, A Venit Toamna

Natura se dezbracă şi-o altă haină poartă,
Ne pregăteşte subtil şi delicat pentru iernat,
Un strop de speranţă în inima noastră strecoară,
Purtându-şi elegant şi şic ţinuta cea de gală,
În aur poleită şi roşu ţipător,
Pentru cel din urmă tangou al frunzelor
Şi în atenţia noastră să fie, a admiratorilor.

În pragul scărilor se-arată, făcând un pas
Şi noi, în al vieţii extaz, am rămas,
Un val de brumă argintie, o ploaie rece şi măruntă,
Un vânt blând se-abate şi al ei veşmânt,
Se destramă-ntr-o năframă în borangic lucrată
Şi goliciunea trupului ei se-arată.

Cu bucurii amare, adesea ne-ndulcim
Şi chiar de vesela verde câmpie acu-i tristă,
Grădina-nmiresmată de flori, vestejită,
Pomii cu roade îmbracaţi şi de frunze aproape goi,
Noi ştim că mai apoi, dincolo de-o noapte viorie,
Ramuri împodobite de culoare şi lumină
Vor decora şi armoniza din nou natura.

poezie de Georgeta Ganea (3 septembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de Iarna

Lăsăm în urmă toamna cu ale ei culori,
Ruginiul viilor, galbenul frunzelor, focul fagului
Şi ploaia parfumată ce aerul respiră.
Paşii noştri pe alei se duc, se duc precum frunzele de nuc.

Ca-ntr-o magie, la bacheta ei, bruma se aşterne şi
Deodat, copacii rămân goi, săraci,
Obosiţi şi întristaţi de tot ce li se-ntamplă,
Un strop de tihnă parcă îşi doresc.

Dar, ea, Natura, o noua haină –mbracă
Şi ale noastre visuri zboară iară,
Se înaltă spre porţile plumburii ale cerului,
O adiere rece inundă al nostru suflet.

Ninge, steluţe mii zglobiu dansează,
Se-aşterne neaua cât se vede-n zare.
Un fulg uşor în palma mea se stinge.

Flori de gheaţă, geometrice, în forme mii,
Strălucesc pe ochiuri de ferestre.
Ţurţuri atânând la streşini stau să cadă
Şi în picuri se topesc la văzul lui, al Soarelui.
Pomii împodobiţi în straie ţesute-n fire albe,
Vestesc recolta, pentru anul care vine,
Obiceiuri pe care de la străbuni le ştim.

Liniştea, iertarea şi -mpăcarea se coboară peste noi,
Ca sfântul duh la sfânta lui treime.
Decor de vis şi de poveste albul şi negru împleteşte.
Totul este-o simfonie şi clapele sufletului nasc armonii.

In lumea ta, a florilor de gheaţă, noi regăsim iubirea,
Mai buni, mai darnici suntem şi generoşi devenim.
Un cor magic se aude colindând a noastra casă,
Cu el purtând acel mesaj divin, "O ce veste minunată"

Şi-n noaptea undrei spre gerar, anul se-noieşte, când,
Speranţe şi dorinţe multe curg în miez de noapte.
Să privim încrezători la orizontul fără de sfârşit
Şi fericiţi să -mpărtăşim străbuna noastră urare,
" La mai multi ani sănătoşi şi buni! "

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bradul

Azi din târg eu am ales,
Unul din cei mai chipeşi brăduleţi,
Într-un colţişor din casă l-am aşezat
Şi acum în living, la baza scărilor, tronează
Şi din toate unghiurile la noi veghează,
Stă falnic şi semeţ ca orice dar de mare preţ.

O trenă lungă, elegantă,
Cusută-n fire roşii şi aurii
Se revarsă pe podeaua şlefuită
Şi pregătită pentru tot felul de cutii,
Ce –ascund în ele multe surprize şi bucurii.

Pe-ale lui crenguţe pline de ace verzi,
Aşezate –ntr-un fel atât de bine calculat,
De mă întreb firesc cum Natura
Le-a proiectat şi pe trupul lui le-a aşezat,
Atât de simetric şi echilibrat,
Prind funde colorate, globuri, beteală
Fondante-n staniol şi steluţe sute,
Ca-mpodobit să fie şi el martor,
La sărbătorile creştine pline de bucurii,
Pe care le-ntâmpinăm cu toţii, în familii.

Pe trupu-i frumos ornat, clipocesc
Luminiţe colorate, aurii şi argintii,
Ce ne-aduc aminte de-ale noastre copilării
Şi de inocenţa noastră de altă dată,
Că Moş Crăciun este, intră pe fereastră
La fiecare casă şi lasă cadouri şi surprize,
Pentru cei ce de părinţi au ascultat
Şi nu au greşit în gând şi în fapt.

Roată facem în jurul lui şi cântăm,
O colindă cu lerui, ler, O ce veste minunată,
Mulţi ani trăiască, urarea noastră străbună,
Magia Crăciunului ne cuprinde
Şi ale noastre suflete calde, blajine,
Se-ncarcă cu bucurii pentru anul ce vine.

poezie de Georgeta Ganea (16 decembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea pierdută

Ce forme au pomii
ucişi de tristeţe?
Se plânge în verde
cu lacrimi de frunze.
Ofrandă de rouă
sărută iarba prea crudă,
vântul printre ramuri şopteşte
o pădure pierdută în timp,
sălcii pletoase plâng peste ape
în tăceri echivoce
suspendate prin spaimă.

Printre ramuri,
nici păsări,
nici cuiburi,
nici grai.

Natura pare rănită...
răstignit între cer şi pământ
cu buzele albite
mă rog cu speranţă
pentru ziua CE VINE.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţine de natura noastră să iubim şi să fim cinstiţi. Ţine de natura noastră să vrem să ştim mai multe şi să continuăm să învăţăm.

Carlo Rovelli în Şapte scurte lecţii de fizică, Noi înşine
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă-n suflet...

S-au stins stele-n noapte,
Printre umbre de leneşi nori,
Cu adieri de vânt, ramuri de gheaţă
Ne mângâie trupul,
Şi rece-i piatra noastră de mormânt
Am fost, vom fi, trecut-au peste toate
Doar cu un preţ, de-o fi iertat păcatul
Dar am rămas tăcuţi, străini, în noapte...
Cu ochii-n lacrimi, sprijinind înaltul.
S-a stins şi lumânarea de o vreme
Şi plouă-n suflet... Doliul peste noi
S-a aşezat să ne subjuge trupul
Impresionat cu griji şi cu nevoi.
Umile, plecat-am... Ce-am lăsat în urmă,
Căci cine ne-a iubit cu-adevărat?
Cei ce-au rămas cu amintirea noastră
Cel, ce cu ani în urmă m-a creat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul

Din fir de borangic, şase petale albe, matăsoase cresc,
Pe trupu-ţi fraged, mlădios de un verde apos.
Cea dintâi floare a primăverii ai ales să fii,
Nouă să ne dai de-ndată de ştire,
Că natura intră din nou în a ei trezire.

Ai puritatea, gingăşia stratului de nea,
Ce te-a incălzit şi te-a ferit de ger năpraznic,
Ca tu pe mai departe să rămâi întâiul vestitor,
Al izbândirii vieţii din profunda hibernare
Şi alţi zori să se zărească într-un viitor.

Te căutăm şi admirăm prin parcuri şi păduri,
Prin grădiniţe de flori la noi şi la vecini,
Printre frunze putrezite in pâlcuri tu incoltesti
Şi reale covoraşe naturale împleteşti,
Cât îţi este calculat ca tu să înfloreşti,
Ploaie de miresme în juru-ţi răspândeşti.

Umil clopoţel, stai aplecat de povara-ţi grea,
De a anunţa lumea despre menirea ta,
O rugă tu înalţi pământului ce te-a zămislit,
Dintr-un bulb globular al familiei căreia-i aparţii,
Şi soarelui ce în braţe te-a luat şi mângiat.

poezie de Georgeta Ganea (26 februarie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea, Natura

O formulă matematică or fizică a Creatorului,
Cu ecuaţii multe şi necunoscute infinite
Încerc să o rezolv, jucându-mă cu câteva cuvinte.
Prin ale lui culori, secrete multe, mesaje către noi, transmite.

Să fie oare extazul, bucuria

De a privi o gingaşă şi înmiresmată floare
Şi ca un paradox, o poate cheama şi Nu mă uita?

Coroana tremurandă a arborelui, zis frate,
Împodobită-n salbe colorate?

Penajul în pasteluri divine a păsării măiestre
Ce-şi înaltă imnul spre sânul cerului siniliu?

Feericul colorit al fluturelui ce roieşte
Şi fâlfâie în zboruri grăbite în jurul florilor?

Aura ascunsă-n câmpul de primprejur
Ce-şi fredonează –n surdină cântul?

Imensul arc multicolor ce trecător se-arată
Când norii stropesc în grabă pământul?

Firul crud al ierbii care de sub plapumă de puf răsare
Şi pământul îl îmbracă cu o haină turcuoază?

Să venerăm Natura pentru a Ei splendoare
Care vindecă-n tăcere al nostru suflet,
Cu alei Ei leacuri miraculoase şi tămăduitoare.

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie rece...

E o ploaie rece de mai...
Am rămas singur în pustiu.
La mine-n braţe tu nu stai
Şi plâng, şi plâng până târziu.

E o ploaie rece de mai...
Şi-amorul tău a murit.
Fericire tu cui dai?
Sufletul meu e obosit...

E o ploaie rece de mai...
Îmi e dor de zile cu Soare.
Când sub tei mă sărutai,
Îţi aminteşti tu, oare?

E o ploaie rece de mai,
Inima plânge-n noapte.
Pentru mine... tot erai,
Dar ai plecat aşa departe...

E o ploaie rece de mai...
Dar va veni şi vremea bună.
Tu mereu asta spuneai:
În viaţă nu e doar furtună!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog

Cu mine stau de vorbă, adesea, în monologuri lungi mă pierd,
Privesc în jur fără osteneală, ştiind că în legea firii stă putinţa.
Las în urmă griji, dureri, suferinţe şi rup tăcerea care m-a cuprins,
Şi-mi spun"zâmbeşte chip frumos", lasă licărul din ochi să strălucească,
Şi-a lui sclipire să pâlpie vioaie, asemenea podoabelor ce scânteiesc în noapte.
Din abisuri te înaltă şi adună acea lumină şi speranţă pentru mâine,
Oglindeşte a ta simţire, să rămână amprentată -n univers pentru eternitate.
Ascultă!, auzi murmurul buzelor ce şoptesc sărutările sufletului?
Şterge curcubeul lacrimilor ce mângâe obrajii de urmele timpului brăzdaţi
Ia aminte de ţinuta bradului veşnic verde ce nemurirea o îmbracă,
Priveşte firul ierbii care creşte şi soarbe din roua cristalina a zorilor de ziuă,
Admiră zborul elegant al fluturelui ce se adapă dintr-un strop de apă,
Iubeşte gingăşia florilor de pe terasă care te răsfată în fiecare dimineaţă,
Ascultă cântul mierlei, fluierul vântului, fredonează cu ea, natura,
Natura-mi cântă şi-mi vorbeşte....
Gândul mă duce peste ani şi ani pe aripi de vis şi-mi spun,
Atunci când anii se vor pierde în negura vremii şi de frica iernii,
Şi eu cu bruma mea de ani voi aşterne culoarea pură a zăpezii,
Să o încalzesc aş vrea, cu sufletul ce-l am, şi să topesc nămeţii,
Ca ghioceii din nou să înflorescă şi speranţa să învie an de an.
O mângâiere suavă simt, un fior cald mă învăluie
Şi se revarsă încetişor în întregul meu trup fară de voie.
Încerc zadarnic să-nţeleg sorgintea acestor simtăminte,
S-apoi merită întrebări atât timp cât mă supun fără de voie...
Cu un surâs discret şi gândul încurcat, îmi spun, e trainic simţământul.
Zâmbetul un univers divin crează cu a lui prezenţă şi bineţe-mi dă,
Nu zădărniceşte a mea căutare.
Tronează împărăţia altarului din mine!
Îl înalţ să fluture ca steagul pe catarg, învingător acum şi-pururea.

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul către câmpie

Câmpie, câmpie verde!
Omul în tine se-încrede.
Câmpie, câmpie-întinsă!
Zarea ta e necuprinsă.

Câmpie, câmpie plată!
Cu sudoarea mea udată,
Nu te las eu nebrăzdată.
De braţul meu eşti lucrată.

Noaptea-n tine odihnesc.
A doua zi iar trudesc.
Toată viaţa eu muncesc
Rodnicia să-ţi sporesc.

Pun sămânţa ca să crească,
Lanul să se aurească.
Pâinea-n cuptor să dospească,
Tot românul să trăiască.

Vreau să fie pâine-n ţară,
Să nu mai plecăm afară.
Tot poporul să iubească
Glia noastră românească.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farmecul toamnei

Îţi imaginezi ca e totul real,
şi tu eşti conştient de asta,
pentru că eşti o imaginaţie,
când geografia sufletului
îţi arată locuri care îţi iau respiraţia.
Doar când e adevărat,
farmecul trece dincolo de tine.
Ei creează locuri
care se transformă în ochii tăi.
Împreună cu voi noi evoluăm.
Natura ia forma celor pe care-i iubim.
În curând vom realiza
o mare explozie de frunze.
Ritmul aripilor viţei de vie,
cu culorile frunzelor copacilor
şi luna care ne face să ne uitam noaptea.
Natura se întoarce stăpână
a stării noastre de spirit.
Respiraţia noastră pură
se va ridica în nori.
O să fim prinşi de farmecul toamnei.

poezie de Eugenia Calancea (12 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Viaţa ne demonstrează ades,
Că trăim surprize de neînţeles,
Calculul divin este mai presus
Decât noi avem ceva de spus,
Cred într-o armonie divină,
Care-ntr-o ordine tainică aşează
Pe cei care cu ea rezonează.

Acolo, sus, unde gândurile se nasc,
Planăm ca-ntr-o mişcare browniană
Şi totuşi în acest haos crezut de noi,
O ordine precisă, exactă domneşte
Şi subtil, fiecare dintre noi o hotărăşte,
Prin ceea ce suntem şi ceea ce trăim
Şi la definirea legilor universale, contribuim.

Să fim buni şi drepţi nu este greu,
Inima noastră o vede Dumnezeu,
Citind în ea, EL vede şi actionează
Şi viaţa noastră în bine sau rău o inflenţează.

În viaţă răbdători căutăm, aşteptăm,
Ca un miracol să ni se-ntâmple
Şi din senin, aşa parcă dintr-o dată,
Apare, zicem noi, un semn divin
Şi persoana de care avem mare nevoie,
Să o găsim.

Să fie oare doar o pură întâmplare?,
Să fie un calcul prealabil ce curge-n eter?
Se-ntâmplă atâtea minunăţii în lume,
Fără ca vreodată să se afle acel mister
Şi cine din umbră veghează, supervizează
Orice gând sau faptă a noastră, care urmează.

O mână ascunsă cu fir de aur a ţesut
O vrajă –ntre noi, un mister nedesluşit,
Nevăzutul din unde, cromatici şi lumini împletit,
Trudeşte neîncetat în spaţiu, de-o veşnicie,
Şi-n cele din urmă soluţii găseşte
Ca viaţa, pentru noi, să fie o frumoasă poveste.

Furaţi de a vieţii vâltoare, magie,
Adesea uităm poate să aducem prinos
Lui şi celor care -n astă imensă lume secretă,
Grijă părintească poartă pentru noi toţi.

poezie de Georgeta Ganea (11 septembrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori şi făpturi

Ce proiecţie divină într-o floare şi-o făptură!

Bebeluşi în buchet şi în petale ivoire împachetaţi,
De Ea, Natura, zămisliţi şi protejaţi,
Fac deliciul celor ce-i privesc, admiră
Pe-o tulpină firavă ca de sulfină,
Cât îi dat în viaţă ca să înflorească şi să ţină.

Dintr-o floare se iveşte o imagine ca din poveste,
O balerină sumar îmbracată în petale colorate,
Dansează atât de elegant pe ciripit de păsărele,
În zumzet de albine şi foşnet duios de frunze,
De vânt purtate-n aer şi plutind uşor
Ca ale ei gesturi de felină într-un dans amăgitor
Până se stinge –n văzduh şi-şi dă al său duh.

Un fluture cu aripi desfăcute dintr-un boboc de floare apare,
În culori de- un verde praz şi garnisit cu o dâră de lila,
Se înalţă şi pluteşte pe-ntinderea neţărmurită, albastră
A râvnitului răsărit de soare cu destinaţia apus...

Nude trupuri de femei atârnă de-un ram,
Într-un copac numit Narilatha din Himalaia,
Sunt sfioase, graţioase, aşa cum le este de altfel firea,
Ce minunăţie a creat şi-nfăpuit Natura!
Într-o insolită inflorescenţă, trupuri de bărbaţi,
Stau agăţaţi în ciorchine, ca adevăraţi fraţi.

Pe-un verde şi firav vrej stau agăţate,
Flori ca nişte păsări de-s albe sau viu colorate
Şusotesc în grup sau stol de zor în arealul lor,
Şi-ntr- un pictural tablou se ele transpun
Şi mă-ntreb firesc cum o floare poate fi
O lebădă, un porumbel, cocor sau un lăstun.

Pe –o tijă subţire, apoasă şi mlădioasă
Strălucesc în luminiş chipuri de maimuţe drăgălaşe
Sunt vesele şi jucăuşe cum le ştiu de fapt a fi
Şi –mpânzesc jungla şi parcul cu a lor sclipiri.

Şi câte şi mai câte încă ar fi, fără ca eu a le şti.

Să privesc dincolo de formă şi acel nevăzut
Să se releve şi ceea ce de fapt cu adevărat sunt,
Mintea-mi este întrebătoare, iscoditoare
Şi ar vrea să ştie de ce lumea vegetală,
Proiectează forme din lumea animală şi umană.

La un spectacol viu asist privind la flori,
Natura este un artist cu fantezie-n exces,
Ale ei curiozităţi, pentru mine sunt de neînţeles,
Însă niciodată nu dă greş şi mă provoacă
La ori ce pas, pe care-l fac în al ei paradis,
Plin de imagini superbe şi nedescris.

poezie de Georgeta Ganea (16 aprilie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ie pentru dulcea Românie

Cu mâinile-n noroi sau în pământul reavăn,
dar şi în cel ce plugul l-a uitat,
caut istoria gravată-n al dacilor cearcăn
că-mi este cel mai dulce habitat.

Din cufere de cucuteni păstrate cu sfinţenie,
iau văl de borangic ţesut în cuminţenie,
fire de arnici sau mulineuri,
beteală argintie, mărgele şi fluturi,
să fac o ie pentru dulcea Românie,
s-o-mbrac în speranţe, pace şi-armonie.

Din frunze de arin şi flori de nalbă,
adun culori pentru Cetatea Albă,
să strălucească-n veci mărturisirea
că doar unirea-n cuget ne e desăvăşirea.

Şi-am să brodez pe ia ţării mele,
spirala, crucea, coarnele de cerb,
să ştie o lume-ntreagă, până la ultimul corpuscul,
că-aicea timpul trece şi din nimic renaşte,
perenitatea vieţii aicea zămisleşte,
iubirea cu grijă-i păstrată-n tabernacul.

Simboluri ancestrale cos azi cu sufletul,
să fie de-ajutor Măicuţei Românii,
că-n soare-i legătura cu bunul Dumnezeu,
apartenenţa noastră o urc la apogeu.

Brodez pe sfânta ie spicul de grâu şi ghinda,
steluţe, calea laptelui şi porumbelul păcii,
pun roşu, alb, albastru şi verde crud al ierbii
şi toată veşnicia din laptele-stâncii.

Îmbracă aşadar, Tu, dulce Românie,
cămaşa cu altiţă, frumoasa noastră ie,
găteşte-te cu noi, cei vii şi cei plecaţi,
că-n astă ie sfântă, cu toţi suntem brodaţi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura

Natura parcă plânge şi în noapte
Se vaietă, cu ramuri aplecate-
-ndreptându-se spre pământescul trup...
Triste, se-ascund de noi ramuri pierdute
Şi-n colţuri rătăcesc, de mucegai pătate,
Sau pe trotoare goale, sălbatice şi ude
Măcar pentru o clipă, popasul îşi găsesc
E-n suflet încă toamnă, furtună e în inimi
Pe lespezi sângerânde, pătate de lumină
Se pierd speranţe, sentimente, umbre,
Pierind în ceaţa vremii, spre locul de odihnă

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victor Ponta Plagiatorul are de azi patalama şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că a plagiat la doctorat (pamflet)

Mama lui când l-a fătat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Filmul i s-a cam voalat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-a ieşit cam ţigănos, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu obrazul foarte gros, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Ţigănos şi la culoare, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Ţigănos şi-n comportare, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Pe măsură ce creştea, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Bădăran el devenea, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când ruşinea s-a-mpărţit, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Victor Ponta a lipsit, hei, ce ploaie şi ce vânt;
N-a lipsit că n-a putut, hei, ce ploaie şi ce vânt,
A lipsit c-aşa a vrut, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când a fost la doctorat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El din plin a plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Plagiatul evident, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat impertinent, hei, ce ploaie şi ce vânt;

C-un tupeu fără egal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat şi-n tribunal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Însă azi i s-a-nfundat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu-n verdit de plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Cu obrazul gros cât palma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi în gură cu sudalma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-ndurgând tot baliverne, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El a răsturnat guverne, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Vai, sărmană-a noastră ţară, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Te-a condus această fiară, hei, ce ploaie şi ce vânt;
Te-a condus ăst impostor, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Necioplit, plagiator, hei, ce ploaie şi ce vânt!

pamflet de George Budoi din Plagiere şi Plagiatori: aforisme, epigrame, pamflete şi satire (13 iulie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura în agonie (sonet)

NATURA ÎN AGONIE
(sonet verii toride)

Suspină natura în agonie,
De secetă ce frunza ofileşte
Şi tot ogorul se îngălbeneşte,
În urmă lăsând ţărâna pustie.

Văpaia în calea ei pârjoleşte
Plantele şi iarba de pe câmpie,
Când curmă viaţa din natura vie
Şi norii de ploaie îi risipeşte.

Căldura a încins întreg Pământul,
Sorbind apa din râuri şi izvoare,
De arşiţa ce şi-a întins veşmântul.

Pe Domnul rog să oprească dogoare,
În moarte a nu fi deznodământul
Naturii agonizând în cuptoare.

22 iunie 2022

sonet de Maria Filipoiu din Poeţii Noştri / 22.07.2022 (22 iulie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt făcut pentru o natură bogată, luxuriantă, meridională şi tropicală, nu sunt făcut pentru flori vii şi parfumate, pentru fructe cărnoase, pentru soare. Natura pe care o simt eu, natura mea e cea a Toscanei, cea în care am învăţat să respir şi să cuget; natura golaşă, săracă, cenuşie, tristă, închisă fără fast, fără excese de culori, fără miresme şi fără ghirlande păgâne de viţă-de-vie, dar cu atât mai potrivită cu o sensibilitate delicată, cu o gândire de om solitar.

Giovanni Papini în Un om sfârşit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

În gânduri mă cufund adesea,
Scotocesc grăbit prin amintiri
Originea-mi ascunsă-n gene,
De la străbuni uitaţi în vremuri
Şi în al meu trecut uitat de mult.

Cine sunt eu în astă lume?

Un trup sculptat în timp,
O modulaţie a unui cânt,
O poveste –n univers clădită
De urmele ce-n urmă las,
Dansând pe puntea unui vas,
Ce în derivă va pluti
De cârma lui nu voi struni.

O pasăre în zbor într-un joc rătăcitor,
Un strop de ploaie ce bate-n geam,
O pulbere de praf de vânt purtată,
O picătură –n marele ocean
Un suflu scurt cât pe pământ sunt,
Un licăr ce umbra-mi poartă
De la mijire pân la asfinţire.

O floare-n glastra de la geam
Ce –o urmăresc cu jind
Şiind că frumuseţea-i trecătoare
Şi-al ei decor sublim se pierde-n
Negura vremii şi bucuria pentru ce-a fost
Se va ofili şi pieri în vesel răsunet
Şi-mi va întrista al meu suflet.

Un vechi ceasornic din perete
Ce necontenit aduce-aminte,
Că zestrea anilor din tolba vieţii
Comoară-n univers va strânge
Şi dor şi jale pe pământ râmâne.

Ard anii ca lumânarea
Şi-apoi se sting încetişor
Fără ca noi poate să ne dăm seama,
Că-n întunericul nopţii lungi,
Bezna adormirii ne şopteşte
Că-n altă lumină strălucitoare vom trece,
În împarăţia cerului unde EL domneşte.

poezie de Georgeta Ganea (4 februarie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimie

Îmi încurajez inima, cum primăvara,
Blând, încurajează o margaretă-n ploaie;
Inima-mi e-o cupă curată ca Fecioara,
Deşi ea conţine-n ea dureri, o droaie.

Voi învăţa de la flori şi frunze acel har
Ce dă culoare orelor şi le răsfaţă,
Pentru a schimba vinul acestui trai, amar,
În aur radiind de viaţă.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!