Ultimul marţian

stă picior peste picior
are capsa pusă peste un joben
roşu cum e planeta plină de oxid
de fier din abundenţă pe scoarţa
lui marte războinicului zeu roman
e ultimul rămas să zăvorască
a patra planetă de la geam
costumul armani îl strânge
puţin la spate puţin în faţă
slăbeşte papionul negru
cerul se-ntunecă uşor când scoate
limba lungă tăiată-n două
pipăie paharul stând comod
pe scaunul cu şase picioare strâmbe
se vaită chelnerul cu masca pusă
vizitatorul nu poartă şi nici nu-i pasă
de măsurile de protecţie
răsfoieşte un ziar cu trei degete
se oboseşte inutil
porneşte televizorul suspendat
alege un meci de fotbal
se uită cu trei ochi atent
pare sincer interesat de echipamente
cercetează sticla de coniac
oare ştie că a patra planetă de la soare
a devenit nelocuită de fiinţele vii?
ştie de ce? sau e implicat
în tărăşenia poemului
scoate o pereche de cărţi măsluite
şi-ar juca viaţa la cărţi
e ultimul marţian rămas în urmă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri pentru planeta Marte

Marte, planeta roşie,
a patra de la Soare
sau a cincea
nu mai ştiu...
N-are prea mare importanţă.

(Ce ziceam?)
A, da.

Ţie îţi închin poemul ăsta
pe care, sincer,
nu-l consider prea reuşit
şi pe care mă obosesc inutil
scriindu-l.
Ştii de ce?

Îl compun căci
tu
habar n-ai că cineva
te face personaj de operă literară
aşa, în câteva secunde
şi bag mâna-n foc
că nici nu ştii că exişti
că eşti acolo
printre stele.

Te invidiez într-un fel pentru asta.
Marte nu trebuie să meargă la şcoală,
să înveţe,
să cumpere pâine.
Marte nu trebuie să stea cu fratele mai mic,
să râdă la glumele amicilor,
să asculte ştirile.
Marte nu trebuie să citească nici măcar
clasicii ruşi în timpul liber.

Trecând peste toate astea
îmi placi.
Măcar tu planeta roşie
nu ai cum să mă deranjezi.
Nu eşti om.

(Apropo, să nu loveşti Pământul,
nici să nu-ţi treacă prin cap.)

poezie de Adrian Georgescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul tren

Ultimul tren fluieră-n gară,
Ultimul tren, ultima seară...
Ploi adormite cad peste noi,
Gânduri se-adună, curg în şuvoi.

Ultima scară foşneşte uşor.
Trenul porneşte, peronul e gol.
Eu am rămas, jos, fără glas...
Ploaia îmi şterge ultimul pas.

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Combustii măsluite

Se va şti oare vreodată
Cum vioara lăudată
A ieşit din piept pe stradă?

Încânta păsări şi soare,
Ochi senini plini de mirare
Şi iubirea trecătoare...

Se ştie că-n jurul ei
Au căzut din cer scântei
Arzând florile de tei.

Din combustii măsluite
Au rămas imagini mute
Cu noi doi, topiţi sub munte...

Au rămas corzi şi căluş,
Plâns prelung de ineluş,
Urma vieţii în urcuş!...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu vârful în spate

Pe când în piaţă demonstram de zor,
Să ne mai dea la pensii zece lei,
Mi-a dat jandarmu-n spate un picior...
În consecinţă, a rămas cu trei!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cu vântul deşertăciunii
Nu stau, Doamne, la tocmeală,
Dar el scoate la iveală
Calitatea înţelepciunii,
Răscolind uşor tăciunii
Puşi, se pare, pe mocneală,
Cerând parcă socoteală
De flacăra rugăciunii
Pusă, pusă pe tânjală.

poezie de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de Anca Poenaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina tocită

Am picioare cu cap.
Picioare cu cap am!
şi păşesc şi târâi cu pletele lor
peste nişte gânduri.
Şi văd în faţa mea la o aruncătură de om
un cap de picior pierdut
şi un om sărind
într-un picior fără cap.
Şi mă aplec să-i ridic capul
Şi el strigă la mine
"Lasă-mă! Lasă-mă!
Nu vezi că mă gândesc la un singur picior!"
Şi i-am ţinut umbră cu limba mea scoasă
Şi el a plâns cu lumină tocită
dintr-o talpă de ochi un şnur
ce avea la gât o iubită!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în general,
nu încurc dozele sau manierele.
de data asta,
ideea îmi stă picior peste picior,
ca o golancă urcată pe un scaun înalt
într-un club,
atee, arogantă şi inabordabilă.

în urmă cu un minut,
până să-şi pună un picior peste altul,
dragostea părea o religie
cu biblie şi dumnezeu aferent.

acum
îşi priveşte genunchii,
necredincioşi dintr-odată,
parcă sunt mai mişto rotulele aşa,
sărace cu duhul.

trage un fum şi o privire în jur,
scoate o rublă grea din portmoneu,
o lasă pentru consumaţie
pe masă,
a ei e împărăţia absenţei.

ideea asta a mea,
superbă cu liniile din palmă tunse la zero,
îşi dă cu ruj într-un geam negru,
fluieră metale
şi, cu buzele strunjite mură,
ignoră
gropile încă bigote
şi sentimentele lor apoase
de pe bulevard.

în general,
nu încurc dozele şi manierele,
dar...
ideea asta e o golancă
atee.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o şuetă cu şeful

Stând picior peste picior
Povestea că viaţa-i place;
Şi din ochi don' director
Începu să o dezbrace.

epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

nu-i aşa că am un glas?
zise ultimul rămas
pe o planetă pustie, în timp
ce recita din cracovia
cea mistuită de flăcări

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei cărţi şi-o floare lângă...

Cărţi înşirate pe masă,
Pe jos, pe pereţi, peste tot...
Şi cui acum îi pasă
Că eu nu mai am loc?

Coperţi şterse de timp,
Cu nume anonime,
Născute dintr-un rând,
Pierdute-n mii de rime...

Şi foi ca vânturi albe
De buchii se-nnegresc...
Dar cine e în carte?
Pe cine eu iubesc?

...Pe masă...o lădiţă:
Lemn dulce de mister,
O cale prea deschisă
Spre suflet şi-adevăr...

Tăcut e frunzăritul...
Se-aude surd lăcata:
Ce vrea să spună timpul?
Ce-ascunde oare lada?

Foi albe şi cerneală...
Jurnalul vieţii mele...
O poză ideală...
Şi-o carte de poeme...

O lacrimă şi-n vis...
O stea şi-o carte sfântă...
Un dar şi un destin...
Trei cărţi şi-o floare lângă...

În jurul ei...pe masă,
Stau cărţi fără de nume...
Şi cui acum îi pasă
Că am un loc în lume?

poezie de Daniela Dermengi
Adăugat de Daniela Dermengi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viermii

preţ de o secundă imundă în noaptea
foarte lată bulgară
nu pot explica prea bine de ce
am crezut că marte aproximativ murdară
vizibilă pe cer în timpul eclipsei
deasupra fermei de midii de la cap kaliacra
nu e planetă: este o undă
şi este
planeta marte pe roşu vreun flux putrezit
de viaţă pierdut
printre furtuni şi nisipuri atemporale
totuşi o undă prea prost propagată această
planetă care a stat
pe cerul nostru cu nonşalanţă
preţ plătind numai noi, ex
tremofilii viermi tremurând

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul drum

Emul lui Bachus întru vin
Îl ştiu mergând din totdeauna
Pe trei cărări. Azi mai puţin,
Căci dricul ştie numai una.

epigramă de Cornelius Enescu din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi da şi nu

Stau pe acest pod viu! Doar ce s-a trezit
şi îşi pocneşte balustradele ca pe nişte degete...
La un capăt clipeşte dintr-un ochi de apă
la celălalt capăt nu e nimic.
Vrei să sari!? Şi râde balansat... Vrei nu?
Şi da şi nu!
Şi da şi nu!
Şi tac!
El ridică din umerii apei
se aşază picior de pod peste picior de pod
mă cheamă uşor îndoind un felinar
ca pe un deget
şi-mi şopteşte la ureche...
Vrei să fii la capătul podului!?
Asta vrei nu?
Asta!?
Şi da şi nu!
Şi da şi nu!
Şi sar peste băltoacă

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit în spate să văd căldura venind cu noi pe aceeaşi potecă, dar nu e nimic în urmă şi doar în stânga e din nou un cer imens pe care va răsări soarele, un soare la fel de mare ca şi cerul... Apoi simt picătura de sudoare care-mi porneşte de la tâmplă... În stânga, soarele a năvălit ca o altă planetă peste noi, rostogolindu-ne o clipă la pământ cu lumina lui fără margine şi dându-ne primul sărut, această picătură de transpiraţie...

Adrian Costache în Lista cu nume
Adăugat de Diana Cristina Culincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două-trei

Două dimineţi:
Un soare.
Trei dorinţe
La picioare.

Două căşti:
O melodie.
Două mâini:
O veşnicie.

Trei păreri:
O ipoteză.
Două inimi
O viteză.

Două guri:
O nostalgie.
Două vieţi:
O bucurie.

Trei minute:
O pendulă.
Trei motive:
O credulă.

Două stele:
O poveste.
Trei săruturi
La ferestre.

poezie de Gabriela Chişcari (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ştie când va muri. Nimeni. Omul, când se uită înainte, i se pare că viaţa lui va fi lungă. Şi de asemenea i se pare că viaţa e ceva, că viaţa e mult, că viaţa e totul. Poate să fie aşa, şi poate să fie şi altfel. Pentru că, atunci când omul se uită în urmă, i se pare că viaţa a fost puţină, dacă nu chiar nimic.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fisură

Fii atent cum bate soare:
Peste case,
Peste oase.
Îşi ia toamna la plimbare
Şi se-ntinde
Şi se-aprinde
Printre frunze,
Nepătrunse -
În visare.

Fii atent cum suflă vânt:
Peste dom,
Peste om.
Se ascute din pământ
Şi se plimbă
Şi se schimbă
Printre buze
Mai obtuze -
‘n legământ.

Fii atent cum strânge nori:
Peste câini,
Peste mâini.
Îşi vând ploile din zori
Şi se-ajută
Şi se mută
Printre ochi
De deochi -
Amatori.

Fii atent cum cântă gură:
Peste limb,
Peste timp
Se alintă şi se jură,
Şi se-ascultă,
În acută,
Printre tremur
Şi cutremur -
În fisură.

poezie de Gabriela Chişcari (7 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planeta de diamant

În sistemul solar personal
Am găsit printr-un studiu banal
O a zecea planetă prezentă
Şi-o privesc telescopic atentă.

E-o planetă din pur diamant
Pentru soare e soţ şi amant
Se roteşte-n cadenţă şi-ar vrea
Să-ameţesc pe orbită cu ea.

N-am crezut că-i atât de aproape
Mii de ani de lumină străbate
Într-un ceas fiindcă drumul nu-i greu,
Ea era lângă mine mereu.

O planetă se-nvârte cu noi,
Ne rotim într-un dans amândoi.
N-am putea să strivim niciodată
Diamantul din casa de piatră.

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de mult simplifică viaţa totul! La bibliotecă, cer patru cărţi: două, tipărite cu caractere prea mici, le îndepărtez fără să le examinez; a treia, prea... serioasă, îmi pare de necitit. O iau pe a patra fără convingere...

citat celebru din Emil Cioran (1987), traducere de Marius Ghica
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele ei

rostit în fiecare zi cu
încăpăţânarea îndrăgostitului
l-a învăţat aşa de bine
încât şi-l aminteşte şi
şi
şi noaptea e-n stare să ţi-l zică
când este hipnotizat de luna
plină de culoare galben hepatic
ştie numele şi-l pronunţă
deşi
deşi-i provoacă o durere atroce
ştie că a rămas cu buzele umflate
de la ultimul sărut dat cu
patima unui om nenorocit
de iubirea iraţională
numele ei îi vine în minte
când îi vede fotografia
pe care o păstrează în
în
în buzunarul de la piept
lângă cardul bancar cu pinul uitat
acolo zâmbeşte graţios

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!