SINGURĂTATEA CEA MULT TĂMĂDUITOARE Iar te plângi de suflet, de singurătate și de ziua de azi? Au tu nu vezi că ești înconjurat de daruri? Nici nu deschi...
SINGURĂTATEA CEA MULT TĂMĂDUITOARE
Iar te plângi de suflet, de singurătate și de ziua de azi? Au tu nu vezi că ești înconjurat de daruri? Nici nu deschizi bine ochii, o suflete al meu certăreț, că îți și dai drumul la văicăreli?!
Că una nu-i bună, că alta-i rău tocmită, că soarele de ce-i rotund, și nu pătrat, că femeia de ce nu-i bărbat, iar bărbatul de ce nu-i rachetă intercontinentală?
Iarba de ce nu-i albastră și cerul de ce nu-i bun de păscut sau măcar de cosit: s-avem și noi o claie-două de stele, la iarnă?
De ce îndrăgostiții se țin de mână, iar munții de ce stau cu prăpăstiile căscate la cer? Păsările de ce zboară, iar vermii de ce se târăsc precum oamenii de la o zi la alta?
Femeia de ce nu te iubește, indiferent de anotimp, loc și peisaj, iar tu de ce în fiecare clipă îi întorci spatele iubirii?
O, Doamne, de ce nu îngenunchez pentru a-mi ridica inima la cer, ci pentru a mai subtiliza câteva grame de lapte praf de la capra vecinului?
De ce fug de necazurile aproapelui meu ca de dracu? De ce nu pun în mâna întinsă a cerșetorului dragostea, ci scuipatul indiferenței?
Doamne, au până când voi fi crucea aproapelui meu, și nu gura salvatoare de oxigen?
Doamne, de ce caut umbra cea confortabilă ș nu slava muncii, cea spre ființă?
Costel Zăgan în Predici eretice (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.