De vorbă cu luna

Am privit în faţă, pe bătrâna lună
Şi am stat de vorbă, atâta timp
Şi n-a ştiut săraca, să îmi spună
De ce drumul vieţi, n-am cum să-l mai schimb

Oricât ar fi de bine şi oricât de rău ar fi
Când multe ai vrea să faci, dar nu şti pentru cine
Cine oare-n viaţa te va preţui?
A tale fapte bune, cui vor aparţine?

Nui păcat să mori, când drumul ţi s-a şters!
Când tu eşti pentru uni, o pată dintr-un vers
Şi-n alte pânze albastre şi pe-un drum mai larg
Când cerul tot se crapă şi stelele se sparg.

Atunci în fericire şi-n valurii de sclipirii
Să te renaşti din moarte şi făr de amintirii
Doar tu-ţi vei căra viaţa şi o vei ţine-n mână
Şi n-ai să mai ţii cont, de soare şi de lună.

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e bine să mori...

dacă tot o să mori
e bine să o faci mai înspre seară
când umbrele
se retrag
sub carapacea nopţii
nu e bine să mori când lumea
stă de vorbă despre una-alta şi
nici nu e bine să împrumuşi
din viaţa altora
pentru că
viaţa e un nimic
un nimic ce te ajută cât
să treci dintr-un anotimp într-altul

şi-n clipa sfârşitului
cineva
o să spună că ai fost
Om bun

poezie de Teodor Dume din Exil în durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul are tainele lui. Oricât s-ar rătăci de drumul cel drept, oricât s-ar înrăi un criminal care nu mai are drum de întoarcere, oricât ar persista în viaţa sa stricată, dacă îl dojeneşti pentru firea lui, pentru însuşirile lui bune pe care le-a întinat, atunci totul se clatină în el, şi este zguduit.

Gogol în Suflete moarte
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când două inimi uneşte Dumnezeu

Atunci când două inimi uneşte Dumnezeu
Nu e pentru o lună doar şi o zi de primăvară
Este pentru toată viaţa... la bine şi la rău
Să mergi în doi şi atunci când vezi că-ţi este greu
Când drumul urcă în sus...
Şi atunci când el coboară...

Iubirea nu-i scânteia ce apare şi se stinge
Ea-i taina veşniciei ce s-a transformat în vis
Este ecoul din Eden... ce-n farmec se răsfrânge
Şi... rostogolind speranţe... inima îţi atinge
De acel colţişor de rai...
Ce a fost în Paradis...

Ce poţi să faci atunci când tu cu adevărat iubeşti
Când eşti minţit şi în jurul tău tot se destramă
Te vezi aprins de un foc când printre lacrimi o priveşti
Şi eşti gata pentru ea chiar zeci de ani ca să plăteşti
Pentru iubirea ta...
Atunci când dragostea te cheamă...

Pe calea vieţii nu e întotdeauna soare
Mai cresc şi spinii... nu e presărată doar cu flori
... Şi simţi amarul anilor de trudă şi sudoare
Când dragostea-ţi curată călcată e în picioare
Iar pe Rahela ta o vezi...
Plângând şi tristă-n negrii nori...

Nu dispera, se vor sfârşi furtunile de ieri
Va înflori grădina voastră-n flori de primăvară
Şi din nou vor răsuna în viaţa ta cântări
Cu zâmbet de copii şi multe binecuvântări
Şi te vei bucura...
Ca-n zilele de odinioară...

Atunci când două inimi în Domnul se unesc
E un cântec calea lor scăldată în lumină
Când pe genunchi altare în dragoste zidesc
E un colţ de rai atunci când după Cuvânt trăiesc
Împrăştiind mireasma...
Şi părtăşia familiei creştine...

poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu eşti binele din rău

Ce-mi trebuie un cer cu stele... când lângă mine-s ochii tăi,
Ce-mi trebuie o lună blândă, când lângă mine-i chipul tău,
Ce-mi trebuie bolta cu astre... când tu-mi dai inimii... bătăi,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?
*
Ce-mi trebuie o îndoială... când tu-mi eşti vers neprefăcut,
Ce-mi trebuie o galaxie, când tu-mi eşti steaua cea divină,
Ce-mi trebuie cale de lapte, când tu eşti drumul cunoscut,
Ce-mi trebuie soare pe cer, când ochii tăi îmi sunt lumină?
*
Ce-mi trebuie un alt odor... când tu eşti floarea parfumată,
Ce-mi trebuie ceva amar... când gustul tău îmi e ca mierea,
Ce-mi trebuie un vis de praf, când am un vis de nestemată,
Ce-mi trebuie spre vindecare, când tu mi-ai lecuit durerea?
*
Ce-mi trebuie vreo altă rugă, când peste tot e nimbul tău,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu eşti binele din rău?

poezie de Ion Apostu (18 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom înţelege

Blestemaţi să ne iubim
Cât serile pe cer sunt stele,
Împreună să păşim
Clipe bune, clipe grele...

Pe drumul sorţii destinat
Ne-am rătăcit într-o vecie,
Şi nopţi întregi te-am căutat,
Dar în zadar a fost să fie.

Tu mergi astăzi drum străin –
Sper a fi cu fericire.
Pentru dor, pentru suspin...
Îţi ofer în schimb iubire.

Ajunşi însă la sfârşit,
Pe cer fiind aceeaşi lună,
Vom înţelege c-am greşit,
Că n-am mers drumul împreună.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi sau nu

S-a stins o zi si alta vine
Ce-mi va aduce oare-n dar?
Cine croieşte pentru mine
Destin in calendar?
Aş vrea să-l văd, aş vrea să-l simt
Aş vrea palpabil ca să fie
Dar nu-i.... si mă intreb in gând
Să cred in ce nu e să fie?

Deşi nu am găsit răspuns
Si drumul rece intră-n iarnă
Cu paşi nesiguri spre apus
Eu sper in altă primăvară!
Si nu ştiu cum si nici de ce
Si nu ştiu cine mă iubeşte
Dar mă veghează din neant
Si drumul mi-l călăuzeşte.

Aş vrea să pot să-i mulţumesc
Si să-i trimit in dar o floare
Dar zorii zilei mă opresc
-Tu ai rămas o visătoare
Căci dincolo de cer nimic
Nu este viu si intrupare
A fi sau nu... rămâne-n timp
Aceeaşi veşnică-ntrebare.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde eşti?!

Pe unde eşti când zori de zi se crapă,
Când gura mea pe buza ta se-adapă?!
Pe unde eşti când ceru-i plin de stele,
Când ţi-as zidi din ele-n cer castele?!

Pe unde eşti în nopţi cu lună plină,
Când mă îmbrăţişai ca o glicină?!
Pe unde eşti când rupt de oboseală,
Mi-aş pune capul lin în a ta poală?!

Pe unde eşti când mor de dor şi jale
Şi leac mi-ar fi să-ţi strâng coapsele tale?!
Pe unde eşti când gândul mi-e la tine
Şi-s bântuit de îndoieli haine?!

Pe unde eşti când sufletul mi-e frânt
Şi-alerg ca un nebun şi mă frământ?!
Pe unde eşti când vreau, la miez de noapte,
Sărutul tău cu gust de piersici coapte?!

Pe unde eşti, c-aş bea cu tine seva
Ce-n cupe ne-a turnat-o Kamadeva?!
Pe unde eşti când viaţa mea-i o luptă
Şi timp perfid din trupul meu se-nfruptă?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De poţi fi!

Poţi fi cerul plin de stele şi n-ar fi o minune!
Poţi fi lacul veşnic dulce, plin de pasiune!
Şi minuni să faci pe lume, ce rost ar avea?
Când s-au şters a tale urme, adânci din viaţa mea!

Poţi fi marea toată, plină, plină de comori!
Poţi fi înger alb sau negru şi să mergi pe nori!
Să ai toate, să ai totul, când pe mine nu mă ai!
Dăruieşte-ţi viaţa toată, când mie nimic nu-mi dai!

Poţi fi cel mai bun din lume, să te laude lumea toată!
Poţi fi orice fiinţă vie, care încearcă şi o să poată!
Să atingă-n suflet marea, ce-şi revarsă lacrimi, valuri!
Dar când marea mi-a secat şi au rămas doar goale maluri!

Poţi fi ochiul ce priveşte şi priveşte neîncetat!
Poţi fi lacrima din mine, ce pe iarbă a picat!
Dar să ştii că orice ai fi, nu mai eşti cum tu ai fost!
Când de la mine ai plecat, şi deloc nu te-ai întors!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai mai sta, când eşti de mult plecat

Totuna sunt veninul şi dulceaţa,
Chiar binele şi răul par la fel,
Eşti conformist şi, totuşi, eşti rebel
Plângând, tu râzi; aşa îţi trece viaţa...

Răspunzi cu "Da!", deşi ai spune "Nu!",
Rămâi pe loc, când tu doreşti să fugi,
Şi-oricât de sincer pari, minciuni îndrugi,
Căci, vai!, tu singur nu mai eşti chiar tu.

Tu furi şi-apoi, căit, tu dăruieşti,
Ai vrea să urli, dar îţi place mut,
Ai câştigat şi, totuşi, ai pierdut,
Pretinzi dreptate, deşi drept nu eşti!

Eşti prea bogat, dar fără căpătâi,
Iubeşti săracii; de fapt, îi subjugi,
Ateu fiind, faci la icoane rugi,
Ai vrea să pleci din gaşcă, dar rămâi...

Prea eşti deştept, când proştii te-nconjoară,
Şi familist, când de la dame vii,
Faci fapte bune, doar când faci prostii,
Eşti înăuntru, doar când eşti... afară.

Eşti extremist, când vrei să fii de centru,
Tu, om de dreapta, eşti de stânga - vai!,
E ca şi cum în Iad ai fi în Rai,
Eşti "contra", mai întâi, şi apoi "pentru".

De ce-ai mai sta, când eşti de mult plecat?
Nimeni nu vrea de tine să mai ştie,
Doar Dumnezeu, se pare, te-a iertat
Şi vrea să te redea pe tine ţie!

poezie de Dumitru Sârghie din săptămânalul "Linia întâi" (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Dacă tu vei căuta
Să se nalţe pacinic fumul
Jertfei tale, nu uita
Că, de ai spre soare drumul,
Umbra este-n urma ta.

Rob tăcut, pe care-l cheamă
Domnul său c-un gest tăcut,
Ia aminte plin de teamă
Orice gest i-ar fi făcut
Şi de toate ţine seamă.

Umbra-i robul, când urmezi
Drumul tău spre soare ţântă:
Nu te supăra, n-o vezi;
Chipul ţi-e-n lumină sfântă,
Şi-n lumină naintezi,

Dar când vii de dimpotriva
Soarelui, ea-i sfetnic rău:
Stăruind nemilostiva,
Să-nnopteze chipul tău,
Ce supărăcioasă fi-va!

Umbră, soare, al jertfei fum!
De prisos mi-e tâlcul, dacă
N-ai putut să-l prinzi. Şi-acum
Poţi s-alegi! Eşti cel ce pleacă,
Eu sânt cel de mult pe drum.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binefacerea

"Nu daţi uitării binefacerea"
Evrei 13:16

Binefaceri nu opri
Celui care îi va lipsii
Nu zi du-te vino mâine
Când astăzi poţi face bine.

Cine bine urmăreşte
Binele iarăşi primeşte
Iar la cel care îi dă
Binecuvântarea-i stă.

De vrăşmaşu-i flămânzit
Oferă-i tu bun primit
Nu-l trata ca pe un câine
Dă-i ca să mănânce pâine.

Dacă setea dă să-l ea
Dă-i tu apă ca să bea
Aşa el se dă bătut
Regretând ce a făcut.

Binefacerea, ca lună
Când e plină este bună
Luna plină-i luminoasă
Binefacerea aşa-i frumoasă.

Cel mai mare rău la tine
Este rău când nu faci bine
Fă bine de prima oară
Nu aştepta să ţi-l ceară.

Soare n-aşteaptă rugat
Când lumina îi e de dat
Fă ca soarele tu fiinţă
Să nu spui că n-ai putinţă.

Binele primit în minte-l ţine
Uită-l cel făcut de tine
Fă bine, mila iubeşte
S-atunci ai parte de aceste.

Omule aşa te pune
Cel dintâi în fapte bune
Din puţin de vezi lipsit
Dă şi fă-l cât mai grăbit.

Nimeni sărac nu-i aşa
Bine să nu poată da
Nu-i de ajuns rău să nu faci
Fă mult bine ca să placi.

Ajută, oameni iubeşte
Binele atunci sporeşte
Binele ce-l faci se ştie
El şi pe nisip se scrie.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cu iubire

În oraşul cu iubire, locuiesc tot mai puţini,
Drumul către fericire, din păcate, nu-l mai ştim...
E aşa frumos aici, ca-ntr-o lume de poveşt! i
Tot ce trebuie să faci este doar ca să iubeşti!

În oraşul cu iubire, oamenii mereu zâmbesc,
De atâta fericire, ochii lor, toţi strălucesc.
Politeţea e firească, iar atunci când se-ntâlnesc
Nu se spune "bună ziua", ci se spune "te iubesc!"

În oraşul cu iubire nu există cerşetori,
Toată lumea dăruieşte doar emoţii şi fiori!
Florile sunt mai frumoase, frunzele în pomi dansează,
Nopţile sunt în lumină, inimile radiază...

În oraşul cu iubire, oamenii nu merg, plutesc,
Le-au crescut pe spate aripi, tot spunându-şi "te iubesc!"
Nu există sărăcie, sunt avuţi şi fericiţi,
Cea mai mare bogaţie-i că iubesc şi sunt iubiţi...

În oraşul cu iubire, nu există umilinţă
Oamenii nu ştiu să plângă, nu există suferinţă
Trupurile-s sănătoase, ele nu îmbătrânesc,
Vitamina e iubirea şi pastila "te iubesc!"

În oraşul cu iubire, oameni-s nemuritori
Nu există cimitire, când iubesti n-ai cum să mori!
Cine vrea eternitate, cine vrea ca să trăiască
Poate să se mute-aici, doar să ştie să iubească!

poezie de Florentina Mitrică (3 martie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce cad frunzele din pom
Şi zilele din bietul om?
De ce mâncăm ca să trăim?
De ce trăim, ca să murim?
De ce ne înmulţim prin sex?
De ce e totul aşa complex?
Când viaţa e atât de scurtă,
De ce, atunci, atâta luptă?
De ce cad ploile din cer?
De ce în jur e-atât mister?
De ce e viaţa un tumult?
De ce iubim atât de mult?
De ce e Universul infinit
Şi viaţa are un sfârşit?
De ce nu-i viaţă fără moarte?
De ce citim atâta carte?
De ce dorim să ştim atât de multe,
În loc să stăm cuminţi în curte?
De ce nu-s frunzele şi iarna verzi?
De ce în Dumnezeu să crezi?
De ce sunt unii aşa optuzi
Şi alţii sunt aşa de cruzi?
De ce atunci când iubeşti
Se mai întâmplă să greşeşti?
De ce când eşti trădat te doare-n piept
Şi plângi în sinea ta discret?
De ce copiii cresc cu anii?
De ce se nasc atât ţiganii?
De ce, când mori, nu mai apari?
De ce când mergi, tu, de fapt, stai?
De ce nu pot să înţeleg
Misterul, ca să-l înţeleg?
Ai să-mi răspunzi că asta e.
Şi atunci te-ntreb şi eu:
"De ce"?

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ştii?

De unde vii? Din care gând ascuns,
de care n-am ştiut şi-acum îl văd,
îl simt, îl mângâi, vreau să-l mai revăd
şi, la-ntrebare, să găsesc răspuns.

Şi... cine esti, îmi spui? Aş vrea să ştiu
cum de-ai venit. Eşti zâna din poveşti?
Aşa îmi pari atunci când îmi zîmbeşti
sau când în braţe-mi vii, al tău să fiu.

Ştiu, eşti aceea care-am vrut să fii,
eşti steaua, nimfa, tot ce am visat
şi am dorit alături să îmi vii.

Încerc, privindu-te, a-mi aminti
trecutul sau o lume ce-am uitat
şi-n care te iubeam. Nu pot. Tu ştii?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţă de lumină...

Pe lângă brazii încărunţiţi,
În gerul de afară,
Trec mută, ca o moartă vie,
Printre ecouri vesele, divine,
Poveşti de vis, ce-au fost odinioară
Şi inima înfierbântă la oricine.

Vise dospite sub clarul viu de lună,
În sărutări ţinute strâns de mână,
Nopţi albe minunat pierdute,
În focuri de iubire învăluite,
Când stelele îmi împleteau cunună,
Dulce visare, langă marea furtună.

Tinereţea şi-a spus atunci cuvântul
Şi-a amprentat intens orice chemare,
Regretele dormeau nevinovate în faşă...
Instinctiv, ştiau, că nu-şi vor pierde rândul,
Pe drumul iertăciunilor,
Îngenunchiate la marile altare.

Cine, ar fi crezut atunci,
Că flacăra iubirii timpul o va stinge?
Precum o candelă uitată pe perete,
Cine, ar fi crezut atunci?
Că şi iubirea moare în amintiri fugare,
Îndoliindu-mi sufletul, sfâşietor de tare.

Trec anii mei în fugă,
Sub cerul cel vedeam cândva feeric
Şi plin de stele norocoase...
Acum, neiertători, ca niciodată,
Rupându-mi vălul negru de pe ochi,
Cum rupe vântul norii de pe cer,
M-am trezit, în cruda realitate.

Pe cine am iubit, ca nebună?
Şi am crezut că-mi va purta icoana către cer...
Ce am primit în schimb, sub clar de lună?
Întreb destinul meu, din marea umbră,
Privind în gol afară, cu ochii plini de ger.
Pe cine am iubit, greşind?
A meritat să cadă în gura lumii strâmbă,
Veşnicul meu crez în iubire,
Veşnica mea pată, pe zăpada albă...

Acum încerc să-mi scot acuzele,
Din gura leilor flămânzi,
Păcătoşi cu mult mai rău, ca mine,
Şi râd de-al meu curaj prostesc.
Buimacă de uimire,
Am întrebat pe bunul Dumnezeu:
-Doamne, numai eu, în lumea asta, am iubit?
Când marea asistenţă urla la întâmplare?
De ce-i atâta sfidare, pe pământ?

Pe lângă brazii încărunţiţi,
De gerul trecător...
Îmi iert păcatele din mers,
Spre drumul judecăţii de apoi.
Acum, am înţeles!
Iubirea merită cărată în spate viaţa toată,
Numai eseţa ei curată statutul omenirii a înălţat
Şi viaţa mea curtată.

poezie de Valeria Mahok (14 ianuarie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că doar atâta ştiu

Am scris pe cer, cu praf de stele
Că te iubesc... în ghilimele.
Şi am mai scris, pe-un colţ de lună
Că te ador... zâna mea bună!

Am scris pe geam, cu stropi de rouă
Că te iubesc... şi-am frânt în două
Un nor rebel... apoi, sfios
Ţi-am scris pe cer un vers frumos!

Am scris pe frunze, cu rugină
Că te iubesc... fată blajină.
Şi am mai scris, pe-un colţ de geam
Că te ador... ca un balsam!

Am scris... şi scriu... şi-o fac mereu
Că te iubesc... pe-un curcubeu.
Şi o să scriu, când o să stai
Că te ador... pe-un colţ de Rai!

Pentru că doar atâta ştiu,
Promit că zilnic o să-ţi scriu,
În timp ce dormi... când te privesc
Că te ador... că te iubesc!

poezie de Silviu Ungureanu (20 iunie 2013)
Adăugat de Silviu Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţă de lumină...

Pe lângă brazii încărunţiţi,
În gerul de afară,
Trec mută, ca o moartă vie,
Printre ecouri vesele, divine,
Poveşti de vis, ce-au fost odinioară
Şi inima înfierbântă la oricine.

Vise dospite sub clarul viu de lună,
În sărutări ţinute strâns de mână,
Nopţi albe minunat pierdute,
În focuri de iubire -nvăluite,
Când stelele îmi împleteau cunună
Dulce visare, lângă marea furtună.

Tinereţea şi-a spus atunci cuvântul,
Şi-a amprentat intens orice chemare,
Regretele dormeau nevinovate în faşă...
Instinctiv, ştiau, că nu vor pierde rândul,
Pe drumul iertăciunilor,
Îngenunchiate la marile altare.

Cine, ar fi crezut atunci,
Că flacăra iubirii timpul o va stinge?
Precum o candelă uitată pe perete,
Cine, ar fi crezut atunci?
Că şi iubirea moare, în amintiri fugare,
Îndoliindu-mi sufletul, sfâşietor de tare.

Trec anii mei în fugă,
Sub cerul ce-l vedeam cândva feeric
Şi plin de stele norocoase...
Acum neiertători, ca niciodată...
Rupându-mi vălul negru de pe ochi,
Cum rupe vântul norii de pe cer,
M-am trezit în cruda realitate.

Pe cine am iubit, ca o nebună?
Şi am crezut că-mi va purta icoana către cer...
Ce am primit în schimb, sub clar de lună?
Întreb destinul meu, din marea umbră,
Privind în gol afară, cu ochii plini de ger,
Pe cine am iubit, greşind?
A meritat să cadă în gura lumii strâmbă,
Veşnicul meu crez în iubire,
Veşnica mea pată pe zăpada albă
A sufletului meu.

Acum încerc să-mi scot acuzele,
Din gura leilor flămânzi,
Păcătoşi, cu mult mai rău ca mine.
Şi râd de-al meu curaj prostesc.
Buimacă de uimire,
Am întrebat pe bunul Dumnezeu:
-Doamne, numai eu, în lumea asta am iubit?
Când marea asistenţă urla la întâmplare,
De ce-i atâta sfidare pe pământ?

Pe lângă brazii încărunţiţi,
În gerul trecător...
Îmi iert păcatele din mers,
Spre drumul Judecăţii de apoi.
Acum, am înţeles!
Iubirea merită purtată în spate toată viaţa,
Numai esenţa ei curată, statutul omenirii a -nălţat
Şi viaţa mea curată.

poezie de Valeria Mahok (14 ianuarie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele şi suflete

Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
atâtea milioane de suflete există
se plimbă prin Univers
braţ la braţ, steaua şi sufletul
cele mai rele suflete
nu stau împreună cu steaua lor
cele mai bune merg în infinit
ţinându-se de mână, suflete şi stele
având destine comune
este frumos cerul, este frumos să-l înţelegi
este frumos să-l asculţi
când începe simfonia celestă
să răsune-n sufletele alese
cu privirea noaptea, pictez cerul
în culori multicolore
punând pe fiecare stea câte o dorinţă
ziua caut stelele cu privirea
mă îmbrăţişez cu Soarele
şi cu răsăritul divin ce curge-n
cascada timpului o dată cu viaţa,
atâta timp cât cerul este plin de stele
pe Pământ picură viaţa
prin aer planează viitorul
Planeta mamă există
atâta timp cât stelele nu mor
ele vor străluci pe cer
şi vor ţine în braţe suflete
îşi dau mâna cu apele Terrei
unindu-se într-un glas,
voi, oameni, prea mult aţi profitat de darul divin
şi nu i-aţi ştiut preţul
aşa cum nu vă preţuiţi între voi
uitaţi mereu că în spatele vostru
este cineva care v-a creat viaţa mai uşoară,
uitarea voastră aduce dezastre
când muşcaţi din mâna ce v-a hrănit
muşcând mâna lui Dumnezeu
care v-a dat viaţă şi hrană prin alte destine,
nu uitaţi că aţi venit din pântec de mamă
care a primit un suflet de înger în ea
nu a primit un diavol!
planeta a rămas goală, aşteptând pe îngerul Lumină
să se întoarcă la ea
când îngerul s-a transformat în întuneric
planeta moare o dată cu el...
Nu uitaţi, nu sunteţi singuri cu regulile lumeşti
cele divine sunt mult mai importante
pentru viitorul Universului
atâta timp cât sunt milioane de stele pe cer
va exista Dumnezeu pentru Pământ
altfel îşi va crea alte Universuri!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui lăudăros

L-am cunoscut şi văd, prea bine,
Când dau de el pe-al vieţii drum,
Că-n vorbe-i cine ştie cine
Şi-n fapte este... oarecum.

epigramă de Viorica Georgia Cristodulo-Verbovschi din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Whitey: Am ajuns la concluzia că, dacă lucrurile se întâmplă aşa cum ai vrut tu să se întâmple, atunci unii ar spune că nu am avut o viaţă plină de succese. Important e să nu te gândeşti cu amărăciune la dezamăgirile vieţii. Învaţă să renunţi la trecut şi recunoaşte că nu va fi mereu soare afară. Şi când eşti pierdut în întuneric şi disperare, aminteşte-ţi că numai în întunericul nopţii vedem stelele care ne vor arăta drumul spre casă. Aşa că nu-ţi fie frică să faci greşeli, să te împiedici şi să cazi, pentru că, de cele mai multe ori, cele mai mari recompense vin din faptul că ai făcut acele lucruri care te sperie cel mai mult. Poate că vei obţine tot ce-ţi doreşti. Poate că vei obţine mai mult decât ţi-ai fi imaginat vreodată. Cine ştie unde te va duce viaţa? Drumul e lung şi, la final, călătoria e, de fapt, destinaţia.

replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!