Vis de nuntă

Ea cuprinde a lui mână
Între palmele-i plăpânde,
Şi-alipind-o de obrazu-i,
Plecând fruntea, îşi ascunde

Ochii trişti, cuprinşi de cearcăn
Şi guriţa-i suspinândă,
Pe-al lui piept scăldat de păru-i
Şi de şoapta tremurândă.

Tot mai tare mâna-i strânge,
Tot mai tare îl îmbie.
Disperarea dar o-nfrânge,
Varsă lacrimi de mânie...

A ei inima bogată
Mult rămas-a sărăcită,
Şi de zbucium şi de freamăt
Se învinge, şi-i slăbită.

Cu priviri păienjenite
Vede toate-n tremurare
Şi pe-o clipă, că ar strânge-o
El de mână, ei îi pare.

Şi atunci îmbrăţişează
Mai cu foc pe acel care
Sub privirea-i se întinde
Ca apusul peste mare.

Toată mintea ei şi-aşterne
În visări ce n-au menire,
De-al lui piept când îşi rezeamă
Tâmpla arsă de zvâcnire.

Se încheagă între lacrimi,
Pe sub pleoapele închise,
Un vis dulce şi ferice,
Visul rege peste vise

Ce mai până-o zi în urmă
Îl purtau ei împreună.
Vis de aur cu icoane
Şi cu preot ce-i cunună.

Şi ca-n vis, icoane multe
Îi privesc dinspre altar,
Şi ca-n vis apare preot
Cu cădelniţă cu jar...

Numai visul nu-i acelaşi,
Nu se-nalţă din pustiu,
Ci e stins, de ieri rămas-a
Doar un plânset trist, târziu...

Dar ca-n vis, icoane multe
O privesc cum se cunună
Cu durerea şi amarul
Când îl strânge iar de mână.

Şi pe nume îl şopteşte,
Şi îl cheamă la trezire
Pe-al lui piept când pleacă fruntea
Peste floarea lui de mire.

Şi ca-n vis, acelaşi preot
Ţine slujbă-n ceas târziu...
Dar icoane vechi şi multe
Privesc mirele-n sicriu...

poezie de Cristian Cruţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!