Târziu...

am învăţat să mă leg la şireturi,
erau opreliştea ce-mi sufoca talpile in ghete,
degete private de libertatea de a simţi
roua dimineţii
sau fănul fierbinte din amiezile unei
toamne tărzii...
Nici apa de ploaie
nu o mai simţeam mustoasă,
prin noroiul din băltoace ce-mi sārea păna la brău,
degete rigide ascunse in gheată
îmi furau placerea de a zburda
cu tălpile goale
prin taina unei zile ploioase.....
Funda
dorea sa-mi fie iertarea,
petale de flori sa-ndulcească chinul,
mereu nereuşită....
bucla de floare
era un nod prevestind parcă destinul...
Târziu,
am învăţat să mă leg la şireturi,
târziu mi-am legat şi sufletul de oameni,
aceeaşi frică de noduri şi pustiu
când se intră încălţaţi prin suflete
şi rămân doar şireturile
ce cârpesc o inimă ce doare!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu...

am învăţat să mă leg la şireturi,
erau opreliştea ce-mi sufoca tălpile în ghete,
degete private de libertatea de a simţi
roua dimineţii
sau fânul fierbinte din amiezile unei
toamne târzii...
Nici apa de ploaie
nu o mai simţeam mustoasă,
prin noroiul din băltoace ce-mi sărea până la brâu,
degete rigide ascunse în gheată
îmi furau plăcerea de a zburda
cu tălpile goale
prin taina unei zile ploioase...
Funda
dorea să-mi fie iertarea,
petale de flori să-ndulcească chinul,
mereu nereuşită...
bucla de floare
era un nod prevestind parcă destinul...
Târziu,
am învăţat să mă leg la şireturi,
târziu mi-am legat şi sufletul de oameni,
aceeaşi frică de noduri şi pustiu
când se intră încălţaţi prin suflete
şi rămân doar şireturile
ce cârpesc o inimă ce doare!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Nu voi putea să redevin banal,
Prea m-am îndrăgostit catastrofal,
Îmi pierd secunde când nu te iubesc,
De fapt, dacă n-o fac, nici nu trăiesc

Respir prin sărutarea ce mi-o dai,
Mi-e trupul tău şi iadul dar şi rai,
Iar între ele răstignesc pe cruci,
Durere şi iubirea ce-mi aduci

Visez legat la ochi de dansul tău,
În ritmuri ce-mi fac bine cât şi rău,
E totul un vârtej emoţional,
Nu ştiu să mai iubesc convenţional

Vom arde amândoi într-un sfârşit,
Precum făclii mocnind în asfinţit,
Păcat că ne-am aprins aşa târziu,
La graniţa de moarte şi de viu

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca ultimă dorinţă

Mă văd mereu, mereu legat de tine
de tot trecutul care ne-a robit...
legat ca stupul trainic de albine
chiar dacă-n viaţă ne-am şi amăgit.

Te regăsesc prin vidul din cuvinte,
prin anotimpurile ce se tot rotesc,
prin clopotele la vecernii, sfinte
şi prin livezile ce iară înfloresc.

Te văd prin noi volume de poeme,
prin ziduri de Cetate părăsite...
mai am noi planuri şi banale teme
c-o să mă duci pe calea cu ispite.

Te mai aştept prin vise păcătoase
ori pe alei ce şerpuiesc prin Burg
şi te mai strig din nopţile ploioase
când stropi pe faţa ta mai curg.

De-o viaţă am fost doritor de tine,
cu tine-am hoinărit prin Univers...
cu tine am ajuns la rău şi bine,
cu tine-adorm la capătul de vers.

Mi-e dor de nopţile trăite-n doi
şi nu ascult ce-mi zice lumea rea...
cu tine pot să merg şi la război
o Muza mea, o Muza mea...!

poezie de Eugen-Emil Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt neinventat

Pentru ce simt eu – nu s-a inventat cuvânt!
Căci e prea pur şi, parcă, e prea sfânt,
Căci ucigaş, diavoleşte parcă,
Plăcut de dureros inima-mi arată
Cum din senin, dar şi din nebuloase focuri,
Vine un vânt ce-mi dezgoleşte locuri,
Vine o ploaie ce sufletul mi-l abureşte,
O caldă respiraţie uşor mă ameţeşte,
Iar vocea unei dulci copile subtil îmi aminteşte:
E-un joc abraş ce capătă esenţă,
E-un loc nebun ce-mi fură a mea prezenţă.
E o licoare tare, e chinul din poveste
Eliberat de un final frumos, pe noi ne-adăposteşte.

Dar ce folos, e efemer,
E pentru câteva momente,
Căci visul are şi-un sfârşit ştiut numai de unul,
Mai are şi o altă faţă, ţinută cu prudenţă, să nu se degajeze.
Dar o mai face.
Jucând pe-ascuns pe alte continente,
Cu alte minţi şi ignorând momente,
Ce-ademeneau în jurul meu trei universuri:
Al meu, al ei şi cel comun pierdut prin multe sensuri.

Ah, şi cât e de frumos s-o ştii numai pe una...
Când alergi cu ea, ţinând-o strâns de mână,
Când ea te-nvaţă a doua oară, având pe cap cunună,
Să te săruţi cu ochii-nchişi, ca la-nceput – sub clar de lună,
Să simţi plăceri sub degete durute,
Să guşti trupesc atunci când buzele stau mute.
Şi e superb să poţi visa în doi pe-aceeaşi undă,
Să ai ce n-ai putea avea, să o cuprinzi şi să te pătrundă,
Să dai ce ai şi tot să nu-ţi ajungă..
E minunat s-o vezi lucind şi să o vezi cuminte,
S-o simţi indiferentă, s-o simţi cum se aprinde,
S-o vezi nebun, s-o simţi cum pleacă,
Să o atingi, iar pielea ei să-ţi cucerească porii,
Să-ntinzi mâna în sus şi să cutreieri norii...

Ce simt eu e vis nestingherit.
E vechiul nou cu soare-acoperit.
E-un zbor plăpând ce-atinge orice strună
A unei voci ce-n şoaptă doar răsună.

Pentru ce simt eu – nu s-a inventat cuvânt.

poezie de Dumitru Jomir (22 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Jomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era târziu

Era târziu şi erau departe
cu perdea deasă de noapte,
luna prin nori se ascundea
şi ei prin somn se aşteptau.
Era târziu şi erau departe,
cu mâini sfioase se atingeau
şi ochi duioşi ei se visau,
cu luna ce se aprinde
în noaptea de catifea.
Era târziu... şi erau departe.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-s?

Într-un câmp cu iarbă deasa,
Sub un cer prea-nalt să fiu.
Cât de dor îmi e de casă
Rătăcind într-un pustiu.

Nu-i pustiu unde nu-i ploaie,
Şi nici casă unde-s pereţi.
Ce eu caut n-are culoare,
Tu îl simţi şi nu îl vezi.

Nu am torbe grele-n spate,
Şi nici ochi prea obosiţi,
Doar o inima ce-mi bate;
Lângă locuri de prin minţi.

Mie-mi pasă, batăl vina,
Doru-i dor şi dorul doare.
Eu mai sunt, deci o sa vină
Fiul vitreg la cap de cale.

poezie de Dumitru Palanciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cala

Cala pe cale
sa-mi luminezi,
ochii ce plang
sa-mi usuci,
cu alb moale
si-un superb,
din petala
ce-mi curata,
geana de sare.
Cala pe cale
sa-mi atingi,
degete uscate
dintr-o iubire,
pune-mi catifea
si-un sarut,
sa-mi vindec
durere din ele.
Cala pe cale
sa-mi porti,
privire in tine
si-n cupa deschisa,
sa-mi inghiti
lent si atent,
iris ce are
lumina slabita.
Cala pe cale
sa-mi daruiesti,
parfum de uitare
pe perna,
sa-mi stai stapana
intr-un vis,
sa am fericire
si nu regrete.
Cala pe cale
sa-mi porti,
inima in splendoare
si timp,
sa te privesc
sa te cant
sa te simt,
sincera floare superba.
Cala pe cale
de a iubi,
maini
buze
gene
si suflete grele,
eu sunt multumita
ca tu existi,
in culoare
in viata
in gradina
ori in glastra,
si tu!
reusesti sa cuceresti
multe suflete,
ce pot lega
o mare iubire.

poezie de Adelina Cojocaru (14 septembrie 2015)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirile dor

Fericirile dor,
precum gheaţa ce taie prin gingăşia primăverii
când toată renaşterea aşezată pe ram
rămâne în câteva palme pline de flori
iar crengile goale....
fără odor!
Doare iubirea
când râsul, sărutul
se pierd în distanţe
atingerile-rafale de vânturi,
suflete pribege ce poartă un dor,
doar lacrimi rămase
prin visele în care mai ştim
ce gust avea fericirea
când prin îmbrăţişările calde
trăiam sublimul că putem să ne fim!
Dor si visurile toate,
speranţele puse în fericiri viitoare,
emoţii, trăiri, dorinţa de bine
toate în lacrimi scăldate
în ziua când realizezi că....
fericirea doare!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de toamnă

Mă-nchid, prin al nopţii târziu,
în lumea cu visuri trecute,
cu cerul mereu azuriu
şi drumuri adesea bătute.

Îmi caut, sub frunze, un semn,
o urmă-a potecii pierdute
prin visul în care mă-ndemn
spre clipe demult petrecute.

N-am grabă în lumea din vis,
nu-mi pasă ce frunze-or să cadă,
curată va fi, mi-am promis,
poteca şi-n strat de zăpadă.

Iar dacă va fi, uneori,
ascunsă-n covor de petale,
voi face cărare prin flori
spre vara ce-aşteaptă o cale.

Sub pleoape de cer azuriu,
mă-nchid în al toamnei târziu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca azi

Am învăţat să sufăr,
ca azi să pot zâmbi.
Am învăţat să iert,
ca azi să pot iubi.

Am învăţat să văd,
ca azi să pot citi.
Am învăţat să rabd,
ca azi să pot simţi.

Am învăţat să plâng,
ca azi să pot cânta.
Am învăţat să admir,
ca azi să pot visa.

Am învăţat să fiu şi singur,
ca azi să îţi zâmbesc.
Am învăţat să te ascult,
ca azi să-ţi povestesc.

Am învăţat să tac,
ca azi să pot vorbi.
Am învăţat ceva,
ca azi să pot trăi.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (30 august 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie pe un mormânt

Şi simţeam sufletul tău curat şi trist
Cum simţi luna care pluteşte tăcută
După perdelele trase.
Şi simţeam sufletul tău sărman şi sfios,
Ca un cerşetor, cu mâna-ntinsă-n faţa porţii,
Neîndrăznind să bată şi să intre,
Şi simţeam sufletul tău plăpând şi umil
Ca o lacrimă ce nu cutează a trece pragul pleoapelor,
Şi simţeam sufletul tău strâns şi umezit de durere
Ca o batistă în mâna în care picură lacrimi,
Iar astăzi, când sufletul meu vrea să se piardă în noapte,
Doar amintirea ta îl ţine
Cu nevăzute degete de fantasmă.

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie rece...

E o ploaie rece de mai...
Am rămas singur în pustiu.
La mine-n braţe tu nu stai
Şi plâng, şi plâng până târziu.

E o ploaie rece de mai...
Şi-amorul tău a murit.
Fericire tu cui dai?
Sufletul meu e obosit...

E o ploaie rece de mai...
Îmi e dor de zile cu Soare.
Când sub tei mă sărutai,
Îţi aminteşti tu, oare?

E o ploaie rece de mai,
Inima plânge-n noapte.
Pentru mine... tot erai,
Dar ai plecat aşa departe...

E o ploaie rece de mai...
Dar va veni şi vremea bună.
Tu mereu asta spuneai:
În viaţă nu e doar furtună!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii măicuţei

Ochii măicuţei luminoşi
Când le-am putut simţi privirea,
Învăluindu-mă duioşi
M-au învăţat ce e iubirea.

Ochii ei blânzi şi zâmbitori
Ce mi-au vegheat copilăria
Curaţi ca roua de pe flori
M-au învăţat ce-i bucuria.
Ochii măicuţei visători
Călăuzindu-mi tinereţea
Străluminaţi de mii de sori
M-au învăţat ce-i frumuseţea.
Urmând credinţa din strămoşi
Ce astăzi o cinstesc şi eu
Prin ochii mamei cei pioşi
L-am cunoscut pe Dumnezeu.

poezie de Valeria Moroşan din Vrăbiuţa norocoasă (2011)
Adăugat de Valeria Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţă...

.. în faptul dimineţii
se-nghesuie o tăcere-apăsătoare,
prin ceaţa ce tresare
un gând rupt dintr-o întrebare
se scurge parcă legat la ochi
din trupul care doare,
mă încearcă o tristeţe...
basmaua ceţii ruptă
încerc să ascund
atunci când te privesc,
nimic nu e la loc
dar tac,
nu vreau să simţi
că dincolo de zidurile ceţii
e un tipăt
ce alunecă încet
prin vorbele prea multe...
mi-e trecerea tăcută
prin vremea de afară
şi poate urmăreşti
în ora ceasului de seară
absenţa care doare...
eu... am să tac
voi trece totul
în câteva pagini...

poezie de Mihaela Huţanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat

Mi-am construit
în viaţă drum
N-a fost uşor
am râs... am plâns
Doar sunt un om

Am învăţat că în viaţă
Nimic
pe tavă nu e pus
Am învăţat
ca să muncesc.
Am învăţat să iert
Dar nu-i de-ajuns

Am învăţat să tac
Când...
n-am gândit destul
Am învăţat să-nvăţ
Ce n-am ştiut demult

Am învăţat
să preţuiesc
Prietenii din jur
Să cred în mine
în eul meu
Am învăţat să sper
Un soare care mâine
Va răsări... la fel!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei încrezute cu multe toamne la număr

Când o văd pe-această doamnă
Ţanţoşă trecând prin zile,
Mi-amintesc că-n orice toamnă
Frunzele se cred acvile.

epigramă de Leonida Secreţeanu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşteri

De câte ori ani voi renaşte,
Voi trece totul în replay;
Ca timp, ce vrea uitat să caşte,
Să nu-mi ia nici uşori, nici grei...

Să-mi refac pline amintiri;
Să le-am bagaj de zile negre,
Când vor diminua priviri...
Şi gândurile or fi tenebre.

De câte ori mă voi renaşte,
Voi preţui umanitate;
Cu ştiinţa, misticism de moaşte,
Mă voi ruga în pietate...

... Să mi se lase încă loc,
Un timp, pe crusta înflorită;
S-o simt sub talpă, să mă joc
De-a viaţa, încă neoprită!

De câte ori mă voi renaşte,
O să plâng tot ce-a dispărut;
Că nici Crăciun, An Nou, nici Paşte,
Nu mai m-au... Toate s-au trecut!

Să-mi fac, oricum ar fi, senin
Din zile, nopţi să am cu vise!
Plecat, să fiu un pelerin,
Să mă reîntorc prin uşi închise.

De câte ori mă voi renaşte
Voi sta cu mine, tot mai mult,
Atât de drag, de-a mă cunoaşte;
Doar eu cu gândul, ce-mi ascult...

Să-mi pun din inimă pe jar,
Să-i gust vechile sentimente
Şi din pupile să fac far;
Sa-mi dea lumini... incandescente.

... De atâtea ori, mă voi renaşte
Ca să văd suflete întâlnite;
Ce-n minte, ascunse, mă vor paşte
Pe veci... Şi-n oasele împietrite...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crinul...

întreaga mea viaţă a fost un roman
cu sufletul meu cristalin
agnostic, de zeu, uneori de tiran
şi deseori- floare de crin

îl tot întrebam -prin ce lumi te-ai ascuns
prin ce universuri pluteşti
şi doar uneori intuiam în răspuns
că numai pe mări şi-n poveşti

îl tot iscodeam- după ce mereu zbori
după cine mereu eşti pustiu
că te-ntorci uneori pe aluzii la zori
alteori mai mult mort decât viu

doar o singură dată mi-a spus tremurând
cu tristeţe-n orbitele-i oarbe
că alt suflet ca el de pustiu şi flămând
din adâncuri esenţele-i soarbe

că demult nu mai are nici linişti nici loc
că-i uitat şi de rău şi de bine
că demult îl aşteaptă bulboane de foc
dar va sta pân -la urmă cu mine...

mai apoi între zile şi nopţi va pluti
peste codru şi munte şi mare
-eu sub malul de lut năruit voi simţi
cum se-nalţă şi nu mă mai doare...

întreaga mea viaţă a fost un roman
cu sufletul meu cristalin
agnostic, de zeu, uneori de tiran
şi deseori- floare de crin

poezie de Iurie Osoianu (25 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am scris povestea pe un colţ de suflet, folosind cerneala inimii mele, prea plină de iubire... o inimă care nu vrea să mă asculte, o inimă care parcă s-a învăţat ca să o doară! E inima mea, e sufletul meu şi împreună mă învaţă cum să îmi scriu povestea vieţii mai departe... voi folosi aceeaşi cerneală, pentru-că aşa v-a rămâne dovada că tot ce mi-am dorit a fost doar iubire, înţelegere, prietenie şi mai ales Omenie! Plecăm aşa cum am venit... goi, doar sufletul îl luăm cu noi! Nostalgii de seară aş putea spune, dar un adevăr ce se afă în sufletul meu, scis cu cerneala inimii...

citat din Elena Bulancea (februarie 2018)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

La răspântia unei mahalale mărginaşe, străluceşte de departe în fel de fel de feţe geamlâcul unei cârciume, razele lămpii din tavan trecând afară prin clondire pline cu deosebite vopseli străvezii. Afară e o vreme câinească; plouă ca prin sită şi bate vânt rece. Începe iarna. A-nnoptat bine. Prin dâra de lumină, se vede o umbră înaintând cu paşi grăbiţi. Umbra urmează calea luminată, ferindu-se de băltoace, se apropie şi intră în cârciumă.

începutul de la Ultima emisiune de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!