata de plastic care aţâţă spiţele-n viteză,
Sunt incompatibile, ai zice, la o primă vedere!

La fel ca o felie de oţet pe răni şi pe sudoare,
Sau ca supa din aripioare de rechin,
Dreasă cu matematici fine şi muzică vibrantă...
Pe portative oblice, răsfirate şi roz.

O atingere de priviri în oceanul fantastic de umbre...
Probabil că atât ai avea nevoie ca să opreşti timpul în loc!
Eu unul, m-aş bucura dacă ai nimeri într-o zi de iunie,
Pe la vreo nouă treizeci şi cinci!

Să fiu cu ochii spre larg şi să fie soare şi vânt moderat!
Dacă l-ai opri mai spre seară, mi-ar fi mult mai bine,
Dacă aş avea pe mine un hanorac... şi foarte important,
Să nu fi uitat lesa ori tutunul pe undeva!

Că la cât de sadic te ştiu...
Tu nu-i mai dai drumul niciodată!

poezie de Vlad Colceriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere

Ma-ntorn acasă încărcat
Ca o albină,
De soare mult ce-am adunat
Pe dealuri de lumină.

În ochi port pulbere de soare
Şi-n gene,
Am strâns polen mărunt de zare
Ca-n lungi antene.

Şi ca un zbor privirea mea
Pluti pe zare;
Gândirea nu-mi mai pare grea,
Nu mă mai doare.

Mă-ntorn acuma obosit
Pe-aleie de tei.
Port tot pământul nesfârşit
În ochii mei.

Am stat pe culme ca un trunchi
Cu frunze moarte;
Pădurile ca un mănunchi
Se adunau, departe...

Aduc în târgul de devale
O lume-nviorată,
Aduc pe haina mea petale
Din iarba scuturată.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebedele sălbatice de la Coole

Copacii împlinesc splendoarea toamnei,
Potecile pădurii s-au golit;
În amurgul de octombrie în lac
Se-oglindeşte un cer încremenit;
Pe întinsul apei, printre pietre,
Plutesc cincizeci plus nouă lebede.

Au trecut nouăsprezece toamne
De când le-am zărit întâia oară;
Abia le numărasem, când brusc,
Într-un singur val, le-am văzut cum coboară
Prin aer cu-alura navelor în drum de capă
Şi-n sparte cercuri aterizează-n apă.

Am urmărit un timp aceste frumoase păsări
Şi-acum am inima-întristată.
Nimic nu mai e cum a fost când ascultam
Pe mal, în amurgul de-altădată,
Ritmul de inimă-ale aripilor vibrând sonor –
Când călcam prin iarbă cu pas sprinten şi uşor.

De neînvins, iubit lângă iubită,
Lopătează în răcoarea apelor albastre;
Mereu aceleaşi, împreună pe apă sau în zbor,
Ele nu cunosc bătrâneţea inimii sihastre.
Oriunde s-ar afla, în aer sau pe ape,
Iubirea şi lupta le vor găsi aproape.

Acum plutesc pe apa liniştită
Misterioase şi fermecătoare ;
Spre ce fluviu sau lac se vor grăbi-ntr-o zi,
Încântând alte priviri, în alba lor planare?
Se va-întâmpla oare-n aceeaşi oră când, cu mirare,
Voi descoperi că stolul a zburat spre altă zare?

poezie celebră de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de vis

Noapte de vis, timp preasfânt,
Toate dorm pe pământ;
Doar două inimi veghează,
Pruncul dulce visează
Într-un leagăn de cânt.

Noapte de vis, timp preasfânt,
Dumnezeu râde blând;
Pieptu-i varsă iubire,
Lumii dă mântuire
Pace-n ea aducând.

Noapte de vis, timp preasfânt,
Păstoraşi vin cântând;
Îngerii cântă Aleluia,
Nouă vestind bucuria,
Domnul e pe pământ.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am căsătorit...

M-am căsătorit aseară, c-un luceafăr din apus!
Ochii licăreau argintul, lumilor necunoscute
Un alai de nebuloase, de comete şi-a adus,
Avea stele şi planete în coroana de pe frunte!

Şi-am privit cu gingăşie spre făptura-i ca de ceară,
M-am cutremurat la gândul, că şi eu devin o stea
Depărtarea de pământ, într-o zi poate-o să doară,
Toate-s reci! Prea mult mister! N-ar vrea oare-aici să stea?

Dar luceafăru-i etern! S-a născut pe-un alt tărâm,
N-are-n el sufletul cald, cum-e-l meu cel omenesc
Cu păreri de rău, i-am spus: unde m-ai zărit rămân!
Ce să fac eu muritoare, în castelul tău ceresc?

Nu cresc flori! Nu iese iarbă! N-ai nimic! Nici primăvară!
Ce pot ochii mei, o viaţă, decât noaptea să o vadă?
Voi ieşi din când în când şi privesc ca să apară
Stele, lună şi pe tine! Tu laşi dorul tău să cadă:

Peste mine, pulberi fine, de argint din infinit,
Şi voi şti că-ţi aminteşti de o nuntă! De-a noastră
Lângă mine, niciodată n-ai putea fi fericit,
Îţi stă bine! Astru' rece, ce răsari pe bolta albastră!

Te voi căuta prin vise, prin noian de amintire!
Memorând doar pentru mine, clipele de duioşie
Adormind cu un suspin, ca o tandră amăgire,

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă-n apus

sunetul soarelui se aude-n linişti de seară
zările se topesc în uşor abur
copacii dezbrăcaţi sunt nuduri de fum
plete de soare şoptesc târziu
raze ruginii le însoţesc
lemnul trosneşte de prea căldură
nerostite adunate-n spre adâncuri
unduiri de freamăt de pădure se înalţă
cămările culeg lumina verii
frunze încă necăzute strâng răsărituri
şoptesc încet toamne pe alei
sălciile adună cerul în priviri şi suspină
stejarii sprijină cerul cu ochii
dorinţa-n seri târzii tresare
rugineşte pământul, florile se dezgolesc
un greiere întârziat mai taie lemne
butoaie uriaşe culeg lumina verii
zdrobită
fecioarele gustă apusuri –n fumuri, verzui
arcuiesc piciorul şi-n cânt, ele dansează
ciorchini de struguri calcă, fericite
note albe de vals, frunze magice cad
răsărit de toamnă, este încă cald
versuri de sus, cerul ne trimite
fiori simt spre seară
sunete de speranţă mă încălzesc, în noapte
adorm visăndu-te când începe, alt răsărit târziu

poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dimineaţă

E dimineaţă...
Isuse blând,
spre Cer se-nalţă
întâiul gând.

Cu prima rază
Te regăsesc.
Te ştiu de pază
şi-Ţi mulţumesc.

E dimineaţă!
Iubit Isus,
somnul mă-nvaţă
să fiu supus.

Şi iar sub soare
când mă trezesc,
mă uit în zare
şi-Ţi mulţumesc.

Şi-odată-n viaţă
mă voi trezi
privind în faţă
eterna zi...

Salvat prin cruce
prin har ceresc,
Isuse dulce,
Îţi mulţumesc!

AMIN

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!