SINGURĂTATEA CEA MULT TĂMĂDUITOARE

Iar te plângi de suflet, de singurătate şi de ziua de azi? Au tu nu vezi că eşti înconjurat de daruri? Nici nu deschizi bine ochii, o suflete al meu certăreţ, că îţi şi dai drumul la văicăreli?!
Că una nu-i bună, că alta-i rău tocmită, că soarele de ce-i rotund, şi nu pătrat, că femeia de ce nu-i bărbat, iar bărbatul de ce nu-i rachetă intercontinentală?
Iarba de ce nu-i albastră şi cerul de ce nu-i bun de păscut sau măcar de cosit: s-avem şi noi o claie-două de stele, la iarnă?
De ce îndrăgostiţii se ţin de mână, iar munţii de ce stau cu prăpăstiile căscate la cer? Păsările de ce zboară, iar vermii de ce se târăsc precum oamenii de la o zi la alta?
Femeia de ce nu te iubeşte, indiferent de anotimp, loc şi peisaj, iar tu de ce în fiecare clipă îi întorci spatele iubirii?
O, Doamne, de ce nu îngenunchez pentru a-mi ridica inima la cer, ci pentru a mai subtiliza câteva grame de lapte praf de la capra vecinului?
De ce fug de necazurile aproapelui meu ca de dracu? De ce nu pun în mâna întinsă a cerşetorului dragostea, ci scuipatul indiferenţei?
Doamne, au până când voi fi crucea aproapelui meu, şi nu gura salvatoare de oxigen?
Doamne, de ce caut umbra cea confortabilă ş nu slava muncii, cea spre fiinţă?

Costel Zăgan în Predici eretice (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm imprevizibil (Turul victimelor condiţiei umane)

Viaţa nu-i totuşi pantă spre moarte
visul Doamne creşte ca o stâncă
o veşnicie mai avem până departe
ceru-i poate lacrima cea mai adâncă

Visul creşte Doamne ca o stâncă
Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund
de bucurie sufletu-i gata să plângă
în care lacrimă Doamne să m-ascund

Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund
mai este o veşnicie până departe
până acolo Doamne până când
viaţa nu-i totuşi pantă spre moarte

Chiar dacă visul creşte ca o stâncă
chiar dacă lucrurile-s gata să plângă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 iunie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu versuri îngheţate

Eminescu s-ar întoarce
România însă nu-i
stau la vamă nişte Parce
sare lira brusc din cui

România Doamne nu-i
teii i-au sacrificat
cerul este-al nimănui
nu mai e niciun bărbat

Teii i-au sacrificat
stau la vamă nişte Parce
ca poet la mine-n sat
Eminescu s-ar întoarce

Doamne poezie nu-i
nici pe Prut nici pe Bahlui

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (13 ianuarie 2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu celălalt

Duc pistolul la tâmplă
şi simt vai că tâmpla nu-i
Doamne oare cum se-ntâmplă
foc în miezul gândului

Când eu simt că tâmpla nu-i
o fereastră spre Nirvana
lira-ndurerată-n cui
cu tăceri să-mi umfle rana

O ferastră spre Nirvana
Doamne oare (a)cum se-ntâmplă
tăcerea să-mi fie pana
însăşi lira-a mea tâmplă

Când eu simt că viaţa nu-i
nici cât umbra spinului

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (19 octombrie 1989)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă naivă

Doamne! Mai lasă-ne ochii minţii limpezi
Să pieptănăm cu privirea
Perucile anotimpurilor împădurite încă de frumuseţe,
Iar soarele să salte jucăuş printre poveşti nemuritoare
Şi prin păduri de timpuri bune înveselite.

Doamne! În drumul vieţii noastre scoate-ne în cale
Cascade de oameni minunaţi,
Răceala indiferenţei fadă şi molipsiroare
Vitalitatea lor unită s-o destrame.

Doamne! De trandafirii dragostei să nu ne lipseşti
Şi-n cuibul familiei nu-i lăsa să se ofilească,
Adună în jurul ei prieteni sfinţi,
Călăuze bune pe drumul vieţii stropit cu atâta otravă.

Doamne! În supărările tale nu tulbura limpezimea mărilor,
Tabloul viu al artei tale, deşi prea multe nu merităm,
Dar asta va fi hrana noastră viitoare.
Mai bine ridică punţi de curcubee între tine şi noi
Şi nu ne speria păsările sufletului şi ochii stelelor rugătoare.

Doamne! Dă rod pământului pe care călcăm,
Nu-i smulge frumuseţea, când te superi pe noi,
Suntem un muşuroi de vietăţi vulnerabile,
Fără zbaterea noastră are să-ţi fie urât,
Că nu te plictisim.

Doamne! Nu despărţi măreţia munţilor de mărinimia mării,
Chiar dacă între ele mai ţâşnesc periculoase gânduri,
Umple-ne inimile cu iubiri blânde şi calde,
Pentru poemele viitoare dintre oameni,
Nu ne da uragane şi arşiţă în zile confundate cu nopţi tulburi.

Doamne! Îndreaptă lumea pentru nepoţii viitorului,
Ca nu cu mâna supărări tale
Să-ţi distrugi minunata creaţie.

poezie de Valeria Mahok (3 iunie 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i târziu

Nu-i târziu şi nici devreme
pentru dorurile noastre,
aşternute în poeme,
pe hârtii de cer, albastre!

Nu-i târziu pentru iubire,
răsfoind cartea de suflet,
înfioraţi de uimire,
în lumina unui zâmbet!

Nu-i târziu pentru săruturi
sub soarele primăverii,
întrecându-ne cu fluturi...
ameţiţi de vraja serii!

Nu-i târziu, la porţi de vis,
să ne scriem jurăminte
pe florile de cais,
cu mătase de cuvinte!

Nu-i târziu şi nici devreme
pentr-o astfel de trăire,
în grădini de crizanteme,
sub a toamnei ocrotire!...

Nu-i târziu, chiar de-i târziu,
să aflăm ce-i fericirea!
Azi mă ştii, şi eu te ştiu,
şi trăim din plin IUBIREA!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taxă pentru tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

Copilăria Doamne e un viciu
şi-a fi tânăr e-un păcat
din cerneală hai ia-ţi biciul
fii cuvântule bărbat

A fi tânăr nu-i păcat
ironia nu-i o crimă
azi politichia la palat
pe bărbaţii mari i-animă

Ignoranţa e o crimă
din cerneală îmi iau biciul
şi vă mai trântesc o rimă
însăşi viaţa e un viciu

Şi-a fi om e un păcat
Doamne vai de neiertat

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (16 ianuarie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rugă altfel...

Cu mâna întinsă a rugă spre cer,
Cu ochii închişi şi capul plecat,
Cu gândul la Tine încă mai sper,
Speranţa, o, Doamne, nu-i un păcat.

Umilă Îţi cer să-mi dai sănătate
Şi pâine pe masă,
În viaţă dreptate,
O rază de soare,
O floare de crin,
O toamnă frumoasă
Cu cerul senin,
Un strop de iubire
Şi-o cupă de miere,
Că ştiu ce-i durerea
Şi gustul de fiere.

Tu, Doamne, pe toate le poţi de voieşti.
Te rog în genunchi
Ruga mea să primeşti.

poezie de Silvia Holotiuc (1996)
Adăugat de Silvia Holotiuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudata dezasimilaţie a cuvântului

Deşi sunt
mâncarea preferată
a
visului meu

Totuşi
în
virtutea
lanţului trofic
al
singurătăţii

Mă-ntreb

Ca să pot visa

Ca să pot ajunge
la
propriul meu vers

Trebuie
chiar trebuie

Să-nghit
întregul
Univers

Iată
mănânc
şi
munţii cântă

Ia mai ia
câteva stele

Dar Doamne
astea-s versurile mele

Nu-i nimic
mânâncă

Mănânc
şi
viermii râd

Ha- ha -ha

Poftă bună
eşti de-al nostru

Nu se poate
sunt bărbat

Întocmai colega
te-am mâncat

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantec

N-a fost să fie mai frumoasă pasăre decât omul
Inima lui cuib de nesfârşite iubiri
Cerul, corola albastră pe care se aşează norii să plângă
O imensitate pământul cu greieri cântând,
Lasă-ne Doamne mereu liberi
Azi şi mâine şi poimâine,
E-o vreme când vom zbura singuri spre Tine.

Dumnezeu din când în când
Obişnuieşte să ia câte o mână de stele
Blajin, le împrăştie peste pământ
Răsar atunci oameni lumină...
Ia uite-i cum aleargă mângâind ierburi,
Nu-i aşa Doamne că pământul e-o minge?

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de Ildico Asandei
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ale toamnei...

Nicio Toamnă nu e Toamnă,
Dacă nu-i darnică doamnă.

Nici frunza nu-i ruginie,
Dacă Toamna nu-i în vie.

Nici vântul nu-I arătos,
De nu mătură stufos.

Nici cerul n-are suspin,
Fără al păsărilor chin.

Nici omul nu-i bucuros,
Fără roade cu folos.

Nici dragostea nu-i romanţă,
Când se cântă la distanţă
Şi-i lipsită de roşeaţă.

poezie de Valeria Mahok (6 noiembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul: Doamne... Gândurile mele albe au căzut în noroi. Calul năzdrăvan şi-a pierdut aripile! L-a acoperit iar răpciuga minciunii... Diavolii roşii au năpădit gura Ta de Rai, Doamne... Ei Te-au alungat din biserici! Ei batjocoresc numele Tău, la fiecare pas. (Încearcă să se ridice). Nu-i lăsa să mă îngenuncheze, sfântul meu Părinte... Dă-mi forţa să mă ridic! Totdeauna Ţi-am fost pavăză! Ei nu în mine ţintesc, ci în Tine, Doamne! Şi vina mea e că Te slăvesc... Am înţeles... Trebuie să port şi eu o cruce, asemenea Fiului Tău! Grea povară, pentru anii bătrâneţii mele... Dă-mi, Doamne, tărie să rezist! Dă-mi puterea de a nu plânge în faţa demonilor... Nu-i lăsa să se bucure de neputinţa mea! Nu-i lăsa să mă umilească! Mocirla cărnii mele le aparţine... Trupul meu slab e în mâinile lor... Îl pot strivi, ca pe o cochilie de melc... Dar roua lacrimilor mele nu e pentru ei... Sufletul meu curat e la Tine, Doamne! Ai grijă de el! E tot ce mi-a rămas...

replică din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea nu-i totul

Dragostea nu-i totul: nu-i carne şi nici măcar nu-i băutură,
Nici siestă nu-i, nu-i nici ţiglă care să te apere de ploaie;
Şi nici buştean nu-i, de care să te-agaţi să scapi de viitură,
Când coborând cu el, când cu el urcând pe creastă de puhoaie;
Dragostea nu poate împinge aerul într-un plămân bolnav,
Nici curăţa sângele, nici vindeca fractura unor coaste
Şi, totuşi, mii de oameni i-ar dărui lui Satan sufletul sclav
Pe loc, în schimbul unei infime promisiuni de dragoste.
S-ar putea ca-un ultim ceas de cumpănă, nevoilor datoare,
Ţintuită la pământ de dureri sau ţipând după-ajutoare,
Sau poate fiindcă nu văd o altă ieşire salvatoare,
Să-mi vând iubirea pentru-o zi de pace şi-un strop de alinare,
Sau să negociez amintirea-acestei nopţi pentru mâncare.
S-ar prea putea. Deşi, nu cred ca-aş putea. Aşa să fie oare?

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia care doarme lângă tine nu este niciodată femeia pe care-ai curtat-o. Nici cea care ţi-a zâmbit, nici cea care ţi-a promis, nici cea care ţi-a vorbit sau a tăcut ascultându-te. Nu e femeia cu care te iubeşti şi nici cea cu care te cerţi. Nu-i cea care merge şi nu-i cea care stă. Nu-i cea îmbrăcată şi nici cea pe care o dezbraci. Nu-i cea care râde, nici cea care plânge. Ci o creatură pe care nu ştii de unde s-o iei. Din care regn, din care tablou, din care frază scrisă de alţii.

Adrian Cioroianu în Adulter cu smochine şi pescăruşi (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clarobscur de Dacia

Pe câmpia geto-dacă
n-are cine să mai tacă

Pe câmpia românească
n-are cine să vorbească

Au au au ce vreme-amară
au plecat munţii din ţară

Că nu-i munte ci câmpie
ceea ce nu-mi place mie

Că nu-i deal ci e genune
ceea ce nu pot eu spune

Că eu tac tu taci el tace
tăcerea de cap îşi face

De aceea te-aş ruga
fă Doamne cu noi ceva

Ori ne urcă ori coboară
de pe crucea socială

Ca din nou pre el urmându-l
izbâvească-ne cuvântul

poezie de Costel Zăgan din Hiperbole blitz
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea e amară...

Singurătatea e amară
Într-un colţ micuţ de ţară,
Nimeni nu-ţi împărtăşeşte
Gândul ce te copleşeşte,

Gândul care te-nfioară
Că eşti o tristă vioară
Care cântă şi nu cântă
Doine din inima frântă.

Copiii-s în depărtare,
Norii negri-s peste zare,
Vine iarna, suflă vântul,
Se cutremură pământul.

Lacrimile curg şiroaie
Când coloana se îndoaie
De poveri, greutăţi multe,
N-are cine să ne-asculte.

Că în ţara, mică ţară,
Totul este de ocară,
În singurătatea noastră
Moartea intră pe fereastră.

Nu se bucură nici dânsa
C-a ieşit din noi osânza,
Am rămas schelete toţi
Peste care păşesc hoţi.

Nu-i schimbare, nu-i nimic
Din care s-avem câştig,
În singurătatea rea
S-avem cel puţin o stea

Care din cer să vegheze
Clipa care să dureze
Într-o bucată de pâine
Dăruită azi şi mâine.

Într-o căniţă de apă
Cât mai gârbovim la sapă,
Să-ntindem singurătatea
Cât mai e în cer dreptatea.

Că aicea pe pământ
Nu-i nimic, doar bate vânt
Prin oase şi prin făptură,
Prin a ţării bătătură.

Doamne, iartă de păcat
De-s femeie sau bărbat,
Iartă-i pe cei din conac,
Pentru noi nimic nu fac

Se îmbuibă în de toate
Fără să facă dreptate,
Ei adună şi adună,
Noi rămânem cu ea-n mână!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

libertate (vezi şi independenţă)

Ei bine, da, libertatea nu-i nici animalul de companie al plictiselii, nici maşina de spălat păcate a aproapelui. Libertatea-i, pur şi simplu, riscul de-a fi om!

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Definiţii eretice (31 ianuarie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi să iubeşti pe cineva şi totodată să urmăreşti să-l controlezi. Numai dorindu-i tot ce este mai bine, îi oferi aproapelui tău libertate. Iar dacă nu-i libertate, nu-i nici iubire.

Paul Ferrini în Iubire fără condiţii
Adăugat de Andrada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre suflet

Mult e dulce şi amară
limba ce-o vorbim
nu-i engleză nici maghiară
test despre sublim

Limba ce-o vorbim
Doamne să n-o plângem
nu e doar un schimb
între noi şi îngeri

Doamne să nu plângem
nu-i engleză nici maghiară
ca o pâine-o frângem
mult mai dulce şi amară

Limba ce-o vorbim
test despre sublim

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (29 august 2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică, Doamne...

Ajută, Doamne, neputinţei mele,
Ajută, Doamne, sufletului meu,
Când ruga mea se-nalţă către stele
Te-aştept să-i ieşi în cale, Dumnezeu...
Adună-mi, Doamne, lacrimile plânse,
Ajuta-mă când vezi că nu mai pot...
Mi-e trupul greu şi degetele strânse,
Mi-e frică, Doamne, să nu mor de tot.

Apleacă-Ţi, Doamne, dragostea spre mine
Şi ţine-mă în braţe, Sfântul meu
M-aş ridica şi-aş îndrăzni la Tine
Chiar dacă-s om şi Tu eşti Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!