Vis de nuntă

Ea cuprinde a lui mână
Între palmele-i plăpânde,
Şi-alipind-o de obrazu-i,
Plecând fruntea, îşi ascunde

Ochii trişti, cuprinşi de cearcăn
Şi guriţa-i suspinândă,
Pe-al lui piept scăldat de păru-i
Şi de şoapta tremurândă.

Tot mai tare mâna-i strânge,
Tot mai tare îl îmbie.
Disperarea dar o-nfrânge,
Varsă lacrimi de mânie...

A ei inima bogată
Mult rămas-a sărăcită,
Şi de zbucium şi de freamăt
Se învinge, şi-i slăbită.

Cu priviri păienjenite
Vede toate-n tremurare
Şi pe-o clipă, că ar strânge-o
El de mână, ei îi pare.

Şi atunci îmbrăţişează
Mai cu foc pe acel care
Sub privirea-i se întinde
Ca apusul peste mare.

Toată mintea ei şi-aşterne
În visări ce n-au menire,
De-al lui piept când îşi rezeamă
Tâmpla arsă de zvâcnire.

Se încheagă între lacrimi,
Pe sub pleoapele închise,
Un vis dulce şi ferice,
Visul rege peste vise

Ce mai până-o zi în urmă
Îl purtau ei împreună.
Vis de aur cu icoane
Şi cu preot ce-i cunună.

Şi ca-n vis, icoane multe
Îi privesc dinspre altar,
Şi ca-n vis apare preot
Cu cădelniţă cu jar...

Numai visul nu-i acelaşi,
Nu se-nalţă din pustiu,
Ci e stins, de ieri rămas-a
Doar un plânset trist, târziu...

Dar ca-n vis, icoane multe
O privesc cum se cunună
Cu durerea şi amarul
Când îl strânge iar de mână.

Şi pe nume îl şopteşte,
Şi îl cheamă la trezire
Pe-al lui piept când pleacă fruntea
Peste floarea lui de mire.

Şi ca-n vis, acelaşi preot
Ţine slujbă-n ceas târziu...
Dar icoane vechi şi multe
Privesc mirele-n sicriu...

poezie de Cristian Cruţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare şi ardoare

să iubeşti până la limita de rupere, să tragi, să tot tragi
dar ea inima să nu cedeze, să nu se rupă nicicum
ci din contră, să bată tot mai tare
de parcă nimic pe lume nu i-ar umbri bătăile

să te apleci peste ghizdurile vieţii şi să strigi către apa viselor
ahoeeeee... şi de undeva de jos să ţi se întoarcă strigătul
mai mult ca un ecou ostenit de drum
doar ca să te-încredinţeze că mai ai multe vise de trăit

şi când închizi ochii, soarele să-şi arate ardoarea
ca-n prima zi, ca-n primul sărut,
ca-n prima iubire, ca-n primul suspin
şi să răsufli uşurat că soarele nu a asfinţit.

e tot înăuntru arzând, scrumind. iubind...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce priveşte şi vede

Privesc şi văd copiii plângând,
lacrimi stând după gratii,
privesc şi Îl zăresc pe El,
crucificat sub cer,
privesc şi văd în curte un miel,
în poartă un clopot din flori,
sub teiul pitit după casă
un blid cu colivă-negrită,
corbii deasupra roată,
icoane cântând în zăpadă,
iar clopotul bate şi bate...
Tata pleacă din casă,
tăcere albă peste toate câte văd
şi cruci îngheţate-n morminte.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă condamnaţi!

Să nu mă condamnaţi atunci când plâng,
Când uneori mai cad pe-al vieţii drum...
Voi nu-nţelegeţi cât de tare doare
Atunci când visul se transformă-n scrum...

Să nu mă condamnaţi atunci când tac
Căci vorbele pot fi de nu gândeşti
O armă ce-i perfidă şi ucide
Încrederea când sincer mai iubeşti...

Să nu priviţi la mine-ntrebători
Când voi căuta răspunsuri printre stele...
Simt inima în piept căutând ceva
Şi voi găsi Lumina printre ele...

Iar dacă nu puteţi să mă-nţelegeţi
Când vă privesc cu ochi înrouraţi
Crezând în pace, dragoste şi viaţă
Să m-acceptaţi dar... nu mă condamnaţi!!!

poezie de Maria Luca
Adăugat de Theo van Beck
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine

Nu pot privi în urmă cu mânie,
Sunt acum un vulcan stins,
Un crater peste care a crescut iarba.
Ar fi trebuit totuşi să mă înveţi
Cum ar fi să trăiesc fără tine.
Vezi, eram foarte tineri,
Stăteai peste drum,
Veneai doar în vacanţe,
Când ţi-am zărit pentru prima oară
Ochii albaştri printre cireşi,
Am ştiut...
Am umblat de mână
Pe toate aleile, potecile,
Ani, vacanţe, anotimpuri,
Mi-ai spus că vom împărţi
Cândva planeta la doi,
M-ai învăţat iubirea pe litere,
Caligrafic,
Dar nu m-ai învăţat cum ar fi viaţa
Fără tine...
Nu privesc în urmă cu mânie,
Acum sunt un vulcan stins,
Un crater plin de cenuşă,
Un câmp de luptă părăsit
Peste care creşte iarba.
Acum este târziu, se lasă înserarea,
Privesc cu seninătate apusul,
Soarele roşu care împarte
Planeta în două,
Totuşi,
Ar fi trebuit să mă înveţi
Cum să trăiesc fără tine...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O linişte...

O linişte se lasă-n gândurile mele
De mi se îneacă deşerturile firii
În târziu de soartă când clipele trec grele
Adun din nou în mână zorile iubirii

Şi cum te visez în orice înserare
Trăind înfiorat plăcerile senine
Inima-mi vibrează ca-n faţa la altare
Când cuprind în braţe sufletul din tine

Zâmbeşti ca din picturi prinse în chenare
Şi-n faţa lor topit mă-nchin ca la icoane
Mâ-nalţ apoi vrăjit şi-ascult bătăi mai clare
De farmece asunse-n piepturi diafane

Şi înfierbântat la culme privesc iar la tine
Ca la răsărit de stele sau de rozmarin
Risipit în clipa uitărilor de sine
Te sărut iubire şi-ncep ca să mă-nchin.

poezie de Marin Voicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un surâs uscat în piept

Sfântului Ardealului
Îi curg lacrimi în icoane
Într-un sat de din Moldova
Unde mor copii de foame.

Un ochi încă mai priveşte
Către Domnul cu-ndurare,
Poporul îngenunchează,
Lacrimile sunt amare.

El e sfânt în vatra sfântă,
Numai cei ce ne înşeală
N-au nici lacrimi, nici credinţă,
Inima le este goală.

Dar se cred buricul lumii
Între sufletele stoarse
Unde sfinţi adevăraţi
Aduc soarele în case.

La icoană-ntindem mâna,
Cerem îndurări în sat,
Aprinzând câte-o făclie
C-un surâs în piept uscat!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am două scuze

Ai cele mai frumoase mâini din lume,
Două icoane albe, fără nume,
La care ochii mei, sincer să fiu,
Se-nchină pe furiş, de când le ştiu.

Şi parcă le-ar cunoaşte de o mie
De ani, sau poate chiar de o vecie,
Că le-ndrăgesc atât de mult, încât,
Când le privesc, le trece de urât.

În mâna mea, o mână ţi-am luat.
- Ce este?- spontaneu m-ai întrebat.
Nu ştiu ce ţi-am răspuns, dar te-am minţit;
Eram şi îngheţat şi fericit.

poezie de Marius Robu (4 decembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra tuturor lucrurilor există un timp, parte din mine

nu ştiu dacă sunt fericit sau trist

locuiesc printre anotimpuri şi
uneori desenez inimi
pe chipurile de pe icoane

de fiecare dată când se pleacă
aud ţipete văd noaptea
cum inundă încăperea
în care
te aşteptam
liniştea îmi mângâie fruntea
oprită între palme
ca un gând
mânjit de speranţe
printre şuviţele negre ale nopţii
stropii de ploaie zdrobiţi de asfalt
îmi desferecă singurătatea
câteva secunde mai târziu
privesc imaginar
prin ticăitul ceasului atârnat
pe albul din perete
aud strigăte
se plimbă de colo colo ca
o amintire lăsată de izbelişte

în jurul meu un gol
şi multă tristeţe

poate că doar eu voi locui
în lumea aceasta
în care
nu va mai fi niciun mâine...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 7

Uite! În Orient, când milostivul soare
Se-nalţă înflăcărat, toţi cei de pe pământ
Omagiu îi aduc, fiindcă din nou răsare
Şi-admiră cu respect frumosul disc preasfânt.
Netulburat el suie ca pe un deal ceresc
De parc-ar fi un tânăr ce are mult curaj
În timp ce muritoare priviri îl însoţesc
În auriul său măreţ pelerinaj.
Dar când de la zenit, cu carul ostenit,
Ca-n vârsta neputinţei, începe să coboare
Ochii ce pân' atunci smeriţi l-au urmărit
Văzând că vine-n jos privesc spre altă zare.

Aşa păţeşti şi tu în viaţă, mai târziu,
Nu mai atragi priviri şi mori dacă n-ai fiu.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imoralitatea premierului plagiator Victor Viorel Ponta şi a PSD-ului în campania prezidenţială 2014 nu cunoaşte margini: dau alegătorilor icoane electorale, pretins sfinţite, cu chipul părintelui Arsenie Boca, sigla PSD-ului şi îndemnul de a-l vota pe Ponta

Dau icoane, mici, sfinţite,
Cu-a' lor nume, aurite.
Imorali, de suflet goi,
Aşteptăm ca-n turul doi,
Să ne dea cu Sfântul Petru,
Mari, aşa, cam de vrun metru.
Mi-a şoptit un porumbel,
Că vor da şi cu Viorel.

poezie satirică de George Budoi din Pamflete şi satire, Alegeri, alegători şi aleşi (30 octombrie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am emigrat
în biblioteca cu cărţi
şi mă simt
ca-n biserica
cu icoane cu sfinţi

gogyohka de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am şi uitat

Parcă am şi uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristeţea mea cui aş putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldaţi... Mă dor!
Şi gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân şi singur nu-i uşor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură şi plâng în nopţi târzii
Şi pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuieşte ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Şi lângă mine-i numai Dumnezeu!
Şi clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine paşi şoptiţi şi ard,
Străin pribeag, de dor şi nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin şi cad...
Ai cui să fie paşii-aceştia oare?!

Şi plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n fiinţa mea precum o noapte!
"Parcă am şi uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea şoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrăţişază-n umbre... Parcă ştiu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniţi copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aş vrea, să-mi fiţi aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duşi departe...
Deşi în mine-atâtea doruri ard...
Deşi e frig, deşi e numai noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea...

Noaptea potolit şi vânăt arde focul în cămin;
Dintr-un colţ pe-o sofă roşă eu în faţa lui privesc,
Pân' ce mintea îmi adoarme, pân' ce genele-mi clipesc;
Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin.

Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă,
Albă ca zăpada iernei, dulce ca o zi de vară;
Pe genunchi îmi şezi, iubito, braţele-ţi îmi înconjoară
Gâtul... iar tu cu iubire priveşti faţa mea pălindă.

Cu-ale tale braţe albe, moi, rătunde, parfumate,
Tu grumazul mi-l înlănţui, pe-al meu piept capul ţi-l culci
Ş-apoi ca din vis trezită, cu mânuţe albe, dulci,
De pe fruntea mea cea tristă tu dai viţele-ntr-o parte.

Netezeşti încet şi leneş fruntea mea cea liniştită
Şi gândind că dorm, şireato, apeşi gura ta de foc
Pe-ai mei ochi închişi ca somnul şi pe frunte-mi în mijloc;
Şi surâzi, cum râde visul într-o inimă-ndrăgită.

O! desmiardă, pân' ce fruntea-mi este netedă şi lină,
O! desmiardă, pân-eşti jună ca lumina cea din soare,
Pân-eşti clară ca o rouă, pân-eşti dulce ca o floare,
Pân' nu-i faţa mea zbârcită; pân' nu-i inima bătrână.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea ta cu păr scăldat în aur

Te-ai înălţat de mult la cer, şi azi
În noapte străluceşti atât de tare,
Peste păduri cu-a ta lumină cazi
Şi peste munţii toţi şi peste mare.

Eşti poetul cel mai de cu seamă,
Ai scris cu sufletul atâtea versuri,
Ţi-ai declarat iubirea fără teamă,
Ai dus până la cap a tale visuri.

Fiind băiet odat' păduri cutreierai
Şi îţi plăcea s-auzi cântul naturii,
Întins pe iarba verde adesea tu stăteai
Visând ca ea să-ţi dea dulceaţa gurii.

Din prima clipă te-ai îndrăgostit,
Ţi-au curs şi multe lacrimi pe obraz,
Era frumoasă, paru'-i de aur despletit,
Pentru tine totul, icoană şi privaz.

Şi ai iubit-o mai mult decât viaţa,
I-ai dedicat poeme multe, multe,
Doar lângă ea îţi regăseai speranţa,
Căci ea ştia prea bine să te asculte.

Erai Eminul ei, iar Veronica
Minunea ta cu păr scăldat în aur,
A fost a ta iubire, unica,
Al sufletului tău dulce tezaur.

Peste păduri şi peste munţi şi mare
A voastră dragoste va dăinui în veci,
În fiecare seară Luceafărul răsare,
A ta lumină blândă peste noi o treci.

poezie de Răzvan Isac (13 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia de argint

Îmi amintesc de-un zâmbet,
Un zâmbet ideal
Şi mă întorc în suflet
În timpul ireal.

Privesc cu ochii minţii
Tablouri din trecut
Icoane dragi, iubiţii,
Prezentului meu mut.

Adânc, încui de mâine,
Pe veci.. iubirea ce-a
Purtat aceleaşi haine
Ca tine, draga mea..

Zâmbesc, cu-acelaşi zâmbet
Şi am acelaşi glas
Când se reflectă-n gambet,
Apusul unui pas.

Sunt tot aici, iubire..
Şi strâng, în lacrimi trei
Momente de orbire
Păstrează-le de vrei!

De-ai face cale-ntoarsă
Obraznico,-n demers,
De-a-mi frânge pleoapa arsă,
Zadarnic plimbi un vers.

Cu masca-ţi poleită
Momeşti, la fel ca ieri.
Refuz să fiu iubită
Cu false mângâieri!

Sentinţa să-ţi proclame,
Felină-hiacint;
Vei suferi de foame,
De sete, de alint...

Aceasta e pedeapsa statuii de argint!

poezie de Diana-Luiza Costea
Adăugat de Larisa Suman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri păgane

Iubiri păgane de demult,

cu chipuri neuitate,

parc-au făcut un legământ –

la noapte să mă-ngroape.

Se adunară în amurg,

de mână agăţate,

şiroaiele din ochi le curg

pe piepturi dantelate.

Apoi se prind, ca din senin,

un dans pios să facă,

iar dansul trist si anodin

mă strânge ca o teacă.

Cu faţa-ntoarsă înapoi,

străin m-ascund de ele,

dar roată fac, cu sânii goi,

singurăţatii mele.

Le strig pe nume, ca-n trecut,

dar mă privesc haine

şi-n roata dansului tăcut

mă spânzură pe mine.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşetor

Bătrân, gârbovit, cu tremur în mână
În prag de metrou, când viaţa mă-ngână,
Pe ziarul întins, ca-n pomenit sărindar,
Cerşesc la ziua cu muguri în dar;
Cu ochii pierduţi în orbite, ca-n hău,
Cerşesc o felie din sufletul tău!

poezie de Nicolae Rolea (29 octombrie 2010)
Adăugat de Nicolae Rolea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceşti copii cu sufletul celest

Copii orfani, bieţi îngeri fără pată,
Te-ai întrebat vreodată de ce-s trişti?!
Cum ai putea să-i vezi şi să rezişti,
Plecând cu inima netulburată?!

Destinul le-a răpit copilăria.
Doar sufletul în lacrimi le-a lăsat
Şi-un zâmbet stins pe feţe aninat,
În lupta ce sfidează cerbicia.

Au înfruntat de mici vâltoarea vieţii
Din leagăn fost-au aruncaţi în glod
Şi n-ar părea ca-n drumul greu vreun pod
Să fie-ntins spre zorii dimineţii.

Vlăstarul fraged, neprimind iubirea
Ce spaimelor le-ar fi profund mormânt,
S-ar bucura ca un suav cuvânt
Să îi alunge de pe chip umbrirea.

Tu, omule, după mai vechi canoane,
Întoarceţi faţa într-un simplu gest,
Spre-aceşti copii cu sufletul celest,
Ce seamănă cu sfintele icoane!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

Se-mbibă liniştea culorii, în apele adânci ce curg
Şi nuanţele-s împrăştiate de filantropul Demiurg,
Ca ramurile să-şi găsească-n oglinda lacului, uşor
Şi frunza galbenă ce pleacă şi cântecul de-amar şi dor.

Prind viaţă visele-ngropate, timid răsar pe-un mal pustiu,
În plasa lui pescarul strânge amurgul unui ceas târziu;
În barca lui nu-ncap speranţe, iar peştişorul din poveşti
A sucombat de-atâta pizmă şi azi, nu mai trimite veşti.

E-un loc în care plâng tăceri înmiresmate de răşină
Şi-n care, păcătos, de-ai fi, te simţi curat şi fără vină.
Pescaru-n fiecare zi, se-nchină, ca-n altar şi cere
Să-i vindece copacii verzi de goliciune şi durere.

Nu pescuieşte mai nimic, nu pângăreşte Paradisul
Ce-l găzduieşte-n oaza lui şi-i apără, de lacrimi, visul;
Pe-oglinda lacului de-argint, alunecă printre petale
Lăsând o şoaptă de alint din bogăţia firii sale...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basmul vieţii

Din tot ce arde purpuriu sub pleoapa lunii,
ce cratere te fură cu surâs de jar?
Din tot ce zboară peste fusul rătăcirii,
ce pânză te răpeşte în rotirea bucuriei
ca-n palatul de cleştar?
Cum se aşterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând?
E iarnă, dar nu-i timpul de îngheţ pentru privire.
Câtă bucurie! Te-aud şi tăcând!
Vremea întâlnirilor de sens învie?!
Topeşte dragostea zăpada separării de cuvânt.
Vezi? Prezentul-i dar sublim de alb în gene.
Lumina mea, ce-ai împânzit cercetător simţirea,
pentru a radia din creştet până-n tălpa stelelor nemărginirea,
pentru tine, din culesul roadelor, ce vrei?
Trec anii, la urechea inimii cercei, podoabă peste vreme,
noi, îmbogăţiţi prin ei,
la sărbătoarea adâncirii în poeme.
Din tot ce cheamă spre duminici printre clipe,
cum vrei să se înfiripe,
să crească timpul în minunea de a fi?
Din tot ce vine, pleacă, ce rămâne,
ce ţi-e hrană, apă, aer, ştii?
Ce răsare? Ce apune?
Basmul vieţii, tu, necontenit,
cu tot ce faci şi ce nu faci, îl scrii.
ca-n palatul de cleştar?
Cum se aşterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând? ca-n palatul de cleştar?
Cum se aşterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând?
ca-n palatul de cleştar?
Cum se aşterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n g

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!