Regrete veştejite

desprinsă şi deprinsă-i
frunza care
se leagănă încet
pe-aripi de vânt
şi dă bineţe-în
palida-i culoare
deşi ea ştie
că-nvăţând
să zboare
pământul îi va fi...
mormânt

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se leagănă frunza de nuc

Se leagănă frunza de nuc,
Norii negri se duc.
Se leagănă frunza de soc
Şi răsare steaua cea cu noroc.

Se leagănă frunza de plop
Şi lumea îmi pare un strop.
Se leagănă frunza de tei
Şi stropul se odihneşte în ochii tăi.

Bate vântul tot mai lin,
Se leagănă floarea de crin.
Se leagănă aşa uşor
Şi-mi aduce aminte de al meu dor.

poezie de Vladimir Potlog (23 iulie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt turbat

Sunt clipe în viaţă când sufletul
Ca frunza în pom se odihneste
Vânt puternic strânge cu corsetul
Se adună usor dansează pluteşte

O adiere îl trezeste, îl poartă-n vânt
O zi două, trei, îl lasă şi poposeste
Din frunză, din vânt, se aude un cânt
Apoi mai aprig şi frumos se iubeşte

Cântă copacul, tu stai la o rădăcină
O viaţă tu ai dirijat, eşti un bărbat
Se leagănă în vânt frunza ce suspină
Nu eşti bărbat, eşti vântul turbat

Domol te-ai aşezat pe câmpul curat
Frunza singură să se învârtească
Vântule turbat, o vioară te-a alungat
Sufletul să hotărască, el să iubească.

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte macii roşii care trăiesc o clipă,
Cum bucuroşi tresaltă, plutind pe-aripi de vânt,
Cum sângele ţâşneşte, cum viaţa în ei ţipă,
Deşi-şi trăiesc iubirea pe margini de mormânt!

catren de Mihaela Banu (5 august 2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful unui rrom "îngropat" deasupra, într-o garsonieră de lux

Zace pe acest mormânt
Un rrom simplu, de culoare,
Legături cu-acest pământ
N-are; vrea să zboare!

epitaf epigramatic de Octavian Lupascu
Adăugat de Octavian Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul nu bate

Motto:
"Nu se ştie ca pământul
Dincotro va bate vântul"

Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Şuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca şi cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum

Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Şi vântul doar tace.

Ce ştie vântul
Nu pot să ştie
Nici apa vie
Şi nici pământul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de femeie

Ţi-ai lipit nasul
de geamul sufletului meu,
Simt sub buzele-ţi deschise
vlaga primei ninsori.

Mă-mbrăţişezi pe întuneric,
ca într-o rugă-ncepută cândva.

Zeii zăpezilor tac şi ascultă.

Crivăţul tăcerilor,
luate prin surprindere,
aduce a iarnă pe dezgolite.

Mâinile tale-n, colinde, pe sâni,
cer parfum şi caşmir
de femeie.

Iolanda Şerban

citat din Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai şti…

De-ai şti, iubite, cât de mult
Mi-i dor ca glasul tău s-ascult,
Ai veni pe-aripi de vânt
Şi mi-ai spune un cuvânt.

Vorba fie rea sau bună,
Am vorbi-o împreună,
M-ai vedea, eu te-aş privi,
Vorbele s-ar înmulţi.

Tu mi-ai spune una mie,
Eu ţi-aş spune multe ţie
Făr-de rost şi chibzuire,
Însă toate de iubire.

Vino dar pe-aripi de vânt,
Vin de-mi spune un cuvânt,
Că mi-i dor atât de mult
Glasul tău să-l mai ascult.

poezie clasică de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

Se deschid,
Cum se deschide cerul
Când plouă;
Se deschid
Larg, mai larg,
Cum se deschide vulcanul
În erupţie.
Se leagănă,
Cum se leagănă norii pe cer
Când nu plouă;
Se leagănă,
Repede, mai repede
Cum se leagănă pământul
Când nu erup vulcanii.
Se fâlfâie,
De jos în sus,
De sus în jos,
Gustă din aer,
Se nasc pentru zbor,
Se înalţă
Din jos spre sus
Plutesc pe aer
Coboară pe pământ
Din sus spre jos.
Se unesc de cer
Şi îşi astâmpără setea
Cu picurii din ploaie
Şi îşi astâmpără foamea
Cu lava din vulcani.

Se deschid.
Se leagănă.
Se fâlfâie.
Se închid.

poezie de Claudiu Ovidiu Tofeni din Paşi pe nisip (20 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surpări

Nărui
castele
de
cuvinte

rămân
cu
nisipul
unor
fine
emoţii

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şuetă

Ştii?
Noaptea când
mi-e dor de tine
m-apuc şi te bârfesc
cu mine!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Strada Eminescu se mai moare...

Suntem aşa cum ne-a făcut pământul
Şi tot pământu-n tâmple ne apasă,
Pe Strada Eminescu bate vântul
Şi-ntreabă nu ştiu ce, la el acasă.

În tâmplele de Principe nu-i pace,
El moare-n fiecare zi de toamnă
Şi-acelaşi vânt desface şi reface
Pe cei ce care însuşi îi condamnă.

Pe Strada Eminescu se mai moare
Şi frunza din pământ nu se mai scoală,
Ce toamnă! Ce delir! Ce disperare!
Şi ce hemoragie cerebrală!

Şi mâna ce-a vegheat acestea toate
Se prăbuşeşte, în paralizie,
Şi Principele, fără rost, se zbate
Şi el, de sine, mai nimic nu ştie.

Pământul strigă-n toţi ca o poreclă
Şi strigă-n el şi parcă nu încape,
Şi oamenii, ca la cules de sfeclă,
Pământul de pe mâini şi-l şterg cu ape.

E toamnă-n cer şi pân-la el în tâmple,
Pe Strada Eminescu se mai moare
Şi el, când totul stă să i se ntâmple,
Agonizează, la reanimare.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Soarele-a apus, învăluit în arămiul cerului.
Încet a dispărut, plecând dinspre această lume,
Lăsând loc lunii argintii.

Miros de primăvara-i peste tot,
Şi triluri mii şi mii se-aud în depărtare,
În jur e mare gălăgie, înainte de culcare.

Acum e linişte şi nu se ştie ce va veni să fie,
Furtună, ploaie sau tot linişte...
Tăcere de mormânt ce ne-nfioară.

Calmul... încet, încet se pierde şi foşnetul
De frunze multe realizat, preia iar scena.
Un fulger şi un tunet vestesc o noapte de furtună.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnirea cu Hiroshima

Pământ, pământ tăcut.
Tăcută,
cu pielea pârjolită, cu statura goală,
iertare, Hiroshima...
Iertare pentru fiecare pas
ce-atinge-o rană, rupe-o cicatrice...
Iertare pentru fiece privire,
ce - chiar de-i mângâioasă - doare...
Iertare pentru fiece cuvânt
ce tulbură văzduhu-n care-ţi cauţi
copiii,
noroadele de prunci pe veci pierduţi.
Mormânt
inexistent... Vânt... vânt... vânt... vânt...

Şi glasul lor, acum încet sunând,
din zi în zi mai stins,
numai în amintire...
O, cimitire
inexistente... inexistente...
De vrei să plângi, să nu poţi strânge-n braţe
măcar o urnă, un mormânt măcar...

Unde ţi-s pruncii, Hiroshima? Poate
în oceanul
de-argint nepăsător...
Poate-n cavoul infinit
al cerului...
Sau, poate, chiar pe-acest pământ
pe care-l calc...

...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu din volumul Surâsul Hiroshimei; 1958
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsări

prin flaut
de lumină
mătasea
dimineţilor calde
foşneşte până-n
pânzele albe

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta raiului împarte lumina

Anotimpul meu preferat este iarna
în care m-am îndrăgostit de tine.

Ninge cu respiraţii grave,
tăcută şi febrilă fruntea ta
poartă coronarele mele.

Gurile strivesc extazul în piele
devastat, pulsul, dat pe din două
are gust de carne însiropată.

La capătul privirilor neclintite
poarta Raiului împarte lumina.
Arhanghelii ne-au botezat
iubire,

Iarna se trăieşte frumos.
Dumnezeu face concesii
după chipul şi asemănarea lui.

Iolanda Şerban

citat din Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

în veci pierdută

recunosc
sunt pe piscul
prăpăstiei emoţionale
la un pas de-o alunecare
spre golul pântecului
gol de care nu mă mai tem
atât de tare
ca de răsuflarea ta
pe care o simt
coloană sărutului surpat
clădită ca şi cum
gâtul meu ar fi baza
buzelor tale

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu caut o lume perfectă

Habar nu am de ce scriu.
Aşez cuvintele sub limbă
le mestec încet
cu ochii închişi
ca şi cum aş vrea
să ghicesc gustul
răspândirii lor.

Habar nu am cui mai scriu.

Ca şi cum mărimea sălăşluielilor
nu s-ar potrivi nimănui
precum mie
îmi stau pe gânduri
nitroglicerină
emoţiilor mele.

Habar n-am cât mai scriu.

Când pueril
când alambicat
destul de nepriceput
şi-atât de rar încât
mă mir că o respirare
poate deveni

Un poem.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slove-n balanţă

iară mi-e toamnă
zbucium şi vamă
lacrimi proscrise-n
marasme de vise

cin' să le vadă
cum să-nţeleagă?

număr cocori
fluturi şi nori
fără să ştiu
de-am să mai fiu
dar am s-aştept
vernalu-ţi semn
răstorn în gând
frunze şi vânt

ploi şi speranţă
slove-n balanţă
m-apasă greu
ca un clişeu

mi-e sufletul toamnă
îl simţi, dragul meu?!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Cel care se sprijină de mare – dincolo de port,
Cel care senin iubeşte valul dus de vânt,
Nu va cunoaşte niciodată când va fi mort
Răcoarea şi freamătul unui mormânt.

El într-o gropşoară-şi va afla-împăcarea
Întreaga eternitate-încăpătoare,
Iar pământul se va odihni pe pieptul care
Cândva a izbutit să istovească marea.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!