Reflecţii

Viaţa ne demonstrează ades,
Că trăim surprize de neînţeles,
Calculul divin este mai presus
Decât noi avem ceva de spus,
Cred într-o armonie divină,
Care-ntr-o ordine tainică aşează
Pe cei care cu ea rezonează.

Acolo, sus, unde gândurile se nasc,
Planăm ca-ntr-o mişcare browniană
Şi totuşi în acest haos crezut de noi,
O ordine precisă, exactă domneşte
Şi subtil, fiecare dintre noi o hotărăşte,
Prin ceea ce suntem şi ceea ce trăim
Şi la definirea legilor universale, contribuim.

Să fim buni şi drepţi nu este greu,
Inima noastră o vede Dumnezeu,
Citind în ea, EL vede şi actionează
Şi viaţa noastră în bine sau rău o inflenţează.

În viaţă răbdători căutăm, aşteptăm,
Ca un miracol să ni se-ntâmple
Şi din senin, aşa parcă dintr-o dată,
Apare, zicem noi, un semn divin
Şi persoana de care avem mare nevoie,
Să o găsim.

Să fie oare doar o pură întâmplare?,
Să fie un calcul prealabil ce curge-n eter?
Se-ntâmplă atâtea minunăţii în lume,
Fără ca vreodată să se afle acel mister
Şi cine din umbră veghează, supervizează
Orice gând sau faptă a noastră, care urmează.

O mână ascunsă cu fir de aur a ţesut
O vrajă –ntre noi, un mister nedesluşit,
Nevăzutul din unde, cromatici şi lumini împletit,
Trudeşte neîncetat în spaţiu, de-o veşnicie,
Şi-n cele din urmă soluţii găseşte
Ca viaţa, pentru noi, să fie o frumoasă poveste.

Furaţi de a vieţii vâltoare, magie,
Adesea uităm poate să aducem prinos
Lui şi celor care -n astă imensă lume secretă,
Grijă părintească poartă pentru noi toţi.

poezie de Georgeta Ganea (11 septembrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul meu

Privesc în jurul meu şi captivată sunt,
De tot ce-n lumea noastră se-ntâmplă,
Mă întreb adesea ce plan are Dumnezeu,
Cu fiecare dintre noi şi cu toţii laolaltă.

Unii pleacă, alţii vin, fără să ştim,
De unde venim şi-ncotro apoi noi ne ducem,
Care ne este menirea pe acest tărâm
Şi ne punem fireasca întrebare,
Viaţa noastră să fie ce noi numim destin?
Cine-l hotărăşte şi cui foloseşte?

Viaţa mea, viaţa ta şi a tutorora,
Marcate sunt încă de la-nceput, când pe lume am venit,
Nu seamnă-ntre ele şi unice sunt pe pământ.
Ce face diferenţa şi cui se datorează,
Cursul ei atât de enigmatic şi neprevăzător,
Să fie ce noi nu ştim şi numim destin?

Curge timpul în clepsidra de cristal,
Dar nedrept se pare a fi, căci măsura lui e drămuită
Şi nu suntem trataţi de la egal la egal,
Şi alunecăm fără să ştim în a lui capcană,
Când poate ne este lumea mai dragă,
Să fie tot oare ceea ce numim destin?

În labirintul vieţii intrăm pierduţi,
Fără să ştim pe ce cărări vom merge,
Ne ghidăm după ale noastre simţuri
Şi –n dese rătăciri găsim a noastră unică cale,
Pe ea alunecăm ca arcuşul pe corzile de vioară,
Ascultăm acea chemare ce în suflet o purtăm
Şi misiunea ce ne-a fost dată o căutăm,
Să fie asta oare ceea ce numim destin?

În fiecare zi braţ la braţ cu destinul mergem,
Care îşi face apariţia într-un mod tăcut,
Timpul curge în clepsidră şi-n acest răstimp,
Ni se dezvăluie picătură cu picătură
Ceea ce avem de îndeplinit pe pământ.
Şi când cursa se va termina vom şti,
Rostul nostru ticluit de când pe lume am venit
Şi vom primi răspunsuri la ale noastre nevoi,
De a cunoaşte lumea din noi.
Iar noi vom şti doar atât cât trebuie să ştim,
Cât aici pe pământ, ca fiinţe cugetătoare, trăim.

Ne regăsim adeseori într-o dilemă,
Şi-a nostră liberă voinţă nu-i de-ajuns
Pentru a vedea drumul ce-l avem de parcurs,
A noastră voinţă bunăoară este greu încercată
Pentru a ajunge de la gând la faptă.
Cine ne secondează şi ghidează şi de ce?
Să fie Puterea Divină ce guvernează
Tot ce –n Universul ăsta mare se crează?
Să fie asta oare ceea ce numim destin?

Ne-armonizăm fluid în a noastră existenţă,
Cu ceea ce este sus, la cer, după planuri celeste,
Concepute cu stăruinţă poate de cei ce nu mai sunt,
De entităţi ce gravitează-n spectre de culori
Creaţia să fie cu a ei culoare ce aurul o poartă,
În astă lume plină de mister şi de miracol?

Una cu cerul suntem şi interacţionăm,
Poate şi cu al nostru trecut, petrecut
În alte timpuri, spaţii şi străine universuri.
Primim câteodată fărâme, crâmpeie,
Semne ce sub semnul întrebării stau
Sau ne lăsăm duşi de fantasme efemere,
Din ceea ce –a fost poate odată cu noi,
Dar nu ne ajută să-nţelegem pe deplin
Acele mesaje criptate pe care le primim,
De la familii cereşti care judecă şi decid
Pentru noi, ce ne ducem viaţa pe pământ.

Alunec pe-o pantă şi aveturos mă lansez,
Să-mi exprim în cuvinte doar al meu crez,
Avem şi noi, oamenii, un cod ce poate fi citit,
De acei stăpâni eterici ce lumea o conduc?
Identitatea noastră este doar una şi securizată,
Prin algoritmi şi programe foarte sofisticate
Şi când vom descifra aceste secrete, acest mister,
Vom fi şi noi totuna cu cei din câmpul pararel.

Să acceptăm în viaţă orice schimbare,
Care-ne aduce dragoste şi alinare
Şi-o împlinire de mult visată şi sperată
Care astăzi se transformă în faptă.
În noi descoperim mereu valenţe noi
Şi-a lor valoare o împărtăşim cu voi.

Spectatori adeseori în viaţa noastră, suntem
Şi asistăm neputiincioşi la propriul joc,
Poate fi o dramă, tragedie sau comedie,
O operă de artă care în al ei tainic cuprins,
Împletit din unde, energii, culori, lumini
Descoperim clipă de clipă subiectul
Şi vom vedea de ne place ori ba.
Să fie asta oare ceea ce numim destin?
.
Sub oblăduri necunoscute nouă, suntem
Şi norocul, şansa uneori ne însoţeşte
Sau ghinionul sau tristeţea vin
Pe neaşteptate şi ne întrebăm firesc,
Cine asta a dictat, de ce s-a întâmplat?

Să ne lăsăm în voia lui, a destinului
Şi să-l acceptăm ca pe un dat de al nostru Împărat,
Ce tronează undeva acolo sus de tot
Şi cu al Lui sceptru sau magică baghetă
Dirijează viaţa oamenilor de pe planetă
Şi de-om afla vreodată a lui socoteală,
Recunoscători vom fi pe veşnicie
De a Lui destoinicie de a conduce-n tăcere
Al lui regat de noi toţi aplaudat şi lăudat.

poezie de Georgeta Ganea (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să trăim pe pământ în uniune,
Multe lucruri în bine s-ar schimba în lume
Şi-om duce o viaţă liniştită şi tihnită
Fără să ştim de suferinţă, durere şi de frică.

De-ar fi să înţelegem odată cu toţii, că a fi,
Este mai presus cu mult decât de a avea,
Am descoperi că pe Dumnezeu l-am sluji
Şi-a nostră fiinţă de lumină s-ar înălţa
Şi-n porumbelul păcii s-ar transforma.

De-ar fi să ne iubim şi să nu ne-nvrăjbim,
Fiecare dintre noi ar da acel ceva divin,
Pe care îl avem decând pe lume venim
Şi ţara şi planeta ar prospera şi înfrumuseţa.

De-ar fi să dăm din ce avem şi celui sărac,
Lui Dumnezeu sigur îi va fi pe plac,
De-ar fi să dăm şi din ceea ce suntem noi,
Vom fi pe veşnicie ca cei mai bravi eroi.

De-ar fi ca ai lumii aleşi conducători,
Să fie pătrunşi de jurământul dat pentru mandat
Şi-ar respecta cu sfinţenie acest legământ,
În lume nu s-ar mai întâmpla ca faptea rea
Să stâpânească şi să supună omenirea.

De-ar fi ca noi, toţi, să folosim puterea şi ştiinţa,
Pentru a întări credinţa în a făuri, clădi
Un viitor curat şi luminat pentru copii,
Mândri de noi vom fi, împăcaţi şi mulţumiţi,
Că cei dragi în urma noastră vor fi fericiţi.

De-ar fi să înţelegem cu adevărat darul vieţii
Şi l-am sluji pentru desăvârşirea noastră, a lumii, comunităţii,
Ne-am înălţa ca albatroşii, pe cer, deasupra mării
Şi acolo, sus, unde mugurii spiritualităţii cresc,
Cu Universul ne vom contopi şi cu El vom rezona,
Iar pe pământ vom semăna pacea şi dragostea.

De-ar fi ca noi balanţa înspre bine s-o înclinăm
Şi în mod voit de ne-am detaşa de tot cei rău şi detestabil,
Mintea noastră altfel ar lucra, multe bune lucruri ar crea,
Spre împlinirea şi izbânda vieţii ce va urma
Şi împreună ne-om bucura şi respecta.

De-ar fi ca lumina libertăţii ce ne călăuzeşte,
Ne va conduce pe calea lui, a binelui,
Învingători ne vom declara în lupta cu viaţa,
Stăpânii adevărului suprem din noi vom fi
Şi-n curăţenie sufletească vom trăi.

De-ar fi să trăim vreodată acel ceva sublim
Şi misiunea cerească să o descoperim,
Imnul bucuriei şi –implinirii vieţii vom cânta,
De-ar răsuna şi s-ar revărsa pe toată planeta.

Din basme ştim că binele cu răul în luptă strânsă sunt,
Dar niciodată binele nu se lasă înfrânt,
Să sperăm că aşa va fi şi-n a noastră viaţă,
Să nu ne lăsăm conduşi doar de paiaţe
Şi-atunci va fi ordine între noi şi naţiuni
Şi spre alte culmi împreună vom păşi

poezie de Georgeta Ganea (19 ianuarie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este şi vis şi fiziologie şi morală, dar şi ceva mai mult decât toate acestea la un loc. Viaţa este chiar viaţa! Singurul nostru bun, şi singurul nostru blestem. Trăim! Fiecare dintre noi avem viaţa noastră, unică, determinată de întregul trecut, asupra căruia nu mai avem nicio putere, şi determinând, la rândul ei, oricât de puţin, întregul viitor. Viaţa noastră...! Nu e decât a noastră, irepetabilă şi de neînţeles pe deplin. Iar ceea ce spun acum despre viaţă ca întreg, aş putea să spun despre fiecare clipă a ei.

citat clasic din Marguerite Yourcenar
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

O linişte adâncă s-a lăsat
Peste planetă, oraş şi sat
Şi- acel necontenit tumult
Al vieţii noastre trepidante
A rămas o amintire, în trecut.

Acum în linişte deplină
De dor nebun tânjim,
Doar afară să ieşim,
După zilele de-odinioară,
Când râdeam în plină stradă,
De joaca-n grabă cu copiii,
De stat la coadă –n farmacii,
De munca noastră cea stresantă,
De-o vorbă-n treacăt aruncată
Vecinului de peste poarta.

De teamă sufletul-îi cuprins
Să nu avem Coronavirus
Şi-n spital să îl tratăm
Pe cei dragi să nu-i infectăm.
Grea povară-n acest an,
Pentru fiecare cetăţean,
De e putred de bogat
Sau un biet om sărac,
Nu alege după stare,
Vine-n grabă la fiecare
Pe criterii aleatoare.
Mama Natură –n disperare
Pecetea-a pe a noastra viaţă pune,
Ea alege, ea dispune.

Fiecare –n sinea noastră ne gândim,
Ca-n astă lume ne dorim să mai trăim,
Că ne place şi-i frumos
Când prin parcuri
Facem plimbări pe jos,
Când primavară prin ale ei frumuseţi
Trezeşte-n noi bucurii şi nu tristeţi.

Doamne, ce-am făcut noi oare
De ne pui la grea încercare
Ce rămâne de făcut
Să trăim cum am fi vrut?
Un semn divin noi aşteptăm,
Şi pe Tine noi te urmăm,
Că-n a noastră conştiintă,
S-a produs o pocăinţă
Şi cu gând şi suflet curat
Sper ca de Tine să fiu iertat
Să-mi laşi anii mei să treacă,
Până voi ajunge la judecată,
Judecată Ta cea dreaptă
Singura-n care am crezut vreodată.

poezie de Georgeta Ganea (2 aprilie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Una dintre cele mai puternice iluzii pe care le trăim e cea prin care ne convingem că pentru a fi fericiţi avem nevoie de momente măreţe. Şi aşteptăm, aşteptăm, aşteptăm... cel mai adesea în zadar pentru că astfel ne refuzăm micile bucurii de zi cu zi ce se află chiar sub nasul nostru. Trăieşte ca şi cum ai vrea să-ţi transformi fiecare zi într-o amintire preţioasă. S-ar putea să descoperi că viaţa ţi-e mai frumoasă decât credeai.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate

Pe malul mării în tăcere zăbovesc
Şi în jurul meu atent privesc,
Văd bucuria, încântarea, veselia,
Celor mulţi ce iubesc libertatea, marea.

Visez şi aş vrea să ies din starea mea,
Să mă desprind, să fiu pentru o clipă,
Acolo unde pasărea-şi croieşte V-ul,
Pregătindu-şi în detaliu zborul,
Spre o altă destinaţie, de ea ştiută,
Unde viaţa pe mai departe să-şi ducă.

Un neastâmpăr mă cuprinde
Şi-o legitimă-ntrebare-mi pun,
Avem noi oare libertatea ei vreodată?
Să ieşim din ale noastre colivii,
Să ne înălţăm până la margine de zare
Şi să ştim că acolo poate ne chemarea
Ca misiunea ce ne-a fost dată
Să ne-mplinească în a noastră viată?

Da, de libertate omu-i întotdeauna-i doritor
Şi-asemenea păsărilor şi altor vietăţi,
Zboară-n căutarea dulcei libertăţi,
Acolo unde destinul îl poartă
Pentru împlinirea acelui vis
Care în stele i-a fost scris.

Tentaţi adeseori suntem să spunem,
Că nicăieri nu este mai bine
De a trăi, decât acolo, unde muma-i bună,
Muma cea ce ne-a zămislit, născut,
Ţara-n care noi pe lume am venit
Dar să nu uităm nicicum
Că Mama noastră mai este,
Şi Planeta Pământ cu ale ei
Albastre şi deschise ferestre
Şi Mamă bună se dovedeşte a fi,
Pentru oricine care caută visul a-l împlini.

Ale noastre libertăţi sunt ştirbite,
De societăţi care încă mai sunt troglodite,
Un strigăt lăuntric mă încearcă
Şi-mi doresc ca al lui ecou să sune cam aşa
"Daţi fraţilor şansa fiecăruia dintre noi
Să-avem contribuţia noastră firească
La salvarea omenirii şi a planetei albastre"!!

Nu frângeţi aripi, oameni limitaţi,
Că rana lor doare pe fiecare
Fiinţa umană este divină
Şi-în universul ăsta mare –i stăpână
Pe tot ce mişcă şi tot ce ne-nconjoară
Şi strigătul disperării pe toţi ne omoară.

Planeta noastră-i dulce legământ,
Pentru toţi cei care au de spus cuvânt,
Şi lumii-ntregi îi va servi şi sluji
Atât cât noi pe pământ vom trăi,
După voia cea cerească.

Un plan măreţ, dumnezeiesc este pentru fiecare,
Şi zi de zi, ceas de ceas îl descoperim,
Chiar dacă-n lume mai este şi furtună,
Speranţa de mai mai bine pentru mâine,
Se naşte-n în fiece zi, niciodată nu va muri
Ne călăuzeşte-n drumul ce-l avem de parcurs
De la răsărit până la apus..

Iubim libertarea şi ne-o dorim,
Chiar dacă uneori de iluzii deşarte avem parte,
Noi ştim să ne mulţumim cu atât de puţin,
Fără să ştim că noi poate avem puteri nelimitate
Şi de le descoperim, oameni mari devenim.

Daţi şansă omului să se exprime oriunde în lume,
A lui cuvânt atât de mult contează că şi de foame ţine,
C-a lui libertate divină pare străină
Multor semeni ce-au uitat că suntem egali
În faţa LUI, celui stăpân universal.

poezie de Georgeta Ganea (15 septembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o lume care ne mănâncă din atenţie din ce în ce mai mult şi ne incapacitează din rezultatele pe care le putem obţine, personal. Suntem din ce în ce mai confuzi pentru că avem teorii din ce în ce mai complexe şi răspunsuri din ce în ce mai complicate cu privire la cine suntem, ce facem, ce obţinem. În ultimii ani găsesc îngrijorător faptul că din ce în ce mai mulţi dintre noi găsim motive pentru care nu avem rezultate şi nu ducem viaţa pe care o dorim.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de uşa interzisă clocoteşte viaţa morală a fiecăruia dintre noi. În odaia aceasta, în care nimeni nu poate pătrunde fără voia noastră şi a cărei uşă rămâne pentru ceilalţi cel mai adesea închisă, se desfăşoara drama fiecărei vieţi. Acolo au loc complezentele noastre cu noi, acolo îşi au sălaşul duplicităţile noastre, de acolo ne procurăm scuzele pentru tot ceea ce facem. Însă tot de acolo apare şi creşte dezgustul de noi, acolo cad măştile pe care îndeobşte le purtam, acolo are loc suplicierea noastră, judecata noastră şi, în sfârşit, tot de acolo obţinem un nou termen de graţie pentru a putea parcurge o altă bucată din drumul pe care-l mai avem în faţă.

Gabriel Liiceanu în Uşa interzisă (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trăim o viaţă, suntem Viaţa! Nu trăim o realitate, suntem unica realitate. Nu suntem un trăitor, nici un căutător, nici un făcător. Nu ne mişcăm între polurile dualităţii, suntem NON-DUALITATEA. Nu suntem o formă, suntem Non-forma în care toate formele apar şi dispar. Viaţa nu posedă o minte. Mintea e doar o adunătura de gânduri. Noi nu suntem gândul ce străbate viaţa. Suntem Viaţa neatinsă de gând, ce nu cunoaşte mintea şi dualitatea, separarea. Mintea observă doar forme despărţite de spaţiu gol/nimic. Însă ceea ce defineşte ea ca nimic e chiar oceanul în care forma apare şi dispare. Mintea cataloghează ca real doar forma; doar peştii din ocean, şi spune despre ocean că este un Nimic, ceva nefolositor şi nereal. Elimină oceanul şi păstrează doar peştii. Apoi numeşte asta realitate şi cercetarea ei o numeşte cunoaştere. De aceea adevărata realitate pe care o suntem, nu o poate cunoaşte şi nici persoana nu poate cunoaşte Realitatea şi Adevărul, însă le suntem chiar acum, chiar aici! Căutăm să cunoaştem ceea ce nu poate fi cunoscut căci doar separarea e cunoscută, doar trecerea, doar ceea ce apare şi dispare, iar Noi nu suntem ceea ce apare şi dispare, ci eternitatea neatinsă de timp în care totul apare şi dispare. Eternul martor, tăcut, plin de pace, nemişcat.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Soarele şi Luna, la ceas de taină, mâna şi-au dat,
Ca Pâmântul noaptea să nu rămână neiluminat.
Într-o frăţie cosmică, tacită s-au înţeles
Şi când soarele se stinge, sus pe cer, de la apus,
Răsare luna, o soră naturală şi fidelă
Ce se-nvârte pe orbită-i exact calculată
Şi pământul îl cuprinde-n al ei tentacul.

O pereche misterioasă aceste astre fac,
Un El şi-o Ea ca-ntr-o poveste aievea,
Cu ochiul Ele ne fac când o eclipsă apare,
Iar noi fascinaţi suntem de proporţiile universale
Şi ne-ntrebăm fireşte cum e cu putinţă
Asemenea perfecţiune în cosmos să existe.

Seară de seară în décor nocturn apare
La-nceput o semilună, timidă, glacială,
Cu un zâmbet surâzător, galeş şi smerit
Şi-apoi creşte, pătrar după pătrar
Şi la apogeu ajunge-n acest spaţiu colosal.

Un briliant la piept Pământul poartă
Şi-a lui strălucire argintie –n noaptea înstelată,
Luminează calea sufletelor spre o necunoscută poartă,
Când în somn profund şi plin de vise, ele pleacă.

Domneşte sus pe cer pân ce soarele apare,
Semn doar să ne dea ca şi a ei prezenţă
Se va simţi din plin în a noastră existenţă
Şi de-om urmări atenţi ale ei puteri sporite,
Vom înţelege mai bine viaţa de pe planetă.

Sub clar de lună jurăminte multe curg
Şi legăminte sacre de dragoste se ţes,
Părtaşă discretă la ale noastre poveşti este
Şi a ei vrajă pecetea pe-a noastră viaţă pune.

O, Tu, sferă luminoasă şi nestemată,
Simbol cosmic şi singular pentru planetă,
În fiecare seară îmi intri în inimă şi în casă
Şi-mi aduci aminte tot mereu,
Ce minunăţii a lăsat în Univers, Dumnezeu.

poezie de Georgeta Ganea (27 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu trăieşte cu adevărat dacă nu cade sub o formă sau alta de seducţie. De fapt, oamenii rămân cel mai adesea acolo unde specia îi aşază: în anonimatul vieţii (în "bancul de heringi", despre care vorbea un filozof danez), acolo unde se trăieşte după regula tuturor. Acolo ne instalăm cu toţii din clipa în care venim pe lume şi tot acolo rămânem, cei mai mulţi dintre noi, până la sfârşit. Cel mai adesea nimeni nu vine să ne se-ducă, să ne ia de mână, să ne scoată de pe drumul mare al vieţii şi "să ne ducă de o parte", de acea parte în care ni se dă şansa să ne regăsim cu viaţa noastră trăită ca destin, ceea ce înseamnă: trăită pe cont prorpiu. Prima concluzie a acestui studiu este: vai de cei care nu au apucat niciodată să fie seduşi! Iar dacă este aşa, apare imediat întrebarea: Unde ne sunt seducătorii?

Gabriel Liiceanu în Despre seducţie (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

Mă las purtată –n jocul ei,
Al vieţii mele hărăzite la-năţime,
Îmi pun mii de întrebări fireşti
Şi tulburată sunt că- n lăuntru meu,
Înfloresc stări sufleteşti sprinţare,
Ce abitir îmi răscolesc neputinţa,
Pentru înţelesuri limpezi, clare.

Semnale prind în zborul nopţii,
O şoaptă-n minte mă trezeşte,
Şi cineva tainic îmi vorbeşte,
Aievea un discurs îmi ţine şi-mi spune,
Că-s speranţa vie pentru mâine.

Nedesluşite căi de comunicare,
Ne trimite El în timpul care,
Ne pregătim pentru odihnă şi visare.
Ştii-vom noi vreadată mesajele-i divine?

Această întâmplare oarecum bizară,
Pacea-mi tulbură-n neştire,
Ştiu, că-i greu de acceptat de mine,
Că-n a nopţii somn profund,
Umblu, printre stele mă perind,
Să-mi aflu misiunea vieţii mele pământene,
Să fiu eu oare doar ceea ce cred că sunt?

Negreşit răspuns îmi dau, că nu,
Sunt altcineva de care încă nu prea ştiu
Şi-n aşteptare sunt, nerabdătoare,
Ca orice călător la destinaţie să-ajungă
Şi scopul divin să şi –l atingă.

Zbor în spaţiu ca o pasăre măiastră,
Purtată -n spate de-al meu norişor
Luminos, strălucitor, ducând cu el,
Istoria-mi ascunsă de fiinţă luminoasă,
Scrisă poate-n stele în acest spatiu colosal.

Cu mine port fantastica poveste
Şi poate într-o zi de mai apoi,
Cu ajutorul Graţiei divine,
Răspuns să-mi dau la întrebarea,
Cine suntem de fapt noi?
Oi fi eu doar o răsplată-n astă lume,
Pentru faptele-mi din urmă?

Ascunşi în obscure umbre stăm,
Care se sting când pe cer apar nori.
Purtăm oare cu noi şi osânda
Marilor vapăi ce mistuie-n amurg,
Sufletul golit de –a atâtea întrebări?

poezie de Georgeta Ganea (8 iunie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scântei din divin

În noaptea ce răsare şi-n stele care pier
Se vede Luna plină, un splendid giuvaier
Un bec ce luminează pe fruntea obosită
Cu grijă şi mâhnire adesea pardosită.

Ridică-o clipă ochii spre bolta cea cerească
Nu te lăsa învins de temerea lumească
Că dincolo de lume şi dincolo de moarte
Există o altă viaţă şi nu e prea departe.

Se spune din străbuni, din vechile răstimpuri
Că duhurile noastre din mii şi mii de timpuri
Străbat tot Universul şi ne şoptesc în gând
Că vii suntem mereu şi nu murim nicicând.

Suntem fii ai Luminii şi suntem o Creaţie
Scânteie din divin în orice respiraţie
Născuţi pentru a învăţa şi pentru a iubi
Cu tot ce e frumos a ne împodobi.

Din noaptea ce răsare, din stelele ce pier
Din galaxii adânci şi pline de mister
Se vede o lumină, un astru luminos
E semnul cel mai sfânt, lumina lui Hristos

Care coboară-n suflet, senin şi delicat
Cu Dumnezeu s-avem un duh purificat
Să ne-mpăcăm pe veci, să fim nemuritori
Locuitori în Rai, etern moştenitori.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul

Avem nevoie doar de unul sau de una
Un Dumnezeu
O lume
O viaţă
O iubire
O rasă omenească
Un destin
Miliarde de oameni străduindu-se să completeze ceea ce pare-o agendă diferită
Dar noi toţi suntem în căutarea unui destin comun
Cu toţii avem nevoie doar de unul sau de una
Un vis
O zi
O oră
Un minut
O secundă
Un moment
Nu ne trebuie decât unul sau una
Fii recunoscut pentru un lucru
Săvârşeşte în fiecare zi un lucru
Care te aduce mai aproape de visul tău
Iar dacă visul tău este salvarea lumii
Împlineşte-l
Un pas în fiecare zi
Fiecare dintre noi este unul şi atinge pe unul
Fii unul
Fă diferenţa pentru o persoană
Fii acel unul care-ai fost creat să fii
Pentru că asta e tot ce poţi să fii
Întregul înţeles al vieţii este să fii unul
Isus a spus Eu şi Tatăl suntem Unul
Unitatea este Însuşi Dumnezeu
Iar integritatea
Esenţa lui Dumnezeu
Poţi avea multe ţeluri dar urmăreşte-le unul câte unul
Este vorba despre unicitate
Un microfon
Un vis
O viaţă
O soţie
O lume
Un Dumnezeu
Un destin
O iubire.

poezie de Sage Hasson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

Speranţa-i o voce ce –mi sună în ureche
Şi-mi spune în taină, cu glas scăzut, ades,
Încrederea în mine să nu mă părăsească
În viaţa mea, pentru ce urmează a se întâmpla.
Fără deznădejde, amar sau vreo tristeţe, să trăiesc,
Căci zorile de zi în fiecare dimineată se vor ivi.

Speranţa-i ca o lampă aprinsă ce-mi arde- n trup
Şi-mi luminează calea spre-o destinaţie necunoscută,
Dar de mine mult dorită, aşteptată şi râvnită,
Cu ea la plimbare pornesc şi sigur nu greşesc
Şi voia Lui încerc din răsputeri să o găsesc.

Speranţa-i rozul trandafirului peren şi-nfloritor,
Simbol ce ascunde-n el un mister fermecător,
Mă aplec spre el, căuş din palme fac,
Mă las ademenită de prospeţimea şi vigoarea lui,
Adulmec lacom un parfum suav, năucitor,
Visez şi romantica-mi poveste descifrez.

Speranţa-i credinţa infinită pe care orice om o are,
Pe care nu o cuprinde nicio apă sau o mare,
Mână în mână cu tainica noastră chemare,
Se plimbă în ale noastre suflete fără hotare.

Când viaţa –mi este poate la grea încercare,
Speranţa, acel simţământ inefabil, porunceşte,
Nu te lăsa, luptă şi puternic mereu să fii,
Căci neînfrânt vei fi şi greul vieţii sigur îl vei dovedi!

Speranţa mă modelează, sufletul îl imprimăvărează etern,
Doar ca eu să las în urmă trecutul şi acele poveri,
Să stăpânesc cu –nverşunare acele temeri,
Să ridic ochii în sus, către El, Dumnezeu
Şi rozul speranţei în inima mea se va etala mereu.

Speranţa-n suflet în fiecare zi o sădesc,
Cu lacrimi de bucurie vreau să o stropesc,
Şi-o roză să –nflorească –n inima mea,
Să-i simt mereu gingăşia şi puritatea
Şi-n inocenţa mea vreau să cred mereu,
Că speranţa de bine este reală ca această minunată floare.

poezie de Georgeta Ganea (30 decembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce suntem şi tot ceea ce există (apare, se menţine şi dispare) în viaţa noastră este rezultatul a ceea ce am gândit: este fondat pe gândurile noastre, este confecţionat din gândurile noastre. Dacă un om vorbeşte sau acţionează având un gând rău (greşit sau impur), atunci suferinţa îl urmează aşa cum roata urmează piciorul boului care trage căruţa.

Buddha în Dhammapada
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântu-îi cărămida ce zideşte
O admirabilă, romantică poveste
De dragoste, o dramă sau o tragedie,
Spusă-n versuri într-o poezie
Sau în alte opere de artă care fac
Din astă lume, una cultă şi deşteaptă.

Cuvăntu-i temelia unei naţii,
Păzit cu străşnicie de multe generaţii,
Ca el să nu fie vitregit şi alterat
De ce-i temuţi, de care din istorie ştim
Că au încercat ca noi să nu mai fim.

Cuvântu-i demn şi sacru legământ,
Între oameni şi pământul în care ei s-au născut,
Şi-au dus viaţa, au trăit bine sau chinuit,
Pune un umăr la greu când neamul este încercat
Şi dovada oricând şi pentru oricine devine
Că-a a lui sorginte de la Decebal vine.

Cuvântul românesc, se dovedeşte a fi,
Prin vocea lor, a celor învăţaţi de mult şi cei de-acu,
Ce au de spus cuvânt adevărat şi cercetat,
Ca ar fi primul ce a fost rostit pe pământ,
Şi s-a răspândit în lume ca vântul
Priveligiat a fost, de-a fi ales de Dumnezeu
Şi va pieri numai dacă vrea EL.

Cuvântul are cutezanţa de-aşi proteja
Rădăcina şi originea lui de milenii poate,
Că vine de la daci, greci, slavi sau romani
De-i scris în limba noastră, este al nostru
Şi doar noi îi pricepem şi-nţegem cu adevărat rostul.

Cuvântu-i şi-o armă de luptă-n viaţă,
Şi-înţelegându-i sensul şi porunca,
Te-aruncă într-o clipire până la cer,
Dar şi- o vorbă spusă-ntr-o doară,
Te doboră şi pân la pământ te coboară.

Cuvântul sincer întăreşte ale noastre fapte,
Care rămân pe veci, pentru eternitate
Şi a noastră fiinţă din temelii o consolidează,
Pentru tot ce în viaţa noastră urmează.

Atenţi cu noi doar trebuie să fim
Şi vorbe fără acoperire să nu rostim,
Că ele ca-n orice jurământ se vor răzbuna odată,
Când cel ce le-a rostit nici nu se aşteaptă.

poezie de Georgeta Ganea (6 octombrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoismul, proiecţiile, fricile şi zeci de alte procese emoţionale şi mentale vin să polueze relaţiile noastre cu cei mai dragi oameni din viaţa noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluţiei. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevăraţi, părinţi iubitori, parteneri ce sprijină şi nu care sabotează. Cum am putea noi să ştim ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situaţie se află, când nu ştim nici ce e bine pentru noi şi ce surprize ne rezervă viaţa, ce lucruri noi vom descoperi despre noi şi lume şi prin ce experienţe vom trece? Nu putem şti nici pentru noi şi cu atât mai puţin pentru alţii. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare şi o îmbrăţişare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Şi dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viaţa noastră până când nu mai simţim nevoia să schimbăm vieţile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul dintre motivele pentru care cred cu tărie în oameni este pentru că ştiu că ceea ce se vede în afară este aproape irelevant pentru orice fiinţă. Da, este adevărat că atragem ceea ce suntem. Că banii pe care îi avem, oamenii cu care ne înconjurăm şi rezultatele noastre în viaţa exterioară sunt o reflectare a abilităţilor noastre şi a lumii noastre interioare. Însă eu nu mai judec oamenii după ce sunt şi după ce au, ci după ce AR PUTEA FI. Fiecare om este o ghindă care poate deveni un stejar dacă această ghindă este plantată pe un teren fertil şi este îngrijită suficient de mult ca să poată prinde rădăcini. Eu am ales să cred în potenţial, să pun preţ, mai mult decât pe ceea ce este, pe ceea ce poate fi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o zi în vieţile majorităţii dintre noi când pierdem şi uităm aproape tot. Pierdem încrederea în noi, în cuvântul iubire, în oamenii din jurul nostru. Ne simţim rupţi, deconectaţi şi singuri. Uităm că odată am ştiut să fim foarte fericiţi, entuziaşti, plini de viaţă şi energie fără să avem neapărat nevoie de ceva sau de cineva. Suntem ca într-un deşert, înghesuiţi şi totuşi atât de departe unii de ceilalţi. În această "noapte neagră a sufletului", suntem gata să acuzăm cu furie şi să găsim vinovaţi pentru starea noastră actuală şi ştim că nimic bun nu ne aşteaptă. Şi fiecare om care ajunge în acest punct al vieţii sale este binecuvântat pentru că a ajuns la fundul prăpastiei şi ştie că de acum încolo, orice s-ar întâmpla, nu poate urma decât urcarea.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!