Unde-s?

Într-un câmp cu iarbă deasa,
Sub un cer prea-nalt să fiu.
Cât de dor îmi e de casă
Rătăcind într-un pustiu.

Nu-i pustiu unde nu-i ploaie,
Şi nici casă unde-s pereţi.
Ce eu caut n-are culoare,
Tu îl simţi şi nu îl vezi.

Nu am torbe grele-n spate,
Şi nici ochi prea obosiţi,
Doar o inima ce-mi bate;
Lângă locuri de prin minţi.

Mie-mi pasă, batăl vina,
Doru-i dor şi dorul doare.
Eu mai sunt, deci o sa vină
Fiul vitreg la cap de cale.

poezie de Dumitru Palanciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de frate

Ah, de m-aş mai întoarce iară
La casa de odinioară
A nopţilor ce s-au trecut,
Pereţi şi ziduri să-i sărut,
Jur-împrejur, cu buză-amară.

Ci nu de dorul de pereţi
Mi-e ruptă inima-n săgeţi.
De dorul celui ce sta-n casă
Mă doare inima şi-mi pasă,
De dorul lui şi ard, şi-ngheţ!

poezie din O mie şi una de nopţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti poet

Eu vreau cântări de veselie.
Că tu eşti trist, ce-mi pasă mie?
Nici vreu să ştiu de ce te doare,
De grijile ce te frământă,
De inima ta care moare...
Tu eşti poet, deci cântă.

De te urăsc, de te sfâşie
Vrăjmaşii tăi, ce-mi pasă mie?
Zâmbind, tu rănile-ţi ascunde,
Şi-n stele sufletu-ţi avântă,
Cui te loveşte, nu-i răspunde...
Tu eşti poet, deci cântă.

De-ţi plâng ai tăi, în sărăcie,
Şi-i vezi murind, ce-mi pasă mie?
Tu du-mă-n alte lumi, senine,
Căci singura-ţi chemare sfântă
E să mă-nveseleşti pe mine;
Tu eşti poet, deci cântă.

Iar dac-un vânt de nebunie
Peste viaţa ta pustie
S-abate pentru totdeauna,
În noaptea care te-nspăimântă
Priveşte stelele şi luna
Surâzător, şi cântă.

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amare amintiri

nimic nu mai e
cum a fost odinioară
nici paşii
nici mersul
ocolul
plin de pietre şi gol
goluţ
în urma paşilor semănaţi pretutindeni
acum
e plin de iarbă
şi e-mbrăcat
în verdele ei pustiu de pustiu
de parcă iarba acesta nu aduce viaţa ci
doar opusul ei

cohea e goală
câteva lucruri dezordonate şi
lipsite de viaţă
de parcă
niciodată acolo nimani n-a fost

acolo la cohe
pe trepte
a căzut mama şi s-a lovit amar
trebuind
mai târziu să meargă la Gilău la soru-mea Angela
care a dus-o la spital
şi de acolo
i s-a tras şi plecarea
cu timpul

şi mama
a fost în ultima parte a vieţii o femei sfântă
n-a ştiut
decât să facă bine- să cânte şi să se roage Lui Dumnezeu

acum
după atâţia ani de la plecarea dânsei la cele veşnice
pustiu
pustiu
pustiu e totul
în cohe şi-n casă
în grădinuţă şi-n ocol
nu
se mai aude nici glasul lu" tată bătrân
nici tata
nu mai umblă prin ocol să taie lemne
sau o videre de apă să aducă de la fântână
nu se mai aude nici cântarea mamei
spre lauda Lui Hristos Domnul
nu-i nimeni
nimeni
şi orice
glas a amuţit
toţi trei

sunt în mormânt
aproape de Bărc
de locul nostru cu pruni şi părul
a cărui pere le-am păzit eu pe vremea colectivului
care ni le-a dat nouă într-un an sau doi
nu mai ştiu exat

Bogata de Jos
spic de vânt pe aripa ploii

poezie de Ioan Daniel Bălan (23 iunie 2018, Cluj, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu-i doar floare

Iubirea nu-i doar floare de muşcată
Pe care-o pui la geam ca să se vadă,
Să ştie lumea cât de mândru eşti
Că ai ajuns şi tu ca să iubeşti.
Iubirea nu-i coroană, nici blazon,
Şi nici măcar un lucru de bonton,
Iubirea nu-i trofeul că iubeşti
Şi nici un film pe care-l tot priveşti,
Şi nu-i nici marfă generos dosită,
Ce duce omul sigur în ispită.
Dar, uneori, iubirea-i un secret,
Pe care-nveţi să îl trăieşti discret
Când este pasiune şi ocară,
Ce-ţi face viaţa aspră şi amară,
O iei aşa cum e şi cum ţi-apare,
Ca floarea care creşte prin ponoare.
Iubirea nu-i un antidot la ură,
Nici adorarea celui ce te fură,
De-ar fi aşa, am tot fura cu toţii
Şi-am pune-n poarta vieţii noastre hoţii.
Iubirea nu-i nici floare altruistă,
Pe care o ţii la altul în batistă,
Ca fericirea lui să fie soare,
Iar viaţa ta coşmarul care doare.
Iubirea nu-i nimic şi-i tot ce este,
Un mod de-a fi, o magică poveste,
Este-un copac ce creşte din pământ
Chiar dacă frunza lui se risipeşte-n vânt...
Dar asta o-înţelegi foarte târziu
Când viaţa ta a devenit pustiu,
Pustiu de gând, de şanse şi de lume,
Pe care-l iei ca drog de-nţelepciune.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Nu-i soare – nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineaţă – nu-i nici amiază –
Lipsesc reperele în plină zi –
Nu-s zori – nu-i nici amurg –
Nu-i pe cer, albastră, nicio rază –
Nu-i drum – nu-i stradă – nici bordură vizavi –
Bulevardul n-are sfârşit, nici început –
Arcurile clădirilor au dispărut –
Nicio turlă n-are acoperişul scut –
Nu s-arată faţa niciunui cunoscut –
Nu-s gesturi de politeţe – la vedere –
Nu-i niciun semn de recunoaştere, doar tăcere!
Nu-s surse de locomoţie – călătorii-s lipsă,
Nu-s semne unde duce drumul – e-o eclipsă –
"Accesul interzis" – pe pământ şi pe marea-ntinsă –
Nu sunt poştaşi – nu-s nici cutii poştale –
Nu-s veşti de pe coastele din depărtare –
Nu-i parc – nu-i scuar – nici fete plimbăreţe –
Nu-i anturaj – nu-i nici nobleţe –
Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un confort în membre –
Nu-i umbră, nu-i lumină, nu-s albine, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!

poezie de Thomas Hood, 1799 - 1845, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa bătrânească

Duşi sunt toţi ai noştri, singură-ai rămas,
Casă de demult, cu oblonul tras;
Eşti ca pleoapa-nchisă peste un ochi mort,
Casă bătrânească, navă mută-n port!

Duşi sunt toţi ai noştri, răbdătoare casă!
Roade cariu-n grindă, nimănui nu-i pasă,
Că s-aşterne vremea cum pe fier rugina-
Casă bătrânească, a cui o fi vina?

Duşi sunt toţi ai noştri, de veghe rămase-
Casa de demult... cu obloane trase!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi este ziua mea

Astăzi, este despre mine,
Deci, vă spun cu dragoste,
Cuvinte de bine.
Deci, pe rând vă mulţumesc,
Pagina că mi-o citiţi
Vreau să ştiţi, vă preţuesc,
Că şi voi mă preţuiţi...
Fiindcă azi e despre mine,
Vă aştept la o cafea,
Am şi nişte merindine,
Într-un coş de catifea.
Vă aştept pe iarbă verde,
Pe-o poiană, între flori,
Am să am buchet în mână,
Ce l-am strâns mai de cu zori.
Chiar alături, e izvorul,
Zgomotos curge la vale,
Lângă mine, este dorul,
Ce mi se aşterne-n cale...
Azi, am să alerg prin iarbă,
Am să cânt cu păsărele,
N-am să am prea mare grabă,
Din rouă, o să-mi fac mărgele...
Azi la mine-i sărbătoare,
Es din casă mai devreme.
Din poiana cu cicoare,
Cine vrea,... o să mă cheme....

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnele zborului

Luminişul din pădure
Nu-i deloc întâmplător;
Nici lăsat de vreo secure,
Nici pământ neroditor,
Nici un loc doar pentru mure,
Nici măcar pentru izvor.

O poiană luminoasă
Nu-i doar pentru sadină,
Pregătită pentru coasă,
Nici un fel de padină,
Adăpost de gadină,
Nici atât urmă de casă.

Luminişul este pus
Prin păduri, ca semn, de sus.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (24 iunie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă învelesc în iarbă

Huliţi-mă cât sunt viaţă!
Să mă slăviti-n prefaţă...
Căci mie chiar nu-mi pasă
Fila mie masă şi casă.

Nedorind rece carcasă
Ce nu vă e ţel nici casă!
Căci eu beau apă-n baltă
Şi mă învelesc cu iarbă

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu-i aşa de moarte...

Noaptea nu-i aşa de noapte cum e lacrima tăcerii
Şi nici vinerea prea lungă cum e lipsa mângâierii.
Ploaia nu-i aşa de rece cum dojana de nevină
Şi nici negru-aşa de negru cum e lipsa de lumină.

Vântul răvăşeşte ramul, dar mai tare bate gândul,
Când e trist la lumânare că n-a prins în vers cuvântul.
Iarna nu-i aşa de rece, nici zăpada nu mă-ngroapă,
Cum e vara ce mă doare, când tristeţile-mi adapă.

Şi nici toamnele nu-mi ţipă, când îmi pierd veşmântul verde,
Cum îmi strigă anotimpul unui dor ce nu mă vede.
Marea nu-i aşa adâncă şi nici valu-aşa de mare,
Cum îmi este mie hăul şi albastrul ce mă doare.

Încruntarea se-nsenină cu tandreţe şi iubire,
Zâmbetul din colţul gurii amiroase a mâhnire.
Nu-i nici iadu-aşa de groaznic şi macabru, cum mi-e vina,
De-a mă şti nevinovată. Şi îmi plânge rădăcina,

Că nu am apă curată să îi torn, să înflorească-
Curg noroaile din palme... cine să le mai oprească,
Când nu-i timp de-nduioşare şi de facere de bine?
Tu arunci cu duşmănie şi eu cu iertare-n tine.

Moartea nu-i aşa de moarte, cum e viaţa de neviaţă-
Vino-n schitul meu, străine, spune-mi adevăru-n faţă!
Că nu sunt demnă de tine şi mă exilez cuminte
În poeme violete, unde nimeni nu mă minte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele rostesc într-un târziu

Lumea se curmă
în zăpezile mele.
Umbrele pădurii dansează
lângă hoituri de cai,
paharele cu vin
se sparg de munţii de gheaţă.
Nespus de tare
pleoapele-mi sunt ninse,
sânge,
ochi de fiară,
învinsele clipe
nu dau înapoi.
Apusul priveşte
gol şi pustiu,
mă lepăd de casă
ca de-o jucărie stricată.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modele pentru joaca de-a vorbele

1. OMUL ŞI VRABIA

Pe buturugă subt pom
Îmbucă pîine un om,
Şi din pom un titirez
Cerea fărîme de miez.
Acum, după-nvătătură,
Vine şi le ia din gură.

2. VRABIA LA SPĂLĂTORIE

Titirez ori vrabie
Vino pîn' la albie
Unde maica spală rufe.
Ar avea şi el o scufă
Şi ciorapii de clătit,
Care s-au cam terfelit.

3. CHIRIAŞUL DE PRIPAS

Vrăbioiule vecine,
Te rog să treci pe la mine.
Stai de-un an la noi pe casă
Şi de chirie nu-ţi pasă.
Mă tot ţii într-o minciună
Şi n-ai dat măcar arvună.

4. VRABIA N-ARE PARALE

Vrabia cum să plătească
La casă gospodărească?
N-are ban în buzunar
Şi nici buzunar măcar.
Toată lumea doar o ştie
Că nu plăteşte chirie
Şi stă-n pod pe datorie.

5. BIATA BABĂ

Dar nici maica nu-i bogată
Ca s-o ţie fără plată.
Vrabia nu se gîndeşte
Că şi baba se hrăneşte,
Ca să-i aducă în cioc,
Şi ei, cîte-un glomotoc?

6. N-ARE CĂ I-AR DA

Vrabia ar vrea, săraca,
Să îi dea lapte ca vaca,
Şi frumos, curat şi nou,
Ca găina, cîte-un ou.
Lapte? Ia-l de unde nu-i.
Ouă? Face mici, cu pui.

7. VÎNATURILE

Ea se pricepe să- mpuşte
Gărgăuni, omizi şi muşte,
Însă din aşa vînat
Baba încă n-a mîncat.

8. VRABIA LA JUDECĂTORIE

Vezi că odată şi-odată
O să iasă judecată.
Şi-o să vie la proces
Vrabia cu titirez.
Şi o să fie silită
Prin hotărîre citită,
După toate spusele,
Să-şi ia catrafusele.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare mamei

Tot mai trăieşti, bătrână mamă?
Ţie, cu supunere, mă-nchin!
Mica-ţi casă, seara de aramă,
Lumineze-o paşnic şi senin.
Mi se scrie că eşti tulburată,
Că ţi-e dor de mine ne-ncetat,
Că ades baţi drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat.
În albastre seri şi se năzare
Gând pustiu, ce lacrimei da val,
Că la crâşmă-ntr-o-ncăierare
Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.
Mamă, nu-i nimic! Delirul fură
Gândul tău, ducându-l spre prăpăd.
Nu-s beţiv chiar în aşa măsură
Ca pierind, să nu te mai revăd.
Ca-n trecut, mi-i inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc;
Să mă smulg din dorul ce m-apasă
Şi la noi acasă să mă-ntorc.
Eu voi reveni, pe când răsfaţă
Pomii-n floare, satul meu tăcut;
Dar să nu mă scoli de dimineaţă,
Cum opt ani în urmă, ai făcut.
Nu trezi deşertăciunea crudă,
Nici regretul că mă risipesc,
Prea devreme, pierdere şi trudă,
Mi-a fost dat, trăind, să pătimesc.
Să mă rog, tu nu-mi mai da poveţe!
Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.
Numai tu-mi eşti reazem la tristeţe,
Numai tu dai vieţii mele, rost.
Fie-ţi deci, neliniştea uitată,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
Nu mai bate drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat...

poezie celebră de Serghei Esenin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete

Nu mai sunt plopii pe drumu-nspre casă,
Doar unul rămas e, stingher, fără soţ.
Nici vis nu mai mi-e liceana frumoasă
Şi nu-s judecăţi, să condamn timpul hoţ.

Nici loc nu mai este la marginea mării,
S-adormi infinit, nu mai e niciun dor
Să stingă plăpând lăcrimările sării
Din pleoape, brăzdând doar rămasul fior.

Catarge s-au dus, nicio velă-i umflând
Priviri obosite, de un timp anticar.
Nici file nu întorc, nu sunt cărţi străbătând
Imagine iţite de minţi, pline har.

Şi codrii-s prăvale în uitare de drag,
Lăsând luminişuri în raze, arzând.
Nici vechiul cioban nu mai are toiag,
Că fagul, stejar, nu-i mai sunt... se furând.

Albastra de floare, doar iris rămasă,
Se şterge înspre mat, cristalinul dispare
Şi teiul în aur, nu mai e iz de casă...
Asfalt, ciopârţit pas, e pe-aleea ce doare.

Luceafăr e singur şi acuma pe boltă
Şi derm încreţeşte în lucirea sa rece.
Nici scris nu mai e, nu-s scrisori de revoltă...
Doar unii-s, de-ai mei şi un timp care trece!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul intrase în dormitor, deşi nici gând să doarmă, nici el. Fiul lui, pe care mereu îl considerase a fi foarte cuminte, ajunsese în faţa Comisiei Disciplinare a Institutului. Ce însemna oare acest lucru? În nici un caz că n-ar avea absolut nici o vină, doar nu ajunsese din greşeală în această situaţie. Iar blondul era tare nemulţumit din această cauză. Îl dezamăgise oare Lucian? Nu era foarte sigur de acest amănunt, dar îi venea tare greu să-l considere nevinovat. Şi nu-i plăceau probleme de acest gen. Nu-i plăcea ca lumea să-l arate cu degetul, vorbindu-l pe la spate, şuşotind pe seama comportamentului fiului său. Uşa dormitorului se deschise şi intră Diana. Era întuneric, deci, n-o vedea prea bine; îi auzi însă glasul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul fiului risipitor

Aş porni să colind, peste dealuri, hai-hui,
Aş deschide cu grijă şi poarta şi tinda,
Dar în satul natal tata nu-i, mama nu-i,
N-are cine, la geam, să-mi asculte colinda.

Tata nu-i să-mi mai pună o dată-n pahar,
Mama nu-i să mă-mbie, din nou, cu sarmale,
Este gol, prăbuşit şi bătrânul hambar,
Iar ograda pustie m-ar umple de jale.

Nu sunt vaci, nu sunt oi, nu sunt porci, nici găini,
În cuptor n-are cine o pâine să facă,
Gardu-i rupt, podu-i rupt şi vecinii străini,
Chiar fântâna din curte, de-o vreme, e seacă.

Nici în pod, peste grinzi, nu atârnă cârnaţi,
Către pivniţă scara cea veche-i oloagă,
Nu-s în vasele-adânci castraveţii muraţi,
Din butoaiele vechi a rămas doar o doagă.

Nici zăpadă nu-i azi prin grădini şi pe drum,
Nu-s copiii cu sănii pe deal să exulte,
Aş porni cu colindul spre casă, acum,
Dar acum e târziu, n-are cine s-asculte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin maci de dor arzând

Ce hoţi de vise oarbe din mine te-au furat
Şi cine te ascunde în umbre de tristeţe,
De nu-mi răspunzi în oaza nestinsului oftat
Ce nostalgii străine te-au nins iar cu tandreţe?

Ce straie de-nserare te-au dezbrăcat de mine
Şi unde să-ţi caut dorul cu suflet exilat?
De toate-s vinovată, eu nu ştiu fără tine,
Nici să-nfloresc din muguri, nici să zâmbesc curat.

Ce ore blestemate te-au rătăcit hapsâne
De nu îţi simt parfumul, nici licărul din gene?
Pendule sacadate în amânări păgâne
Îmi adâncesc amarul în nopţi de Sânziene.

Ce sunt fără de tine? Solstiţiu de oprelişti.
Mi-e inima rănită şi nu găsesc răspuns,
Veşminte sângerânde brodate cu nelinişti
Şi-o vină fără vină cu suliţi m-a străpuns.

Ce fluturi ai iubirii să îţi trimit în noapte
Să îţi măsoare dorul prin care eu te chem,
Să simţi şi tu dezastrul beţiilor din şoapte
Şi cum să strig mai tare prin vânturi care gem?

Ce ploaie de risipă, ce doruri, ce dileme?
Cu mine plâng toţi sfinţii şi ochi de înger blând,
Îi reproşez secundei că nu vrea să te cheme,
De-ai auzi suspinul prin maci de dor arzând.

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!