O voce din cor

De câte ori n-am plâns împreună-amândoi
Gândindu-ne la viaţa noastră şi la al ei chin;
Prieteni ai mei, nu ştiţi, habar n-aveţi voi
Despre frigul şi întunericul din anii care vin!
Azi mâna celei dragi o strângi,
Te joci cu ea şi, lipsit de griji, zâmbeşti;
Când întâlneşti minciuna, plângi
Sau scoţi cuţitul gata să străpungi,
Dar, un copil sărman doar, atâta eşti!

Nu există stavilă pentru intrigi şi minciuni;
Semnul morţii nu-i vizibil deloc pentru profani.
Lustrul nopţii ne orbeşte cu negrii lui tăciuni,
Cerul e măturat de sateliţi nebuni
De ani mulţi, de ani şi ani!

Acest veac îşi va scoate curând, veninoşi, caninii
Iar eu, cu tine, vom vedea-n fiecare zi
Cerul acoperit de giulgiul cel obscen al vinii;
Râsul va îngheţa dincoace de frontierele luminii –
Angoasa cu numele A - NU - MAI - FI...

Aştepţi primăvara, copile, dar
Ochii tăi nu vor mai vedea de-acum niciuna.
Vei implora cerul să aprindă iarăşi fitilul astrului solar –
Dar soarele nu va mai răsări, nici luna.
Tu plângi, dar plânsul, ca un bulgăre amar
Cade şi moare,-întruna.

Fiţi fericiţi în viaţa şi pe drumul vostru pe deplin –
Placizi ca apa, vorbind ca iarba,-n şoaptă.
O, dacă-am fi ştiut ce se va-întâmpla, ce ne aşteaptă,
Despre frigul şi întunericul din anii care vin!

poezie de Aleksandr Blok, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O voce din cor

De câte ori n-am plâns împreună-amândoi
Gândindu-ne la viaţa noastră şi-al ei chin;
Prieteni ai mei, nu ştiţi, habar n-aveţi voi
Despre-întunericul din anii care vin!

poezie clasică de Aleksandr Blok, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia ultimului tren

Câte lucruri Doamne mă-nconjoară şi habar
n-am dacă îmi foloseşte vreunul la ceva hai
dragoste spune-mi totul despre lume despre
sufletul meu in(di)vizibil de când mă tot pregă
tesc să-l vizitez am învăţat câte ceva despre
paradisul pierdut despre inima ce stă la pândă
în pieptul întunericului despre moartea care
mi-a citit toate mesajele de pe cotoarele
aripilor
hai pe locuri fiţi gata
FOOOC

poezie de Costel Zăgan din Erezii second hand (2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele şi suflete

Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
atâtea milioane de suflete există
se plimbă prin Univers
braţ la braţ, steaua şi sufletul
cele mai rele suflete
nu stau împreună cu steaua lor
cele mai bune merg în infinit
ţinându-se de mână, suflete şi stele
având destine comune
este frumos cerul, este frumos să-l înţelegi
este frumos să-l asculţi
când începe simfonia celestă
să răsune-n sufletele alese
cu privirea noaptea, pictez cerul
în culori multicolore
punând pe fiecare stea câte o dorinţă
ziua caut stelele cu privirea
mă îmbrăţişez cu Soarele
şi cu răsăritul divin ce curge-n
cascada timpului o dată cu viaţa,
atâta timp cât cerul este plin de stele
pe Pământ picură viaţa
prin aer planează viitorul
Planeta mamă există
atâta timp cât stelele nu mor
ele vor străluci pe cer
şi vor ţine în braţe suflete
îşi dau mâna cu apele Terrei
unindu-se într-un glas,
voi, oameni, prea mult aţi profitat de darul divin
şi nu i-aţi ştiut preţul
aşa cum nu vă preţuiţi între voi
uitaţi mereu că în spatele vostru
este cineva care v-a creat viaţa mai uşoară,
uitarea voastră aduce dezastre
când muşcaţi din mâna ce v-a hrănit
muşcând mâna lui Dumnezeu
care v-a dat viaţă şi hrană prin alte destine,
nu uitaţi că aţi venit din pântec de mamă
care a primit un suflet de înger în ea
nu a primit un diavol!
planeta a rămas goală, aşteptând pe îngerul Lumină
să se întoarcă la ea
când îngerul s-a transformat în întuneric
planeta moare o dată cu el...
Nu uitaţi, nu sunteţi singuri cu regulile lumeşti
cele divine sunt mult mai importante
pentru viitorul Universului
atâta timp cât sunt milioane de stele pe cer
va exista Dumnezeu pentru Pământ
altfel îşi va crea alte Universuri!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mădălinei

Pe crucea de piatră au fost încrustate,
cuvinte cu care tu pleci din cetate.

Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfrunzesc gorunii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfloresc salcâmii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai zboară nici lăstunii.
Pentru tine, Mădălina,
a venit sfârşitul lumii.

Pentru tine, Mădălina,
florile n-au înflorit.
Pentru tine, Mădălina,
timpul în loc s-a oprit.
Pentru tine, Mădălina,
soarele în zori s-a stins.
Pentu tine, Mădălina,
doar lumânări s-au aprins.

Pentru tine, Mădălina,
cerul senin s-a deschis.
Pentru tine, Mădălina,
viaţa a fost doar un vis.

Fără tine, Mădălina,
cetatea e mult mai tristă.
Flori ca tine, Mădălina,
pe pământ nu mai există.

Noaptea, cerul îşi aprinde candelambrul plin cu stele,
"Fata cu părul de foc" străluceşte printre ele.

poezie de Dumitru Delcă (21 iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa vetrei strămoşeşti

Mătăsuri de lumini se lasă
Şi zarea-i floare de cireşi,
Mă-ntorc copil, măntorc acasă,
În lumea noastrăde poveşti.
E cerul literă-ncrustată
În sufletul şi-n viaţa mea,
Te-aştept cu inima curată,
În veci eu te voi aştepta.

Mătăsuri de lumini se lasă
Şi umbre-mi joacă în priviri,
Am scris, plângând, din viaţa noastră,
De lacrimi şi dezamăgiri.
Şi cerul şi-a deschis corola
Şi pleoapa, în vulcani si-a stins
Întâia literă din hora
Ce ca o torţă s-a aprins.

Şi zarea-i floare de cireşi
Cuvânt de miere şi lumină.
În ochii tăi atât de trişti,
Eu sunt o lacrimă virgină.
Să-ţi sorb cu sărutarea mea
Durerea vieţii-ngenunchiate,
Că am plecat, mă poţi ierta...
Dar nu atâta de departe...

Mă-ntorc copil, mă-ntorc acasă,
Ispitele se risipesc,
Aici e viaţa mai frumoasă
Şi plaiul rai dumnezeiesc.
Aici sunt îngeri... Şi lumina
Se-mparte în felii de vis,
Aici ni-i litera şi tihna,
Aici să mă întorc mi-i scris.

În lumea noastră de poveşti
Trec iarăşi cete de copii.
Pe cer, copile,-ai să citeşti!
Pe cer, copile, ai să scrii!
Să plângi cu lacrimă de jar
Iubiri pe pita românească.
Străbunii te aşteaptă iar,
Căci multe au să-ţi povestească...

E cerul literă-ncrustată
Şi-n stele – muguri aurii
Luceşte mierea adunată...
Eu te aştept, tu nu mai vii.
Clepsidra,-n A. D. N-ul clipei
A stins şi ultima speranţă
Şi fâlfâirile aripei,
În vise dulci, s-a-ntors la viaţă.

În sufletul şi-n viaţa mea,
În timp şi-n cumpăna fântânii,
Am strâns ciorchini iubirea mea,
Am strâns alături toţi românii.
Şi pas cu pas, către strămoşi,
Am adunat lumini şi datini
Şi anii mei cei mai frumoşi
Şi taina nerostitei patimi.

Te-aştept cu inima curată,
Cu vin, cu pâine şi cu sare,
Cu dor de mamă şi de tată,
În zilele de sărbătoare...
Te-aştept, român din alte zări!
Mi-e astăzi ia-nsângerată...
La tâmple mi-au căzut ninsori
Şi rădăcina mi-e tăiată.

În veci eu te voi aştepta –
O candelă arzând în noapte,
Peşchiru-n care mama mea
Ne învelea pâinile coapte.
Să fi icoana lui Iisus
Şi-ngenuncherea celui care,
De dorul ţării sale-a plâns
Bocet prelung de-nmormântare!

În veci eu te voi aştepta!
Te-aştept cu inima curată.
În sufletul şi-n viaţa mea,
E ceru literă-ncrustată.
În lumea noastră de poveşti
Mă-ntorc copil, mă-ntorc acasă
Şi zarea-i flaore de cireşi...
Mătăsuri de lumini se lasă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În arşiţa nopţii

Îl văd pe Blecher chinuit în corset,
cu dureri în muşchi, articulaţii, oase.
Are forţa de a visa.
Nimic nu-i seamănă.
Pentru el zarurile au fost aruncate din naştere.
Viaţa este un joc obligat.
Ce sens are celebritatea pentru el?

Există progres în artă?
Nici vorbă. Fiecare artist este un Narcis.
Dar nu trebuie să-şi trădeze egolatria.
Abstinenţa la orice,
când nu este motivată intim,
devine o cauză a morţii.
Orice tren care aduce moartea este în orar.
Când Dumnezeu este mort, orice este posibil,
hulitorii nu mai există, duşmanii vieţii devin prieteni.

Păsările coboară pe pământ,
dar nu pot lua cu ele decât o pradă,
nu pot lua fericirea.
Nefericite păsări, izgonite în cerul pustiu.
Logica nopţii îmi spune
că există o armonie în noi
pe care nu o cunoaştem ziua.
De ce ne este frică de noapte,
de moarte?
Ascultă cum cântă iarba
cu glasurile celor plecaţi dintre noi.
Până atunci sărută-ţi iubita, ea există.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara furată

Mi-ai furat primăvara,
Cu pomi înfloriţi
Şi liliacul ce s-a aruncat
În dansu vântului cald,
Pe cerul pustiu.
Oamenii nu mai sunt fericiţi.
Chiar şi eu îngân odată cu ei,
Plânsul revărsat într-o lacrimă,
Pe cerul de patimă.
Lumina s-a împărţit în felii
Pe cerul de muselină -
O lumină divină.
Doar credinţa ne-a mai rămas
În primăvara din glas.
Oftăm, dar pe buzele noastre
Au răsărit trandafirii.
Credinţa a rămas simbolul iubirii.
Lumea se va schimba.
Eu sunt doar steaua ce luminează
Conştiinţa. Sunt trează
Şi aştept învierea promisă.
Se apropie Sfintele Paşti.
E tăcere-n oraş...
Doar porumbei zboară -
În chipul Duhului Sfânt
Cu privirea măsoară
Durerea de pe pământ.
Vor aduce clipa-nvierii cu fiecare
Rază ce se coboară.
Va fi pentru omenire
Şi pentru Univers,
Din nou, primăvară.
Viaţa va căpăta un alt sens...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa mi se întâmplă...

Şi iarăşi vine noaptea şi iarăşi n-am să dorm,
Am să privesc iar cerul cu luna ca un corn
Şi totul într-un mine voi cerne gândul mut,
Voi fi cu amintirea scăldată în trecut,
Voi fi un rob al nopţii cu ochii mari deschişi,
Mă voi certa cu cerul căci tu nu eşti aici,
Mă voi certa cu luna... ce mult m-a păcălit,

Mi-a spus că-i e totuna, că tu nu mai iubit
Şi iarăşi toată noaptea, mă voi gândi ce-am fost,
Îmi voi vedea greşeala şi rostul cu-al lui rost,
Îmi voi citi prin versuri cuvinte din trecut
Să văd cu ochii minţii un adevăr pierdut,
Să văd de pot vreo dată ce-a fost să înţeleg,
Misterul ce m-apasă încerc să îl dezleg,

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa mi se întâmplă...

Şi iarăşi vine noaptea şi iarăşi n-am să dorm,
Am să privesc iar cerul cu luna ca un corn
Şi totul într-un mine voi cerne gândul mut,
Voi fi cu amintirea scăldată în trecut,
Voi fi un rob al nopţii cu ochii mari deschişi,
Mă voi certa cu cerul căci tu nu eşti aici,
Mă voi certa cu luna... ce mult m-a păcălit,

Mi-a spus că-i e totuna, că tu nu m-ai iubit
Şi iarăşi toată noaptea mă voi gândi ce-am fost,
Îmi voi vedea greşeala şi rostul cu-al lui rost,
Îmi voi citi prin versuri cuvinte din trecut
Să văd cu ochii minţii un adevăr pierdut,
Să văd de pot vreo dată ce-a fost să înţeleg,
Misterul ce m-apasă încerc să îl dezleg,

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu plângi, copile!

Să nu plângi, copile!
În seri târzii,
toamna scutură peste pământ
poleială arămie,
Să nu plângi!
Asta este curgerea
inevitabilă spre o nouă întrupare.
Când semenii vor greşi
Să nu plângi!
Oameni se duc
oameni vin,
Dar dincolo de toate: VEŞNICIA
Întinde mâna,
Îndreaptă-ţi sufletul spre ea...
Fă-i loc.
Să nu plângi!

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă las cântecele mele (cântec pentru prieteni)

Va las toate ce-au fost bune,
Dar si cele ce n-au fost,
Va las tot ce nu pot spune,
Nu mai are nici un rost.

Va las dragostea pierduta
Si tot chinul de apoi,
Gura mea nu mai saruta,
Va las dorul meu de voi.

Dar va las si bucuria
Si tot cerul meu de stele,
Va las singura avere,
Va las cantecele mele.

Va las drumul catre luna
Si copacii mei stingheri,
Va las lupta mea nebuna
Pentru viata, pana ieri.

Va las lacrima cu care
Am dormit la capatai,
Va las noptile amare
Si lumina mea dintai.

Dar va las si bucuria
Si tot cerul meu de stele,
Va las singura avere,
Va las cantecele mele.

Va las gandul de pe urma
Sa va apere mereu,
Va las iarba, cerul, marea
Va las tot ce am fost eu.

Va las sufletul in palme
Azvarliti-l printre fragi
Si iertati-mi voi povara
Toti cei care mi-ati fost dragi.

cântec, versuri de Tatiana Stepa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrească

Într-o zi din cele-ascunse-n file reci de calendar,
S-a-ntâmplat să-mi vină vestea, tam-nisam, pe celular:
"Domnule, acela care, pe Facebook, mi-ai dat unfriend,
Crezi că tu, de-acum, cu viaţa, cât de cât, rămâi în trend?"

"Iote moft!" – mi-am zis pe dată, "Ce mesaj! – da' cine-o fi?
Care prostul care-n viaţă a crezut că m-aş gândi
Să mă pun în rând cu alţii ori să am prin griji mereu
Să nu fiu cea neagră-n lână – oaia bre, adică... eu"

Dau şi caut la mesaje număr, nume ori ceva
Care să mi-l deconspire şi... aiurea: nu era!
Asta e! – de-acum fac listă şi unfriend de-oi vrea, dau... ioc
Pentru că apar surprize. Fraţilor, de-acum dau block!

Mama lor de pocitanii! Cum adică, să dispar?
Să-mi stea inima de frică? Nuuuu! – dau block şi n-am habar.
Dac-o fi să mai dispară câte unu', treaba lui!
De Crăciun, îl iert şi... valea! Va să zică: mama lui! "

Iote că-mi trecu, iar vouă, dragi prieteni virtuali,
Vă transmit urare nouă: să nu fiţi cumva penali
Şi să-mi umpleţi messengerul cu urări de "La mulţi ani!",
Că-l blocaţi şi nu-i tot aia cu: "Amice, la mulţi bani!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu luna

Am privit în faţă, pe bătrâna lună
Şi am stat de vorbă, atâta timp
Şi n-a ştiut săraca, să îmi spună
De ce drumul vieţi, n-am cum să-l mai schimb

Oricât ar fi de bine şi oricât de rău ar fi
Când multe ai vrea să faci, dar nu şti pentru cine
Cine oare-n viaţa te va preţui?
A tale fapte bune, cui vor aparţine?

Nui păcat să mori, când drumul ţi s-a şters!
Când tu eşti pentru uni, o pată dintr-un vers
Şi-n alte pânze albastre şi pe-un drum mai larg
Când cerul tot se crapă şi stelele se sparg.

Atunci în fericire şi-n valurii de sclipirii
Să te renaşti din moarte şi făr de amintirii
Doar tu-ţi vei căra viaţa şi o vei ţine-n mână
Şi n-ai să mai ţii cont, de soare şi de lună.

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

viaţă

Probabil că tocmai acei oameni care nu plâng nici nu-şi merită viaţa. Viaţa nu e o femeie, în faţa căreia te fereşti să plângi, dacă eşti bărbat. Viaţa e un bărbat pentru care merită să plângi.

definiţie de Doina Postolachi în romanul Vicii. 18+ (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

Astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între tată şi fiu
nu o să întreb nimic despre cei
care se vând pentru câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata... s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi suspina

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă mama e acolo şi mă priveşte de sus
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu mai am pe nimeni şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au fost cândva pe-aici

e târziu, Doamne!
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume din Volumul: Temniţa de sub rană
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul, Soarele si Luna

Dumnezeu a făcut cerul atât de imens
pentru a ne putea cuprinde pe toţi
sub braţele generoase ale Soarelui
care ne încălzeşte sufletele...

A creat stelele pentru
a ne îndeplini visele
şi ne-a lăsat Luna
să ne lumineze drumul către... El.

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Viorel Vintila
Comentează! | Votează! | Copiază!

SINGURĂTATEA CEA MULT TĂMĂDUITOARE

Iar te plângi de suflet, de singurătate şi de ziua de azi? Au tu nu vezi că eşti înconjurat de daruri? Nici nu deschizi bine ochii, o suflete al meu certăreţ, că îţi şi dai drumul la văicăreli?!
Că una nu-i bună, că alta-i rău tocmită, că soarele de ce-i rotund, şi nu pătrat, că femeia de ce nu-i bărbat, iar bărbatul de ce nu-i rachetă intercontinentală?
Iarba de ce nu-i albastră şi cerul de ce nu-i bun de păscut sau măcar de cosit: s-avem şi noi o claie-două de stele, la iarnă?
De ce îndrăgostiţii se ţin de mână, iar munţii de ce stau cu prăpăstiile căscate la cer? Păsările de ce zboară, iar vermii de ce se târăsc precum oamenii de la o zi la alta?
Femeia de ce nu te iubeşte, indiferent de anotimp, loc şi peisaj, iar tu de ce în fiecare clipă îi întorci spatele iubirii?
O, Doamne, de ce nu îngenunchez pentru a-mi ridica inima la cer, ci pentru a mai subtiliza câteva grame de lapte praf de la capra vecinului?
De ce fug de necazurile aproapelui meu ca de dracu? De ce nu pun în mâna întinsă a cerşetorului dragostea, ci scuipatul indiferenţei?
Doamne, au până când voi fi crucea aproapelui meu, şi nu gura salvatoare de oxigen?
Doamne, de ce caut umbra cea confortabilă ş nu slava muncii, cea spre fiinţă?

Costel Zăgan în Predici eretice (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între Tată şi Fiu
nu o să întreb nimic
despre cei care se vând pentru
câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi lăcrima

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua aceea
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă sufletul e în mâinile tale
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu am alţi părinţi şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au trecut pe aici

e târziu
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aura luminii

Am ascultat firele de iarbă cum cresc
glasul florilor în dimineţile de mai,
şi-mi place să-ţi văd ochii înrouraţi de bucurie.

Simt cum se aşează-n memorie fiecare gând
cu câte o dorinţă ascunsă,
vreau să arunc pe geam întunericul
să rămân în aura luminii din interior.

M-am petrecut în cuvinte,
sunt mulţi care o fac bine,
păsările cântă frumos şi nu se opresc,
doar când îşi pierd cerul
şi cad la pământ.

am învăţat să cobor
în adâncul sufletului,
să urc treptele iubirii în fiecare zi
şi să aştept partea de privire
cu răbdarea tăcerii din surâsul tău
ce mă cheamă,
să deschid aripile şi să zburăm împrteună.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!