Flori şi făpturi

Ce proiecţie divină într-o floare şi-o făptură!

Bebeluşi în buchet şi în petale ivoire împachetaţi,
De Ea, Natura, zămisliţi şi protejaţi,
Fac deliciul celor ce-i privesc, admiră
Pe-o tulpină firavă ca de sulfină,
Cât îi dat în viaţă ca să înflorească şi să ţină.

Dintr-o floare se iveşte o imagine ca din poveste,
O balerină sumar îmbracată în petale colorate,
Dansează atât de elegant pe ciripit de păsărele,
În zumzet de albine şi foşnet duios de frunze,
De vânt purtate-n aer şi plutind uşor
Ca ale ei gesturi de felină într-un dans amăgitor
Până se stinge –n văzduh şi-şi dă al său duh.

Un fluture cu aripi desfăcute dintr-un boboc de floare apare,
În culori de- un verde praz şi garnisit cu o dâră de lila,
Se înalţă şi pluteşte pe-ntinderea neţărmurită, albastră
A râvnitului răsărit de soare cu destinaţia apus...

Nude trupuri de femei atârnă de-un ram,
Într-un copac numit Narilatha din Himalaia,
Sunt sfioase, graţioase, aşa cum le este de altfel firea,
Ce minunăţie a creat şi-nfăpuit Natura!
Într-o insolită inflorescenţă, trupuri de bărbaţi,
Stau agăţaţi în ciorchine, ca adevăraţi fraţi.

Pe-un verde şi firav vrej stau agăţate,
Flori ca nişte păsări de-s albe sau viu colorate
Şusotesc în grup sau stol de zor în arealul lor,
Şi-ntr- un pictural tablou se ele transpun
Şi mă-ntreb firesc cum o floare poate fi
O lebădă, un porumbel, cocor sau un lăstun.

Pe –o tijă subţire, apoasă şi mlădioasă
Strălucesc în luminiş chipuri de maimuţe drăgălaşe
Sunt vesele şi jucăuşe cum le ştiu de fapt a fi
Şi –mpânzesc jungla şi parcul cu a lor sclipiri.

Şi câte şi mai câte încă ar fi, fără ca eu a le şti.

Să privesc dincolo de formă şi acel nevăzut
Să se releve şi ceea ce de fapt cu adevărat sunt,
Mintea-mi este întrebătoare, iscoditoare
Şi ar vrea să ştie de ce lumea vegetală,
Proiectează forme din lumea animală şi umană.

La un spectacol viu asist privind la flori,
Natura este un artist cu fantezie-n exces,
Ale ei curiozităţi, pentru mine sunt de neînţeles,
Însă niciodată nu dă greş şi mă provoacă
La ori ce pas, pe care-l fac în al ei paradis,
Plin de imagini superbe şi nedescris.

poezie de Georgeta Ganea (16 aprilie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de vară

Îmbracată sunt într-o rochie
De mătase verde vaporoasă,
Pun ochelari de soare pe faţă,
Pe cap o pălărie de pai
Şi păşesc sfioasă- într-un lan
De plante cu flori aurii
Cu petale mii şi mii
Ce câmpul larg cât se vede-n zare
De-ndată l-a împodobit
Şi-ntr-un tablou natural
L-a transformat şi pictat,
In culoriei ei, ale Mamei Naturi.

Sărutul soarelui de la răsărit
Îl primesc, când, tu floarea soarelui
Din visul ce-l din noapte te trezeşti,
Semeţ te-ndrepţi apoi spre miazăzi
Şi un salut de bineţe eu primesc,
La ora prânzului când la umbra ta
Ora exactă încerc a o da.
Te-nvârţi apoi după al soarelui drum
Şi spre apus tu te îndrepţi acum.

Uimită sunt şi nu pot să nu mă întreb,
Cum ştii tu, floarea soarelui,
Să se te roteşti, să te duci tot mereu
După a soarelui cale şi s-o urmezi
Ce –n scurta-ţi viaţă, de-o vară
De la el să te-ncălzeşti şi luminezi.

Mă aplec în faţa ta, iubită floare,
Ce coroană princiară porţi!
Să fii tu oare chiar regina
Anotimpului dogoritor de vară?
Numărul de aur al lui Fibonacci,
Stă ascuns în inflorescenţa ta
Voi şti eu vreodată
Secretul şi taina din sămânţă ta?
Şi ce mesaj ai tu pentru lumea mea?

Fâlfâitul aripioarelor de albine,
În zumzet zgomotos, animează
Lumea ta, a câmpul mirific înflorit,
În plin sezon de toridă vară,
Iar eu mă trezesc din visarea mea
Şi fascinată sunt şi rămân
De-al tău farmec spontan, nebun.

poezie de Georgeta Ganea (30 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou De Vară

Îmbracată sunt într-o rochie
De mătase verde, vaporoasă,
Pun ochelari de soare pe faţă,
Pe cap o pălărie de pai
Şi păşesc sfioasă- într-un lan
De plante cu flori aurii,
Cu petale mii şi mii
Ce câmpul larg cât se vede-n zare,
De-ndată l-a împodobit
Şi-ntr-un tablou natural
L-a transformat şi pictat,
In culoriei ei, ale Mamei Naturi.

Sărutul soarelui de la răsărit
Îl primesc, când, tu floarea soarelui
Din visul ce-l din noapte te trezeşti,
Semeţ te-ndrepţi apoi spre miazăzi
Şi un salut de bineţe eu primesc,
La ora prânzului când la umbra ta
Ora exactă încerc a o da.
Te-nvârţi apoi după al soarelui drum
Şi spre apus tu te îndrepţi acum.

Uimită sunt şi nu pot să nu mă întreb,
Cum ştii tu, floarea soarelui,
Să se te roteşti, să te duci tot mereu
După a soarelui cale şi s-o urmezi
Şi –n scurta-ţi viaţă, de-o vară,
De la el să te-ncălzeşti şi luminezi.

Mă aplec în faţa ta, iubită floare,
Ce coroană princiară porţi!
Să fii tu oare chiar regina
Anotimpului dogoritor de vară?
Numărul de aur al lui Fibonacci,
Stă ascuns în inflorescenţa ta
Voi şti eu vreodată
Secretul şi taina din sămânţă ta?
Şi ce mesaj ai tu pentru lumea mea?

Fâlfâitul aripioarelor de albine,
În zumzet zgomotos, animează
Lumea ta, a câmpul mirific înflorit,
În plin sezon de toridă vară,
Iar eu mă trezesc din visarea mea
Şi fascinată sunt şi rămân
De-al tău farmec spontan, nebun.

poezie de Georgeta Ganea (30 iunie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

În natură totu-i desăvârşit, firesc,
După ale ei legi, ghioceii clopoţesc
Şi primăvara mult aşteptată o vestesc,
Iarba creşte, flori plăpânde înfloresc,
Şi copacii devin vii şi înverzesc.

Natura -i un necuprins şi verde paradis,
Preface mugurii în flori şi-n roade mai apoi,
De când cântă cucul în grădini şi în zăvoi,
Pân ce păsările migratoare îşi iau drumul înapoi.

Natura cu al ei talent şi putere de trasformare,
Pentru noi, oamenii, este o biruitoare,
Dăruieşte necondiţionat imagini de vis
Şi-al ei alfabet, algoritm aş vrea să le ştiu,
Ca după al ei model şi eu aş vrea să fiu.

Un freamăt este totul şi o zarvă mare,
Păsări, gâze şi albine au ieşit la o plimbare,
Natura-i mama surâzătoare care neîncetat zămâsleşte
Şi-al ei spor, de aluat dospit, mă uimeşte,
O emoţie imensă pe mine mă copleşeşte
Şi admir neîndoios la tot ce ochiul meu priveşte.

Admir mărgăritarul diafan, perla fără de pereche,
Pe care o prind tacticos în păr, lângă ureche,
Din tufişuri dese şi umbroase răsare,
Şi este atât de frumos mirositoare....

Admir graţia bobocului de trandafir,
Când în petale de mătase se desface
Şi-mprăştie în jur a lui suav parfum,
De nu-l voi uita nicicând, nicicum.

Admir în prier, florar, un evantai plin de culori,
De-s narcise, lalele, gladiole ori bujori,
Toate la rândul lor, îmi dau mereu fiori
Şi-l meu suflet simt că întinereşte
Şi dragostea de viaţă în mine înfloreşte.

Admir păsările ce-n cadril dansează
Pe scena de safir, unde ample fresce desenează,
Ascult cu frenezie a lor duios tril,
Atât de muzical şi de recomfortabil.

poezie de Georgeta Ganea (3 februarie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori, flori, flori

Când vremea se încălzeşte
Toate plantele-nfloresc.
Atunci natura ne zâmbeşte
Cum oare să n-o iubesc?
Prima floare ce-nfloreşte
Este ghiocelul.
Când zăpada se topeşte
Îşi arată clopoţelul.
În culoarea cerului senin,
Viorelele-nfloresc.
E semn că păsările vin
Din nou pe plaiul românesc.
Apoi, zambila albastră
Cu laleaua se întrece,
Care, cum să stea în glastră
Şi să bea din apa rece.
Când mijeşte soarele
Regina nopţii se închide.
Desfăcând petalele
Altă floare se deschide.
Trandafirul dă în floare
În alb, roşu sau gălbui.
Te-ndeamnă să rupi o floare
La ureche să o pui.
Crinii-s ultimi din toate
Florile care-nfloresc.
Fără ei, zău, nu se poate,
Doar sunt din neamul regesc.
Cu gladiola împreună
Şi crizantema de toamnă
Într-un covor se adună
Şi la viaţă te îndeamnă.
În straturi multicolore,
Cu parfumuri diferite,
Toate cu nume sonore,
La femei sunt oferite.
Şi copacii înfloresc,
Unul câte unul.
Liliacul cel domnesc
Este totdeauna primul.
Apoi ceilalţi pe rând,
Flori frumoase îşi desfac.
Printre ei te plimbi cântând
Cu omul care ţi-e drag.
Ultimul este salcâmul,
Pomul care înfloreşte.
Zboară în văzduh lăstunul,
Vara lungă o vesteşte.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă-i...

În lacul cel verde şi lin
Răsfrânge-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfâşâind.
Dumbrava cea verde pe mal
S-oglindă in umedul val,
O stâncă stârpită de ger
Înalţ-a ei frunte spre cer.
Pe stânca sfărmată mă sui,
Gândirilor aripi le pui;
De-acolo cu ochiul uimit
Eu caut colo-n răsărit
Şi caut cu sufletul dus
La cerul pierdut în apus.
Cobor apoi stânca în jos,
Mă culc între flori cu miros,
Ascult la a valului cânt,
La gemătul dulce din vânt.
Natura de jur, împrejur.
Pe sus e o boltă de-azur,
Pe jos e un verde covor,
Ţesut cu mii tinere flori.
Văd apa ce tremură lin
Cum vântul o-ncruntă-n suspin
Simt zefiri cu-aripi de fiori
Muiate în miros de flori,
Văd lebede, barcă de vânt,
Prin unde din aripe dând,
Văd fluturi albaştri, uşori,
Roind şi bând miere din flori.
De ce nu am aripi să zbor,
M-aş face un flutur uşor,
Un flutur uşor şi gentil
Cu suflet voios de copil,
M-aş pune pe-o floare de crin
Să-i beau sufleţelul din sân,
Căci am eu pe-o floare necaz,
Frumoasă-i ca ziua de azi!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădure cu petale colorate

Iubite, tu în rai mi-ai dăruit o floare,
Fiece petală într-o altă formă şi culoare
Iar formele petalei au culoare schimbătoare.

Eu am privit la ea uimită de nepământesc,
Apoi m-am prea grăbit să o sădesc,
S-o luminez, s-o mângâi, s-o iubesc

Şi nu ca alte flori, se deschidea în nopţile senine
Cu gândul doar la omul cel din tine,
Într-un suav şi tandru abandon în bine

Iar floarea a-nflorit apoi şi a rodit,
Din ea copaci, copaci au răsărit,
Pădure în cuprins nemărginit.

Albii copaci cu frunze colorate,
Foşnind în noi sonate delicate,
De trupuri veşnic ferecate.

Ne gângureau copii în gând
Suav şi dulce legământ
Al veşniciei trecătoare pe pământ.

La început au fost doar dimineţi cu rouă,
Acum în universul nostru parcă plouă,
Pădurea s-a-mpărţit ciudat în două,

O parte stă cu crengile-n pământ,
O jumătate poartă crengile în vânt,
E cer, pământ, doar frunze nu mai sunt...

În vifor şi îngheţ al apei de cleştar,
Năluci de dimineţi în suflet îmi apar
Mă-ntorc în tine iar, mă dăruiesc şi iar şi iar...

Iubire, tu, petale colorate
Şi flacără şi tunet dintr-un Olimp furate,
Seminţe de pădure-mprăştiate,

Cu sens doar al rodirii pentru mai târziu
O simt, o jur, o caut şi profund o ştiu,
Ca dar Dumnezeiesc pentru acela viu,

Împrăştiate peste suflet roditor,
Din visul de pădure al iubirilor ce mor,
Aici, acum şi-n veacul vecilor.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco din Adoptă-mă pădure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magnolia în floare

Să vezi magnolia în floare
Ce îţi răpeste a ta privire
Cupole strălucind în soare
Ce te îndeamnă la iubire.

În vântul cald care adie
Acum, când primăvara a venit
Tu, simţi natura cum învie,
Magnolia ce a înflorit!

Pe ramuri florile sunt pline
În soare parcă scânteiază
Şi stau alăturea, ciorchine
Viaţa însăşi luminează...

Şi în suava gingăşie
Magnoliile te vrăjesc,
Natura pare veşnic vie
Lăsată ca un dar ceresc.

Să vezi magnolia în floare,
E vis de dulce primăvară
E o supremă desfătare
Care în suflet se strecoară.

poezie de Ştefan Sitaru din Efemeride
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile

Stau ca florile-n răzoare
Cărţile, pe policioare...
Stau pe policioare flori –
Ochi aprinşi şi gânditori.

Floare cu petale multe,
Cartea, ştie să te-asculte
Şi te-nvaţă şi te-ajuta
Floarea cu petale-o sută.

Dintr-o floare, dintr-o carte,
Mintea vede mai departe,
E şi-n tine o grădină
Şi-n fereastră-i mai lumină.

Floare roşie, floare-albastră,
Ai intrat şi-n casa noastră!
Stau pe policioare flori –
Ochii lumii, gânditori...

poezie de Cicerone Theodorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele meu...

O floare se usucă-n vânt,
uşor se pleacă spre pământ,
e cotropită de dogoare,
de arşiţa venind din Soare.
Aşteaptă doar o mângâiere,
iar de la vânt o adiere,
cu briza lui răcoritoare
ce-i poate da viaţă, culoare,
că altfel nu s-ar numi floare,
iar floarea vieţii sunt chiar eu
şi tu devii Soarele meu
că-n suflet te-am purtat mereu.
În zori mă bucur de lumină,
la prânz de zumzet de albină,
amiezele cu drag petrec,
cu alte flori să mă întrec,
culori, parfum, arom', buchet,
te-mbată-n câmp, sunt berechet,
şi toate florile doresc
blagoslovit dumnezeiesc.
Iar la apus, către-nserat,
când intră toate în păcat
că ruga nu le-a ascultat,
pe mâine iar le-a amânat,
încep să facă temenele,
se ofilesc de dor şi jele,
că vine noaptea pe furiş,
iar vreun flăcău, pitiş-pitiş,
s-o tăvăli cu mândra lui
când dau frâu liber dorului
şi pân' la roua dimineţii
au ostoit tot rostul vieţii.
Eu, tandră şi încrezătoare,
rămân cea mai fidelă floare,
cultiv speranţa ce nu moare,
respectuoasă, răbdătoare,
aştept un răsărit de Soare!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul

Din fir de borangic, şase petale albe, matăsoase cresc,
Pe trupu-ţi fraged, mlădios de un verde apos.
Cea dintâi floare a primăverii ai ales să fii,
Nouă să ne dai de-ndată de ştire,
Că natura intră din nou în a ei trezire.

Ai puritatea, gingăşia stratului de nea,
Ce te-a incălzit şi te-a ferit de ger năpraznic,
Ca tu pe mai departe să rămâi întâiul vestitor,
Al izbândirii vieţii din profunda hibernare
Şi alţi zori să se zărească într-un viitor.

Te căutăm şi admirăm prin parcuri şi păduri,
Prin grădiniţe de flori la noi şi la vecini,
Printre frunze putrezite in pâlcuri tu incoltesti
Şi reale covoraşe naturale împleteşti,
Cât îţi este calculat ca tu să înfloreşti,
Ploaie de miresme în juru-ţi răspândeşti.

Umil clopoţel, stai aplecat de povara-ţi grea,
De a anunţa lumea despre menirea ta,
O rugă tu înalţi pământului ce te-a zămislit,
Dintr-un bulb globular al familiei căreia-i aparţii,
Şi soarelui ce în braţe te-a luat şi mângiat.

poezie de Georgeta Ganea (26 februarie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alcătuirea unei flori

Toată lumea vreau s-o ştie,
Pe Doamna de Biologie.
Ce ar vrea să îşi declare
Nemurirea dintr-o floare.

Să-i numesc câte sepale,
Şi petale,
Androceu,
Gineceu,
Are o floare.

Mă dusei la Florărie,
Norocul nu fu să fie!
Doamne, Ia-mă, ce menire -
Cătai şi prin Cimitire,

Iarna nu are stamine!
Voi aştepta până mâine
Să caut prin cartier,
Să găsesc un braconier

Dar floarea nu e şi... gata
Mâine-l fac cadou pe tata,
Dacă vrea.... o vrea şi mama,
Înc-o dată iau eu seama

La a ei alcătuire
Cine vrea să-mi dea de ştire
Cum să fac al ei proiect?
N-am cu ce, dar sunt deştept...

poezie de Cristina Mariana Bălăşoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem naiv care trecea şi el pe-acolo

Eu sunt un copac care nu ştie să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut că poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă ştie exact ce are de făcut
se propteşte bine în rădăcini şi: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mă mir eu de ele...
"Străduieşte-te şi tu puţin", mi se spune.
Eu mă uit cu ciudă la toţi ceilalţi copaci înfloriţi şi mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduieşti prea mult", zice careva
Şi atunci mă străduiesc să nu mă mai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Şi nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...

Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare şi ţi-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,
Dar era prima şi încă nu ştia cum, săraca.
Pe urmă mi-a fost uşor să înfloresc
Plănuiam să fac un buchet imens pe care să ţi-l întind când te întorci
Florile mele erau, e drept, aiurea
aveau, nu ştiu cum, o formă scandaloasă,
alergau pe stradă după toţi oamenii care semănau cu tine
şi cântau din toate puterile
O haită de flori roşii şi fierbinţi.
Se ţineau de mână şi dansau în jurul meu în pielea goală,
cu neruşinarea unor fete mari înnebunite de atâta aşteptare.

Ai trecut din nou pe lângă mine şi nu m-ai cunoscut
Şi atunci florile mele, arzoaicele, te-au strigat pe nume.
- "E nepermis să faci asemenea flori", mi-ai spus,
Dar eu eram sigură că e o provocare
că aştepţi să fac floarea perfectă
ŞTIAM că numai eu pot face floarea perfectă!
trebuia numai să mai încerc
să încerc până iese
Oricum, nu mă mai puteam opri din înflorit
Florile mele se năşteau una după alta
ciudate şi roşii
În toate zilele în care te vedeam
Şi mai ales în cele în care nu te vedeam
În toate zilele cu soare şi în toate nopţile fără soare
"Încetează cu florile astea!" Ai strigat..."Încetează!
Încetează încetează!"

E drept, sunt un copac care nu prea ştie să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Şi nu vreau să mă revolt împotriva primăverii,
doar că durează nedrept de puţin
absurd de puţin
şi nu ştiu dacă întreg mormanul ăsta de flori uscate
îmi va putea ţine de cald toată iarna...

poezie de Crista Bilciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare-albastră (de Eminescu)

- Floare-albastr-a mea de sus, cufundată-n stele,
La ce iarăşi ai apus, suflet fin al vieţii mele?
O să mor de al tău dor, mai răsari te rog odată
Alină-mă puişor, puişor prea scump de fată...

- Răsar eu, dar este soare, şi sunt mititică,
Eu sunt mica stea de mare, şi sunt o nimică.
Aşteaptă-mă pe-nserat, şi-am să strălucesc,
Luminez suflet curat, pe care-l iubesc.

- Ba eu vreau chiar şi pe soare, vreau să te zăresc!
Apari te rog, că mă doare, ştii că te doresc;
Stau şi tot mă uit pe cer, soarele e-n nori
Tu esti floare şi mister, doresc să nu mori!

- Ridică-te dacă poţi, vino pân' la mine
Ai maşină, patru roţi, drept te rog o ţine,
Demarează cât mai tare, greş ca să nu dai
Eşti şi tu albastră floare, dac-ajungi în rai!

- Eu aş vrea să mai trăiesc, moartea-i despărţire,
Mult la tine mă gândesc, eşti a mea iubire,
Iubirea dac-a murit, nu mai este soare
Nu mai sunt al tău iubit, lucru, ce mă doare.

Eu te-am pus la încercare, să văd ce-mi gândeşti
Să devii albastră floare, trebuie să creşti;
Creşti şi te înalţi spre stele, dureri şi suspine
Unde, vei uita de ele, când, destinu-ţi vine.

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense..., după Mihai Eminescu (18 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sper

Sper ca într-o zi de mai apoi,
Să aflu cine suntem de fapt noi,
Să aflu taina lumii care ne-a creat
Şi -mpăcată cu mine atunci voi fi
Când cu adevărat eu voi şti
Cine sunt de fapt, cu adevărat.

Sper ca acea zi să fie cât mai aproape,
Să nu trăiesc doar iluzii deşarte,
Să-mi îndeplinesc mie o mare dorinţă,
Cât trăiesc pe acest pământ ca o simplă fiinţă.

Sper ca adevărul suprem să se dezvăluie
Şi lumea toată ca o vrajă s-o învăluie
Şi-n libertate divină să trăim o veşnicie,
Fără vreo teamă că ne pierdem în neant,
Prin trecerea pe tărâmul celălalt.

Sper într-o minune nemaiîntâlnită,
Să facă lumea atât de fericită,
Încât să uite de-al ei suspin şi de durere
Şi cu încredere în ziua de mâine să trăiască,
Că în Univers este o ordine firească,
Care curge-n eterul fluid de noi nevăzut
Dar de cei deja treziţi, perceput.

Sper ca o lume nouă să înceapă,
Cu o viaţă trăită-n dragoste şi libertate,
Oamenii să-şi descopere subtila identitate,
Şi s-o accepte ca pe un dat,
Ce Universul în timp a creat.

Sper ca acea lumină divină să pogoare,
Şi bezna din noi, de milenii, să o destrame,
Iar strălucirea ei, planeta să o cuprindă,
Şi, noi oamenii, să descoperim al nostru măreţ vis,
De a trăi nemurirea într-un adevărat paradis.

poezie de Georgeta Ganea (28 iulie 2022)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de primăvară

Un parfum de primăvară
Se simte peste dealuri şi câmpii.
Natura reînvie iară,
Copacii ne salută parcă sunt vii.

Sus pe un ram o ciocănitoare
Caută un vierme mic.
Soarele cât e de soare!
Parcă e ruşinos un pic.

Doi bătrâni stau pe o bancă
Şi privesc în zare.
Văd cum vin stoluri de păsări
Şi în sufletul lor e sărbătoare.

Parfumul acesta de primăvară
A pătruns şi în inima mea.
Lumea îmi pare o comoară
Viaţă o floare de nu-mă-uita.

poezie de Vladimir Potlog (9 februarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fluture

Un fluture aş vrea să fiu,
Să zbor, să mă înalţ,
Chiar dincolo de vise,
În emisferele necunoscute
Să-ngenunchez doar în faţa iubirii tale,
Să simt cum infloreşte dragostea.
Cu inima-n timpane, eu plutesc
Spre curcubeul ce miroase a flori de lotus
De dragoste mi-e dor ca de lumina verii
Cu flori pe câmp şi păsări cântătoare,
Dorinţa parfumată, de iubire!
Iar tu, aş vrea să fii o floare
Ce tânjeşte după sărutul meu firav, de fluture, ce-n zor concav,
Te-a sărutat.
Azi cu un fâlfâitde aripă aş vrea să te ating
Tu colorându-mă cu-al tău polen,
Să -ţi răcoreşti staminele îngălbenite,
Hrănindu-mă cu-a ta dulceaţă şi beţie de culori.
Pe o saltea de flori vreau să mă odihnesc.
Doar din petale să îmi fac culcuş
Şi să visez, gândindu-mă la nemurire...
Clipă să-ţi fiu, zâmbet pe faţă,
Să te mângâi şi să te fac să râzi,
Să alergăm prin univers desculţi,
Să ne-nfrăţim cu fiecare rază.
Tu, minunată floare, cobori din pliul ăstui soare,
Bucură-mi scurta viaţă trecătoare!
Nu lăsa întunericul să mă-nconjoare!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de cireş

Floare albă de cireş
Floarea primăveri calde
Prin mirosul tău trimiţi
Zâmbete şi bună stare.
Printre frunze verzi căzute
Ciripit de turturele,
Îşi fac cuibul câte zece
Şi-alte zece dorm la soare.
Când o boare de vânt bate
Se desprinde câte-o floare
Ce se duce-n depărtare
Mesager prin lumea mare.
Fluturi roz şi mov duc mierea
De pe flori aduc polenul
Pregătind cu multă grabă
Cireşica să apară.
Luna mai e luna voastră
Flori de primăvară albă.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşte natura

Vin brize calde purtate de vânt
Şi apa intră în pământ,
Mă păcăleşti tu primăvară
Că sunt muguri din nou afară.

Ciripesc păsări în grădină
Stau şi ascult în surdină,
Florile sunt în reînviere
Şi vor ieşi în premiere.

Inima mea vrea primăvară,
Dar trebuie să fie şi flori afară,
Razele soarelui vin prin geam
Şi trec uşor printr-un ram.

Iese la iveală un suflet îngheţat,
E un ghiocel ce a renunţat
Şi cred că încă îi este frică
Pentru că are încă inima mică.

Mă rog de tine primăvară
Să fie frumos afară,
Să renaşti din nou natura,
Să vină din nou aventura.

poezie de Eugenia Calancea (23 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-aş fi

De ce nu sunt o floare
Să-nmiresmez puţin
Culoare, s-am candoare...
Perpetuu s-am destin?

De ce nu-s pom, n-am muza
Să dăruiesc inele,
Să mă însor cu frunza
În cânt de turturele?

De ce nu sunt ogor
Să-mi recoltez perenul,
Cu maci să mă-mbujor...
Timp să mi-l fac refrenul?

De ce nu sunt văzduh
Să fiu tot plin de triluri,
S-am zbor uşor de duh,
Să n-am vămi în exiluri?

De ce nu sunt un nor
Şi de mă plâng arar,
Să mă reînalţ fuior,
Cum gândul selenar?!

De ce nu-s curcubeu
Să m-arcuiesc spre cer;
Pictat culori de zmeu
Cu suflet giuvaier?!

De ce nu sunt un munte;
Suiş spre infinit?...
Chiar tâmple de-am cărunte,
Apus s-am răsărit!

De ce nu sunt un val
S-ating nud de sirene,
Să mă întind pe mal,
Să mă renasc alene?

De ce nu sunt pământ
Că mă hrănesc cu el?
De ce n-alerg ca vânt
Aiurea, să n-am ţel?

De ce nu sunt destin;
Fir de-un buchet, o floare?...
Să-ţi storc un fin suspin
În dar, l-aniversare...?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!