Primăvara furată

Mi-ai furat primăvara,
Cu pomi înfloriţi
Şi liliacul ce s-a aruncat
În dansu vântului cald,
Pe cerul pustiu.
Oamenii nu mai sunt fericiţi.
Chiar şi eu îngân odată cu ei,
Plânsul revărsat într-o lacrimă,
Pe cerul de patimă.
Lumina s-a împărţit în felii
Pe cerul de muselină -
O lumină divină.
Doar credinţa ne-a mai rămas
În primăvara din glas.
Oftăm, dar pe buzele noastre
Au răsărit trandafirii.
Credinţa a rămas simbolul iubirii.
Lumea se va schimba.
Eu sunt doar steaua ce luminează
Conştiinţa. Sunt trează
Şi aştept învierea promisă.
Se apropie Sfintele Paşti.
E tăcere-n oraş...
Doar porumbei zboară -
În chipul Duhului Sfânt
Cu privirea măsoară
Durerea de pe pământ.
Vor aduce clipa-nvierii cu fiecare
Rază ce se coboară.
Va fi pentru omenire
Şi pentru Univers,
Din nou, primăvară.
Viaţa va căpăta un alt sens...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, dar celor ce sunt

Forţa iubirii a creat un înger ce aprinde lumina
Se porţionează în felii identice pentru fiecare zâmbet.
Cercul de foc al tăcerii s-a oprit.
Gheţarii au năvalit, prăvălindu-se peste suflete.
Când visul în doi s-a descarnat, a rămas putreziciunea uitării.
Am tivit cu îngerii lacrima, să nu i se destrame durerea şi să se prăvălească în mine.
Au rămas doar înegrii născuţi din iubire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocat în timp

Sunt în acelaşi loc în care lumina mea te-a întâlnit
Şi-a ta lumina arzătoare pentru o clipă m-a privit.

De sus, lumina călătoare a soarelui ne-a încălzit,
Acum lumina-i o răcoare sub care cerul mi-e strivit.

Sunt în acelaşi loc în care copacii ne-au înconjurat,
Să nu ne vadă orişicare ce trec în lungul şi curbat.

Sunt tot aici, cu amintirea ce mi-a rămas când ai plecat,
Copacii dorurilor noastre privesc spre mine, camuflat.

Sunt în acelaşi loc de veghe pe care îl păzesc cum ştiu,
În el e doar amărăciune şi e tristeţe şi pustiu.

Pustiu-i cuibărit în mine cu tot ce are el mai viu,
În mână ţin doar o hârtie pe care niciun rând nu-ţi scriu.

Sunt în acelaşi loc în care copacii au îmbătrânit,
În bătrâneţea lor neclară lumina nopţii a albit.

Sunt în acelaşi loc în care aştept ceva în răsărit,
Să mă trezesc din somnul care cu visul lui m-a otrăvit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blândă alinare

Nu vreau case nici palate
Sunt doar lucruri pe pământ
Mă rog pentru sănătate
În credinţa cerului cel sfânt

Cerul este greu şi-apăsător
Lacrimile-i stau să -i curgă
Pentru noi cerul e un luptător
Soarele apare norii îi alungă

Sufletul iubeşte şi ne doare
O privire - n sus noi înalţăm
Liniştea coboară ca o boare
Sănătatea noastră o salvăm

Mă îndrept doar cu iertarea
Ce ne vine de la cei iubiţi
Privesc aşteptând răbdarea
Blânda alinare-a cerului zâmbiţi

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de primăvară

Un picur pe nas, încă unul pe braţ
Şi cerul sărac cu doi stropi a rămas...
Îi râde lumina cu-un sărut răsturnat
Şi petecul alb e de-un timp destrămat.

Se strâng în ciorchini, spadasini, rând pe rând,
Sunt roze de lacrimi şi vis pe pământ,
Ne fulgeră taină cocorii şi plâng
Şi-şi şuieră plânsul din codrul plăpând.

Lumină şi vânturi, pe cer curcubeu...
Furtună e-n lume, furtună sunt eu.
Yadarnic alb petec pe irisul mat!
E-un cer de furtună! Regina de alb a cedat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

O zi simbol în viaţa voastră,
Un început de primăvară.
În loc de flori vă pun în glastră,
Un sărut, o floare rară.

Din cer lumina se coboară
Şi aşterne pe pământ,
Covor de flori de primăvară,
Fără adieri de vânt.

Cer senin vă fie faţa,
Zâmbetul măr înflorit.
Mamă, "Bună dimineaţa!"
Voi sunteţi soare răsărit.

Odată cu primăvara
Vise multe să-împliniţi!
Copiii vă sunt comoara
Pentru ei, voi să trăiţi.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Hristos cine îl are

1 Ioan 5:12,13
Cine-l are pe Fiul Lui Dumnezeu
Viaţa veşnică o are
Doar Isus e preţul său
El e Viaţa viitoare

Cine n-are pe Hristos
Pe fiul Lui Dumnezeu
N-are cerul glorios
Şi-nşelat e de cel rău

Aceste lucruri vi le-am scris
Ca să ştiţi acum că voi
Cei ce credeţi în Isus
Sunteţi sfinţi şi oameni noi

Viaţa veşnică-o aveţi
Prin Fiul Lui Dumnezeu
În El dacă vă încredeţi
Că-ntreg cerul e al Său

Deci să nu vă îndoiţi
În Hristos acei ce cred
În Rai toţi vor fi primiţi
Credinţa de nu şi-o pierd

Doar Hristos e preţul mare
Adus pentru omenire
El e-a omului salvare
De este-n — neprihănire

Domnul Isus e izvorul
De viaţă şi iubire
El este Mântuitorul
Cale înspre fericire

Numai El ne dă lumina
Să vedem tot ce e rău
Ca să fim întodeauna
Iubiţi chiar de Dumnezeu

În Hristos şi pentru El
Vrem viaţa s-o trăim
După al neprihănirii fel
Dragostea s-o moştenim

Căci dragostea-i Dumnezeu
De luce-n neprihănire
Noi să fim poporul Său
Plini de pace şi iubire

Fie Domnul proslăvit
Onorat între popoare
Căci doar El ne-a mânmtuit
Şi ne-a dat a Lui salvare

El— Isus Hristos Mesia
Mirele nostru cel Sfânt
Ce ne oferă veşnicia
De-mplinim al Lui Cuvânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (15 iulie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca Isus din Nazaret

Nu pe-a mea înţelepciune
Eu viaţa îmi zidesc
Ci pe-a Lui Isus Sfânt Nume
Lui fiinţa-i dăruiesc

Prin credinţa în Hristos
Îmi zidesc mereu fiinţa
Şi eu umblu aici jos
Trăind viaţa şi credinţa

Numai El este lumina
Care ni s-a dăruit
Să ne fie-ntodeauna
Comoară şi mărgărit

Nu-i nimeni în Univers
Ca Isus din Nazaret
El de Tatăl cel ales
Să ne dea la viaţă drept

Numai El e îndurarea
Viaţa fără de hotar
El e Uşa şi salvarea
Fericirea dată-n dar

Doar Isus e Adevărul
Stânca vie a mântuirii
El în viaţă ne e ţelul
Domnul vieţii şi-al iubirii

Numai El şi azi ne ţine
Curaţi sfinţi şi fără pată
Să trăim cum se cuvine
Fii ai veşnicului Tată

Nu pe-a mea înţelepciune
Mă reazim pe acest pământ
Nici pe vr-un lucru din lume
Ci pe-al vieţii Sfânt Cuvânt

În Hristos eu mă încred
El îmi este Domn şi Mire
De aceea nu mă pierd
Căci Isus este iubire

Mâna Lui doar mă conduce
Şi viaţa îmi oferă
Chiar prin jertfa de pe cruce
Să trăiesc o nouă eră

Căci Hristos îmi e comoară
Aici cât eu mai păşesc
El la ape mă coboară
Numele să i-l cinstesc

Nimeni nu mă înţelege
Şi nu-mi face viaţa vis
De sine ca să mă lege
Ca să intru-n Paradis

Doar Isus Hristos Mesia
El mă leagă şi mă ţine
Să îmi fie bucuria
Şi viaţa care vine

Nu e nimeni nici n-a fost
Altu pe acest pământ
Să fie omului rost
Să-i dea viaţă-n cerul sfânt

Nimenea n-are putere
Decât Mesia — Hristos
Să ne ducă-n alte sfere
Sus în cerul glorios

Doar Hristos este viaţa
Harul sfânt al vieţii noi
El ne spală dimineaţa
Şi prin rouă şi prin ploi

Unde-i Isus e lumină
Dar Hristos unde lipseşte
Plini sunt oamenii de vină
Căci nimic nu-i curăţeşte

Prin Isus suntem spălaţi
De păcat — nelegiuire
Doar prin El suntem curaţi
Şi-avem pace — mântuire

Numai El ne-ntinde mâna
Martorul cel Credincios
Ne dă harul şi lumina
Domnul Vieţii — El Hristos

El ne ţine şi ne leagă
Numai de a Sa Fiinţă
Să trăim viaţa-ntreagă
Prin iubire şi credinţă

Nu mai e nimeni sub soare
Să ne ajute ca Hristos
Toţi în Numele Lui mare
Să trăim aici frumos

Doar Hristos ne e menirea
Harul sfânt al vieţii noi
Ce ne dă nepriănirea
Şi-a vieţii sfinte ploi

Numai El ne înţelege
Să fim sare şi lumină
El viaţa ne-o alege
Ca pe palme să ne ţină

În Isus şi pentru El
Viaţa nostră o trăim
Pe-al vieţii veşnic Miel
Pururea noi îl cinstim

Evanghelia Lui vie
Ne este doar Îndreptar
Şi cu ochii-n veşnicie
Ne zidim prin al Lui har

Căci Isus e îndurarea
Şi lumina mântuirii
Numai El este salvarea
Din prinsoarea crud-a firii

Tatăl Sfânt doar ni l-a dat
Ca Domn şi Mântuitor
Fie-n veci glorificat
Al nostru veşnic Păstor

Fie-i slavă şi mărire
Tatălui din veşnicie
Căci în marea Lui iubire
Ne dă viaţa veşnic vie

Glorie dar Lui Mesia
Cântă-i Mirelui cel Sfânt
El ne este bucuria
Al Lui Dumnezeu Cuvânt

Slavă cinste şi onoare
Tatălui şi Lui Hristos
C-am primit şi noi salvare
S-avem cerul glorios

Şi cu Domnu vom trăi
Pe pământ şi-n veşnicie
Noi copii doar îi vom fi
Cinstea salva — a Lui fie

Să-i aducem dar mărire
Celui Sfânt şi Prea Înalt
Căci în marea Lui iubire
Chiar pe Fiul Lui ne-a dat

Laudă dar Lui Mesia
Cu toţi azi să îi cântăm
Căci ne oferă-mpărăţia
Haideţi fiinţele să-i dăm

poezie de Ioan Daniel Bălan (19 mai 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul iubirii eterne

Iubirea ta mi-e cunoscută! Nu pot şi nu vreau s-o contest.
Te am în gândul meu recrută, izvoarele îmi şuşotesc.

Eu m-am aprins, în dar de nuntă, pe drumul vieţii să te am,
Mireasă, spre dumnezeire... Şi flori de măr să-ţi prind în ram.

Te voi iubi ca-ntotdeauna, vulcanic, simplu, dar şi cast...
Fii vânt şi-nalţă-mă cu Luna! Doar tu, acum, mi-ai mai rămas.

Aş lua din nuferii albaştri înţelepciunea... Şi ţi-aş da
O sărutare de lumină, dacă vei vrea să fii a mea.

Apusul ţi-a ascuns privirea şi vântul paşii ţi-a furat.
Hai s-adunăm nemărginirea pe care-n noapte am călcat!

Mi-am prins copacii de aripa acelui vis ce ne-a unit
Şi uite! Azi îmi caut clipa când dintre îngeri te-ai ivit...

Am strâns inele de lumină, în lumea mea să te zidesc,
Dar tu, mireasa mea virgină, te-ai smuls din raiul cel lumesc.

Am strâns inele de lumină, pe deget să ţi le-nfăşor,
Dar tu-mi eşti încă rădăcină şi sânii tăi pe piept, mă dor.

Voal gri din umbrele uitării coboară peste chipul tău.
Te-ai smuls din valurile mării, iar eu te voi iubi mereu.

Cearşafuri reci ne înfioară iubirea care ne-a rămas,
Când te sărut întâia oară pe sâni, pe buze... pe obraz.

În gând de ploi se nasc deşerturi şi depărtarea-i tot mai grea.
Sunt tot mai des hoinar, iubito! Mă tem că nu te pot avea...

Sunt frunza tălpilor de sticlă ce-n visele-ţi se-nghesuiesc.
Vino şi trupul mi-l ridică! Tu nici nu ştii cât te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Cerul e pătură de gri.
Doar fulgere lumină zarea...
Potecile sunt mai pustii...
Un fulger pare căi cărarea.

Se tânguie copaci... şi plâng.
O simfonie-aud în noapte...
Mi-e chipul încă, un amurg
Târându-se tăcut spre moarte.

Gene de ploaie se unesc
Cu tunete şi sentimente.
Vulcani, sub tălpi, îşi prelungesc
În vis, dorinţele ardente.

Şi iar mi-i fulgerul pământ
Şi-n tunet caut resemnare...
De astăzi sunt doar un cuvânt
Şi-un ultim semn de întrebare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu ce este-afară,
Nici câtă-ntunecare e-n suflete
Şi-n inimi...
Doar Dumnezeu răsare
Pe cerul vieţii mele –
O literă de stea
Ce este far şi taină
Pentru iubirea mea.
Nu ştiu, sunt îngeri care,
Prin suflete aleargă,
Nu ştiu, iubirea voastră,-ntregită-i,
Ori beteagă.
Ştiu doar că mă-ncunună
Cu mirt şi cu lumină,
Ca pe un vis de ceară, biserica divină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar împreună vom învinge

Ca un străjer stă soarele pe cerul limpede,
Lumina o păzeşte şi-o lasă în grădină,
Ne spune-n taină că doar speranţa e herede
Iar teama-i pentru suflet ucigaşă toxină.

Sunt străzile pustii, oraşu-i doar o lespede
Fiecare om visează la o girodină,
Ca un străjer stă soarele pe cerul limpede,
Lumina o păzeşte şi-o lasă în grădină.

Îmbrăţişări şi atingeri de buze fragede
Ne sunt acum imagini de-o simplă copertină,
Nu ne întristăm, exemplu ne e Diomede
Uniţi şi încrezători vom rupe acea cortină...

Ca un străjer stă soarele pe cerul limpede,

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liliacul a înflorit

A înflorit liliacul, floarea florilor,
Ea este leacul pentru cei
Care iubesc cu multă
Patimă, dragoste şi dor.

Liliacul, frumoasă floare
Care înfloreşte pe meleagul meu,
El este ca un soare,
Care luminează chipul tău.

Mirosul lui îmbătător
E ca un vânt cald de primăvară.
El e ca un dulce fior
Care îţi face viaţa mai uşoară.

Liliacul din nou a înflorit
Şi s-a îmbrăcat în alb,
Parfumul lui s-a răspândit
Peste frumosul meu meleag.

poezie de Vladimir Potlog (2 mai 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt copac ramas nepovestit

tu, vântule, îmi spui din nou povestea aia
cum nori se nasc şi mor şi cum iubeşti tu ploaia
deşi ţi-am scris scenariul potrivit,
sunt doar un alt copac rămas nepovestit...

sunt numai eu dar şi un pic din toate
căci fur mereu din lume ce se poate
fur timp şi frunze colorate de rugină
sunt doar un hoţ de raze de lumină.

mai sunt puţin şi-n lacrimile tale,
în amintirea trupurilor goale,
în zorii începutului de mai
când primăverii încă îi zâmbeai.

sunt tot acolo unde-am fost mereu
furând culorile din curcubeu
fur stele de pe-un cer închipuit
sunt doar un hoţ rămas nepedepsit.

poate-am furat şi câte-un răsărit de soare
dar doar să-l dau la schimb pe zâmbetele tale
te rog mă iartă dacă-am şi greşit
nu-s chiar aşa un hoţ desăvârşit.

poezie de Cristian Florin Căpriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta o cânt -- Isus

Îţi cânt Doamne o Isus
Şi viaţa şi Fiinţa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credinţa

Eu te laud te slăvesc
Şi ţi-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Şi-o să umblu pe picioare

Şi iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Paşii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci eşti Domn — eu sunt al Tău

Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viaţa de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc

Mersul Tău Isus îl cânt
Şi lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieţii Sfânt Cuvânt
Ne e soare şi lumină

Îţi cânt Doamne a Ta-ndurare
Şi smerenia ţi-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt

Şi-ţi mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toţi — de lume goi

Azi blândeţea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Şi al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ţi dăm slavă toţi mereu

Îţi cânt Doamne stăruinţa
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar fiinţa
Cei de azi s-avem credinţa
Prin Tine — un duh curat

Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne ţină
Toţi să fim fără de vină
Unde totul — e al Tău

Glorie Isuse Ţie
Vreau de-a pururi să îţi cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veşnicie
Şi în cer şi pe pământ
02-11-2021 m.

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Un sat pustiu... Doar un bătrân pribeag
Rugându-se, plângâmd sfârşit pe prag...
"De ce-am rămas eu ultimul oştean?!
Ce rost în astă lume să mai am?!"

I-am îngropat pe toţi ai mei.... sunt scrum.
Doamne, e timpul meu să mor acum!
Biserica-i pustie, satul gol...
Sunt lut din lutul vieţii trecător...

Cad casele ca nişte draperii,
Uliţele sunt triste şi pustii...
E-un cânt de doliu, Doamne,-ntreaga lume!
Doar moartea rătăceşte prin albume...

Luna-i o sfântă candelă şi jale
Văd parcă risipindu-se în zare...
E rândul meu să mor! Mi-a mai rămas
Un an, o lună,-o zi, poate un ceas...

Şi lumea toată e un clopot viu...
Trec rânduri, rânduri, oameni prin pustiu...
Sunt ultimul oştean, rămas tăcut
Să lupte cu-al tăcerilor tumult.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele şi suflete

Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
atâtea milioane de suflete există
se plimbă prin Univers
braţ la braţ, steaua şi sufletul
cele mai rele suflete
nu stau împreună cu steaua lor
cele mai bune merg în infinit
ţinându-se de mână, suflete şi stele
având destine comune
este frumos cerul, este frumos să-l înţelegi
este frumos să-l asculţi
când începe simfonia celestă
să răsune-n sufletele alese
cu privirea noaptea, pictez cerul
în culori multicolore
punând pe fiecare stea câte o dorinţă
ziua caut stelele cu privirea
mă îmbrăţişez cu Soarele
şi cu răsăritul divin ce curge-n
cascada timpului o dată cu viaţa,
atâta timp cât cerul este plin de stele
pe Pământ picură viaţa
prin aer planează viitorul
Planeta mamă există
atâta timp cât stelele nu mor
ele vor străluci pe cer
şi vor ţine în braţe suflete
îşi dau mâna cu apele Terrei
unindu-se într-un glas,
voi, oameni, prea mult aţi profitat de darul divin
şi nu i-aţi ştiut preţul
aşa cum nu vă preţuiţi între voi
uitaţi mereu că în spatele vostru
este cineva care v-a creat viaţa mai uşoară,
uitarea voastră aduce dezastre
când muşcaţi din mâna ce v-a hrănit
muşcând mâna lui Dumnezeu
care v-a dat viaţă şi hrană prin alte destine,
nu uitaţi că aţi venit din pântec de mamă
care a primit un suflet de înger în ea
nu a primit un diavol!
planeta a rămas goală, aşteptând pe îngerul Lumină
să se întoarcă la ea
când îngerul s-a transformat în întuneric
planeta moare o dată cu el...
Nu uitaţi, nu sunteţi singuri cu regulile lumeşti
cele divine sunt mult mai importante
pentru viitorul Universului
atâta timp cât sunt milioane de stele pe cer
va exista Dumnezeu pentru Pământ
altfel îşi va crea alte Universuri!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn cărţii

CARTEA – Inimă de Mamă,
CARTEA – Soare-n răsărit,
CARTEA – Foc ce încălzeşte inimi tinere
Şi Sfânt Cuvânt,
Ce-aripi prinde-n orice clipă,
Porumbel cu ramuri verzi în cioc,
Care zboară peste ape-nvolburate
Şi vine la-mpărat
Cu veste bună şi cu inimă de foc.

CARTEA – raza mea de Soare,
LUMINĂ din Astrul Sfânt,
Tu eşti steaua ce răsare,
Iarbă verde pe Pământ,
Tu eşti Cerul, eşti Poveste,
Eşti Soare din Univers,
Tu eşti floarea ce-nfloreşte,
Fericire eşti şi vers!

Tu eşti cântec şi Lumină,
Eşti IZVOR vindecător,
Eşti o floare în grădina
Înţelepciunii şi eşti dor,
Dor de cântec şi visare,
Pace, zâmbete şi vers,
Eşti lumina cea Divină,
Ce planează-n Univers!

Când deschid filă cu filă
Şi cuvintele se-nşiră,
Pline de intelepciune –
Se-umple casa de LUMINĂ.

poezie de Valentina Moroşanu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor nebun

S-a scuturat cerul de nori
Naptea acesta este senină
Lumini se aprind stele mari
Coboară la mine o lună plină

Nu avem timp pentru durere
Nu avem timp pentru alt chin
Luna imi spune doar cu iubire
Vesnic sufletul să mi-l inchin

Atunci când sunt căzută jos
Simt durerea unui dor nebun
Astru îmi luminează frumos
Îmi spune ca am un suflet bun

E liniste în universul înstelat
Si sufletele în casă la odihnă
Doar eu si luna stăm la sfat
Trimisă acum de bolta divină

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, Olarul

A fost odată un Pământ pustiu
Pustiu şi gol, sărac, nepopulat,
Singur, în întuneric, inundat,
Acoperit de ape... nimic viu...

Apoi, a dat poruncă şi-a adus
Lumină, fără sori şi fără stele
Lumină din Lumina lumii mele,
Din Fiul Său întâi născut, Isus.

Apoi, a separat ape de ape,
Şi cerul a luat astfel fiinţă
N-o să vă spună asta vreo ştiinţă,
Nici vreun arheolog să v-o dezgroape.

A treia zi, a scos uscat la suprafaţă
Mări şi oceane ne-a făcut, şi lacuri
Croite să dureze peste veacuri,
Şi pomi, verdeaţă, început de viaţă.

A patra zi, ne-a dat soare şi lună,
Şi stele fără număr ne-a făcut,
Le-a pus pe cerul mare şi tăcut
Şi lumea noastră era tot mai bună.

A cincea zi, a pus viaţă în apă
Şi păsările au umplut tot cerul.
Încet, încet, întreg atelierul
Le-a făcut loc atât cât să încapă.

A şasea zi, a frământat un lut,
Pământ şi apă, şi-a făcut Adam,
Din coasta lui, pe Eva, gram cu gram,
Bijuterie pe-un pământ plăcut.

A şaptea zi, Olarul obosit
S-a odihnit de truda-i creatoare,
Privind satisfăcut uscat şi mare,
Şi binecuvântând tot ce-a făcut.

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Geneză" (7 martie 2017)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!