Târziu...

am învăţat să mă leg la şireturi,
erau opreliştea ce-mi sufoca tălpile în ghete,
degete private de libertatea de a simţi
roua dimineţii
sau fânul fierbinte din amiezile unei
toamne târzii...
Nici apa de ploaie
nu o mai simţeam mustoasă,
prin noroiul din băltoace ce-mi sărea până la brâu,
degete rigide ascunse în gheată
îmi furau plăcerea de a zburda
cu tălpile goale
prin taina unei zile ploioase...
Funda
dorea să-mi fie iertarea,
petale de flori să-ndulcească chinul,
mereu nereuşită...
bucla de floare
era un nod prevestind parcă destinul...
Târziu,
am învăţat să mă leg la şireturi,
târziu mi-am legat şi sufletul de oameni,
aceeaşi frică de noduri şi pustiu
când se intră încălţaţi prin suflete
şi rămân doar şireturile
ce cârpesc o inimă ce doare!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu...

am învăţat să mă leg la şireturi,
erau opreliştea ce-mi sufoca talpile in ghete,
degete private de libertatea de a simţi
roua dimineţii
sau fănul fierbinte din amiezile unei
toamne tărzii...
Nici apa de ploaie
nu o mai simţeam mustoasă,
prin noroiul din băltoace ce-mi sārea păna la brău,
degete rigide ascunse in gheată
îmi furau placerea de a zburda
cu tălpile goale
prin taina unei zile ploioase.....
Funda
dorea sa-mi fie iertarea,
petale de flori sa-ndulcească chinul,
mereu nereuşită....
bucla de floare
era un nod prevestind parcă destinul...
Târziu,
am învăţat să mă leg la şireturi,
târziu mi-am legat şi sufletul de oameni,
aceeaşi frică de noduri şi pustiu
când se intră încălţaţi prin suflete
şi rămân doar şireturile
ce cârpesc o inimă ce doare!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am încălţat cu ziua de azi. Îmi strângea sufletul în căuşul palmei, cu brazda fină a întunericulului ca o rază stingheră îmbrăcată în lumina rumenă a zorilor. Mi-am strâns şireturile timpului, cu grijă, domol, ca nu cumva să-mi ating tălpile albe cu noroiul suferinţelor. Cândva au curs din ochii amintirilor, şiroaie adânci menite să limpezească urmele paşilor gravate pe drumuri anevoiase. De aceea, acum treceam agale printre gândurile vii, care roboteau harnic prin lumea mea aglomerată, ca un muşuroi de furnici. Azi vreau să-mi fie soare în suflet. Să-mi cânte visele şi să ma-ndrăgostesc de viată şi de misterul ei neînţeles. Să plecăm braţ la braţ într-o nouă aventură. Iar dacă se va lăsa peste noi amurgul, sau de-ar fi să rămân iar desculţă prin pulberea vremii, timpul mă va încălţa grabnic cu o nouă zi...

Andreea Palasescu (11 iunie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Nu voi putea să redevin banal,
Prea m-am îndrăgostit catastrofal,
Îmi pierd secunde când nu te iubesc,
De fapt, dacă n-o fac, nici nu trăiesc

Respir prin sărutarea ce mi-o dai,
Mi-e trupul tău şi iadul dar şi rai,
Iar între ele răstignesc pe cruci,
Durere şi iubirea ce-mi aduci

Visez legat la ochi de dansul tău,
În ritmuri ce-mi fac bine cât şi rău,
E totul un vârtej emoţional,
Nu ştiu să mai iubesc convenţional

Vom arde amândoi într-un sfârşit,
Precum făclii mocnind în asfinţit,
Păcat că ne-am aprins aşa târziu,
La graniţa de moarte şi de viu

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca ultimă dorinţă

Mă văd mereu, mereu legat de tine
de tot trecutul care ne-a robit...
legat ca stupul trainic de albine
chiar dacă-n viaţă ne-am şi amăgit.

Te regăsesc prin vidul din cuvinte,
prin anotimpurile ce se tot rotesc,
prin clopotele la vecernii, sfinte
şi prin livezile ce iară înfloresc.

Te văd prin noi volume de poeme,
prin ziduri de Cetate părăsite...
mai am noi planuri şi banale teme
c-o să mă duci pe calea cu ispite.

Te mai aştept prin vise păcătoase
ori pe alei ce şerpuiesc prin Burg
şi te mai strig din nopţile ploioase
când stropi pe faţa ta mai curg.

De-o viaţă am fost doritor de tine,
cu tine-am hoinărit prin Univers...
cu tine am ajuns la rău şi bine,
cu tine-adorm la capătul de vers.

Mi-e dor de nopţile trăite-n doi
şi nu ascult ce-mi zice lumea rea...
cu tine pot să merg şi la război
o Muza mea, o Muza mea...!

poezie de Eugen-Emil Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt neinventat

Pentru ce simt eu – nu s-a inventat cuvânt!
Căci e prea pur şi, parcă, e prea sfânt,
Căci ucigaş, diavoleşte parcă,
Plăcut de dureros inima-mi arată
Cum din senin, dar şi din nebuloase focuri,
Vine un vânt ce-mi dezgoleşte locuri,
Vine o ploaie ce sufletul mi-l abureşte,
O caldă respiraţie uşor mă ameţeşte,
Iar vocea unei dulci copile subtil îmi aminteşte:
E-un joc abraş ce capătă esenţă,
E-un loc nebun ce-mi fură a mea prezenţă.
E o licoare tare, e chinul din poveste
Eliberat de un final frumos, pe noi ne-adăposteşte.

Dar ce folos, e efemer,
E pentru câteva momente,
Căci visul are şi-un sfârşit ştiut numai de unul,
Mai are şi o altă faţă, ţinută cu prudenţă, să nu se degajeze.
Dar o mai face.
Jucând pe-ascuns pe alte continente,
Cu alte minţi şi ignorând momente,
Ce-ademeneau în jurul meu trei universuri:
Al meu, al ei şi cel comun pierdut prin multe sensuri.

Ah, şi cât e de frumos s-o ştii numai pe una...
Când alergi cu ea, ţinând-o strâns de mână,
Când ea te-nvaţă a doua oară, având pe cap cunună,
Să te săruţi cu ochii-nchişi, ca la-nceput – sub clar de lună,
Să simţi plăceri sub degete durute,
Să guşti trupesc atunci când buzele stau mute.
Şi e superb să poţi visa în doi pe-aceeaşi undă,
Să ai ce n-ai putea avea, să o cuprinzi şi să te pătrundă,
Să dai ce ai şi tot să nu-ţi ajungă..
E minunat s-o vezi lucind şi să o vezi cuminte,
S-o simţi indiferentă, s-o simţi cum se aprinde,
S-o vezi nebun, s-o simţi cum pleacă,
Să o atingi, iar pielea ei să-ţi cucerească porii,
Să-ntinzi mâna în sus şi să cutreieri norii...

Ce simt eu e vis nestingherit.
E vechiul nou cu soare-acoperit.
E-un zbor plăpând ce-atinge orice strună
A unei voci ce-n şoaptă doar răsună.

Pentru ce simt eu – nu s-a inventat cuvânt.

poezie de Dumitru Jomir (22 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Jomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai învăţat

M-ai învăţat ce e iubirea
Şi cum în jur s-o dăruiesc,
Să nu mă pierd cu firea...
Să lupt pentru ce-mi doresc.

M-ai învăţat ce-i omenia
Să ofer sprijin mereu,
Să las deoparte mândria
Şi să cred în Dumnezeu.

M-ai învăţat să lupt cu viaţa
Până fericirea mi-o găsesc.
Să-mi menţin vie speranţa,
Pentru asta-ţi mulţumesc!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (20 februarie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie rece...

E o ploaie rece de mai...
Am rămas singur în pustiu.
La mine-n braţe tu nu stai
Şi plâng, şi plâng până târziu.

E o ploaie rece de mai...
Şi-amorul tău a murit.
Fericire tu cui dai?
Sufletul meu e obosit...

E o ploaie rece de mai...
Îmi e dor de zile cu Soare.
Când sub tei mă sărutai,
Îţi aminteşti tu, oare?

E o ploaie rece de mai,
Inima plânge-n noapte.
Pentru mine... tot erai,
Dar ai plecat aşa departe...

E o ploaie rece de mai...
Dar va veni şi vremea bună.
Tu mereu asta spuneai:
În viaţă nu e doar furtună!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era târziu

Era târziu şi erau departe
cu perdea deasă de noapte,
luna prin nori se ascundea
şi ei prin somn se aşteptau.
Era târziu şi erau departe,
cu mâini sfioase se atingeau
şi ochi duioşi ei se visau,
cu luna ce se aprinde
în noaptea de catifea.
Era târziu... şi erau departe.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-s?

Într-un câmp cu iarbă deasa,
Sub un cer prea-nalt să fiu.
Cât de dor îmi e de casă
Rătăcind într-un pustiu.

Nu-i pustiu unde nu-i ploaie,
Şi nici casă unde-s pereţi.
Ce eu caut n-are culoare,
Tu îl simţi şi nu îl vezi.

Nu am torbe grele-n spate,
Şi nici ochi prea obosiţi,
Doar o inima ce-mi bate;
Lângă locuri de prin minţi.

Mie-mi pasă, batăl vina,
Doru-i dor şi dorul doare.
Eu mai sunt, deci o sa vină
Fiul vitreg la cap de cale.

poezie de Dumitru Palanciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îngerii nu au noţiunea timpului

aşa că după ce-mi voi săruta marea
iar urmele mi se vor agăţa argintiu
pe cărarea care duce în lună
vreau să dezleg poetul de fiecare trăire
să-i desenez menuetul pas cu pas
prin mozaicul asurzitor de sub tălpile inimii
dar îmi ninge mov prin ochii
aşa că o să vă povestesc doar
cum cresc fulgii dinspre stele
................................
un păianjen de cristal ţese lacrimi
nu din lut nici din cer
nici măcar din durerea aceasta
parcă din ce în ce mai limpede
diamante pentru o fereastră rotundă
mai întotdeauna cu vedere spre un imposibil rai
................................
nu din vise se cern galaxiile
caut în zadar constelaţiile prin oamenii de nea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alter

gol
ca atunci când te dezbraci de caracter
(nu încercaţi asta acasă
dacă nu aveţi unul)
am azvârlit tălpile mele
depărtărilor
ca pe nişte vechituri de prin debara
şi cum de frică de iubire de neiubire de cum
aveam inima la pământ fără pământ
nici nu am văzut-o luată pe tălpile
alter-trecătorului fără tălpi rămas fără inimă rămas
şi fără să înţeleagă
conceptul de
gol

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirile dor

Fericirile dor,
precum gheaţa ce taie prin gingăşia primăverii
când toată renaşterea aşezată pe ram
rămâne în câteva palme pline de flori
iar crengile goale....
fără odor!
Doare iubirea
când râsul, sărutul
se pierd în distanţe
atingerile-rafale de vânturi,
suflete pribege ce poartă un dor,
doar lacrimi rămase
prin visele în care mai ştim
ce gust avea fericirea
când prin îmbrăţişările calde
trăiam sublimul că putem să ne fim!
Dor si visurile toate,
speranţele puse în fericiri viitoare,
emoţii, trăiri, dorinţa de bine
toate în lacrimi scăldate
în ziua când realizezi că....
fericirea doare!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de toamnă

Mă-nchid, prin al nopţii târziu,
în lumea cu visuri trecute,
cu cerul mereu azuriu
şi drumuri adesea bătute.

Îmi caut, sub frunze, un semn,
o urmă-a potecii pierdute
prin visul în care mă-ndemn
spre clipe demult petrecute.

N-am grabă în lumea din vis,
nu-mi pasă ce frunze-or să cadă,
curată va fi, mi-am promis,
poteca şi-n strat de zăpadă.

Iar dacă va fi, uneori,
ascunsă-n covor de petale,
voi face cărare prin flori
spre vara ce-aşteaptă o cale.

Sub pleoape de cer azuriu,
mă-nchid în al toamnei târziu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-Toc!

Tic-tac! - se-aude-n mine,
c-afară e toc-toc! -
şi, Doamne, ce pot face
doi pantofiori cu toc!
Dar, cine îi mai vede,
cu ce se-nalţă-n ei,
căci, zău, nu-mi vine-a crede
cum, chinul la femei
o ia, aşa, agale,
direct în ochii mei
şi urcă, şi coboară,
prin mine-n sus şi-n jos,
iar gândul, parcă zboară,
dar zboară... păcătos,
şi nu e el de vină:
e chinul... din pantofi
ce-mi face neuronii
anemici şi distrofi.
E mare chinul, basta!
Am să mi-o scot din minte,
căci nu vreau, vara asta
să-mi fie... prea fierbinte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al şaptelea râu

există şase râuri care separă
infernul de lumea viilor
şi un al şaptelea râu
care-mi izvorăşte de sub tălpi
şi mă poartă spre lumea veşnică
a lucidităţii creatoare
dar râul acesta se întoarce
uneori în amonte
îmi gâdilă uşor tălpile
cât să le ridic
apoi, ca un prestidigitator
îmi intră pe sub piele
şi circulă pe acelaşi drum cu sângele
îmi intră prin creier
prin inimă şi prin plămâni
pentru o clipă se opreşte
lângă sufletul meu trist
ca o salcie plângătoare
şi oftează

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legamânt...

Trânteam la pământ vis după vis,
Mă eliberam de povara unei obligaţii,
Aceea de a purta cu mine,
Neputinţa de a transforma visul aievea!

Era o toamnă rece,
Simţeam degerături prin tălpile goale,
Dar eu alergam peste bruma abia căzută,
Căutându-te!

Au înflorit trandafirii peste gardul rupt,
Se sprijină de singura speranţă rămasă
Iar eu mă îmbăt zilnic
Cu parfumul lor ameţitor!

Mi-e frică să adorm...
Aş putea visa din nou iar trezirea,
Mi-ar ucide ultimul legământ cu realitatea!

poezie de Liliana Andrei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca azi

Am învăţat să sufăr,
ca azi să pot zâmbi.
Am învăţat să iert,
ca azi să pot iubi.

Am învăţat să văd,
ca azi să pot citi.
Am învăţat să rabd,
ca azi să pot simţi.

Am învăţat să plâng,
ca azi să pot cânta.
Am învăţat să admir,
ca azi să pot visa.

Am învăţat să fiu şi singur,
ca azi să îţi zâmbesc.
Am învăţat să te ascult,
ca azi să-ţi povestesc.

Am învăţat să tac,
ca azi să pot vorbi.
Am învăţat ceva,
ca azi să pot trăi.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (30 august 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfaltul îmi tot ceartă tălpile

ba că-s verzi
ba că păşesc ca pe o mare neagră
ba că şoptesc aiurea de prin valsul florilor
ba una ba alta
parcă din ciudă că tălpile mele
încă mai poartă pe ele pământul întors peste grâu
iar răspunsul paşilor mei neînvăţaţi cu tropotul tramvaielor
e precum liniştea aceea deplină dintre două eternităţi
cât o pâine
deşi ştiu că e doar supărat că iarba trece greu prin el
poate râvneşte la un trifoi înflorit
pe când copiii nu mai ştiu să deseneze decât pop corn
........................
noaptea trecută i-am dăruit din lacrimile mele
mi-am pus apoi tălpile la uscat şi visele
nu vă mai miraţi aşa
visele încă au rămas să împace asfaltul cu cerul
i-am promis că voi merge în palme şi în genunchi
cât să nu-l mai doară câmpia din tălpile mele
nici dealurile nici munţii nici deşertul
.........................
odată cu răsăritul
aşa ca să nu mai am comentarii
am devenit imponderabil
şi zbor peste tine asfaltule
uite
nu mai fi supărat
de aici de sus te vezi ca un câmp înflorit primăvara

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă târzie

nu vreau să plâng când din greu sufăr
iubirea de viaţă e eternă dovadă
deseori mă simt stingheră ca un nufar
aşteptând fluturi să-mi cânte o lambadă.

nu ştiu să urăsc nu ştiu să rănesc
iubirea de oameni e dulce pasiune
am şi noroi în suflet dar nu mă căiesc
am învăţat din ploi ca dintr-o sesiune.

mă împrăştii ca vântul prin lume
cu versurile inspirate de stele
pe filon de aur sculptez al meu nume
să nu cunosc ruina emoţiilor mele.

am învăţat din drame am învăţat din dor
sunt prin întuneric luminat coridor.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte parfumate de iunie cu miros de crini şi flori de tei, cu cireşe la urechi păşind cu tălpile goale prin ierburi înalte sau prin aurul topit al grânelor, însângerate de maci pe alocuri.

citat din Elena Stan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!