Glasul pietrelor
Glasul pietrelor ce tac
Stând de strajă pe morminte,
Glasul omului sărac
Fața căruia nu minte,
Glasul vântului în șoapte
Printre frunzele pădurii,
Glasul păsării de noapte
Când ascut cuțite furii,
Glasul inimii ce bate
Făr' a spune răspicat
Dacă-i de singurătate
Ori de-un rău nevindecat
Nu al inimii, ci-al lumii
Răsădit în sânul humii
Supt din neam în neam pe rând
De la naștere-n mormânt,
Glasul de oștean ce moare
Făr' a cere răzbunare,
Mii de glasuri îngropate
Ce rostite-ar fi: Dreptate...
Fă-le cruce de mesteacăn,
Fă-le raclă, fă-le leagăn,
Fă-le toate iar să-nvie
Și să cânte poezie.
poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre sărăcie
- poezii despre singurătate
- poezii despre păsări
- poezii despre păduri
- poezii despre poezie
- poezii despre noapte
- poezii despre muzică
- poezii despre moarte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.