Prea târziu

Sufăr în tăcere legat cu amintiri,
În juru-mi îndreptate sunt sute de priviri,
Se-nfing în al meu suflet, şi-ndurător în sânge,
E trupul meu uscat, ce nu mai ştie-a plânge,
Să ştii c-ai ce vărsa, atunci când ai ce strânge,
Dar cum nu ai prea strâns din tristele iubiri,
N-ai şansa să transformi scaieţi în trandafiri,
Ci ai să lupti ca orbul cu lumea în zadar,
Să le arăţi că-i dulce aşa un trist amar,
De te-ai lupta şi tu cu cineva măcar,
Vezi bine... da eşti singur luptând cu amintiri,
N-au mai rămas alături nici câteva priviri....
şi sclav al neputinţei zadarnic vreau să sar,
În numele credinţei şi-n numele iubirii,
Dar prea târziu încerc, uscaţi sunt trandafirii.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţi pierdute

Să fii sufocat de cuvinte nespuse,
Să te simţi sfârşit de dureri ce s-au dus,
Să fii lovit de priviri îndreptate-ţi
Şi ucis de iubiri ce demult au apus.
Să fii aproape de toţi, dar să simţi că nu eşti,
Să fii biciuit de nepăsări din suflete seci,
Să fii pe pământ, dar să nu te găseşti,
Când stai cu ai tăi să se-ntrebe de eşti.
Totul din viaţa-ţi tu să-l vezi un nimic,
Nici cerul imens să nu-l vezi că-i prea mic,
Să priveşti norii, dar să nu ştii ce sunt,
Să vezi luna pe cer, să te-ntrebi de ce-i sus.
Să simţi soarele ce pentru tine-i străin,
Să bei apă cu sete şi să simţi că-i venin,
Să vezi flori cu mirosuri uscate şi uscate-n culori,
Să vezi o mare de lume cu carte şi în niciunul valori.
Să simţi valul mării uscat cum izbeşte în plin,
Iar sărutul pe-obraz că-i o palmă, că-i chin,
Imensul să-l vezi infim şi pierdut,
Şi-n oameni cu chip să vezi suflet de lut.
Să te simţi nimicit şi stors de putere,
Să fii plin de iubire de dat şi nimeni nu-ţi cere,
Să poţi să dai tot fără-n schimb să primeşti,
Să fii crud judecat făr-a şti cine eşti.
Dac-ai făcut doar bine şi ce-am scris ai simţit
Ascunde-te-n umbra-ţi nu cere nimic,
Căci nimicul nimic îţi va da, ţie-ţi cere,
Ştergeţi lacrima singur cufundat în tăcere!

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnic

Cercul ochilor în jurul tău se prinde,
Tu eşti la judecată fără avocat,
Şi-i greu de explicat chiar tot ce s-a-ntamplat,
Şi-i greu de înţeles cum ea te poate vinde,
Şi ultima speranţă din suflet se desprinde,
Tu nu mai ai a spune nici două, trei cuvinte,
Şi realizezi cu ură că singur ai luptat,
Şi nu-i aşa frumos cum ţi-ai imaginat,
Un gând lăsat în urmă, privirea înainte,
Şi-aceleaşi amintiri se răscolesc în minte,
Şi spune unde-i rostul în lupta ce-ai purtat?
Căci în final din toate nimic n-ai câştigat,
Zadarnic ai iubit, zadarnic ai sperat...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleanuri

Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exişti,
Eu tot visez şi-n zi şi-n neagră seară,
Cum îmi săruţi ochii bolnavi şi trişti.

De te-ai născut, şi undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să ştii că-s viu,
Că sunt palpabil – şi chiar port un nume –
Te rog ca să mă crezi, asta nu ştiu.

Ce slobode sunt zările şi albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtăşit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Şi nu vom şti că, tainic, ne-am iubit.

Speranţe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar poveşti...
Cum aş putea să-ţi spun că îmi eşti dragă –
Când nu ştiu cum arăţi, nici unde eşti?!

Vezi, tu, iubita mea necunoscută,
Ne naştem – mari iubiri ca să râvnim...
Dar viaţa ni se trece grea şi slută –
Cel mai ades, din amintiri trăim.

Căci mărăcini rodesc pe a-vieţii câmpuri,
Cu vise şi iluzii ne hrănim...
Se trec în goană sterpe anotimpuri
În care că suntem iubiţi minţim.

Dar, în definitiv, preţul nu-i mare
Ca să visăm, cu ochii deschişi larg...
În lumea rece şi plictisitoare,
Visez cum că-mi eşti dragă şi ţi-s drag.

... Iubita mea, cu trupul de vioară,
Eu nici nu ştiu, măcar, de te-ai născut...
Dar nu îmi las speranţele să moară –
Visând la tine, mă simt renăscut.

poezie de Boris Ioachim (20 mai 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Tavanul stă să pice peste visul
Ce zburdă-n capul meu neobosit,
E amintirea aia când eu ţi-eram trimisul,
Iar tu erai o sumă a tot ce mi-am dorit.

Explozia gândirii, durerea îngropată,
Mă cred toţi obosit, eu sufăr în tăcere,
Ţi-aş scrie dar mi-e frică, îmi pari aşa schimbată,
Şi ce rost ar avea acum o revedere?

Fac ordine şi-mi pare că n-am schimbat nimic,
Dezordinea din suflet mă bântuie în zi,
Eşti numele pe care n-aş mai putea să-l zic,
O tristă amintire cu care voi muri.

E albul din tavan, e visul, e lumina?
Imagini mi se zbat prin minte, şi dispar,
Aşa încerc să uit, căci ştiu a cui e vina,
Şi este prea târziu să-ţi simt iubirea iar....

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt eu, sărutul

Sunt vorbe ce nu vrei să spun,
Cuvinte ce nu vreau s-ascult,
Sunt clipe ce nu vreau s-adun
Şi amintiri ce-au fost demult.

Sunt lacrimi care nu mai curg
Peste obrajii mult prea seci,
Uscaţi de vântul din amurg,
Când tu de lângă mine pleci.

Sunt zâmbet dulce când revii,
Atingeri care le aştept,
Sunt toate câte le mai ştii
Atunci când tu mă strângi la piept.

Sunt sânul meu în palma ta,
Ce te aşteaptă neîncetat,
Sunt eu, sărutul ce te vrea,
Ascuns la mine în oftat.

~Adi Conţu~

poezie de Adi Conţu (11 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul potrivit

De pe scena verii, iată,
Pleacă luna lui Gustar.
Îmi ramâne-n gând regretul
Nici prea dulce, nici amar.

Din stele ultima ploaie
Cade, ca un vechi hotar
De la mine pân' la tine,
Nici prea dulce, nici amar.

Seva pomilor coboară
Plânsu-n rădăcină iar,
Lăsând peste ram frunzişul,
Nici prea dulce, nici amar.

Cu miros de crizanteme
Şi cu brumă-n mânecar
Un alt anotimp va cerne
Nici prea dulce, nici amar.

Şi-n spectacolul ei, viaţa
O s-aprindă-n inimi jar,
Încălzind în noi firescul
Nici prea dulce, nici amar.

Doar iubirea ta să fie
Veşnic rolul principal
Lăsându-mi pe buze gustul
Nici prea dulce, nici amar.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii larg la inimă

Fii larg la inimă şi darnic,
fă binele cu pas tăcut.
Că n-ai făcut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea făcut.

Ascultă sfatul şi-ndrumarea,
îndreaptă-te când eşti mustrat.
Că nu asculţi, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai ascultat.

Mergi fericit în orice vreme,
oriunde te-ar chema Isus.
Că nu te-ai dus, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi că prea te-ai dus.

Fii răbdător până la moarte,
oricât de-adânc ai fi brăzdat.
Că n-ai răbdat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea răbdat.

Iubeşte cald întotdeauna,
chiar şi pe-acei ce te-au zdrobit.
Că n-ai iubit, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iubit.

Şi iartă plin de bunătate
tot răul pe nedrept purtat.
Că n-ai iertat, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea iertat.

Din ce-ai văzut să ai credinţă
şi pentru tot ce n-ai văzut.
Că n-ai crezut, vei plânge-odată,
dar n-ai să plângi c-ai prea crezut.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma...

Mi-e dor de degete-ţi prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ţi din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.

Nu mai am aura de pui
Şi nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăţi, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.

N-aud iubirea-ţi în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...

Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparţin, eşti parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, eşti eu, a mea ma... ma

Visez cu ochi deschişi şi plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!

Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exişti
Eşti încă trupu-mi, mai persişti
În sânge-n gând, cât n-am murit...

Că n-am ştiut să te păstrez
Adorm sleit de remuşcare...
Uitasem: naşterea se moare!
Mă ierţi ma... ma, eternul crez...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o bere

La o bere intr-un bar
Ti-am aflat multe din trucuri,
Nici nu am avut habar
Ca-mi ascunzi atatea lucruri.

M-am intors brusc in trecut,
Sa observ ce sa-ntamplat,
Nu stiu cum a inceput,
Bine ca s-a incheiat...

Tot ce-ai spus, numai minciuni,
Te-am crezut mai speciala,
Am tot sperat in minuni,
Insa esti, mult spus, banala.

M-ai mintit in tot ce-ai spus,
Te-ai vandut ca altceva,
N-ai stiut ca prin minciuna,
N-ai sa ajungi undeva.

De atatea luni sunt singur,
Tu -mi ziceai ca sunt cumva,
Dar nicicand n-am fost mai sigur
Ca e cel mai bine-asa.

Tu pe deal iar eu la vale,
Singur eu, tu fii cum vrei,
Nu sunt sclav iubirii tale,
Nu vreau sa traiesc in trei.

Nu mai vreau sa-mi fii mireasa,
Fa ce vrei, ia si insista,
Azi te-ngrop cu celelalte
In aceeasi groapa trista.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii... alţii

... unii spun c-ai plecat,
alţii râd c-ai venit
ceilalţi zic - te-au uitat,
restul strigă - nimic
nu mai e din ce-a fost,
nu mai sunt amintiri
a rămas doar un gol,
înrămat în priviri

uni spun - te-au iubit,
alţii strigă că nu
unii mint că pe tine,
alţii plâng - cică tu...
numai eu ştiu prea bine
că n-ai fost un delir
deşi mulţi alde mine
te-au tratat cu sictir

unii spun – vei veni,
alţii plâng – niciodată
unii strigă cică-i chin,
ura asta curată
numai eu ştiu prea bine
că oricum vei veni
şi golgota din mine
numai tu vei iubi...

poezie de Iurie Osoianu (3 aprilie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţii nu se înlocuiesc

Fraţii, nu-s de înlocuit, nu se vând şi nu se schimbă,
Să priveşti la ei în suflet, precum te vezi în oglindă
Când arunci cu vorbe-n frate, tot pe tine te loveşti
Uită, iartă şi ia seama, cât sunt vii, să ţi-i iubeşti.

Nicăieri în lumea asta, n-ai să afli împăcăciune,
Ochii lui şi ochii tăi, au acelaşi dor a-şi spune
Să laşi orice supărare, lângă voi să nu răsară
Căci pe mama, chiar de tace, pân'la moarte o s-o doară.

Pe pământ şi pe avere, să nu faceţi judecată,
Că nu poţi răscumpăra, omenia, niciodată
Să nu pui hotar iubirii, când ţi-o cere fratele,
Mama a împărţit la toţi, grija ei şi laptele.

Dacă azi te-ai mâniat, cerul mâine se mânie
Şi nu-ţi iartă fapta rea, să-i faci lui, ce-ţi place ţie,
Totdeauna lasă loc, fratelui la tine-n curte
Clipele ce pierzi cu ură, pe vecie sunt pierdute.

Şi-ai mai vrea când fraţii pleacă, să-i revezi o zi măcar,
Dar căinţa prea târzie, ai să vezi! Că-i în zadar!
Şi nu-i suflet să priceapă, cum e-al fratelui, de sânge
Nu-l răni nici din greşeală, că-i păcat, de-o clipă plânge.

Fraţii, nu-s de înlocuit, sunt aceleaşi trup de mamă,
Sunt nădejdea şi sunt milă, lacrimă de sub năframă
Mâna fratelui e sfântă, e-a mamei mângâiere,
Să-i dai fratelui iubirea, chiar şi-atunci când nu ţi-o cere.

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trecut prea multă vreme...

Ţi-am deschis zăvorul porţii c-o dorinţă în cuvânt,
N-ai vrut să-mi dai ascultare, am plecat tăcut, înfrânt,
Un răspuns îl aşteptam, că tăcerea nu te iartă,
M-am retras, n-ai spus nimic, ţi-am lăsat dorinţa-n poartă.

Ţi-am deschis zăvorul porţii cu un gând legat de tine,
Gândului n-ai dat crezare, te-ai opus, nu mi-a fost bine,
Cu priviri rătăcitoare căutai în altă parte,
Ţi-am lăsat gândul în poartă, mi l-ai dus în hău, departe.

Ţi-am deschis zăvorul porţii cu un dor uscat de plâns,
L-ai trimis spre alte locuri, mi-l ţineam la pieptu-mi strâns,
N-ai dorit să mi te-apropii, nici măcar să-mi dai o veste,
Ţi-am lăsat dorul în poartă, s-a pierdut într-o poveste.

Dorul, gândul şi dorinţa, toate-acum sunt pe sfârşite,
Nu vor să se mai deschidă zăvoarele ruginite,
Tu mă vrei să vin la tine, zici că am calea deschisă,
A trecut prea multă vreme... Poarta-i rece şi închisă...

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

trupul minţii încercă-n zadar şi-n zbatere de gând să-nfrangă
pământul negru să-l facă-n punct de zi şi-n inimă, gând-lumină
iar pe suflet alb, colb ruginit din ţărână-n vers amar să pună
ştiu atunci că, lacrima prin vârf de condei începe încet să curgă

chiar dacă furtuna prin vânturi în vijelii de ploi strigă disperată
şi simt în oase frigul dureri iubirii şi-n genunchii care nu mă lasă
că apele rescriu linia vieţii prin neguri şi-n alergare de vis nefastă
ştiu că papirusuri de timp scot umiliţele din inima mea şi-a ta prea arsă

de suntem copil sau copilă-n amintiri din viaţa noastră, fiind mari încă
iar caledarul timpului cu sânge-n îngeri este scris pe ziduri de biserică
chiar dacă plâng albastru şi văd că luna rade-n roşu însâgerată
ştiu atunci că sufletul nu arde, nu devine negru carbune, ci, încet spre cer se-nalţă

când în braţe cuprind puternic dor şi-l cânt amar sau trist pe-o strună
prin nopţi de vis cu parfum de flori ce zboară din pomi de alei de viaţă
când vreau prin nor alb pe cer să agăţ cordă de suflet-om pe corn de lună
gândul meu este atunci al tău şi nu mai vreau în mine şi-n tine-n veci, să plouă

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist

Mi-ai promis, Doamne,
Că, după aşa dezamăgire,
Voi avea şi şansa mea...

Dar nu e loc pentru iubire
Când ştiu, nu mă iubeşte,
Ci o iubesc doar eu pe ea...

Nu credeam vreodată că voi suferi,
De ştiam ce va veni,
Poate nu mai sufeream...

Te-am aşteptat, dar în zadar,
Şi am să caut puterea de a striga într-o zi
"Nu te mai iubesc cum te iubeam"

Tată, mi-ai promis iubirea ei,
Mi-ai dăruit doar vise
Şi azi mi le iei pe toate...

Nu ştiu, Părinte, în schimb ce vrei,
Dar deja lupta-i pierdută, flăcările-s stinse,
Nimic nu se mai poate...

Pentru tine, Iulia, am numai lacrimi,
şi ură, şi iubire, sunt toate adunate,
Şi ştiu că voi mai suferi...

Nu mi-ai dat măcar o şansă, o şansă măcar,
Şi şansa ce-o vedeam s-a dus şi mai departe,
M-ai lăsat să lupt ca orbul, în zadar...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Credcabanuiesti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă întrebi

De ce-am să plec, să nu mă-ntrebi,
Voi tace căci răspunsul tu îl ştii
Şi n-aş putea în sufletu-mi de plumb
Să răscolesc prin amintiri şi zile mii.

De ce-am să plec, să nu mă-ntrebi,
De nopţile pustii şi fără tine ştii
Când ruga-n lacrimi mă îngenunchia,
Iar zorii mă prindeau fără să vii?

De ce-am să plec, să nu mă-ntrebi,
Răspunsul a crescut mut între noi,
Ieri erau mici dealuri, azi de piatră munţi
Şi-au împărţit destin şi amintiri la doi.

De ce-am să plec, să nu mă-ntrebi,
Vreau tu să îmi răspunzi mai ştii
Când mi-ai promis că ne vom regăsi,
Dar azi e prea târziu, să nu mai vii.

Eşti liber azi chiar dacă încă sunt,
Nu mă mai roade gândul că nu vii
Şi-n nopţile în care-s trează şi nu eşti
Pe cine strângi la piept te las doar tu să ştii.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurământul iubirii

Mi-e dorul strună de vioară
Ce cântă-ades pe înserat,
Cuvinte dragi de-odinioară
Ce-n urma ta mi le-ai lăsat.
Revine totul în tăcere,
Iubirea dulce din priviri
Dar jurămintele făcute
Sunt astăzi
Numai amintiri.
Te chem de dincolo de vreme
La geamul unde te-am văzut,
S-aprindem flacăra iubirii
Pe un tărâm necunoscut...
În lumea mare ne vom pierde,
Dar vom rămâne amândoi.
Vom scrie pagini fără număr...
Nescrise dar decât de noi.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist

E trist sa vad cum treci pe langa mine,
E si mai trist sa stiu ca inca ma iubesti,
Dar dac-aceste semntimente curg prin tine,
De ce mereu privirea iti feresti?

E greu sa-mi stiu iubrea-mpartasita,
Si totusi risipita toata in priviri,
Si realizez ca nici tu nu esti fericita,
Si ca zambesti si tu cu-aceleasi amintiri.

E trist sa vad cum se sfarseste totul,
Iubirea singura nu va mai rezista,
Cand dau de poza ta o-mping cu cotul,
Caci daca plang pe ea, se va uda...

E greu sa vad cum tu devii femeie,
Si eu raman in urma, acelasi trist baiat,
Si stiu c-o sa te inchizi curand, si nici o cheie
Nu va deschide-aceste porti ce tu le-ai incuiat.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostul din oglindă

Pe cât trece timpul, mai mult realizez,
Că nu mai eşti nimic din ce odat' erai,
Iar amintirea ta în colţ eu o aşez,
Acolo nu-i nimic,
Acolo tu îmi stai.

Erai buchet de flori, salbatic, minunat,
Acum o vază goală, în iz de acetonă,
Aveam sau nu dreptate, oricum n-ai ascultat,
Cum să-ţi fi fost de-ajuns când judecai la tonă...

Acum eu încă-s singur, nu mă pot conecta,
Iar lumea mea e goală, nu simt că pot deschide,
O uşă pentru alta, şi-mi mai propun una,
La rândul ei pe care doresc a o închide.

Uitării condamnată, iar eu singurătăţii,
Iubirea n-o să ierte c-am procedat aşa,
Tu răul l-ai făcut, eşti încă judecată,
Dar eu le-am pus pe toate, nedrept, în oala ta.

Conştient că nu e bine, conştient că nu au vină,
Dar eu când pedepsesc o fac până la sânge,
Nu -i dau iubirii şansa să prindă rădăcină,
Pe prostul din oglindă nu vreau să-l văd cum plânge.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost aici!

Cât de vicleană poţi să fii!
Mă-ntrebi de mi-am găsit pereche?
Nu înţeleg ce-ai vrea să ştii,
Nu practic trasul de ureche.

De vrei cumva să te arăţi
în lume cu ce-ai căpătat,
Tu fii directă, nu prin părţi,
Căci de greşeală n-ai scăpat.

Nu-ţi cere nimeni socoteală,
Nici tu nu cere loc în rai,
Ai vrut să guşti din măr, eşti goală?
Nici printre îngeri n-ai să stai.

Tot mă împingi să -mi iau o fată,
Să pară că s-a întâmplat,
Să nu mai fii tu vinovată,
De faptul că ai înşelat.

Nici nu te-am întrebat vreodată
De eşti sau nu mai eşti cu el,
şi chiar de mi-aş reface viaţa,
Tu vrei rămâne tot la fel.

Vina ţi-o porţi dar nu ţi-e lanţ,
Şi nu te leagă de nimic,
Sunteţi iubiţi, dar foşti amanţi,
Nici nu ar trebui s-o zic.

Te rog nu te mai fă de râs,
Trăieşte viaţa ce-ai ales,
La rândul meu şi eu am plâns,
Şi nimeni lacrimi nu mi-a şters.

Poate vei plânge de ruşine,
De faptele ce le-ai făcut,
Dar nu te compara cu mine,
Nici nu visezi prin ce-am trecut.

Eram şi crud, eram şi tată,
Tu erai doar cu alt bărbat,
Asta te face vinovată,
Şi nu-s eu ăla vinovat...

Nu vreau să vii să-mi ceri iertare,
Sunt patru ani, e prea târziu,
Dar nici nu presăra cu sare,
Peste ce-a fost, oricum toţi ştiu.

De vrei să nu te ştie lumea,
Ascunde-te sau fă ce vrei,
Scriu aste versuri în oglindă
Şi nu văd vină-n ochii mei.

Deci n-aştepta să fac ceva,
Ştiu că ţi-e frică c-ai să pici,
Poate mai speri că am să uit,
Dar mi-amintesc..
Am fost aici!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu capul în nori

M-am însetat cu amintiri
Din cupe pline cu nimic,
Le-am tot golit, doar din priviri,
De tot ce aş mai vrea un pic.

Acum parcă sunt beat... deloc,
Trezit de ce-aş putea să fiu,
Mă simt cum ard... dar fără foc
Într-un apus de ploi, târziu.

Privesc cum nori din ceruri cad,
Sunt mult prea grei de tot ce-i gri,
Iar eu, un suflet de nomad,
Nu pot de ei, a mă feri.

Devin fără să vreau, subit,
Un ameţit cu capu-n nori
Şi deşi singuri au venit,
Eu cred că zbor... şi am fiori.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!