Pe Strada Eminescu se mai moare...

Suntem aşa cum ne-a făcut pământul
Şi tot pământu-n tâmple ne apasă,
Pe Strada Eminescu bate vântul
Şi-ntreabă nu ştiu ce, la el acasă.

În tâmplele de Principe nu-i pace,
El moare-n fiecare zi de toamnă
Şi-acelaşi vânt desface şi reface
Pe cei ce care însuşi îi condamnă.

Pe Strada Eminescu se mai moare
Şi frunza din pământ nu se mai scoală,
Ce toamnă! Ce delir! Ce disperare!
Şi ce hemoragie cerebrală!

Şi mâna ce-a vegheat acestea toate
Se prăbuşeşte, în paralizie,
Şi Principele, fără rost, se zbate
Şi el, de sine, mai nimic nu ştie.

Pământul strigă-n toţi ca o poreclă
Şi strigă-n el şi parcă nu încape,
Şi oamenii, ca la cules de sfeclă,
Pământul de pe mâini şi-l şterg cu ape.

E toamnă-n cer şi pân-la el în tâmple,
Pe Strada Eminescu se mai moare
Şi el, când totul stă să i se ntâmple,
Agonizează, la reanimare.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu redivivus

Cerul parcă s-a dechis
Eminescu stă să vină
ca un vis parcă din vis
Dumnezeu îl ia de mână

Eminescu stă să vină
pământul este o floare
văzduhul parcă-i lumină
cuvântul parcă ne doare

Pământul este o floare
ca un vis parcă din vis
stelele sunt la picioare
cerul parcă s-a deschis

Eminescu stă să vină
ca lumină din lumină

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (13 ianuarie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozităţile oraşului

Cimitirul e pe strada Învierii.
Închisoarea, pe strada Libertăţii.
Spitalul, pe strada Sănătăţii.
Grădiniţa de copii, pe strada Guliver.
Ospiciul, pe strada Nebunului.
Muzeul Unirii, pe strada Rătăcirii.
Clădirea pompierilor, pe strada Focului.
Judecătoria, pe strada Balanţei.
Biserica, pe strada Sfânta Maria.
Poşta, pe strada Buna Vestire.
Iar şcoala Secundară, pe strada Principală.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă din nou în calendar

E toamnă din nou în calendar.
Afară bate un vânt rece şi avar.
O frunză cade pe pământul umed, solitar.
E toamnă din nou în calendar
Şi într-un vechi, micuţ bazar
Cântă vesel un lăutar,
Un cântec de dor şi de păhar!
Căci e toamnă din nou în calendar.
Pe strada cu un singur felinar
Trece grăbit un birjar,
Ducând un suflet plin de dragoste şi amar!
Căci e din nou toamnă în calendar.
Iubito tu mă întrebi încet şi rar
De ce nori pe cer apar?
De ce latră în noapte acel ogar?
Eu îţi răspund cu glasul meu sentimental
Pentrucă e din nou toamnă în calendar.

poezie de Vladimir Potlog (23 octombrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada de la răscruce

Când au venit ploile
s-au şters urmele paşilor,
vântul a adunat
prea multe frunze
pe strada ce coboară
spre răscruce.

Fiecare stradă
este un om
un geniu
destin
virtute
viciu,
savantul uimirii
a fiecărei case
numerotată cronologic.

Toate acestea le ştiam
atunci când am început
să-mi caut strada
de la răscruce,
dar ploaia
vântul şi timpul
au şters
urmele copilăriei.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul nu bate

Motto:
"Nu se ştie ca pământul
Dincotro va bate vântul"

Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Şuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca şi cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum

Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Şi vântul doar tace.

Ce ştie vântul
Nu pot să ştie
Nici apa vie
Şi nici pământul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu e cu noi

De –ar fi pământul pustiit de vânt
Sau inundat de ploi,
Şi soarele s-ar ascunde pe veci după nori
Să nu ne temem de întuneric
Căci Eminescu e cu noi.

De-ar fi să ne scoată plopii din rădăcină
Sau de ni s-ar parea viaţa o ruină,
Să nu cedăm, să nu dăm inapoi
Căci Eminescu e cu noi.

De-ar fi să ne omoare tot cea mai rămas sfânt în noi
Cum se omoară soldaţii în război!
Să nu ne temem de dânşii
Căci Eminescu e cu noi.

Căci versul lui e o lumină lină
Care din cer a coborât
E ca o mană divină
Pentru cei care l-au iubit şi îl iubesc la infinit.

poezie de Vladimir Potlog (25 ianuarie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunare obştească

Pentru că am fost
Atât de des
Pe strada ta,
N-ar fi exclus
Să ai surpriza
Ca strada ta,
Măcar atâta, ea,
Să-mi poarte numele
Cândva.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Liber să sufăr (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Eminescu

Despre Eminescu vine vorbă de departe
Cum că n-a trecut hotarul de la Cernăuţi spre moarte
Despre Eminescu cel din lume tras pe roată
Mai găsiţi bucăţi şi astăzi prin ţărâna îngheţată

Despre ce-ar fi vrut acestei vremi să-i fie
Că trecându-vă printr-însa poate-un strop de bucurie
I-aţi aduce dinspre caii ce gonesc intrând în soare
Să-ncercaţi ca Eminescu să vă treceţi fiecare

Despre Eminescu din adâncă simplitate
Nu-i mai căutaţi cusururi e iubire peste toate
Două ţări şi două umbre într-un gest rănit de toamnă
Peste El şi peste Ceilalţi roi de flori să se aştearnă

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu e cu noi!

Cât ai vrea să îi socoţi
Numărând din doi în doi,
Plopii rămân fără soţ,
Eminescu e cu noi!

Domol curge râul, ramul,
Neamu-i sătul de nevoi,
De-om învinge vântul, valul,
Eminescu e cu noi!

Codrul freamătă şi plânge,
Lacrimile-i curg şiroi,
L-au tăiat şi curge sânge,
Eminescu e cu noi!

Rar se mai aude bucium
Pe la stânele de oi,
Cânt-a jale şi a zbucium,
Eminescu e cu noi!

Sub salcâm de-aştepţi iubita,
Un sărut să-ţi dea, apoi,
Dacă te-a cuprins ispita
Eminescu e cu noi!

E nemuritor şi rece,
Fără el ne simţim goi,
Vreme vine... vreme trece,
Eminescu e cu noi!

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-stingher

Pe strada rasă
de nouri soare
nici un acasă
nici o floare

pe strada stoarsă
de mort şi viu
la nici o casă
nu e târziu

pe strada ştearsă
de blesteme
la nici o casă
nu e devreme

din Miază-Noapte
în Miază-Zi
o viaţă moarte
îl sorbi

din Miază-Zi
la Miază-Noapte
se împleti
cu văi şi ape

pe strada rasă
de trecători
din casă în casă
caută flori

pe strada răcită
de morţi din morţi
o casă rătăcită
strigă din porţi:

grinzile mă dor
şi temelia udă
fereastra fără flori
streaşina hâdă

zidul se crapă
coperişul cade
gheaţă şi apă
asud zi şi noapte

strada cu somn
ce duce sub lume
la noul Edom
se spală de nume

pe strada uscată
de toată suflarea
nu se arată
nici ziua nici seara

pe strada uitată
de toate pietrele
veste neaflată
caută vetrele

pe trecerea-ngropată
de toate stările
veste nechemată
caută uitările.

poezie clasică de Horia Stamatu din Imperiul (1996)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnări

Constat că toamna asta nu-i o Doamnă,
E mult prea rău în lume, când nu-i bine,
Şi-i mult prea gol în golul plin de sine,
Când tot ce-i tot nimic nu mai înseamnă.

Se bat pe frunze razele de soare,
Pe deal, copacii dau mărunt din buze,
Poeţii îşi fac veacul fără muze
Şi muzele-şi iau dreptul la purtare.

N-ai ce să faci, e toamnă şi-i schimbare,
Votează ghimpii spinii-n parlamente,
Pietroaiele cer pietre inocente,
Iar inocenţele vor stele vorbitoare.

Planetele au fost şi ele stele,
Lumini de foc şi focuri de lumină,
Ce fac din orice noapte zi senină
Şi din senin o noapte pentru iele.

Nu mai sunt foc, le-acoperă pământul,
O zgură din ce-a fost o strălucire,
Căci focul lor se află în gândire,
Acolo unde arde-n noi Cuvântul.

De-aceea, câte-un om, în disperare,
Îşi pune foc şi arde ca o novă,
Un val de jar care se sparge-n provă
Pe-o mare plină ochi de supărare.

Un foc, precum o aprigă tocmeală
C-un doctor în nimic, cu tigva goală,
Ce-a plagiat o dublă integrală,
Dintr-un tratat pe-o pată de cerneală.

Toţi oamenii din noi se trag din stele
Şi ard cum arde focul lor din soare
Şi nu contrafăcut, ca o-închistare,
Ce poartă-n tâmple flori şi ghilimele.

Dar toate ştiu c-au fost pe jar odată,
Când Universul le ţinea de şase,
Când se-înfloreau în rochii de mătase
Şi-n ochi le strălucea un foc de fată.

Tot ce-a mai fost în tot ce-a fost se-întoarnă,
Dar toamna asta n-are timp de iarnă.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu toate le-aşează

Când verdele planetei dispare,
Dispare şi viaţa pe pământ.
Soarele nu mai răsare,
Nu mai e ploaie, nici vânt.

Când apocalipsa vine,
Pământul se face scrum.
Din el nimic nu mai rămâne.
Totul e negru şi fum.

Universul nu ne reciclează.
Clonă, nu ne poate face.
Dumnezeu toate le-aşează,
În faţa lui, lumea tace.
Nimic nu ne luminează,
Moartea viaţă, nu se face.

Chiar dacă pământul moare,
Galaxia nu dispare.
Altă stea pe cer apare,
Cu timpul şi ea dispare
Fiindcă e tot căzătoare.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin-când vine toamna

Nu-mi ajungi şi n-avem timp
În fiecare scurtă zi,
Aşteptăm nopţi mai lungi
Să ne putem şi noi iubi.

Mi-a căzut pe gură frunza
Unui ultim arbor frânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ

Ia-ţi pe umăr haină groasă,
Ia-ţi flanelul tău răsfrânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

Mi-a căzut în noapte mâna
Când am vrut să te descânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Unde e căldura verii,
Paşii noştri unde sunt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce s-a creat până acuma în România poartă stigmatul fragmentarului. Afară de Eminescu totul e aproximativ în cultura românească. Niciunul nu ne-am lăudat cu el. Căci nu l-am declarat cu toţii o excepţie inexplicabilă printre noi? Ce a căutat pe aici acel pe care însuşi Buddha ar putea fi gelos? Fără Eminescu am fi ştiut că nu putem fi decât esenţial mediocri, că nu este ieşire din noi înşine şi ne-am fi adaptat perfect condiţiei noastre minore. Suntem prea obligaţi faţă de geniul lui şi faţă de turburarea ce ne-a vărsat-o în suflet. Eminescu trebuie considerat un simbol naţional.

citat celebru din Emil Cioran (1937)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai în octombrie

Mai că-mi vine
Să mă apuc de şcoală
Mai ales de studenţie
Pe strada Gheorghe Bariţiu
Sau pe strada Universităţii
Maică maică
Stai că-mi vine
Să reîncep cursurile
Şi seminarii şi laboratoare
Pin săli şi amfiteatre
Pe strada Amintirilor
Sau pe strada Speranţelor
Taică taică
Şi asta numai şi numai
Pentru că am privit în urmă
Într-o toamnă cu tentă aurie
Şi amplă şi neaoşă la Cluj
Sedus de amintiri duioase
Departe printre nostalgii
Maică şi taică.

poezie de David Boia (15 octombrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea lui Eminescu

Ciudată noapte simt că o să fie
şi-o să trăznească în dicţionar,
la noapte, în Moldova mijlocie,
se naşte Eminescul nostru iar.

A fost sortit să vină-n cea mai dulce
şi-n cea mai sfâşiată dintre ţări,
pleca-vor toţi ai zilei să se culce
şi-l vor primi strămoşii lui călări.

Aşa firesc se-ntâmplă nefirescul,
pământul nostru suferă adânc,
la Ipoteşti se naşte Eminescu
şi-n toată România mame plâng.

La noapte, dintr-un pântec şi o slovă,
se naşte steaua celor ce-au tăcut,
îngenunchez, în faţa ta, Moldovă,
şi mâna mult lovită ţi-o sărut.

De-atâtea ori, în vremuri, sfâşiată
ai fost, Moldovă, cum să spun nu pot,
dar Eminescu ce se naşte, iată,
în Doina lui, o să cuprindă tot.

Ciudată noapte, noaptea noastră mare,
o noapte cum a fost la început,
şi, de la Cernăuţi şi pân' la Mare,
pâraiele se-aud plângând în Prut.

În el tresare trist Moldova toată,
toţi fraţii-nstrăinaţi se regăsesc,
în el o inimă va şti să bată
acum şi veşnic, dorul românesc.

În Voroneţ s-a răsculat albastrul,
ca dintr-un cer fremătător de fraţi,
la noapte-n ţară va urca un astru,
se naşte El, Români, vă închinaţi!

poezie celebră de Adrian Păunescu (15 ianuarie 1982)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu şi codrul

Codrul mereu va cânta
Şi va plânge-n lipsa ta
Plânge, se dă de pământ,
Crengile-s rupte de vânt
De doru-ţi s-o legăna
Că îi trece vremea sa.
Ziua-i mică, noaptea mare
Şi în codru e răcoare.
Frunza mi-o bate în dungă
Păsările mi le-alungă
Şi iar bate dintr-o parte
Căci vara este departe
În faţa ta eu mă plec
Şi cu gândul te petrec
Eminescu Mihail
Este luna lui april
Când, în pom, pe rămurele
Auzi cânt de păsărele
Ce te încântă şi ele
Uiţi atunci, de toate cele...
Toamna păsări, rând pe rând,
Pleacă, ceru-ntunecând
Lăsând suflet pustiit
Codrul veşted, amorţit
Doar, dorul meu, singurel
Îmi aminteşte de el
De Eminescu Mihai
Frumos ca o zi de Mai
Ca un spic de grâu bălai,
Ca un recital la nai.

poezie de Georgeta Nedelcu (31 decembrie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Pe aceeaşi ulicioară
se zbate-n miezul nopţii
în tremur fără de sfârşit
dorul de EMINESCU.

La steaua bolţilor
albastre şi tăcute
luceferi-mi trezesc
dorul de EMINESCU.

Pe lacul liniştit
cuprins de iz de tei
îmi fulgeră-n scrisori
dorul de EMINESCU.

Pe lângă plopii fără soţ
seara pe deal se lasă
şi arde-n somn de păsărele
dorul de EMINESCU.

În freamătul de codru simt
că prea departe sunt de tine
şi-un singur dor mai am
dorul de EMINESCU.

poezie de Gheorghe Burduşel
Adăugat de Gheorghe Burduşel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe strada mea

Pe strada mea trec visele si inimile frinte,
Pe strada mea trec de multe ori doar soapte mute,
Trec mii de lucruri de nimeni intelese,
Trec zeci si mii de ginduri si imagini vesele...
Strada mea e-o strada lunga
Insa nu multi la ea pot sa ajunga...
*
Pe strada mea treci tu de multe ori
Te zaresc, imi zimbesti, apoi pleci...
*
Pe strada mea trec multe suflete nevinovate
Si frinturi de aripi taiate...
Pe strada mea, cind treci doar tu,
E cu adevarat lumina,
Iar soarele rasare si straluceste iar,
Iar eu uit de-al meu amar...
Pe strada mea trec zimbetele copiilor nevinovati
Si zimbetele oamenilor inarmati
Cu speranta si tarie de-a mai rezista...
Si speranta ca macar inca o zi, de-a mai exista...
Pe strada mea trece praf cosmic si lumina lunii...
Trec ochi inlacrimati cu lacrimi care rid,
Trec nori de ploaie si nori care surid...

poezie de Ana Cirlan
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!